Autor 76547 vizualizări


La 5 iunie 1947, într-un discurs rostit în Aula Universității americane Harvard, secretarul de stat american George Marshall (foto sus) a propus un vast program de asistență economică destinat refacerii economiilor europene, afectate de al Doilea Război Mondial.

”European Recovery Program” (ERP), cunoscut ca Planul Marshall, a derivat din ”doctrina Truman”. La 11 martie 1947, într-un discurs susținut în faţa Congresului SUA, președintele Harry Truman a prezentat un program al politicii externe americane pentru combaterea pericolului comunist în lume. În acest scop, el a cerut Congresului să aprobe un credit de 400 milioane dolari pentru ajutorarea Greciei şi a Turciei.

În urma propunerii lui Marshall, la 19 iunie 1947, ministrul de externe al Franței, Georges Bidault, și omologul său britanic, Ernest Bevin, au semnat un comunicat prin care au invitat 22 de state europene să trimită reprezentanți la Paris pentru a negocia planul de reconstrucție europeană.

Uniunea Sovietică a respins Planul Marshall

Invitația a fost adresată și țărilor din Estul Europei. Inițial, propunea a fost bine primită de conducerile țărilor comuniste din Europa de Est, însă Moscova a etichetat Planul Marshall drept „imperialism economic american” și a interzis ţărilor satelite să participe la Conferința de la Paris. Sovieticii considerau că acceptarea planului ar fi condus la desprinderea de URSS a țărilor din sfera sa de influență şi la pierderea avantajelor politice şi strategice dobândite de Kremlin în Europa Centrală şi de Est la sfârșitul celui de al Doilea Război Mondial.

Viaceslav Molotov, ministrul de externe al URSS, își amintea în 1979 cum a fost primită la Moscova propunerea de a participa la Planul Marshall.

La început noi, la ministerul de Externe, am vrut să propunem să participe toate țările socialiste, dar ne-am dat seama repede că nu e corect. Ei (americanii – n.r.) ne atrăgeau compania lor, oricum, o companie supusă. Am fi depins de ei, dar nu am fi primit nimic cum se cuvine...”, spunea fostul ministru de externe al URSS, citat în cartea ”Conversații cu Molotov. În cercul puterii comuniste”, publicată recent în traducere românească, la Editura Corint.

Stalin a denunțat planul şi a refuzat să participe, obligând şi celelate state est-europene să refuze ajutorul economic.

Consecințele Planului Marshall

Planul Marshall a devenit un program dedicat exclusiv țărilor care nu se aflau în sfera de influență sovietică, contribuind la accelerarea scindării Europei. Între 1948 şi 1951, 16 țări europene și Turcia au beneficiat de credite, mărfuri şi servicii care au însumat aproape 13 miliarde de dolari americani (circa 130 de miliarde, la valoarea actuală a dolarului).

Secretul succesului Planului Marshall a fost noul sistem de conversie valutară care a condus la multiplicarea efectelor capitalului investit, notează Deutsche Welle. Mai precis: un importator german achita contravaloarea comenzii din Statele Unite în marca germană, dar exportatorul american nu era plătit cu neatractiva monedă germană, ci primea dolari din fondurile alocate Planului Marshall.

Proiectul fostului secretar de stat american a avut trei consecințe majore:

  • - țările europene au fost determinate să coopereze din nou în chestiuni economice şi politice;
  • - țările europene au avut posibilitatea să achiziționeze bunuri de investiții plătind cu valutele lor depreciate după război;
  • - Planul Marshall a reușit să limiteze influența sovietică în Europa de Vest.

Pentru administrarea Planului Marshall a fost înființată Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD).

Ajutorul american prin Planul Marshall, în perioada 1948-1951: 

  • Marea Britanie - 3297 (milioane dolari)
  • Franța - 2.296
  • Italia - 1.448
  • Germania de Vest - 1.204
  • Olanda - 1.128
  • Belgia și Luxemburg - 777
  • Austria - 468
  • Danemarca - 385
  • Grecia - 376
  • Norvegia - 372
  • Suedia - 347
  • Elveția - 250 
  • Turcia - 137
  • Irlanda - 133
  • Portugalia - 70
  • Islanda - 43
  • Total - 12.731