Autor 17945 vizualizări


Regina Elisabeta a scris sub pseudonimul Carmen Sylva şi a avut o mulţi admiratori, printre care scriitorul francez Pierre Loti. Toată istoria acestei prietenii e redată în volumul „În jurul Exilatei. La Sinaia, Bucureşti, Veneţia“ de Carmen Sylva (Regina Elisabeta a României) şi Pierre Loti, texte reunite şi prezentate de Alain Quella-Villéger. Publicat la editura Vremea, în colecţia "Aristocărţi", volumul este prefaţat de Gabriel Badea-Păun.

Regina Elisabeta a ajuns în Bucureşti în 1869, când s-a căsătorit cu prinţul Carol I, domnitor al României. Era născută Elisabeta Paulina Otilia Luiza de Wied, fiică a ducesei Elena a Rusiei. A fost prima regină a României, patroană a artelor, fondatoare de instituţii caritabile şi mecena. În popor a fost numită „mama răniţilor“.

Regina Elisabeta a scris mult. A publicat mai mult de cincizeci de volume, majoritatea în limba germană, şi şi-a pus semnătura pe sute de articole în toată presa europeană. Începuse să scrie aproape compulsiv, după moartea unicului ei copil, în 1879. Mai întâi scria pe ascuns mici scenete, poeme şi cugetări. „Scrisul consolează mai bine decât religia şi torturează mai bine decât Inchiziţia“, spunea ea. Apoi a scris sub pseudonim. Îşi spunea Carmen Sylva, cântul pădurii. Începea să fie din ce în ce mai cunoscută. O gratulau, din fitece motive, Frédéric Mistral, Catulle Mendès, Octave Feuillet, Sully Prudhomme, Leconte de Lisle şi Guy de Maupassant. Era în lumea aceasta a scriitorilor, a artiştilor. Voia să-i comande un bust lui Rodin, dar nu l-a mai comandat.

Reginei îi plăcea să scrie scrisori. Scria mult şi pasional. Confidenţe, faptul divers, planuri şi sfaturi. O fascina puterea aforismului şi a legăturii dintre oameni. Îşi transcria pe cărţi poştale cu portretul ei, perfect caligrafiat, aforismele teribile şi le dăruia apropiaţilor. Uneori chiar le vindea, să-şi finanţeze opere de caritate pe care le patrona. Alteori le prindea cu ace de corsajele doamnelor din suita ei, ca pe nişte podoabe de hârtie.

Cu pedanteriile acestea şi cu eleganţa obligatorie, dar şi prin strălucirea operei sale, l-a atras pe scriitorul francez Pierre Loti. Ofiţerul francez de marină era cel mai tânăr academician francez şi se bucura de o perfectă popularitate. Era un scriitor prolific şi un voiajor de neoprit. Pierre Loti văzuse toată lumea, din Marea Baltică până-n Pacific, din Senegal până în Magreb, din Tonkin până la Adriatică şi din China şi Japonia până la New York. Coresponda des cu regina Elisabeta, deşi nu s-au văzut decât de trei ori. Oricum, prietenia lor era cunoscută. Ba chiar Loti a fost atacat de către adversarii din breaslă din cauza aceasta:în aprilie 1892, după discrursul lui Pierre Loti la primirea în Academia Franceză, Edmond de Goncourt îl critică fără milă – „valet al reginelor României şi al publicaţiei Revue Nouvelle, făcut academician graţie laturii muiereşti a talentului său, erecţiilor sentimentalo-platonice din cărţile lui, adoraţiilor romantice şi pios-tâmpite pentru alde Sarah Bernhardt, Juliette Adam, reginele României, în sfârşit, pentru tot şeptelul feminin aflat în luminile rampei“. Dar aceste cuvinte nu i-au schimbat deloc pasiunile francezului. O recomanda pe scriitoarea din România oricum. După un articol dedicat reginei, pictorul Vincent van Gogh îi scrie, în septembrie 1889, surorii sale:„Loti, descriindu-i budoarul sau mai curând atelierul ei unde scrie, [...] vorbeşte despre Carmen Sylva dând de înţeles că personalitatea ei e încă şi mai interesantă decât cuvintele ei“.

Citește continuarea aici

""