Autor 8135 vizualizări


Bogata şi spectaculoasa istorie a pirateriei, activitate rezervată aproape exclusiv bărbaților, devine şi mai interesantă dacă ne îndreptăm privirea spre câteva personaje feminine care au sfidat normele sociale şi au ales drumul mărilor. Să ne amintim, de pildă, de firea impetuoasă şi zâmbetul seducător al înflăcăratelor Geena Davis din „Cutthroat Island” (1995) sau Keira Knightley din „Pirates of the Caribbean” (2003-2007), care demonstrau că femeile se puteau descurca la fel de bine cu viața tumultoasă şi înțesată de pericole. Fanteziile cinematografice cu piratese au însă un fundament istoric, pentru că avem într-adevăr exemple feminine care au reuşit să se afirme în acest domeniu masculin.

Istoricul Polybios ne povesteşte, de pildă, despre Teuta, regina Illyriei, care, în secolul al III-lea î.Hr., îşi întăreşte autoritatea după moartea soţului atât de mult încât îndrăzneşte să declare război tuturor puterilor maritime ale vremii. Un război pirateresc, în care micile sale corăbii atacau şi jefuiau aşezări de pe coasta Adriaticii. Abia puterea Romei îi împiedică reginei expediţiile de jaf.

Mai multe războinice vikinge şi o regină irlandeză

Tradiţia vikingă păstrează amintirea, greu de spus dacă reală sau mitică, mai multor războinice talentate. Una dintre ele se numeşte Alfhild, fiica unui rege suedez care ar fi trăit prin secolul al IX-lea, după o legendă păstrată de Saxo Grammaticus. Legenda spune că prinţesa, în loc să accepte măritişul cu prinţul danez Alf, alege pentru o vreme, împreună cu un grup de prietene, calea pirateriei, îmbrăcându-se în armură de bărbat, rămânând fecioară şi terorizând apele baltice. Acelaşi Saxo Grammaticus ne mai spune şi povestea prinţesei Sela, sora lui Koller, rege al Norvegiei. Horwendil, regele Iutlandei, renunţase la tron în favoarea jafurilor pe mare, iar norvegianul pleacă în urmărirea sa, pentru că ucigându-l ar fi câştigat mult prestigiu. Sfârşeşte însă sub sabia piratului, care apoi va trebui să ducă o luptă deloc uşoară cu foarte îndemânatica Sela. Wigbiorg, Hethat şi Wisna sunt alte nume de femei-căpitan. Nici Aethelflaed, fiica lui Alfred cel Mare, nu se lasă mai prejos, devenind un lider militar important care îi hărţuia pe mare pe neobosiţii jefuitori vikingi.

Activitatea piraterească feminină din Europa nu ocoleşte nici vestul Irlandei, unde ia naştere legenda lui Grace O’Malley, născută în jurul anului 1530. După moartea soţului, regina irlandeză începe să facă ravagii pe rutele comerciale dintre Scoţia, Anglia şi continent. Adunând în jurul ei tot felul de proscrişi sau oameni de condiţie umilă, Grace luptă sfidător împotriva englezilor, până când se vede nevoită să apeleze la regina Elisabeta, rugând-o să o primească în serviciul său drept corsar. Corsar este şi Lady Mary Killigrew, care izbuteşte chiar să captureze un vas german din cauza căruia este gata să fie executată pentru că a nesocotit ordinul reginei, prietenă cu căpitanul vasului. Acelaşi secol al XVI-lea ne oferă şi un personaj de această dată din Maroc, pe Sayyida al Hurra, aliata corsarului Barbarossa din Algeria, cu care îşi împarte zonele de activitate.

Nici următorul secol nu duce lipsă de femei interesante. Printre acestea, Jacquotte Delahaye, „roşcata întoarsă din morţi” din Caraibe, sau Anne Dieu-le-Veut, soţia piratului Laurens de Graaf, alături de care luptă cot la cot. 

Anne Bonney şi căpitanul Calico Jack

Dar cele mai feroce şi înfricoşătoare exemple de piratese le găsim în secolul al XVIII-lea, tot în spaţiul Caraibelor. Este vorba despre Anne Bonney şi Mary Read, ale căror activități piratereşti s-au ridicat la nivelul marilor raiduri întreprinse de mult mai faimoşii lor omologi masculini.

Anne Bonney s-a născut în Irlanda, County Cork, ca fiică nelegitimă a avocatului William Cork şi a servitoarei sale. Ea şi parinții ei au imigrat în America la finele secolului al XVII-lea, stabilindu-se pe o plantație lângă Charleston, Carolina de Sud. O tânără temperamentală, cu un curaj de fier şi foarte rebelă, Anne fuge cu iubitul său, James Bonney, nesocotind voința tatălui de a-i încredinţa afacerile sale. Nelegiuitul James o duce într-o ascunzătoare din New Providence, Bahamas. Izul de rebeliune şi viața aventuroasă se pare că sunt în consonanță cu nevoile ei de afirmare mai neconvențională.

Însă în 1718, când guvernatorul din Bahamas, Woodes Rogers, oferă posibilitatea grațierii, James devine un informator de primă clasă, lucru care o dezgustă pe piratesa care îl acuză de laşitate şi îl părăseşte. Mai târziu îl va întâlni şi se va îndrăgosti de căpitanul JackRackham(Calico Jack).Deghizându-se în bărbat, îl însoțeşte pe acesta pe vasul numit Vanityşi se dedică prădăciunilor, atacând corăbiile spaniole. Singurul moment în care renunță la piraterie este atunci când naşte, dar revine imediat în forță în zona Cubei, câştigându-şi reputația de piratesă neînfricată.

Anne şi Mary, poreclite „pisicile infernului”

Mary Read se naşte în Plymouth, Anglia, în jurul anului 1690. Mama sa se căsătorise cu un marinar care plecase într-o călătorie fără întoarcere. Când i se termină banii, se duce cu Mary la Londra pentru a cere ajutorul soacrei sale. Ştiind că aceasta disprețuia fetele, o îmbracă pe Mary cu haine de băiat şi o dă drept fiul ei. Bătrâna le ajută, iar nepoata continuă şarada mulți ani, chiar şi după moartea bătrânei.

În adolescență, Mary este angajată ca valet la curtea unei franțuzoaice, la care nu rezistă mult pentru că o atrag din ce în ce mai mult preocupările războinice. Se înscrie într-un regiment de infanterie din Flandra, apoi de cavalerie, obținând chiar distincții. Adevărata identitate şi-o dezvăluie când se îndrăgosteşte de un camarad care o ia apoi de soţie. Cei doi devin cârciumari, deținând un loc de popas lângă castelul Breda din Olanda. Din nefericire, el moare de tânăr şi averea ei se va diminua rapid.

Mary adoptă iar tactica travestirii şi începe un nou capitol al vieții sale, plecând pe mare cu o corabie de negustori olandezi, îndreptându-se spre Caraibe. Într-una dintre călătorii, corabia este capturată de pirați englezi, cărora ea li se raliază şi alături de care va lupta până la grațierea din 1718, acționând apoi în calitate de corsari. Totuşi, în această situaţie, câştigurile nu erau la fel de mari, motiv pentru care izbucnesc nenumărate răscoale pe corăbii. La un moment dat, şi pe corabia sa au loc revolte;mai mult, corabia e atacată de piratul Jack Rackham, soțul lui Anne Bonney. Plictisită de viața în litera legii, Mary adoptă iar vechile căi;se întoarce, deci, la piraterie. Deşi declara că detestă groaznic felul acesta de a trăi, era totuşi convinsă că e singurul care îi poate oferi independenţă. Mai mult:Mary Read şi Anne Bonney fac cunoştință şi devin bune prietene. În ciuda aparenței sale extrem de dure, Mary are o aventură cu unul dintre prizonierii echipajului şi se spune că i-ar fi salvat viața acestuia scăpându-l de un duel la care participă chiar ea. Gestul pecetluieşte iubirea celor doi.

Atât Mary, cât şi Anne, recunoscute pentru accesele de violență şi caracterul feroce, erau adesea poreclite „pisicile infernului”. Atunci când împrejurările o cereau, ele puteau fi cu mult mai nemiloase şi însetate de sânge decât mulți dintre pirați. Căpitanul Jack era destul de faimos în acele vremuri, dar asta o datora şi prezenței pe corabia sa a celor două personaje. Fetele erau un amestec de bărbăție şi feminitate, dincolo de spiritul marţial existând şi destule emoţii şi principii. Pirateria nu excludea moralitatea. 

Sfârşitul celor două piratese, învăluit în mister

În octombrie 1720 are loc un eveniment nefericit pentru stăpânii mărilor. Jack Rackham îşi ancorează corabia la Point Negril, în Jamaica, pentru a celebra recentele victorii cu o mare beție, după cum se obişnuia. Dar petrecerea este curmată brusc de intervenția amiralității engleze, prin intermediul vasului Albion, comandat de Jonathan Barnet. Pirații se ascund care încotro, lăsându-le pe Mary şi Anne drept pavăză. Într-un acces cumplit de furie că au fost abandonate, fetele se reped asupra propriilor camarazi, iar în toată degringolada sfârşesc toţi în mâinile englezilor. Echipajul este dus în Jamaica pentru a fi supus procesului.

Căpitanul Jack şi pirații săi sunt judecați pe 16 noiembrie 1720 şi condamnați la spânzurătoare. Înainte de execuție, Anne nu îşi consolează soţul, ci îi reproşează lipsa bărbăţiei. Procesul pirateselor le găseşte şi pe ele vinovate. Fiind însă amândouă însărcinate şi cum legea engleză interzicea pruncuciderea, sentința lor este temporar suspendată.

Ce se întâmplă apoi cu faimoasele piratese rămâne sub vălul misterului. Se spune că Mary ar fi murit în închisoare chiar înainte să nască. Alteori găsim informații cum că s-ar fi strecurat pe furiş din carceră. În legătură cu Anne, nu s-a găsit vreo dovadă a execuţiei sale. Unii spun că bogatul său tată i-ar fi plătit libertatea şi s-a retras pe o mică insulă din Caraibe. Alții cred că şi-a dus mai departe traiul într-o tavernă din sudul Angliei, unde îşi încânta clienții cu poveştile ei marinăreşti. Şi, într-un stil ceva mai romanțios, unii spun că Anne şi Mary s-ar fi mutat în Louisiana unde şi-ar fi crescut împreună copiii. 

Ching Shih din China:putere colosală

Mai sunt şi alte nume de femei-pirat menţionate prin cronici, cum ar fi Maria Lindsey, Ingela Gathenhielm, Mary Harvey, Mary Crickett, Flora Burn, Rachel Wall sau Charlotte de Berry, dar niciuna nu le întrece în notorietate pe faimoasele Anne Bonney şi Mary Read. În secolul al XIX-lea apare însă pe scenă o femeie care le face concurenţă. Ea vine de această dată din China:Ching Shih, fostă prostituată, este văduva piratului Ching Yih, care a prădat nu numai vase imperiale, ci şi galere englezeşti. Soţia sa se pare că i-a împărtăşit dorinţa de putere, talentul în afaceri, precum şi priceperea în activităţile ilegale, câştigând astfel un mare respect în breaslă.

La apogeul puterii sale, Ching Shih ajunsese să comande nu mai puţin de 800 de corăbii mari şi 1000 mici. Echipajul ajungea şi el la colosala cifră de 80.000 de marinari. Când temuta ei flotă răvăşea oraşele de pe coastă, piratesa ordona mai mereu arderea lor din temelii şi înrobirea populaţiei. Regimul ei de teroare va lua sfârşit din pricina conflictelor interne, în urma cărora flota se va fragmenta, după ce ani de zile Ching a dominat apele Chinei de sud şi a fost neînvinsă de vreo putere maritimă. În anul 1810, piratesa obţine graţierea şi îl ia de soţ pe adjunctul său. Exemplul lui Ching va fi urmat în secolul următor de mai multe femei, la fel de nemiloase şi temute, precum Lo Hon-Cho, Lai Choi San, Huang P’ei-Mei sau Cheng Chui Ping, ultima cu activitate chiar recentă, în anii ’70-’90, când a ajutat mii de chinezi să imigreze ilegal în SUA şi Europa.

Deşi sunt puţine şi nu la fel de cunoscute ca bărbaţii, femeile-pirat ne fascinează tocmai pentru că sunt cazuri speciale. Unde le găsim? În texte de tipul enciclopediei lui Charles Johnson, General History of the Robberies and Murders of the Most Notorious Pirates(1724), dar mult mai mult în poveştile moderne, adesea înşelătoare. De pildă, femeile sunt adesea reprezentate având aceleaşi veşminte ca bărbaţii, deşi realitatea era mai complexă de-atât. Mai multe mărturii tind către conturarea unei înfăţişari unice a femeii pirat, care obişnuia să adauge hainelor accesorii făcute din echipament de pe corabie, cum ar fi plasele de pescuit. Şi astăzi ne-a rămas de la ele moda dresurilor cu plasă...