Autor 2556 vizualizări


Marele psiholog Gustave Le Bon a scris foarte clar că masele nu gândesc, că au idei puține și ferme, că renunță foarte ușor la adevăr în favoarea unor certitudini. Poporul român nu putea să facă excepție de la regulă și a început după 1989 să vadă în Nicolae Ceaușescu conducătorul perfect în oglindă cu politicienii corupți și indeciși din actuala conducere a țării. Nici nu mai contează din ce grupare fac parte, mulțimile având obiceiul să generalizeze rapid o teorie prinsă din zbor.

Cum se mai crede în mitul bunului conducător și se spune că românii sunt credincioși și iertători, fostul președintele al României socialiste a fost spălat de toate păcatele și a devenit un adevărat erou național, ucis de trădătorii de neam și de agenturile străine. Sondajele de opinie scot la lumină un aspect interesant: alegătorii au mai multă încredere într-un mort decât în cei vii. 

Oare să fie adevărate aceste credințe din societatea contemporană? Documentele de partid și de stat au subliniat întotdeauna că Nicolae Ceaușescu n-a iubit masa de supuși și a mers mereu pe calea edificării unei societăți utopice, așa cum învățase în tinerețe pe la școala partidului. Observatorii militari francezi l-au definit încă din 1965 drept „extrem de incult”1, ceea ce înseamnă că avea numai preocuparea să se mențină la putere cu orice preț, ascultând de ordine superioare și pozând în patriot pe plan intern. Tovarășul Nicolae Ceaușescu sublinia că „va trebui să ne preocupăm permanent și continuu de educarea poporului nostru în spiritul solidarității internaționaliste cu popoarele din țările socialiste, cu mișcarea muncitorească internațională, cu oamenii muncii de pretutindeni, cu mișcările de eliberare națională și cu toate forțele marelui front antiimperialist”2. Un comunist trebuia să fie mereu de partea popoarelor ce luptau pentru libertate3.

 Poporul român era interesat să cumpere cele necesare traiului și nu prea observa cu ce se ocupa liderul suprem al țării și de cine se înconjura. Era prezentată în 1970 ca o mare realizare vizita unei delegații în Republica Democratică Populară Coreeană. Interesant este că omul ce era perceput ca un democrat era interesat în mod suspect de modul în care era aplicat comunismul în mica țară asiatică, o campioană a lagărelor de exterminare4. Aceeași delegație s-a documentat apoi despre realizările Chinei lui Mao, stat mai dogmatic în aplicarea ideilor marxiste.

De ce trebuia să avem prietenie cu lumea în care elevii și studenții au distrus cu fanatism o mare parte din realizările spirituale ale unui popor în cadrul zisei Revoluții Culturale? Cruzimea poliției politice din Extremul Orient o depășea în brutalitate și pe cea a temutei C.E.K.A. Este interesant că delegația de partid a fost condusă de un comunist cu mâinile pline de sânge de român, crudul Emil Bodnăraș5. Nicolae Ceaușescu avea încredere în fostul agent al Moscovei și care făcuse totul împotriva României. A rămas respectat de către conducerea de partid până la decesul survenit în 1976.

 Liderul de la București a tatonat terenul chinezesc pentru a face rost de materiale strategice, armamentul fiind mereu în centrul atenției conducerii comuniste. Au fost cumpărate bombardiere Hong 5 și apoi tehnologie pentru fabricarea de tunuri la Reșița și de tancuri în București.

Foto: Ceaușescu la întâlnirea cu Mao din 1971 © „Fototeca online a comunismului românesc”, cota: 73/1971

 Discursul lui Nicolae Ceaușescu în timpul unui toast în China este pur și simplu năucitor prin laudele pe care le aduce luptei lui Mao pentru eliberarea popoarelor6. Era anul 1971 și nu-l obliga nimeni cu pușca de la spate să spună astfel de vorbe fără sens și care puteau să aducă numai nenorociri poporului român. Această prietenie a fost foarte dăunătoare poporului român. Se realiza o prietenie cu o forță comunistă extrem de agresivă și astfel era deranjată Moscova sau măcar o parte a conducerii de la Kremlin. Nu poți să duci o politică de „independență” atunci când ești complet încercuit de state fidele Uniunii Sovietice, principalul partener economic și sursă de armament. Jocul cu focul putea să fie tolerat numai dacă era permis de către Leonid Brejnev. Să nu uităm că România importa un număr sporit de tancuri și avioane sovietice tocmai în această perioadă.

 Nicolae Ceaușescu avea obiceiul să vorbească prea mult și se simțea bine când se vedea la televizor. Era un adevărat geniu al luptei pentru comunism, pentru fericirea popoarelor din lagărul socialist. A spus multe și a făcut puține pentru propriul popor, dar n-a mințit atunci când a declarat că va face totul pentru ajutorarea mișcărilor revoluționare. Documentele secrete ale partidului au început să iasă la lumină și oamenii pot înțelege de ce România a rămas pe la coada clasamentelor europene în cele mai multe domenii. Numai în Angola au fost trimise în contul unui ajutor nerambursabil pentru anul 1972 200 de AK-47, 100 puști cu lunetă, 10 puști-mitralieră RPD, 20 de lansatoare de grenade RPG-7, 400.000 cartușe, 1.600 lovituri de RPG-7, 2.500 de grenade de mână etc7.

Oare ce interes avea România să finanțeze războiul din Angola când țara era devastată de inundații și trăia din împrumuturile făcute în …lumea capitalistă? Nicolae Ceaușescu se implica „activ” în lupta pentru cucerirea planetei și făcea totul pentru a demonstra Moscovei este un adevărat luptător pe calea comunismului adevărat. A fost normal ca până la urmă Occidentul să sesizeze jocul făcut de liderul de la București și să taie accesul la fonduri și mărfurile interesante pentru progresul economic. România a ajuns o oază a trecutului în domeniul tehnologic și produsele industriale definite drept de top (camioane, tractoare, automobile, locomotive) nu mai erau primite nici măcar pe piețele sărace din America de Sud și Africa.

 Nicolae Ceaușescu a explicat foarte clar esența politicii duse de conducerea de la București în timpul unor discuții cu reprezentanți ai Republicii Democrate Vietnam (1971). Liderul PCR a spus că: România dezvoltă legăturile sale de prietenie și colaborare cu toate țările socialiste – pe baza principiilor marxist-leniniste și internaționalismului proletar..., militează pentru depășirea divergențelor dintre ele (partidele comuniste), pentru unitatea mișcării comuniste și muncitorești internaționale8. Sprijinul pentru Angola a dat ocazie conducătorului comunist să spună că: dacă forțele antiimperialiste vor acționa unite și vor înțelege să folosească condițiile prielnice, se pot obține rezultate bune9.

 Resursele țării au fost puse în slujba acelui război universal final, definit drept revoluția mondială, care ar fi avut drept rezultat transformarea întregii planete într-un lagăr socialist. Era visul de aur al comuniștilor, ceea ce spusese Iosif Vissarionovici Stalin la funeraliile lui V. I. Lenin în 1924. Tot poporul român a fost supus unui uriaș experiment politic și a fost torturat de o nomenclatură criminală, incultă și obtuză. N-a existat nici urmă de patriotism în ceea ce promovau liderii de la București și nici național-comunismul despre care se tot scrie în istoriografia contemporană cu un fanatism demn de o cauză mai bună. 

Note: 

1. Christophe Midan, Crearea unei armate populare, Editura Militară, Bucureşti, 2015, p. 273.
2. Documente ale Partidului Comunist Român, Politica internaţionalistă a Partidului Comunist Român, Editura politică, Bucureşti, 1972, p. 61. 
3. Ibidem, p. 61.
4. Ibidem, p. 152.
5. Ibidem, p. 152.
6. Ibidem, p. 193.
7. Petre Opriş, România în Organizaţia Tratatului de la Varşovia (1955 – 1991), Editura Militară, Bucureşti, 2008, p. 198.
8. Documente ale Partidului Comunist Român, Politica internaţionalistă a Partidului Comunist Român, Editura politică, Bucureşti, 1972, p. 201.
9. Ibidem, p. 242.