Perla austriecilor din Bucovina, la un pas de prăbuşire

Autor 17185 vizualizări


Una dintre cele mai impozante construcţii ridicate în Bucovina în perioada în care s-a aflat sub coroana austriacă este Cazinoul de la Vatra Dornei. La inaugurarea acestuia au participat inclusiv împăratul austro-ungar Franz Iosif, dar şi moştenitorul tronului, arhiducele Franz Ferdinand, cel care avea să fie asasinat la Sarajevo, în 1914. Construit după modelul edificiului din Baden Baden (Germania), Cazinoul din Vatra Dornei îşi trăieşte azi ultimii ani într-o stare deplorabilă, aflându-se în pragul prăbuşirii. Deşi proprietarul este unul destul de bogat, Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor, acesta invocă varii motive pentru a lăsa timpul să treacă, fără să intervină asupra monumentului. În aceste condiţii, cazinoul va deveni în scurtă vreme istorie...

Cazinoul din Vatra Dornei a fost ridicat în perioada 1896-1898, clădirea fiind inclusă în lista monumentelor istorice de importanţă naţională. De-a lungul vremii, edificiul a purtat diverse denumiri – Cazinoul Băilor sau Pavilionul Central al Băilor – şi a îndeplinit mai multe funcţiuni: sală de jocuri de noroc, sală de concerte şi spectacole sau club muncitoresc.  

Prima dramă din istoria cazinoului: primarul îşi pune capăt zilelor 

Aprobarea pentru construirea unui cazinou la Vatra Dornei a fost acordată în urma intervenţiei primarului Vasile Deac (1875-1902) la împăratul Franz Iosif al Austriei. Primarul l-a convins pe monarh de necesitatea construirii unui cazinou pentru turiştii veniţi la băi. Totuşi, de numele acestui primar se leagă şi prima dramă ce a marcat cazinoul. Edilul s-a sinucis după ce a devenit suspectul principal în delapidarea unor sume de bani din fondurile primăriei, destinate lucrărilor cazinoului.


Terenul pe care s-a construit clădirea se afla în proprietate comunală şi era acoperit de păduri, care au fost tăiate pentru a face loc viitorului cazinou. O parte din banii pentru construcţia edificiului au fost strânşi prin chetă publică, la care a contribuit însuşi împăratul austro-ungar Franz Iosif, iar o altă parte a fost împrumutată de la o bancă vieneză. Proiectul a fost realizat de către arhitectul vienez Peter Paul Brang, iar lucrările au început în anul 1896 şi s-au încheiat trei ani mai târziu.

Oaspeţi de seamă 

Inaugurarea oficală a avut loc la 10 iulie 1899. Ridicat în stil eclectic, cu unele note ale Renaşterii germane, cazinoul seamănă cu cel din Baden. În interior, cei care i-au trecut pragul puteau admira trei policandre de cristal de Murano. Cazinoul nu a fost gândit doar ca un loc în care turiştii să îşi încerce norocul, ci şi ca unul de socializare şi de divertisment. Aici se găseau: o sală de teatru, o bibliotecă, un restaurant, o cofetărie, spaţii de utilitate publică. Pe parcursul anilor, cazinoul a primit vizita a numeroase personalităţi ale epocii/epocilor: Lucian Blaga, Nicolae Iorga, Corneliu Zelea Codreanu, generalul Gheorghe Argeşanu, Nichifor Crainic, A.C. Cuza, generalul Ion Antonescu, Emil Bodnăraş, Eugen Jebeleanu, Mihai Beniuc, Zaharia Stancu, Gheorghe Gheorghiu-Dej, Chivu Stoica.

În jurul cazinoului s-au ţesut o mulţime de poveşti, unele bazate pe realităţile vremii. Înainte de 1918, dar şi mai târziu, până spre sfârşitul perioadei interbelice, aici puteau fi întâlniţi oameni înstăriţi din Viena, Berlin, Budapesta şi din alte mari oraşe ale Europei. Se zice că aceia care îşi pierdeau averea mergeau pe podul „Franz Iosif” de pe Dorna şi se aruncau în râu sau îşi zburau creierii cu pistolul. Iar pentru norocoşii câştigători ai unor mari sume de bani se spune că fusese special construit un tunel secret prin care aceştia ieşeau fără teama de a fi jefuiţi.

Cum a ajuns Cazinoul în patrimoniul Bisericii  

Prima legătură dintre cazinou şi Biserica Ortodoxă a avut loc după Unirea Bucovinei cu România, în 1918, când terenul pe care se afla monumentul a intrat în patrimoniul Fondului Bisericesc al Bucovinei, în contul reparaţiilor de război pe care Austria a fost nevoită să le plătească României. În anii 1936-1937, clădirea a suferit o serie de transformări. Scena din sala de reprezentaţii a fost schimbată şi modificată, iar în spatele cazinoului s-a amenajat, în 1937, o terasă cu vedere spre parcul balnear. În anii celui de-Al Doilea Război Mondial, edificiul a fost folosit de armatele germane în scopuri militare. În dimineaţa zilei de 29 septembrie 1944, în timpul retragerii din Vatra Dornei a ultimelor unităţi militare ale celui de-al treilea Reich, clădirea cazinoului şi spaţiile interioare au suferit distrugeri semnificative. Începând din primăvara anului 1945 au fost realizate o serie de lucrări de reparaţii şi renovare.


Ca multe alte edificii de acest gen, după instaurarea în România a regimului comunist, cazinoul a fost naţionalizat şi transformat în club muncitoresc, unde se ţineau şedinţe de partid şi întâniri sindicale.

Ceauşescu ar fi vrut să petreacă aici Revelionul 

În anul 1986 s-a început efectuarea unor lucrări ample de renovare a clădirii şi de remodelare a perimetrului din vecinătate, strada dinspre râul Dorna fiind lărgită. După spusele lui Ioan Corneţchi, fost primar al oraşului Vatra Dornei (1986-1989), preşedintele Nicolae Ceauşescu a aprobat în 1987 refacerea cazinoului, documentaţia fiind avizată de Guvern. Lucrările trebuiau finalizate în termen de trei ani. Se spunea că Nicolae Ceauşescu şi-ar fi dorit să petreacă Revelionul din 1990 în cazinoul renovat. Cu această ocazie s-a refăcut structura de rezistenţă, însă Revoluţia din decembrie 1989 a surprins şantierul în plină activitate. Ca multe lucruri din România acelor ani, edificiul a fost supus unui jaf fără precedent: în trei luni s-au furat candelabrele, marmura de Carrara, cristalurile, căzile de cupru. Apoi au intrat în funcţiune birocraţia, ignoranţa şi nepăsarea: lucrările nu au mai fost continuate din lipsă de fonduri, proprietarii s-au tot succedat, iar apariţia unor legi pentru protecţia patrimoniului nu a dat niciun fel de rezultat.

Drumul scurt către dezastru 

După 1990, cazinoul a aparţinut societăţii Dorna Turism SA. Apoi, prin Hotărâre de Guvern, în 1995, a fost transferat în administrarea Consiliului Local Vatra Dornei. Reprezentanţii acestuia au realizat un proiect, în anul 1998, prin care au primit de la Ministerul Culturii şi Cultelor fonduri pentru reabilitarea clădirii, iar autorităţile locale au cheltuit sume imense pentru tablă şi subzidire.

În anul 1998, la iniţiativa primarului Ioan Moraru, Consiliul Local al municipiului Vatra Dornei a decis înfiinţarea Fundaţiei „Cazinoul Vatra Dornei”, cu scopul de a găsi resurse financiare necesare restaurării şi consolidării edificiului. Totuşi, în ianuarie 2003, Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor, în calitate de administrator juridic al Fondului Bisericesc Ortodox Român din Bucovina, a revendicat clădirea cazinoului. Astfel, cazinoul din Vatra Dornei, clădirea Secţiei de Boli Infecţioase şi un alt imobil aflat la baza dealului Runc au fost retrocedate arhiepiscopiei, prin Hotărârea de Guvern nr. 437 din 14 octombrie 2004, elaborată în urma analizării cererii de către Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România. Iar de când a ajuns în patrimoniul Bisericii nu s-a mai bătut un cui pentru reabilitarea edificiului de patrimoniu; dimpotrivă.

„Această clădire va rămâne mulţi ani şi până în veci aşa cum este” 

La momentul retrocedării, clădirea cazinoului era o ruină, dar se începuseră câteva lucrări. Tot atunci, preotul Mihai Valică, care slujeşte la Biserica „Sf. Treime” din Vatra Dornei, ameninţa autorităţile statului cu darea în judecată pentru faptul că a permis distrugerea clădirii. Ulterior, discursul preotului, dar şi cel al înalţilor prelaţi de la Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor s-a modificat în funcţie de posibilitatea de a se obţine bani din diverse surse pentru restaurarea edificiului. O vreme s-a vehiculat ideea că monumentul ar putea fi reparat doar pe banii obţinuţi din pădurile pe care Fundaţia Fondul Bisericesc Ortodox Român din Bucovina le cere Direcţiei Silvice Suceava. Apoi, în 2010, o declaraţie a preotului pentru postul naţional de televiziune arată intenţia clară pe care o va urma instituţia pe care o reprezintă: „Această clădire va rămâne mulţi ani şi până în veci aşa cum este. Şi cred că soluţia va fi, într-un final, dacă nu se va interveni, dărâmarea ei fără discuţie!”.


De cealaltă parte, autorităţile nu au luat nicio măsură concretă împotriva proprietarului, care acţionează în detrimentul unui edificiu care ar putea aduce sume importante statului român în cazul în care ar fi renovat şi dat în exploatare; aceasta, având în vedere că în ţara noastră există doar câteva asemenea obiective, dintre care amintim pe cele de la: Constanţa, Sinaia şi Herculane. Dintre acestea, doar cazinoul din Sinaia se găseşte într-o situaţie mai fericită.

Din ce se vede cu ochiul liber, dacă nu se ia nicio măsură, Cazinoul din Vatra Dornei se poate prăbuşi fără să stârnească prea mari reacţii. Totuşi, trebuie să ne gândim la faptul că, pentru fiecare clădire care dispare, o bucată din istoria noastră, bună sau rea, este ştearsă pentru totdeauna. Un păcat mai mare nici că ar putea exista!

 Bibliografie selectivă: 
Mircea Vlădică, Vatra Dornei, plai mioritic de istorie şi legendă, leagăn de credinţă şi cultură bucovineană, Editura Napoca Star, Cluj-Napoca, 2007