Autor 6429 vizualizări


            Literatura este unul dintre produsele creaţiei artistice care va rămâne în multe cazuri tributară istoriei, deşi de cele mai multe ori faptele din care se inspiră sunt ulterior alterate într-o anumită masură de doza de imaginar pe care autorul a decis să o pună în pagină.

            În acest fel au luat naştere nu de puţine ori opere literare spectaculoase, căci istoria este însăşi viaţa, viaţa noastră care îşi are rădăcinile în veacuri de mult apuse şi pe care noi, datorită naturii umane, nu le putem cunoaşte decât din exterior, deşi suntem în totalitate consecinţe ale istoriei.

            De aceea minţi geniale au ales sa se inspire din istorie, dand nastere unor opere care s-au dovedit uneori nemuritoare :« Pe aripile vantului », «Război şi pace » sau deja faimosul roman «Gargui » al tânărului Andrew Davidson.

            Ce se întâmplă însă când istoriei îi vine rândul să ia partea sa de adevăr din opera literară ? În acest caz un lucru e cert :istoricului îi este mult mai greu decât i-a fost scriitorului, tocmai pentru că istoria a suferit un proces de modificare a realităţii.

            Aceste situaţii sunt rare, dar le întâlnim și de aceea merită să privim şi din această perspectivă opera literară. Două dintre poemele eroice compuse în secole de mult uitate au fost „Iliada” şi „Odiseea”.           Când istoricul s-a vazut a fi pus în faţa faptului de a nu avea suficiente izvoare istorice, s-a întors către ele şi a încercat să găsească acolo o parte din răspunsurile pe care nu le aflase.

            Aceste două opere au calitatea de a fi supravieţuit unor secole în care scrisul nu mai era utilizat, iar aezii sunt cei cărora le datorăm faptul ca astăzi putem să le citim. De cele mai multe ori însă, cititorul nu le cunoaşte istoria, nu ştie rezultatul căror împrejurări au fost ele şi poate că de aceea i se par bizare unele din versurile lor.

            Cele două epopei s-au născut în epoca obscură a Greciei arhaice, când căpetenii locale alături de  războinicii din jurul lor se luptau pentru o mai mare influenţă. Scrisul fusese de mult uitat, iar despre însăşi Homer nu stim multe lucruri, inclusiv identitatea sa ne este necunoscuta. Cert este că operele ne vorbesc despre o vreme care deja apusese, însă nu fusese în totalitate uitată :epoca miceniană, care a fost una dintre cele mai spectaculoase surprize istorice ale istoriei, descoperită de o  surpriza si mai mare a arheologiei anilor 1870 :Heinrich Schliemann.

            Dacă Schliemann a crezut atât de mult în visul său încât a descoperit Troia, mult vestita cetate a aventurilor homerice, inspirându-se din Iliada, este clar că, iată, a venit rândul istoriei să găsească răspunsuri în filele literaturii. Poate ca Dardanus, fondatorul legendar al Troiei, nu a fost fiul Electrei si al lui Zeus, dar cu siguranta ca poemele eroice homerice ne vorbesc despre o lume spectaculoasă, în care elita aristocratiei războinice miceinene, basileii, luptă pentru hegemonie și e protectoare a oamenilor de rând, demos, care se aflâ în raport de inegală reciprocitate basileii.

            Cele două poeme sunt finalizate în epoca constituirii polis-urilor grecești, finalizarea lor fiind contemporană și cu mișcarea de roire a acestor cetăți-stat. Fiind printre puținele dovezi literare din perioada epocii obscure, este normal ca ele sa fie prețioase pentru cercetarea istorică, dar cu atat mai mult vor rămâne două dintre cele mai originale opere ale lireraturii universale. Merită așadar să ne întoarcem către ele cu mai multă considerație și sa evităm ă le privim cu indiverență rece, ca și cum ar reflecta o lume pe care o înțelegem prea puțin.