Planul Securităţii de discreditare a lui Corneliu Coposu  Interviu cu Rodica şi Flavia Coposu, surorile Seniorului jpeg

Planul Securităţii de discreditare a lui Corneliu Coposu. Interviu cu Rodica şi Flavia Coposu, surorile Seniorului

📁 Comunismul in România
Autor: Alina Pop; Laurenţiu Ungureanu

La sfârşitul anului 1972, temutul torţionar Nicolae Pleşiţă punea la cale un plan cu măsuri şi termene precise pentru compromiterea lui Corneliu Coposu, de teamă ca Seniorul să nu reînvie PNŢ.

O notă a Ministerului de Interne – Direcţia I şi Serviciul „D“, datată 19 decembrie 1972 şi catalogată „strict secret“, descrie, în detaliu, „unele măsuri de compromitere şi izolare a lui Corneliu Coposu şi Ion Hudiţă (n.r. – fost ministru al Agriculturii, socrul academicianului-istoric Dan Berindei)“.

Conform documentului studiat de istoricul Marin Pop la Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS), planul avea drept scop „acreditarea ideii potrivit căreia Corneliu Coposu este «informatorul Securităţii statului»“. Fapt confirmat şi de vicepreşedintele CNSAS, Virgiliu Ţârău:„A fost, la un moment dat, o acţiune de discreditare – pe diferite canale s-a strecurat informaţia potrivit căreia Corneliu Coposu ar fi informator. Vă spun cu toată încrederea:nu este nicio urmă de realitate în această informaţie“.

Dezbinarea, tehnică de manipulare

Motivul pentru care regimul comunist, folosindu-se de instrumentele specifice Securităţii, a pus la cale această discreditare este explicat chiar în primul paragraf al notei semnate de Nicolae Pleşiţă (foto jos):„În ultima perioadă, unele dintre cadrele de conducere ale fostului PNŢ acreditează ideea potrivit căreia viitorul conducător al Partidului Ţărănesc – într-o conjunctură favorabilă – va fi Corneliu Coposu, căruia îi acordă în mod tacit încrederea şi consideraţia necesară. Pentru a justifica o asemenea alegere, Corneliu Coposu este prezentat în rândul unor foşti PNŢ-işti drept «continuatorul» lui Iuliu Maniu – prin faptul că a îndeplinit funcţia de secretar general adjunct al acestui partid şi drept «elementul cel mai reprezentativ, capabil şi integru» – pentru a-şi asuma o asemenea responsabilitate într-o eventuală «reapariţie» a PNŢ“.

În fapt, îngrijorată ca nu cumva, sub coordonarea lui Corneliu Coposu, Partidul Naţional Ţărănesc să renască şi să ameninţe dictatura comunistă, Securitatea a decis să-i dezbine pe foştii membri ai partidului, manipulându-i prin mesaje mincinoase. Iar ţinta principală era Coposu însuşi, cu atât mai mult cu cât – se precizează în notă – ideea că acesta ar fi liderul în jurul căruia PNŢ ar putea renaşte era „împărtăşită în exterior şi de unele elemente din conducerea «Comitetului Naţional Român» precum:Constantin Vişoianu, Virgil Venianin, Augustin Popa, Iancu Raţiu“.

La aceasta se adăuga şi faptul că „în rândul unor persoane din fostul PNŢ, animate de speranţa că vor mai putea juca «un rol în viaţa politică a ţării», s-au conturat unele tendinţe şi activităţi menite să asigure realizarea unor legături, atât în ţară, cât şi în străinătate, cu unele elemente din conducerea emigraţiei“.

Obiectivul 1:izolarea pe plan naţional

Securitatea a întocmit un plan diabolic cu trei obiective principale, fiecare dintre ele realizat pe baza unor măsuri cu termene precise. Primul obiectiv era „compromiterea şi izolarea lui Corneliu Coposu în rândul fostelor cadre de conducere ale PNŢ“.

Cum au plănuit să facă asta? Acreditând ideea că Seniorul era informator. „Se vor alimenta şi cu «alte dovezi» suspiciunile pe care le exteriorizează foştii fruntaşi PNŢ-işti Licinius Faina, Anton Ionel Mureşan şi Ionel Pop din Bucureşti, potrivit cărora Corneliu Coposu este informatorul organelor de securitate. Pentru aceasta, vom proceda la contactarea celor de mai sus, cu care ocazie se vor aborda unele probleme cunoscute de organele noastre din discuţiile anterioare, realizate cu Corneliu Coposu, de la reţeaua informativă sau din alte mijloace“. Termen-limită pentru îndeplinirea acestui obiectiv fixat de generalul-maior Nicolae Pleşită, şeful Direcţiei I, era de 15 martie 1973.

O altă măsură era „difuzarea unei anonime, scrisă la maşină, din care să rezulte, datorită stilului şi utilizării unor expresii, că ar aparţine lui Ion Hudiţă, principalul rival al lui Corneliu Coposu. Această scrisoare va fi trimisă prin poştă la unele cadre din conducerea fostului PNŢ din Bucureşti, Cluj şi Iaşi, mai ales persoanelor care au avut ocazia să-l vadă pe Corneliu Coposu în compania ofiţerului nostru“. Anonima va avea drept scop „punerea în gardă“ a destinatarilor privind „integritatea“ lui Corneliu Coposu şi atenţionarea acestora asupra riscurilor la care se expun în cazul antrenării lor la acţiuni „ostile“. Această „sarcină“ trebuia dusă la capăt până pe 15 aprilie 1973.

Planul mai includea chemarea repetată a lui Corneliu Coposu în anumite locuri, pentru a se crea impresia unor întâlniri conspirative cu organele Securităţii. Acest lucru trebuia să se întâmple până la 20 iunie 1973.

Obiectivul 2:descurajarea iniţiativelor

Cel de-al doilea obiectiv al planului Securităţii era „dezinformarea şi descurajarea unor foste cadre de conducere ale PNŢ de a iniţia eventuale activităţi pe linia reorganizării partidului“. O primă măsură în acest sens era „îndrumarea şi dirijarea informatorilor «Ovidiu», «Botezan Petru» şi «Pit» de a difuza în cercul lor de relaţii cele aflate despre Corneliu Coposu, vizând în special «nucleul» de la Cluj“.

„Ovidiu“ trebuia să spună că are datele despre Corneliu Coposu de la Anton Mureşan, cunoscut ca „element care difuzează repede orice ştire“. „Scontăm că prin acest procedeu, grupul de la Cluj va intra în panică, considerând că respectivul va divulga autorităţilor legăturile existente între ei şi Corneliu Coposu, fapt ce le-ar putea produce neplăceri.“ Termen:25 aprilie 1973. Informatorul „Botezan Petru“ primea, conform planului, sarcina de a merge la Bucureşti la Ionel Pop, fostul fruntaş PNŢ şi nepot al lui Iuliu Maniu, pentru a le aduce la cunoştinţă lui şi cunoscuţilor săi problemele care se discută cu privire la Corneliu Coposu.

Informatorul trebuia instruit să-şi manifeste îngrijorarea şi desconsiderarea faţă de „atitudinea duplicitară“ a lui Coposu.

Reîntors la Cluj, acesta avea sarcina de a transmite nucleului PNŢ de aici că liderii de la Bucureşti „îşi manifestă îngrijorarea cu privire la poziţia pe care o are în momentul de faţă Corneliu Coposu şi faptul că, pe viitor, aceştia nu-i vor mai acorda încrederea, considerându-l un element compromis“. Termen:15 aprilie 1973.

Obiectivul 3:„Operaţiunea Diaspora“

Ultimul obiectiv al planului era „derutarea unor elemente din conducerea emigraţiei reacţionare asupra activităţii cadrelor şi potenţialului pe care îl reprezintă fostul PNŢ“. Acest lucru trebuiafăcut, mai întâi, printr-o scrisoare din conţinutul căreia rezulta „imposibilitatea şi periculozitatea unei eventuale acţiuni în ţară (…). Se va menţiona că neîncrederea, trădarea şi descompunerea morală a unor cadre a dus la pierderea oricărei influenţe a PNŢ. Exemple vor fi date în persoana lui Corneliu Coposu şi Ion Hudiţă, care sunt «compromişi» datorită legăturilor pe care şi le-au făcut cu organele de stat“. Expeditorul scrisorii trebuia să fie Alexandru Bratu, fost fruntaş PNŢ, iar obiectivul trebuia atins până pe 1 mai 1973.

Aceleaşi informaţii compromiţătoare urmau să fie transmise şi unor persoane care au aparţinut altor formaţiuni politice, mesajul fiind că ţărăniştii renunţă la „orice fel de acţiuni potrivnice regimului socialist din ţară, întrucât nu există niciun fel de şanse de reuşită“. Termen:30 decembrie 1973.

Cu această ultimă măsură se încheia strategia diabolică prin care, într-un an, Corneliu Coposu a fost discreditat şi izolat complet, iar eventuala renaştere a Partidului Naţional Ţărănist – înăbuşită. Toată suita de măsuri poartă semnătura generalului de Securitate Nicolae Pleşiţă, şeful Direcţiei I, unul dintre cei mai temuţi torţionari comunişti.

„Păcatele“ neocomuniste

Planul Securităţii a funcţionat ca uns, iar faptul că regimul comunist a reuşit să-l discrediteze, mai cu seamă în ochii celor pe care îi considera prieteni, a fost una dintre cele mai grele lovituri pe care le-a primit Seniorul. Potrivit istoricului Marin Pop, faptul că Seniorul ar fi fost informator nu este singura minciună de proporţii ce a avut drept scop defăimarea lui. „S-a spus despre Corneliu Coposu că ar fi mare moşier la Bobota, că vrea să vândă ţara, că a trăit pe terasele Parisului în timp ce noi mâncam salam cu soia – care cred că nu se afla printre meniurile puşcăriilor comuniste unde a stat 17 ani Coposu. Plus alte injurii şi calomnii:că ar fi fost homosexual, apoi că a fost amantul Doinei Cornea. Toate scornite de către propaganda neocomunistă şi securistă în anii ’90, când au dat cu ouă după Corneliu Coposu la Zalău, lângă Zahana, după care au urmat şi alte violenţe, la Şimleu şi la Bobota“, conchide istoricul.

500 de ofiţeri de Securitate

CNSAS este un izvor nesecat de dezvăluiri legate de evenimentele la care Corneliu Coposu a fost martor pentru că, după cum declara în urmă cu mai multă vreme, la Zalău, vicepreşedintele instituţiei, Virgiliu Ţârău, dosarul de urmărire a Seniorului. „Dosarul său, care numără nu mai puţin de 38 devolume, este cam la fel cu cel al episcopului Marton Aron, ca întindere informativă şi calitate a urmăririi“, a spus el. Acesta a mai precizat că „în dosarul său apar în jur de 500 de ofiţeri de Securitate, deoarece Corneliu Coposu nu a fost urmărit doar în spaţiile publice, ci şi în cele private“.

Ţârău povesteşte cum, studiind arhivele Securităţii, a aflat că înainte cu câteva zile ca Seniorul să se mute de la Galaţi în locuinţa din Bucureşti în care locuiesc şi acum surorile sale, Securitatea a fost „foarte atentă să monteze sisteme de ascultare în toate camerele“. Vicepreşedintele CNSAS susţine că politicianul era considerat un personaj atât de important, încât la Securitate erau organizate săptămânal şedinţe de analiză, în care erau stabilite măsurile de supraveghere, „de la măsuri de urmărire, la măsuri de destrămare a anturajului. Erau măsuri prin care se urmărea, de fapt, izolarea lui Corneliu Coposu în mediul în care trăia“.

Patimile lui Corneliu Coposu

Corneliu Coposu s-a născut la 20 mai 1914, în comuna Bobota (Sălaj), fiind fiul preotului Valentin Coposu, fost protopop greco-catolic al Districtelor Şamşud şi Coşlariu şi, totodată, un adept înfocat al Partidului Naţional din Transilvania. Liderul său spiritual a fost Iuliu Maniu, premier, de mai multe ori, al României, fost preşedinte al PNŢ şi deţinut politic, după 1947.

Maniu a fost prezent în viaţa lui Corneliu Coposu încă din copilăria acestuia, între cei doi existând şi o relaţie de rudenie. Maniu este şi cel care i-a influenţat radical cariera lui Coposu, îndrumându-l să aleagă Facultatea de Drept în locul celei de Teologie, care era o tradiţie de generaţii în familia Seniorului. 

Între 1937 şi 1940, Coposu a fost secretarul personal al lui Maniu, iar din 1940 a fost secretarul politic al acestuia. Corneliu Coposu a făcut 17 ani de puşcărie politică, între 1947 şi 1964, fiind acuzat de „înaltă trădare a clasei muncitoare“ şi „crimă contra reformelor sociale“. Arestat în iunie 1947, Corneliu Coposu a fost ţinut în închisoare până în 1955 fără a fi trimis în judecată. Abia în 1955 a fost condamnat la 15 ani de închisoare, „traseul“ complet urmat de Senior în temniţele comuniste fiind Ministerul de Interne (MI) – Malmaison – Văcăreşti – Snagov-Piteşti (înainte de macabrul experiment de reeducare) – din nou arestul MI – Craiova – Uranus – iarăşi în arestul MI – Jilava-iarăşi Malmaison – Capul Midia – Ghencea – Brag adiru – Popeşti-Leordeni – MI – Uranus – Jilava – Gherla – Sighet – Aiud – Râmnicu Sărat (unde a stat opt ani) – MI – domiciliul forţat la Rubla. După Revoluţia din ’89, Coposu a anunţat revenirea pe scena politică a Partidului Naţional Ţărănesc Creştin şi Democrat, al cărui preşedinte a fost între 1990 şi 1995. Fost senator şi liderul opoziţiei din România postdecembristă, Corneliu Coposu moare la 11 noiembrie 1995, la Spitalul Universitar Bucureşti.

„A fost o obsesie pentru ei compromiterea lui Cornel“

Rodica Coposu (81 de ani, foto dreapta) şi Flavia Coposu (88 de ani) nu sunt doar surorile Seniorului Corneliu Coposu, nu sunt doar moştenitoarele unei istorii ticăloase cu făuritorii ei. Aceste două doamne sunt depozitarele unui tip de morală şi de cumsecădenie care vine din alt secol şi e păstrat curat, nealterat. Iar în casa lor ascunsă pe undeva, prin centrul Bucureştiului, casă în care a locuit şi Seniorul, nu se găseşte doar cea mai bună ciocolată cu marţipan. Când Rodica şi Flavia Coposu îşi aduc aminte de toate nedreptăţile pe care le-au trăit sau le-au cunoscut în ultimele decenii, când se revoltă şi chiar şi atunci când glumesc, în această casă se aud cele mai cinice lecţii de morală. O spunem fără strângere de inimă:aceste două doamne de o inestimabilă nobleţe au ceva. E vorba de onoare.

„Weekend Adevărul“:Vrem să vorbim despre planul de discreditare a lui Corneliu Coposu pus la cale de Nicolae Pleşiţă.

Flavia Coposu:Cred că Pleşiţă l-a reevaluat puţin pe Cornel. Am să vă spun un amănunt. Înainte de ’90, fiind acceptat, printr-o împrejurare fericită, în Asociaţia de Drept Internaţional şi Relaţii Internaţionale (ADIRI), Cornel a avut dreptul de a studia în Arhivele Statului, după ce termina lucrul la un şantier de la Casa Scânteii. Mergea acolo şi studia până când se închidea. După ce n-a mai fost Cornel, la un moment dat, acest Pleşiţă a spus:„Venea unul bătrân şi îmbrăcat vai de capul lui, unul Coposu, care stătea la arhive şi citea acolo până la închidere. Le-am spus băieţilor:«Lăsaţi-l, mă, pe moşu’ ăsta să se uite şi să scrie, că nu se ştie ce lucruri bune face!»“. Totuşi, în anii ’70, probabil a avut sarcina asta.

„Se vor alimenta cu dovezi suspiciunile pe care le exteriorizează foştii fruntaşi PNŢ-işti Licinius Faina, Anton Ionel Mureşan şi Ionel Pop din Bucureşti“, scrie în document. Practic, Pleşiţă voia să-i convingă că Seniorul e informatorul Securităţii.

Flavia Coposu:Trebuie să vă spun nişte lucruri mărunte, din ce ştiu eu. Faina a fost coleg de liceu cu Cornel la Blaj, chiar de clasă. Acest om – foarte ciudată psihologie – l-a urât pe Cornel fără să justifice cu ceva ura. Undeva, în dosarele Securităţii, am citit eu o declaraţie a lui. Nu redau textual, dar spunea că, în şcoală, Cornel nu învăţa nimic, dar ştia mereu tot ce era întrebat în clasă. Şi că toată viaţa lui a fost premiant ca să îi sfideze pe colegi. O invidie primitivă. La 50 de ani de la absolvirea liceului, s-au întâlnit la Blaj. Toţi colegii au dat declaraţii agenţilor atunci. Unul dintre ei spunea că, în toată viaţa lui, n-a cunoscut un om de calitatea lui Cornel, că era cu toţi drăguţ şi amabil.

Era o personalitate în PNŢ Licinius Faina?

Flavia Coposu:Nu ştiu de ce, el s-a întors din străinătate cu ideea să fie el preşedintele PNŢ. Eu nu auzisem de el înainte de venirea comuniştilor. Pe cei mai importanţi membri i-am cunoscut întâmplător. Fiind studentă, am făcut parte din tineretul PNŢ şi mergeam toată vremea la club. Acolo vorbeam cu domnul Maniu, cu Mihalache, cu Mihail Popovici, cu nenea Ilie Lazăr, care era tatăl nostru, cu Ghilezan. Cu Faina n-am vorbit niciodată.

Rodica Coposu:Anton Ionel Mureşan era clar cu angajament la Securitate, asta se ştia. Venea, din când în când, la noi şi nici nu era prea diplomat. „Ce mai faci, Cornel, hai dragă, spune-mi repede, că mă grăbesc:cu cine-ai mai vorbit, cu cine te-ai mai întâlnit.“ Mă surprinde însă Ionel Pop.

Securiştii voiau să-i determine pe cei trei să-l suspecteze pe Senior.

Rodica Coposu:Într-unul din dosare am citit cum au încercat ăştia să-l convingă pe Matei Boilă (n.r. – preot greco-catolic, fost deţinut politic) că trebuie să-l suspecteze pe Cornel. În raportul securistului scria:„Oricât am încercat, nu am reuşit să-i zdruncinăm încrederea pe care o are în Corneliu Coposu“.

Flavia Coposu:Trebuie să vă spun că, în partea a doua a dosarelor, adică ultimele 39, sunt nişte nenorociri, n-am mai putut să le citim complet. Te îmbolnăveai de stupizenia lor. Totuşi, acolo am descoperit o listă cu şase membri ai PNŢ care au fost recrutaţi să îl urmărească pe Cornel. Era un tabel cu numele, cu ocupaţia, cu numele de cod, calitatea de membru al PNŢ şi motivul. Se poate ca racolarea aceasta să fi fost în altă etapă.

Care erau motivele?

Flavia Coposu:De pildă, unul dintre ei spune aşa:„Am să-l urmăresc pe Corneliu Coposu şi am să raportez tot ce va face pentru că eu am rude în străinătate. Condiţia ca să le văd este această sarcină“. Cea mai drăguţă e alta:„Am să-l urmăresc în toate acţiunile sale fiindcă este un om imoral. Joacă bridge“. Nu ştiu dacă toţi au făcut vreo turnătorie, pentru că n-am căutat.

„Nimeni nu şi-a închipuit că nu va ceda“

Totuşi, putea cineva să creadă că o persoană precum Corneliu Coposu ar fi informator la Securitate?

Flavia Coposu:Nimeni nu şi-a închipuit că nu va ceda. Nu concepeau.

Rodica Coposu:Şi s-au făcut multe presiuni asupra lui. De exemplu, la un moment dat, când a plecat Ceauşescu în Franţa, el a fost contactat de nişte „tovarăşi“, oferindu-i-se să plece în străinătate, dacă vrea să rămână, să rămână, cu promisiunea că familia nu va păţi nimic. Trebuia să meargă la cei din exil şi să-i convingă să nu facă manifestaţii contra lui Ceauşescu. El a zis:„Trebuie să vă gândiţi că eu, care am făcut puşcărie atâţia ani, nu mai pot fi credibil. Vor crede că sunt omul dumneavoastră“.

Flavia Coposu:Să nu vă imaginaţi că aceia care au colaborat cu Cornel au crezut că ar fi în stare să facă aşa ceva. Dar au fost încercări.

Ce părere avea el despre oamenii ăştia care-l chestionau, despre prieteni?

Rodica Coposu:Îi trata cu foarte mare înţelegere. Ştiu că, după ce a ieşit din închisoare, a venit cineva la el şi l-a sfătuit să nu stea de vorbă cu nu-ştiu-cine, că are angajament la Securitate. Cornel a spus:„Nimeni, în afară de cei care au trecut prin închisoare, nu are dreptul să judece pe niciunul de-acolo. Nu ştie la ce a fost supus omul ăsta, la ce presiuni. Şi nu se ştie nici măcar dacă a făcut sau nu rău cuiva“. Nimeni n-are voie să judece un fost deţinut care a făcut angajament.

Micile turnătorii maligne

Operaţiunea asta pusă la cale de Pleşiţă era în trei paşi.

Flavia Coposu:Divide et impera. Asta era deviza strămoşilor noştri. Am găsit şi turnătoria făcută de un prieten al casei, în care scrie că, într-una din vizitele pe care le-a făcut la noi, s-a întâlnit cu un domn venit din partea lui Iosif Constantin Drăgan, cu bilet de avion pentru Cornel ca să scoată nu-ştiu-ce revistă. Drăgan era prieten cu Ceauşescu. Acest turnător a spus:„Cornel a luat ţigările şi a vândut biletul la agenţie“. Cum vă imaginaţi că puteai să vinzi, la o agenţie de stat, un bilet cumpărat cu valută în străinătate?!

Rodica Coposu:Într-unul din dosare a apărut următoarea treabă:„Ştiu că Corneliu Coposu n-a făcut nicio oră de puşcărie. El era ţinut la secret şi era trimis noaptea să-şi întâlnească prietenii având la rever un microfon cu care-şi înregistra convorbirile şi-i turna pe prietenii lui“. Dac-ai văzut James Bond, te inspiri de-acolo. Am mai citit şi eu cărţi poliţiste.

Din ce ştiţi, s-a întâlnit cu Pleşiţă?

Flavia Coposu:Nu ştiu, nu cred. În orice caz, n-am auzit să fi discutat cu el anume. „Duţulescule! Niciodată n-o să primească Coposu de la tine nimic!“

Cum era relaţia Seniorului cu Ion Hudiţă?

Flavia Coposu:Hudiţă şi-a scris memoriile. Din ’38 până în ’47 e un soi de jurnal. Vorbind despre 23 august, spune aşa:„Gândul nostru este ca pe cei doi, Mareşalul şi Ică Antonescu, să-i adăpostim undeva după arestare, ca să nu cadă în mâna nimănui. Domnul Maniu a spus că singurii oameni în care putem avea încredere totală sunt Ilie Lazăr şi Corneliu Coposu“.

În 1973, liderii comunişti se speriau de un om care, de fapt, nu avea nicio putere. De ce?

Rodica Coposu:Probabil pentru că, în acea perioadă, îl vizita foarte des pe domnul Hudiţă. Probabil că cineva din anturajul domnului Hudiţă a făcut o delaţiune, a vorbit despre aceste vizite, care i-au dus cu gândul pe securişti la reformarea partidului.

Flavia Coposu:Şi a mai fost o treabă pe care ei o ştiau. Hudiţă a fost permanent alături de Maniu. Cornel n-ar fi rivalizat cu Hudiţă, pentru că avea un respect aparte pentru el. Era din altă generaţie. Iar Cornel n-a luptat niciodată pentru funcţii.

Rodica Coposu:Cornel, să ştiţi, n-a fost niciodată veleitar.

Flavia Coposu:În primele volume pe care le-am văzut, din prima serie de 25 – eu am deschis volumul numărul 1 –, era o fiţuică de la Direcţia de Securitate din Bucureşti către Securitatea din Brăila şi copiată din Brăila la Valea Călmăţui, unde avea domiciliu obligatoriu. „Va sosi individul Corneliu Coposu. Aveţi grijă, este un om care poate polariza elementele tinere. Este periculos. Încercaţi să-i oferiţi să plece în Bucureşti. Încercaţi cu orice mijloace să-i câştigaţi simpatia ca până la urmă să treacă alături de noi.“ Asta e prima fiţuică din dosarul lui. Iar plutonierul, săracul, raportează:„I-am promis că-l ducem la Bucureşti, nu-i trebuie, subliniat, i-am promis la Brăila, nu vrea, i-am promis să meargă la fermă, să lucreze la birou, nu îi trebuie. Refuză orice colaborare“. Iar ultima parte s-a repetat la infinit.

„M-am mirat cum de nu l-au omorât“

Cum au mai încercat să-l atragă?

Flavia Coposu:Am citit un raport făcut de un oarecare Duţulescu. El l-a chemat pe Cornel la o întâlnire. În declaraţia lui se regăseşte faptul că l-a invitat la restaurantul MAI-ului, l-a tratat cu whisky, i-a cumpărat un pachet de Kent şi au luat masa împreună. „După trei ore de discuţii n-am reuşit să scot de la el niciun cuvânt. Anexez bonul de cheltuieli.“ Pe raportul ăsta, de-a latul, scrie:„Duţulescule! Niciodată n-o să primească Coposu de la tine nici whisky, nici ţigări, nici mâncare. Vrei să justifici 300 de lei? Ruşine!“. Semnat, generalul Ploieşteanu.

Rodica Coposu:El juca bridge. Avea nişte parteneri printre care se aflau, fireşte, şi nişte doamne – care apăreau toate în dosare ca posibile amante. Printre ele, era o doamnă arhitect, în vârstă, care i-a povestit următorul lucru:au venit la ea nişte domnicu ochi albaştri şi au avertizat-o. „Doamnă, am înţeles că dumneavoastră primiţi în casă o personalitate foarte periculoasă cu care jucaţi cărţi. Pentru binele dumneavoastră, să nu-l mai primiţi, că ăsta e un om periculos!“ „Eu sunt în atenţia şi în îngrijirea comunităţii evreieşti. Am să le spun şi lor treaba asta!“ „Nu, nu, să nu le spuneţi nimic! Mai bine primiţi-l!“ Povestea cu denigrarea mergea foarte departe.

Oare ei chiar se speriau?

Flavia Coposu:Teribil. Ei ştiau că sunt ilegitimi, că nu-i iubeşte nimeni. În orice om vedeau un trădător. Eu m-am mirat de altceva:cum de nu l-au omorât. Cum de nu i-au înscenat un accident pe stradă. Că mergea cu tramvaiul şi pe jos. Asta a fost mâna lui Dumnezeu care l-a ferit. Întâi a fost denigrarea şi apoi a fost izolarea lui de prieteni. S-au ambiţionat şi ei, nu şi-au închipuit că va rezista atât. Până la urmă, în hârtia de condamnare a lui Cornel scrie că e periculos pentru societate. Puteţi să scrieţi cu mâna pe inimă că din iulie ’62, de când a ajuns în domiciliu obligatoriu, şi până în ’89, a fost ca un fel de obsesie pentru ei compromiterea lui Coposu. Se temeau teribil că are influenţă asupra tinerilor. Şi adevărul e că tinerii îl iubeau. El ştia să vorbească şi respecta pe toată lumea, şi pe un copil de doi ani, şi pe un moş.

Dar jurnalistul Victor Iancu, fost coleg cu Seniorul la „Dreptatea“? Era „agentul Bologa“.

Rodica Coposu:Am auzit despre Victor Iancu, dar nu l-am cunoscut niciodată.

Ce părere aveţi despre cazul Vişinescu?

Flavia Coposu:Se pare că a fost mizerabil ticlosul ăsta, i-a bătut până cădeau jos. Nu era ordin de sus, era în capul lui.

Rodica Coposu:Eu m-am revoltat când l-am auzit spunând vehement:„Diaconescu minte ca un porc, nici n-a fost la Râmnicu Sărat“. După atâţia ani, nicio urmă de regret.

Dar nu e târzie discuţia asta? Mai are rost?

Rodica Coposu:Eu cred că are rost, pentru că sunt anumite persoane care n-au avut atunci cum să se informeze. Acum, fiind preocupaţi de alte treburi, în special de bunăstarea materială, oamenii spun că nu mai contează, dar niciunul dintre ei poate că nu-şi dă seama de grozăviile care au fost. Fiind aduse la lumină, măcar să-şi dea seama, ca nu cumva, Doamne păzeşte, să se mai întâmple aşa ceva! Mi se pare că niciodată, nimeni, n-a avut curajul să arate comunismul în toată hidoşenia lui. Ce poate fi în sufletul unui tânăr, absolvent de facultate, care ajunge la o nenorocită de leafă de 1.200 de lei, când un ticălos care a omorât oameni are pensia de peste 4.000. E un lucru imoral.

Ştiaţi că mai trăieşte?

Flavia Coposu:Ştiam că a fost şeful închisorii. Of, Doamne! Când s-a întâlnit cu Vişinescu după 1989, Cornel a spus că nu e prioritate naţională să se răzbune pe Vişinescu şi pe cei care i-au oropsit atunci, ci să pună la punct economia şi progresul ţării.

Rodica Coposu:Gândi-ţi-vă la următorul lucru:era un individ care a fost şeful Securităţii din Satu Mare. În afară de blestemăţiile pe care le-a făcut având funcţia respectivă, a omorât cu maşina un cioban, tată a mai mulţi copii. Nu a fost sancţionat nicicum. Mai mult, a ajuns parlamentar după ’90. Vişinescu a luat o leafă minunată. Nu e principiul „să moară capra lui Gheorghe!“, dar nu putem să răsplătim călăii neamului. Mihalache, bolnav, bătrân, era bătut în pat! Sunt nişte lucruri pe care o minte omenească normală nu le poate înţelege.

Flavia Coposu:Să ştiţi că ei nu credeau că vor reuşi, dar au încercat încontinuu. Perseverenţa lor era diabolică. Insistau şi insistau. Nu cred că în cele mai multe cazuri au reuşit, dar au mai şi reuşit. Au fost oameni bătuţi atât de crunt încât n-au putut rezista – atunci au turnat. Cred că nimeni n-a cedat atunci de bunăvoie. Şi, slavă Domnului!, oameni care nu au cedat au mai existat. (A consemnat Laurenţiu Ungureanu)

Corneliu Coposu era turnat până şi de prietenii apropiaţi

Într-o notă informativă a fostei Securităţi, „sursa Bologa“, adică fostul jurnalist Victor Iancu, prieten vechi al lui Corneliu Coposu, „raportează“ o discuţie pe care a avut-o cu Seniorul la un an de la eliberarea acestuia.

Ororile petrecute în închisoarea comunistă de la Râmnicu Sărat sub conducerea torţionarului Alexandru Vişinescu fac obiectul unei note informative găsite într-unul dintre dosarele Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) de istoricul sălăjean Marin Pop (foto).

Sâmbătă, 3 aprilie 1965. La un an de la eliberarea sa, după 17 ani de detenţie grea, Corneliu Coposu se întâlnea cu jurnalistul Victor Iancu, fost coleg cu Seniorul la ziarul „Dreptatea“. S-au întâlnit în jurul orei 10.30, „la braseria hotelului Athénée Palace din Capitală, de unde au plecat apoi mai întâi către Academia Republicii Populare Române, plimbându-se pe Calea Victoriei (…)“. Discuţia s-a întins până după ora 13.00.

După 18 ani...

Victor Iancu era, de fapt, „agentul Bologa“ şi avea să-l informeze cu lux de amănunte despre această întâlnire pe ofiţerul de Securitate Gheorghe Bota. În nota informativă semnată de maiorul Bota se precizează că „a fost prima întâlnire a sursei cu Corneliu Coposu după aproape 18 ani, adică de la tentativa de fugă de la Tămădău“.

Corneliu Coposu credea, probabil, că stă de vorbă cu un fost coleg, interesat să audă ce i s-a întâmplat de când nu se mai văzuseră, nicidecum cu un turnător. Liderul ţărănist i-a povestit despre experienţele sale din temniţele comuniste, deşi la eliberare semnase, la fel ca toţi deţinuţii politici, declaraţia că nu va relata nimănui cele petrecute în închisori, altfel riscând să fie închis din nou.

În aceeaşi notă informativă, Iancu vorbeşte şi despre situaţia lui Coposu de după eliberare. „Coposu e mulţumit. Are o slujbă de tehnician la o întreprindere de construcţii, unde el, de fapt, îndeplineşte funcţia unui inginer. Nevasta sa, care şi ea a fost închisă, are şi ea o slujbă. Însă n-au locuinţă, trăind, sursa n-a înţeles bine, la surorile sau mama sa de la Dudeşti într-o locuinţă proastă“, se arată în document.

„A dus o viaţă infernală“

Victor Iancu notează toate aspectele discuţiei pe care a avut-o cu Seniorul:„La Râmnicu Sărat a dus o viaţă infernală. Acolo era şi Mihalache (n.r. – Ion Mihalache, vicepreşedintele Partidului Naţional Ţărănesc, care a murit în închisoarea de la Râmnicu Sărat la 5 februarie 1964, la exact 10 ani de la moartea preşedintelui PNŢ, Iuliu Maniu), care a avut tot timpul o atitudine extrem de dârză. Celulele individuale în care au fost ei încarceraţi au fost organizate după desfiinţarea închisorii de la Sighet, care fusese cu mult mai blândă decât aceasta de la Râmnicu Sărat (…)“.

Corneliu Coposu a fost închis opt ani la Râmnicu Sărat, iar „doi ani şi jumătate nici nu a văzut lumina zilei, după aceea i s-a mai îndulcit întrucâtva regimul fiind scos la aer. Când a părăsit închisoarea, de-abia mai vedea şi era atât de slăbit, încât a fost dus de doi agenţi într-un sat din Bărăgan, unde a fost dat în grija Sfatului Popular. Aici a dat însă de oameni buni, preşedintele Sfatului a fost un om de treabă care a permis ca mama sa să se stabilească acolo şi să-l îngrijească. Un medic, cu domiciliu obligatoriu şi el, şi-a dat toată osteneala şi l-a vindecat de ochi...“, după cum i-a relatat „agentul Bologa“ maiorului Bota.

Informatorul concluzionează că Seniorul a fost norocos. „A avut un noroc cu totul deosebit că n-a suferit de nicio boală organică, altminteri se curăţa, cum s-a curăţat Hagea (n. r. – Constantin Hagea). Căci la Râmnicu Sărat, deţinuţii aceştia care erau consideraţi recalcitranţi au fost tot timpul lipsiţi de asistenţă medicală, ceea ce la alte închisori sau lagăre, de bine, de rău, exista“, explică Victor Iancu în nota informativă.

Coposu, despre Hagea

„Agentul Bologa“ face referire la Constantin Hagea, fost avocat, ziarist şi om politic român, redactor la publicaţiile „Dreptatea Satelor“ şi „Dreptatea Ţăranilor“ şi ulterior, în perioada 1942-1944, director al publicaţiei „Ardealul“. Hagea a fost secretar general la Comisariatul General al Refugiaţilor şi Evacuaţilor din cadrul Ministerului Afacerilor Interne în perioada guvernelor Sănătescu şi Rădescu, fiind judecat, în 1955, împreună cu Corneliu Coposu şi un alt coleg de breaslă, Ioan Domocoş, pentru „crimă de uneltire contra ordinii sociale“ şi „crimă împotriva păcii şi activitate intensă împotriva clasei muncitoare“, în principal pentru o serie de articole considerate antisovietice, anticomuniste şi antidemocratice. El a fost condamnat la 25 de ani de muncă silnică şi la „10 ani de degradare socială“, găsindu-şi sfârşitul în închisoarea de la Râmnicu Sărat, la 6 decembrie 1960.

În nota informativă a „agentului Bologa“ este relatată şi părerea Seniorului despre ce i s-a întâmplat, de fapt, lui Constantin Hagea:„În ceea ce priveşte procesul lui, acesta a fost un pur pretext pentru a-l sancţiona pentru că n-a acceptat propunerile ce i s-au făcut de a prelucra într-un articol nişte teze. Legături cu Hagea, el demult nu mai avusese. El nici nu ştie precis ce anume a făcut Hagea, ce acţiuni a întreprins după desfiinţarea Partidului Naţional Ţărănesc, dar are impresia, fără să poată afirma cu toată tăria, că autorităţile au ştiut tot timpul unde se ascunde Hagea şi nu au pus mâna pe el, sperând că vor descoperi astfel firele unei organizaţii care, de fapt, nu exista. Când, apoi, s-au convins şi autorităţile că Hagea nu e în legătură cu asemenea acţiuni, s-au hotărât să pună mâna pe el şi l-au judecat. La proces, el, Coposu, şi-a dat seama că nu e vorba de a i se da atât cât a stat în detenţie până acum, ci va primi o pedeapsă exemplară (...). Hagea a murit în timpul detenţiunii. Venise cu o epilepsie şi în detenţiune a înnebunit. Cel mai grav a fost că la actele sale de nebunie se răspundea cu bătaie. Astfel a sucombat (…)“.

La finalul documentului, ofiţerul de Securitate Bota face o observaţie şi precizează că „i s-a atras atenţia agentului (n.r. – Bologa) că nu a procedat bine când a ridicat în faţa lui Corneliu Coposu, sub formă de întrebare, aşa-zisa situaţie a vremurilor «bune» din trecut. Asemenea probleme nu este recomandat să fie ridicate astăzi şi mai ales prin faptul că încurajează activităţile de neîncredere în regim, iar pe de altă parte duce la bănuieli“.

Morţii lui Vişinescu

Constantin Hagea nu a fost singurul deţinut politic de la Râmnicu Sărat care nu a rezistat tratamentului inuman impus de Alexandru Vişinescu. Istoricul Marin Pop spune că, din relatările lui Corneliu Coposu, rezultă că doi apropiaţi ai acestuia au pierit în împrejurări similare.

„O altă victimă a lui Vişinescu a fost şi eminentul diplomat de carieră şi colaborator apropiat al marelui om politic Iuliu Maniu, Victor Rădulescu-Pogoneanu, care, după cum povestea Seniorul Coposu, deşi era paralizat, era crunt bătut în pat. În ultimele zile de viaţă a fost transferat la Văcăreşti, unde a decedat pe data de 10 martie 1962. La fel şi marele om politic ţărănist Ion Mihalache:era crunt bătut, deşi se găsea imobilizat la pat“, completează Marin Pop.

Hagea, achitat după moarte

După Revoluţie, în 1995, Curtea Supremă de Casaţie şi Justiţie rejudecă procesul lotului Coposu – Hagea – Domocoş. În viaţă mai era – pentru scurt timp – doar Corneliu Coposu, acesta neprezentându-se la proces. Instanţa îi achită pe toţi trei. Prea târziu, însă, mai ales pentru Constantin Hagea, pentru care detenţia fără vină a fost mai mult decât a putut îndura.

Jurnalismul, profesia care i-a adus, în bună parte, condamnarea, a însemnat pentru Constantin Hagea aproape o religie guvernată de morală şi de interesul celor mulţi. „Mânuitorii de condei, conştienţi de marea lor misiune, se vor ocupa, în primul rând, de problemele ce se desprind din credinţele şi din vrerile poporului respectiv. Nimic, în schimb, despre ceea ce este străin de sufletul şi de aspiraţiile acestui popor. Nu de altceva, dar ca să nu-l ducă în rătăcire. Fiindcă nimeni şi nimic pe lume nu poate ajuta sau strica mai mult sufletul poporului decât înseşi gazetele şi gazetarii. O presă coruptă şi care nu ţine seama de problemele vitale ale statului respectiv, de trecutul lui, de năzuinţele lui, de tradiţiile lui, va aduce atâta stricăciune şi pacoste cât un şir întreg de războaie nenorocite;şi, dimpotrivă, o presă conştientă, însufleţită de idealuri generoase (…)“ (fragment din articolul „Misiunea presei“, semnat de Constantin Hagea în ziarul „Ardealul“ din 20 martie 1943, redat pe site-ul Fundaţiei Corneliu Coposu).

Sursa:www.adevarul.ro