Autor 8244 vizualizări


Când vorbim despre comunism, trebuie să distingem mai întâi între ideologie şi practică, cu alte cuvinte, între discurs (intenţii) şi politică (realizare). În cazul nazismului, atât discursul (purificarea rasială), cât şi practica politică (metodele) erau criminale şi acest lucru explică de ce astăzi – pe lângă faptul că a existat un proces al nazismului la Nürnberg – majoritatea condamnă nazismul.

Nu şi comunismul, aici nu există o cvasi-unanimitate ca în cazul nazismului. De ce? Una dintre numeroasele explicaţii ar fi aceea că ideologia comunistă avea o anumită atracţie la nivelul intenţiilor, a promisiunilor, anume, de a crea o societate echitabilă, armonioasă, fără conflicte de clasă, naţionale sau de gender chiar. Realizarea acestor obiective s-a dovedit a fi utopică şi s-a compromis în primul rând din cauza metodelor violente folosite pentru a realiza acest scop „nobil“. Or, deviza comuniştilor dintotdeauna a fost „scopul scuză mijloacele“. În ceea ce priveşte deci practica politică, comunismul apare ca o ideologie la fel de criminală ca şi nazismul. Acesta din urmă a justificat exterminarea unor rase (evrei şi romi), sau transformarea altora (în special al slavilor) în sclavi, deci e vorba de crima rasială, iar comunismul a aprobat exterminarea sau marginalizarea claselor zise burgheze. În primul caz, al nazismulului, avem genocidul de rasă, în al doilea – cel de clasă. Ambele sunt la fel de condamnabile. Întrebarea care apare adesea – care ideologie sau regim, nazist sau comunist, a fost mai genocidal şi criminal – nu are sens şi, mai mult, are riscul de a ne lansa pe o pistă greşită şi contraproductivă.

Caracterul criminal şi ilegitim al comunismului este valabil mai ales pentru perioada formativă a regimului. În fosta RSS Moldovenească acest segment cronologic coincide cu 1940-1941, primii ani ai ocupaţiei sovietice, şi cu perioada 1944-1953. Cu toate acestea, a existat mai degrabă o continuitate decât o ruptură în ceea ce priveşte caracterul ilegitim, nedemocratic şi totalitar al statului comunist dacă facem referire la perioada stalinistă în RSSM şi cea de după 1953. Vom aduce argumente şi detalii noi în acest sens, provenite din fondurile de arhivă din epoca comunistă, pe parcursul unei rubrici săptămânale a ziarului „Adevărul“, ediţia de Moldova, din care revista „Historia“ va prelua periodic documente şi chestiuni inedite.

Alte aspecte de care ne vom preocupa pe parcursul timpului vor viza politica de cadre în RSSM;în ce măsură au fost discriminaţi basarabenii faţă de cei veniţi de peste Nistru;care a fost dinamica represivă a regimului;mobilizările forţate la muncă;dar şi aspecte mai specifice, precum de ce RSSM nu a avut un Cod Penal până în 1961 şi de ce Codul Penal al Ucrainei – dar nu şi cel al RSFSR (Republica Sovietică Federativă Socialistă Rusă;cea mai mare dintre fostele republici sovietice din componenţa URSS) – a fost valabil pe teritoriul RSSM?;cât de previzibil sau nu a fost colapsul URSS şi de ce există nostalgie faţă de comunism?

Una dintre cele mai importante chestiuni legate de regimul comunist este rolul partidului în stat, de fapt confundarea cu acesta, şi, în acest context, controlarea justiţiei, justificarea crimei organelor represive împotriva cetăţenilor;în ceea ce priveşte fosta RSSM, o chestiune de interes sporit este încă:în ce măsură a existat discriminarea cadrelor naţionale, a basarabenilor în general, în raport cu cadrele aduse din diferite părţi ale URSS şi ce documente noi putem invoca în acest sens?

În acest număr al revistei „Historia“ publicăm un document inedit din arhiva fostului Comitet Central al Partidului Comunist al Moldovei, actualmente Arhiva Organizaţiilor Social-Politice. Este datat 9-10 septembrie 1940 şi exprimă punctul de vedere al unui funcţionar de rang înalt al regimului comunist de la Chişinău, deci ceea ce mărturiseşte el, într-o şedinţă cu uşile închise, într-un document cu menţiunea „strict secret“, are o greutate deosebită. Voloşin era atunci preşedinte al Curţii Supreme de Justiţie din RSSM. El se pronunţă pe marginea raportului prezentat la şedinţa activului de partid de către Piotr Borodin, prim-secretar al CC al PCM şi prim secretar al Comitetului de partid orăşenesc Chişinău. Există două părţi ale acestui document, care abordează două chestiuni importante.

Prima parte se focusează asupra relaţiei dintre partid (Borodin) şi justiţie (Voloşin). Se discută pe marginea Ucazului din 26 iunie 1940, adoptat de Sovietul Suprem al URSS, extins după 28 iunie şi asupra Basarabiei, cu privire la criminalizarea întârzierilor la muncă. Este vorba despre faptul că cei care întârziau la lucru mai mult de 20 de minute erau condamnaţi la lagăr de corecţie. Voloşin susţine ideea că acest ucaz se aplică cu multe încălcări, mai ales prin neglijarea procedurilor judiciare. El este nevoit să accepte rugămintea partidului (formulată de Borodin) de a renunţa la prezentarea martorilor în instanţă atunci când este vorba de condamnarea unor persoane conform ucazului amintit. Avem un caz clasic de ingerinţă a partidului în treburile justiţiei, de fapt avem confirmarea, pentru cei care se îndoiau încă, de monopolul şi omnipotenţa partidului comunist în stat. Este un argument în plus cu referire la caracterul ilegitim al regimului comunist, în ciuda existenţei unei legislaţii care era menită să introducă anumite practici normative;în realitate partidul decidea când aceste legi trebuiau şi când nu trebuiau aplicate. În cazul de faţă, partidul a primit ordin să condamne cât mai multe persoane, iar procedura – chemarea martorilor – îşi pierde relevanţa în faţa voinţei partidului. Vom reveni ulterior cu alte documente la acest capitol al „justiţiei sovietice“.

A doua chestiune reflectată în continuare în document se referă la discriminarea cadrelor locale, basarabene (nu specifică originea etnică a basarabenilor, deci putem lesne admite că e vorba de toţi basarabenii, etnici români, ruşi, ucraineni etc.). Voloşin afirmă că sunt aduse cadre de peste Nistru, mai ales din fosta RASSM (Republica Autonomă Sovietică Socialistă Moldovenească;o entitate teritorială „autonomă“ creată de autorităţile sovietice în componenţa Ucrainei la 12 octombrie 1924), de la Tiraspol şi Râbniţa, în condiţiile în care acest lucru nu este justificat. El confirmă că există suficiente cadre bine pregătite pe loc şi se indignează de ce acestea sunt neglijate şi marginalizate. Mai mult, el vorbeşte despre „oameni cinstiţi, basarabeni“ care nu au de lucru, în condiţiile în care la Chişinău sunt trimise cadre din afară sub diferite motive, numai nu din cele obiective. Indignarea lui Voloşin nu este însă una izvorâtă din motive altruiste, el nu reprezintă neapărat interesele elitelor locale basarabene, ci, mai degrabă, el apreciază că această politică de aducere masivă a cadrelor, până la nivelul unei dactilografe şi a vânzătorului de carte, creează probleme în ceea ce priveşte asigurarea cu spaţiul locativ. El confirmă existenţa unor reţele bine puse la punct de distribuţie privilegiată a locuinţelor – nu spune direct, dar insinuează subtil că partidul s-ar afla în spatele acestuia. Probabil că din cauza acestei atitudini, Voloşin va fi retrogradat peste câteva luni, pierzându-şi funcţia de preşedinte al Curţii Supreme de Justiţie din RSSM.

Un detaliu important care ne-ar permite să plasăm acest document în perspectivă, în aşa fel încât această situaţie de discriminare a cadrelor locale să nu apară ca un caz izolat:amintim că până la mijlocul anilor 1980, ponderea etnicilor români/moldoveni în rândurile directorilor întreprinderilor industriale din RSSM era de doar 8, 6 % (date de arhivă publicate în 1994 de V. Stăvilă). Vom reveni cu alte detalii în materialele următoare.

 

Adunarea activului de partid al RSS Moldoveneşti 9-10 septembrie 1940

„Voloşin, preşedintele Curţii Supreme de Justiţie a RSSM:Ucazul [din 26 iunie 1940 adoptat de către Sovietul Suprem al Uniunii Sovietice «Cu privire la trecerea la ziua de muncă de opt ore, la săptămâna de lucru de şapte zile şi interzicerea abandonării samavolnice a locului de muncă de către muncitori şi funcţionari»] se îndeplineşte, dar nu cum se cade şi eu am vorbit despre cauza acestui fenomen, iar tovarăşul Borodin a spus aici că se tergiversează examinarea dosarelor, pentru a chema martori.

Tov. Borodin:Dar avem noi într-adevăr nevoie de martori?
Voloşin:Nu avem nevoie, întrucât din cauza aceasta avem reţineri de până la o lună şi mai mult.

Borodin:Să interziceţi chestiunea asta.

Voloşin:Am interzis-o, dar mai continuă.
Voloşin:Acum, tovarăşi, aş vrea să atrag atenţia aktivului, în special a tovarăşului Borodin, că eu ştiu mulţi lucrători din Tiraspol, care au venit aici şi consider că aici au fost aduşi atâţia oameni inutili, de care nu este nevoie aici, în timp ce oameni cinstiţi, basarabeni, nu au de lucru. Oare nu se poate să angajezi o dactilografă de pe loc, de ce se trimit sub diferite pretexte altele de aiurea? Iată am văzut ieri două surori din Râbniţa, odrasle ale unui speculant, iar acum s-au aciuat aici şi şi-au adus şi soţii lor, iar aceşti oameni au ocupat apartamente şi funcţionarii noştri n-au locuinţă.
Iată, de asemenea, cei de la Knigoculttorg [Asociaţia de distribuire a cărţii] şi-au adus oamenii lor, oare aici pe loc nu e posibil să găsim persoane potrivite, care să vândă cărţi. Am întâlnit un contabil, care deservea 3 instituţii şi s-a concediat şi s-a strămutat la Chişinău şi spune că are deja apartament;ne cunoaştem bine şi am întrebat-o cum s-a angajat, iar ea îmi spune că şi sora şi soţul se vor transfera aici şi vor fi satisfăcuţi. Propun ca să atragem o atenţie sporită acestor probleme.“ (traducere din limba rusă)