Pe urmele Prinţului Negru al Ţării Româneşti

Autor 86433 vizualizări


Cercetătorii români rescriu istoria şi spun că sub Biserica de la Curtea de Argeş ar putea fi înmormântat unul dintre fiii lui Barasab I, şi nu, cum se credea până acum, unul dintre nepoţii acestuia – Vladislav I/Vlaicu Vodă (1364-c. 1376) sau Radu I (c. 1376-c. 1383). Misteriosul domn a fost „botezat“ de istorici Prinţul Negru al Ţării Româneşti. 

Cu aproape 100 de ani în urmă se descoperea la Biserica Domnească din Curtea de Argeş un mormânt voievodal cu însemnele Apusului:o pafta (cingătoare) lucrată în Occident şi un inel cu o inscripţie misterioasă şi asemănări stilistice cu inelul purtat de Eduard de Woodstock, Prinț de Wales, numit şi Prinţul Negru al Angliei. Descoperitorul, istoricul Virgil Drăghiceanu, lansase o ipoteză despre identitatea domnului îngropat acolo:ar putea fi unul dintre fiii lui Barasab I Întemeietorul Ţării Româneşti. După vreo 40 de ani se fac, din nou, săpături şi se ajunge la concluzia că Vlaicu Vodă, nepotul lui Basarab, ar fi cel care s-ar odihni acolo. Lucrurile se schimbă în 2012, când cercetători din trei centre universitare importante, Cluj, Iaşi şi Bucureşti, încep un proiect numit GENESIS, cu scopul de a face lumină, cu metode de investigare moderne şi interdisciplinare, în rândul populaţiilor vechi care au trăit pe teritoriul ţării noastre. Acum se redeschide mormântul, se iau probe, se analizează şi se ajunge la ipoteza lansată de Drăghiceanu la momentul descoperirii. Istoricii nu pot încă spune, cu certitudine, cine e în acel mormânt, pe care îl numesc Mormântul 10. Dovezile indică spre Alexandru, unul dintre fiii lui Basarab, deci nu spre Vlaicu-Vodă, nici spre Radu, nepoţii lui Basarab. Acest fiu ar fi murit cândva între 1340-1350, la circa 40 de ani, ar fi avut ochii căprui, părul şi pielea de culoare închisă, cu o înălţime aproximativă de 1, 65-1, 70 metri. Dinspre mamă ar fi avut origini germanice sau nord-indiene şi nu cumane, cum susţin unii istorici români. 

„Prinţul Negru al Ţării Româneşti, cel aflat în Răsărit cu însemnele Apusului“, aşa i-au spus istoricii din Cluj, Iaşi şi Bucureşti voievodului îngropat în Mormântul 10 de la Biserica Domneasă de la Curtea de Argeş, despre care mult timp s-a crezut că este Vlaicu Vodă, nepotul lui Basarab I. „Defunctul a decedat cu puţin timp înainte de ridicarea Bisericii Argeş II (cum numesc istoricii biserica de astăzi – n.r.), ridicată cel mai devreme pe la 1350. El a fost înmormântat în Biserica Argeş I, care datează din anii 1230-1260 (Biserica I este biserica peste care a fost construită actualul lăcaş – n.r.) şi e vorba, cel mai probabil, de unul dintre fiii nenumiţi ai lui Basarab I, amintiţi într-un document din 1335. Nu au apărut elemente care să îl lege în plan genetic pe defunct de comunităţi sau indivizi de origine cumană“, afirmă cercetătorul clujean Alexandru Simon, co-autor al studiului despre „Prinţul Negru al Ţării Româneşti“.

Acesta, un împătimit al cercetării trecutului, lucrează la filiala din Cluj a Academiei Române şi la două centre din cadrul Universităţii Babes-Bolyai (UBB), unul de Studii Transilvane şi altul de Studierea Populaţiei. Simon este unul dintre autorii studiul despre misteriosul voievod, alături de Adrian Ioniţă, cercetător la Institutul de Arheologie Vasile Pârvan al Academiei Române, şi de Beatrice Kelemen, specialist în genetica populaţiilor la Institutul de Cercetări Interdisciplinare în Bio-Nano Ştiinţe din cadrul UBB. 

Începuturile. Geneza proiectului

Cei trei, împreună cu echipa proiectului GENESIS – acronim pentru „Genetic Evolution:New Evidences for the Study of Interconnected Structures. A Biomolecular Journey around the Carpathians from Ancient to Medieval Times“ – vor (aşa cum spune şi denumirea iniţiativei academice în care s-au implicat) să facă lumină în trecutul populaţiilor vechi care au locuit mai demult pe pământurile româneşti. Scopul GENESIS, în care sunt implicaţi cercetători de la Academia Română, UBB şi Universitatea „Al. I. Cuza“ din Iaşi, este să constituie o bază de date genetice din epoca bronzului şi până în jurul anului 1500.

Ideea proiectului – povesteşte coordonatorul acestuia, universitarul Octavian Popescu, totodată directorul Institutului de Biologie al Academiei Române – a plecat de la mai multe discuţii dintre doi tineri cercetători:istoricul Alexandru Simon și biologul Beatrice Kelemen. Iar lui Octavian Popescu iniţiativa celor doi cercetători i s-a părut foarte interesantă;din mai multe motive. Pe lângă faptul că i-ar putea ajuta cu date complementare pe istorici și arheologi, acest proiect de cercetare ştiinţifică interdisciplinară poate contribui la formarea unor cercetători în domeniul bioarheologiei, un domeniu relativ nou pentru țara noastră. Şi ar putea crea o „rețea” de laboratoare de genetică moleculară în România, adică laboratoare dedicate studiului populațiilor vechi. Aceste argumente l-au convins să se alăture echipei. „Deși arheologii au acces la numeroase necropole pe întreg teritoriul României, din punct de vedere biologic se cunosc foarte puține lucruri despre populațiile vechi“, explică acesta. 

CITEȘTE ȘI Incapacitatea interpretării analizei ADN-ului generează falsuri grosolane:Prințul Negru al Țării Românești este pur și simplu o invenție

Ce se ştie până acum

Cine este îngropat în Mormântul 10 de la Curtea de Argeş? Unii istorici spun că acolo se odihneşte Negru Vodă, cel care a întemeiat dinastia Basarabilor în Ţara Românească. Alţii susţin că acolo este înhumat Vlaicu Vodă, urmaş al lui Negru Vodă şi nepot al lui Basarab I. Mai sunt voci care afirmă că acolo ar fi osemintele lui Radu I, un alt nepot al lui Basarab I. Însă în urma ultimelor analize, istoricii vorbesc de unul dintre fiii lui Basarab, fiu pe care-l chema Alexandru şi era catolic (de rit latin);cercetătorii se referă totuşi la altul decât Nicolae Alexandru, despre care se ştie că e fiu al lui Basarab şi care apare şi în documente.

Lucrurile au început să se limpezească din vara lui 2012, mai precis începând cu 27 iunie 2012, când a fost redeschis, pentru a treia oară, mormântul domnesc de la Curtea de Argeş. S-au recoltat probe biologice:un os de la picior, o falangă şi o măsea. Osul şi falanga au fost folosite pentru analiza de Carbon 14 la Miami (Beta Analytic, locul unde s-a făcut testul), iar din măsea a fost extras ADN-ul. Segmentele alese de ADN din cromozoni au fost „citite“ în Coreea.

„Extracţia şi amplificările ADN au fost efectuate de către mine şi doctoranda Ioana Rusu în laboratorul nostru de la Institutul de Cercetări Interdisciplinare în Bio-Nano-Ştiinţe“, spune Beatrice Kelemen, specialist în genetica populaţiilor.

Ce spun rezultatele analizelor

Analizele de ADN şi Carbon 14 „spun“ că bărbatul înmormântat la Curtea de Argeş ar fi murit între anii 1340-1350, că ar fi avut vreo 40 de ani, o înălţime de 1, 65-1, 70 metri, ochi căprui, păr şi piele de culoare închise. Analizele mai arată că dinspre mamă ar fi avut origini germanice sau nord-indiene, şi nu cumane, cum susţin unii istorici români. După ce se va face şi analiza pe linie paternă (atunci când se va face) se va stabili dacă se mai susţine teoria originii cumane a domnitorilor Ţării Româneşti, teorie bine argumentată de istoricul Neagu Djuvara.

În primul rând, nu există niciun dubiu că decedatul este de os domnesc;aceasta, prin poziţia unde a fost îngropat:„Mormântul 10 e, în ambele biserici, în partea dreaptă a naosului. Acesta e considerat loc de onoare, pentru înmormântare, în toate bisericile“, precizează cercetătorul Adrian Ioniţă.

Noile dovezi ale cercetătorilor – un pomelnic bisericesc de la Câmpulung şi un inel misterios găsit în mormânt – arată, din ce în ce mai mult, spre Alexandru Voievod, fiul lui Basarab Întemeietorul. „Pe baza verificării ultimelor date din pomelnicul Bisericii de la Câmpulung, unde sunt trecuţi cei înmormântaţi acolo – «Io Basarab Voievod, Io Nicolae Voievod, Io Alexandru Voievod...», dar şi a inscripţiei de pe inelul găsit în Mormântul 10, AL MA/AL VA/ AL WA, voievodul înmormântat acolo ar putea fi Alexander Vayuoda/Wayuoda, adică Alexandru Voievod “, spune Alexandru Simon, ipoteză prezentată în decembrie 2014 la o conferinţă ţinută la Universitatea „Al.I Cuza“ din Iaşi. Rămân însă câteva întrebări la care nu s-au găsit încă răspunsuri:de ce mormântul defunctului de la Argeş a fost ascuns, cum reiese din numeroasele straturi de pietriş de deasupra mormântului? Era, poate, unul din fiii lui Basarab I despre care nu trebuia să se mai ştie? De ce nu trebuia să se ştie? 

Cingătoarea spune că în Mormântul 10 nu e Negru Vodă

Dovadă că mormântul voievodului de la Argeş a fost ascuns sunt numeroasele straturi de pietriş de deasupra. De aici, istoricii deduc că bărbatul înmormântat acolo este probabil unul din fiii lui Basarab I de care nu trebuia să se mai ştie. „Mormântul 10 nu trebuia să fie vizibil în noua biserică (n.r. – cea existentă acum), dar defunctul nu trebuia deranjat, ceea ce susţine identificarea cu un membru al familiei domneşti care devenise indezirabil. Singura explicaţie pentru o asemenea atitudine faţă de defunctul din Mormântul 10, în contextul Bisericii Argeş II (care n-a fost terminată/ pictată complet până în anii 1360), este confesiunea sa, o confesiune care devenise periculoasă pentru stat în noul cadru ecleziastic şi politic, mai exact în circumstanţele victoriei (în final, definitive) a orientării «de rit grec» asupra celeia «de rit latin»“, susţine Alexandru Simon.

E ştiut că în 1359 se înfiinţează Mitropolia Ungrovlahiei şi dispare Eparhia de Vicina, de unde vine mitropolitul Iachint, cel care devine primul mitropolit al Țării Românești. Acel bărbat din Mormântul 10 avea toate însemnele Apusului – îmbrăcăminte şi bijuterii specifice – inclusiv un inel asemănător cu Prinţul Negru al Angliei, de aici şi modul în care istoricii români l-au denumit „Prinţul Negru al Ţării Româneşti“. Că voievodul este, fără vreun dubiu, de rit catolic o arată hainele, o cingătoare şi un inel despre care s-a crezut iniţial că este unul de logodnă. Cingătoarea (paftaua, în termeni istorici) găsită în mormânt şi care nu poate fi datată înainte de 1330-1340 scoate din calcul ipoteza că bărbatul îngropat acolo ar fi legendarul Negru Vodă, cel care, potrivit cărţilor de istorie, a descălecat la sud de Carpaţi şi a format Ţara Românească.

„Răzvan Theodorescu afirma (la prezentarea studiului cercetătorilor în cadrul unei întâlnirii la Academia Română, din toamna lui 2014 – n.r.) că paftaua ne spune că bărbatul îngropat în Mormântul 10 nu e Negru Vodă. Paftaua este o piesă unicat, făcută în ateliere din Boemia între 1330-1340, iar castelul de pe pafta are o arhitectura gotică“, completează cercetătorul Adrian Ioniţă.

În schimb, inelul domnitorului are asemănări stilistice şi o inscripţie identică – IESUS AUTEM TRANSIENS PER MEDI <UM ILLORUM IBAT>(Isus mergea, trecând prin mijlocul lor“ – celui aparţinând Prinţului Negru al Angliei, Eduard de Woodstock, contemporan cu defunctul din Mormântul 10 de la Curtea de Argeş. Dar inelului de la Argeş i se adaugă inscripţia „Al VA/ AL WA“, care nu a fost, încă, descifrată...

Cum se explică inscripţia

Istoricii care au săpat în 1920 explică semnificaţia inscripţiei prin două ipoteze. Potrivit primeia, cele patru litere ar putea fi semnătura meşterului care le-a făcut – Alexander Magister, iar a doua ipoteză, că AL MA ar corespunde numelor Alexandru şi Maria. „Inelul, cu o imagine care pare feminină pe el, ar fi fost unul de logodnă. Ipoteza pare logică şi deoarece AL MA, lecţiunea (citirea – n.r.) stabilită în anii 1920, este înscrisă cu caractere cursive şi apropiate ca dimensiuni de cele din restul inscripţiei de pe inel, iar o marcă de producător – rară şi aşa în acea vreme (aşa cum s-a observat deja la 1923) – era, de obicei, înscrisă cu caractere sensibil mai mici. Să sperăm că studierea inelelor de la Louvre şi British Museum vor aduce clarificările dorite“, explică Alexandru Simon. La Luvru e păstrat inelul Prinţului Negru al Angliei, iar la muzeul britanic există un inel similar...

Totuşi, MA sau VA/WA? Alexandru Simon a consultat specialişti din ţară şi străinătate în privinţa interpretării noilor elemente care nu fuseseră luate în calcul înainte;chiar dacă deja la 1923 se observase – pe baza citirii celei de-a doua părţi a inscripţiei ca MA – că inelul, socotit de logodnă, aparţinuse unui Alexandru (AL) căsătorit cu o Maria (MA). „Am îndreptat atenţia specialiştilor spre aceste aspecte. Nu le-am spus ce cred. Am atras doar atenţia că nu mi se pare MA în a doua parte a inscripţiei. Nu am vrut să-i influenţez. M-am bucurat când WA, respectiv VA, au venit ca răspuns. Era important ca totul să se desfăşoare cât mai firesc, cât timp lucrurile erau atât de delicate. (...) Pe poza alb-negru a inelului se vede clar că ultima parte este WA (folosindu-se colţul de jos al stelei) sau VA (fără acesta)“, explică Simon.

În prima versiune a pomelnicului de la Câmpulung, aşa cum a fost ea transcrisă la 1711 şi publicată chiar la 1923 împreună cu raportul asupra săpăturilor de la Curtea de Argeş, figurează Basarab Voievod, cu soţia sa, Margareta (de rit latin), Nicolae Voievod (adică Nicolae-Alexandru, el şi Basarab I fiind şi înmormântaţi la Câmpulung, unde lespedea de mormânt a lui Nicolae-Alexandru era vizibilă dintotdeauna şi pentru călugării care s-au ocupat de pomelnic) şi Alexandru Voievod, cu soţia sa Maria (probabil tot catolică). În a doua versiune păstrată a pomelnicului, toţi defuncţii înainte de Radu I (c. 1376-c. 1383), adică de la Basarab I la Vladislav I, nu mai figurează.

Literele inscripţionate pe inele, cel de la Curtea de Argeş şi cel al Prinţului Negru al Angliei, au o scriere lombardă (după numele regiunii italiene, Lombardia), gotică, şi ar proveni, consideră cercetătorul Ioniţă, de undeva din nordul Italiei sau din sudul Franţei. „Astfel de inele sunt făcute la comandă foarte înaltă, şi nu la comanda vreunui particular. Par să fie daruri papale în semn de mulţumire“, este de părere acesta.

„Dacă în mormânt este cine spunem noi că este, atunci soţia lui Basarab e doamna Margareta. Despre ea ştim că este o nobilă din Ungaria. Ştim că familiile nobiliare din Ungaria sunt înrudite cu lumea germanică. Primele regine ale Ungariei sunt, evident, din Germania. Avem acolo o pătură germană înainte de venirea saşilor. Nu m-a mirat că doamna Margareta are în ADN-ul ei sânge germanic şi nici rezultatul ADN (din proiectul GENESIS – n.r.) nu m-a surprins“, mărturiseşte Ioniţă.

Basarab I ar fi avut doi fii pe nume Alexandru?

Se ştie că (Nicolae) Alexandru a avut două soţii:pe Maria şi pe celebra doamnă Clara. „Dacă se demonstrează că AL MA corespundea lui «Alexandru» şi «Maria», aceasta ar însemna că Basarab I a avut doi fii cu numele de Alexandru, unul căsătorit cu Maria, şi altul cu Clara. Cel mai probabil, cei doi proveneau din căsătorii diferite“, precizează Simon.

Potrivit acestuia, nu ar fi pentru prima dată când am întâlni o asemenea situaţie în Evul Mediu românesc:„Ştefan cel Mare al Moldovei a avut doi băieţi, ambii moştenitori la tron în condiţii diferite. Fiecare se numea Alexandru. Voicu de Hunedoara l-a avut pe Ioan (Iancu) şi pe Ioan (Ivaşcu). În cazul Ţării Româneşti, implicaţiile unei asemenea situaţii ar fi majore. Din căsătoria cu doamna Clara, <Nicolae>Alexandru a avut doar fete:(sigur) Ana şi Alexandra/Anca, căsătorite cu ţarii Serbiei şi ai Bulgariei (de Vidin). Din căsătoria cu Maria, Alexandru (fără Nicolae în aceste condiţii) i-a avut pe Vladislav I (Vlaicu Vodă), pe Radu I (tatăl lui Dan I şi al lui Mircea I cel Bătrân/cel Mare) şi, se pare, pe tânăra Elisabeta, căsătorită cu Vladislav II de Oppeln. Per total, rar ar fi mai avut un domn (Nicolae-Alexandru) atâtea prezenţe de marcă într-o familie“, este de părere cercetătorul clujean.

„Ştiinţa nu are voie să fie politică, indiferent de domeniu“

Motivul pentru care concluziile analizelor din proiect s-au făcut publice abia în urmă cu câteva luni este din pricina presiunilor făcute asupra proiectului, din mai multe direcţii. „În 2012 au fost reacţii pe care le-am înţeles. Unii nu au perceput corect importanţa analizelor. Alţii au avut reţineri de ordin moral. Au fost şi numeroase – prea multe totuşi – ieşiri care, frizând uneori patologicul, trădau alte temeri şi interese. În puţine cuvinte spus, este vorba în primul rând de acele slăbiciuni şi dorinţe (puternice) de extremă dreapta care curg «sub» mediul academic, şi nu numai, din România. Ele au fost dublate de «educaţii externe», mai mult sau mai puţin profunde. Într-o perioadă de criză generală, cum a fost întregul an 2012, ele au avut libertate maximă de mişcare. Cei interesaţi de subiect le pot găsi cu destulă uşurinţă. Indiferent de efectele pe care aceste gesturi şi acţiuni le-au avut, prefer să mă concentrez pe cei care ne-au sprijinit în asemenea condiţii, pe cercetările pe care le-am făcut şi pe cele care vor veni“, afirmă Alexandru Simon.

„Din mai 2012 cunoşteam deja rezultatele studiului privind o eventuală origine cumană a posesorilor contemporani ai numelui de Basarab. Ştiam că nu există practic nicio legătură chiar de la autorii studiului. Nu puteam însă menţiona acest aspect. Pe de o parte, «în Vest», rezultatele unui studiu trimis şi acceptat spre publicare nu se fac publice decât după apariţia articolului. Pe de altă parte, «în Est», în România, folosirea rezultatelor acelui studiu ar fi fost echivalentă cu o antepronunţare în cazul Mormântului 10. În proporţie de 80%, datele prezentate acum fuseseră strânse până la începutul lunii septembrie 2012. Nu ni s-a permis să le facem publice. A fost, şi încă este, o problemă fără o reală culoare politică internă. Apoi am fost şi ajutaţi. Fără sprijin este greu să duci la capăt orice, mai ales un asemenea proiect. Am fost susţinuţi şi de oameni «de stânga», şi de oameni «de dreapta». Ştiinţa nu are voie să fie politică, indiferent de domeniu. Este totuşi un proces anevoios de conştientizare. Importanţa acestor amănuntele creşte o dată – măcar acum – cu însemnătatea figurii istorice din Mormântul 10 pe care o putem numi Prinţul Negru al Ţării Româneşti, cel aflat în Răsărit cu însemnele Apusului“, încheie acesta.

 

Despre proiectul GENESIS

Proiectul GENESIS este unic în România şi a adus împreună cercetători, istorici şi specialişti de la Academia Română, UBB Cluj-Napoca şi de la Universitatea „Al.I. Cuza“ din Iaşi. Contractorul este Institutul de Biologie Bucureşti din cadrul Academiei Române, iar parteneri – UBB şi Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iaşi. Directorul proiectului este academicianul Octavian Popescu. Primul pas din proiect s-a făcut în 2012, când s-a redeschis Mormântul 10, unde se bănuia că e îngropat Vladislav I/Vlaicu Vodă, nepotul lui Basarab I şi unchiul lui Mircea cel Batrân. Analizele pe linie maternă arată că cel îngropat nu e de origine cumană, ci germană sau nord-indiană. După ce se va face şi analiza pe linie paternă se va stabili dacă se mai susţine teoria originii cumane a domnitorilor Ţării Româneşti, teorie bine argumentată de istoricul Neagu Djuvara. Proiectul GENESIS are finanțare până în septembrie 2016 (1.830.000 lei, bani de la stat), cu raportări intermediare la finalul fiecărui an (decembrie 2014, decembrie 2015). 

Coordonatorul proiectului:„Orice concluzie este prematură“

Rezultatele preliminare obținute momentan pentru Mormântul 10 sunt „interesante, mai mult sau mai puțin surprinzătoare. Dar mai este încă mult de lucru. Ceea ce s-a obținut trebuie valorificat prin publicare într-o revistă de specialitate cu vizibilitate la nivel internațional“, subliniază Octavian Popescu, coordonatorul GENESIS. Cercetătorl nu a pornit cu idei preconcepute atunci când a început analiza genetică, echipa sa ghidându-se după mai multe ipoteze despre familia Basarabilor și Mormântul 10. Concluzia finală a universitarul vorbeşte de la sine:„Până nu vom finaliza analizele genetice orice concluzie este prematură“.

Descoperirea din 1920

Pe 31 iulie 1920, Virgil Drăghiceanu găsea singurul mormânt voievodal nejefuit din Biserica Domnească de la Curtea de Argeş. „El a făcut o observaţie foarte corectă:un strat de 25 de centimetri de zidărie alcătuit din stuf vulcanic, bolovani, resturi din cărămidă de la o boltă de biserică, totul prins intenţionat cu mortar. Această zidărie l-a şi salvat de profanări. Virgul Drăghiceanu nu a exclus ideea că decedatul ar fi putut fi un fiu al lui Basarab“, afirmă Adrian Ioniţă. Acesta mărturiseşte că, iniţial, înclina să creadă într-o descendenţă cumană a lui Basarab şi a urmaşilor săi. „Acum, dacă analizele vor spune că bărbatul din Mormântul 10 nu are origini cumane, asta este“, adaugă cercetătorul, specializat pe arheologie medievală. „La Vatican, în arhiva papală, sunt şanse mari să-i apară numele“, mai spune Ioniţă despre voievodul îngropat la Curtea de Argeş.

„Istoria începuturilor statelor valahe a rămas practic suspendată între Budapesta şi Moscova”

Şi chiar sunt, la Vatican, documente care fac referire la primii domni ai Ţării Româneşti. Alexandru Simon a găsit două scrisori ale Papei Ioan XXII adresate lui Basarab, una din februarie 1327, despre care istoricii ştiu, şi alta din aprilie 1327. În ambele scrisori, Papa îi mulţumea voievodului Ţării Româneşti că a acţionat „ca un principe catolic“ şi a luptat împotriva celor care se opun catolicismului. Din scrisori se înţelege clar că Basarab era de rit latin, adică catolic.

„Logica politică a acestor relaţii era simplă:prin Roma/Avignon te eliberai de presiunea misionară ungară şi de pretenţia imperială bizantină. De fapt, s-ar părea că – în cazul valah, cel puţin – marea ruptură ar fi apărut tocmai pe fondul negării tot mai violente de către Biserica Catolică a validităţii botezului de rit grec, adică nu ajungea să accepţi autoritatea papală, trebuia să te şi botezi în rit latin. La aceasta făcea aluzie şi Papa Urban V în aprilie 1370, când îi scria lui Vladislav I că dacă se unea «din tot sufletul» avea să devină un şi mai bun «atlet» al papalităţii, titlu folosit pentru a-i desemna pe Ludovic I al Ungariei şi pe cavalerii ioaniţi de pe Rhodos.

De aceea probabil, Papa, în mod interesant, îi preciza lui Vladislav, voievodul Wlachiei (Valahiei, Ţării Româneşti – n.r.), că schisma nu-i aparţinea lui, ci predecesorilor acestuia. Papa îi dădea lui Vladislav ca exemplu pe noverca sa, Clara – noverca însemna în mod comun mamă vitregă, dar era folosit ca termen şi pentru mamă adoptivă, sau chiar soacră. Ea figura deja în august 1360 – între văduvi şi văduve (Nicolae-Alexandru a murit în noiembrie 1364) – în registrul de indulgenţe al papei Inocenţiu VI drept Clara de Hungaria, Woyuodissa Wlacie, Transilvanensis diocesis (Ţara Românească, cel puţin creştinii de rit latin din partea de la est de Olt, ţinea de episcopia Transilvaniei atunci).

Şi acest document, practic identic cu cel emis în ianuarie 1378 de Papa Grigore XI pentru Margareta de Siret, doamna Valahiei Mici, fiica lui Bogdan I (sora lui Ladislau-Laţcu şi mama lui Petru I şi Roman I al Moldovei), a fost găsit de Ştefan Pascu în urmă cu peste şapte decenii. Şi această sursă a fost uitată. Era importantă pentru că formula «de Ungaria» într-o titulatură precum cea a Clarei nu însemna «din Ungaria», ci înrudită cu Casa Regală Ungară.

Iar, conform unui act emis de Papa Urban V în ianuarie 1370, Clara era văduva lui Alexander Vayouda in Wlachia. Papa nu-i eluda numele acestui soţ, nici nu-l menţiona ca un obstacol în calea Bisericii Catolice (cum a fost cazul cu soţia lui Laţcu, la 1372, probabil Ana), ci îl pomenea în contextul eforturilor care o readuseseră pe fiica ei Ana, ţarina Bulgariei (de Vidin), la dreapta credinţă – adică la catolicism.

În acest context, este limpede că aici discuţia nu se purta în jurul «geneticii», a «cumanităţii» ori a «ortodoxiei ireproşabile» a familiei lui Basarab. Din şi aşa puţinele documente păstrate, destule au fost omise, altele au fost denaturate şi multe nici nu au mai fost căutate. Istoria începuturilor statelor valahe a rămas practic suspendată – via Paris şi Bucureşti – între Budapesta şi Moscova. Analizele Carbon 14 şi ADN sunt un început de normalitate între documente“, conchide Alexandru Simon. 

Cine e Prinţul Negru al Angliei

Eduard de Woodstock, Prinț de Wales, Duce de Cornwall, Prinț de Aquitania (1330-1376) a fost fiul cel mare al regelui Eduard al III-lea al Angliei. El şi-a cucerit renumele de Prinţul Negru în bătăliile de la începutul Războiului de 100 de ani (1337-1453). Potrivit cărţii Istorii regăsite, semnată de Aurel Neculai, se spune că în timpul bătăliei de la Crecy (1346), în urma căreia armata franceză a fost învinsă, Eduard a îmbrăcat armura neagră, la solicitarea tatălui său, regele Eduard III, pentru a fi deosebit de ceilalţi cavaleri, fapt care i-a adus supranumele de Prinţul Negru. Victoriile lui Eduard şi capturarea regelui Franţei Ioan II cel Bun au făcut din el un erou naţional, un simbol al cavalerismului medieval. A murit înainte să urce pe tron.

 

 

 

 

 

 

""