Pasiunile şi hobby-urile Reginei Maria

Autor 9506 vizualizări


Regina Maria a Romaniei s-a nascut in anul 1875 in Kent (Eastwel), intr-o casa mare de piatra cenusie, inconjurata de un imens si frumos parc englezesc. Regina scria in amintirile sale:"copilaria noastra a fost o copilarie fericita si fara griji, copilaria unor copii bogati si sanatosi, feriti de loviturile si asprele realitati ale vietii".

Intre libertate si datorie
Din pacate, copilaria a trecut iar adolescenta Maria a devenit la numai 17 ani, prin casatoria cu principele mostenitor Ferdinand al Romaniei, principesa mostenitoare a unei tari indepartate si necunoscute. in noua sa tara, tanara principesa s-a simtit de la inceput singura, fiind obligata sa lupte pentru a deveni ceea ce a devenit, o regina iubita de popor si care la randul sau s-a confundat cu poporul caruia i-a devenit regina.

Crescuta intr-o atmosfera de libertate aproape totala si ferita cu abilitate de implicatiile politice si dinastice ale rangului sau, tanara principesa era total nepregatita pentru rolul pe care i-l hotarasera monarhii si clasa conducatoare din Romania. Pentru regele Carol I, in conceptia caruia existenta se confunda cu ideea de datorie, atributiile unei tinere principese mostenitoare nu se puteau desfasura decat in cadrul domestic, sub zeloasa supraveghere a suveranului, iar unica ei menire era perpetuarea dinastiei. Orice alte activitati care depaseau cadrul rigid al protocolului  mondenitatile, sportul, ba chiar o simpla plimbare, erau considerate frivolitati si prompt sanctionate. De aceea, mult mai tarziu, regina Maria avea sa scrie ca:"in toate fazele educatiei si a uceniciei mele pe calea vietii, am ramas o femeie tanara, sanatoasa si normala, care primea bucuria cand i se ivea in cale, dar totodata si multiplele datorii ce-i erau impuse".

Pictura o adevarata pasiune
O evadare de la tot ceea ce insemna datorie, pot fi considerate insa pasiunile si hobby-urile principesei si mai apoi reginei Maria. in ceea ce priveste pasiunile, trebuie spus ca acestea erau legate in primul rand de pictura si scris. Cum a inceput principesa si apoi viitoarea regina sa picteze si sa scrie?. Raspunsul il gasim in "Povestea vietii mele" unde regina rememora faptul ca, stand de vorba cu prietena sa Eliza Bratianu, aceasta a intrebat-o de ce nu face mai multe lucruri, la care regina i-a raspuns "pentru ca nu sunt desteapta".Replica Elizei Bratianu a fost:"n-ai dreptul sa spui asa ceva. Esti plina de desteptaciune, dar esti prea lenesa ca sa te slujesti de ea. Ia incearca si vei vedea cate lucruri vei putea face cand vei inceta de a fi lenesa".

Asadar, in urma acestei discutii, regina s-a gandit ca ar fi mai bine sa-si incerce agerimea mintii si s-a aplecat, mai intai, asupra domeniului spre care avea aptitudini _ pictura _ mai ales ca luase lectii de pictura cu Ruth Mercier profesoara soacrei sale, renumita pentru pictarea florilor.

De altfel, regina Maria isi amintea:"prinsesem bine mestesugul lui Mercier in intrebuintarea culorilor diluate intr-un belsug de apa, asa incat florile mele si dupa ce se uscau pastrau o adancime catifelata ce amintea natura si desfata ochii".

A inceput prin a impodobi carti cu miniaturi, ajungand sa picteze doua carti de mare insemnatate si cu o pricepere care devenise desavarsita. Prima carte a fost pictata pe hartie japoneza, pentru buna sa prietena Pauline Astor, ca dar de nunta, iar a doua carte a pictat-o pentru sotul sau regele Ferdinand:"E opera mea cea mai de seama  scria regina  si a fost planuita cu gandul sa las casei noastre ceva ce nu se putea instraina. Aceasta a doua carte a fost pictata pe pergament si incheiata cu acelasi dichis ca si cealalta, doar ca paginile aveau alta forma, cartea fiind mult mai groasa, iar florile nu erau toate de aceeasi culoare".

Aceasta a doua carte a fost expusa in cadrul mai multor expozitii si a obtinut doua medalii de aur:una la München inainte de razboi si o alta la Barcelona, in 1929.

De asemena, regina Maria a patronat societatea "Tinerimea Artisitica" alcatuita dintr-o noua generatie de pictori precum Stefan Luchian, Arthur Verona, Kimon Loghi, Jean Al. Steriadi, Alexandru Szathmary, Constantin Artachino, Fritz Storck si despre care spunea ca "era descatusata de principiile vechii scoli, fara a-si lua libertati peste masura".
Principesa si apoi regina Maria lua parte in calitate de invitat de onoare, la toate expozitiile pe care aceasta societate le organiza anual, uneori achizitionand si unele dintre tablourile expuse.
 
Esti nascuta sa scrii basme
In ceea ce priveste scrisul, regina Maria isi amintea:"chiar din copilarie eram inzestrata cu o vie imaginatie si imi placea sa spun povesti surorilor mele, iar mai tarziu copiilor mei. Frumosul juca un mare rol in toate. Frumusetea de orice fel ar fi fost ma atragea, atat de limpede vedeam tot ce povesteam incat faceam pe ascultatorii mei sa rataceasca prin locuri pustii, pe varfuri de munti, pe lungi tarmuri de mare sau prin locuri ingrozitoare, unde se intalneau cele patru vanturi. intr-o zi mi-a spus fetita mea Elisabeta mama, ar trebui sa scrii toate astea, ar fi pacat sa lasi sa se stearga tablouri atat de frumoase, ar trebui sa le pastrezi. Esti nascuta sa scrii basme".

Asadar, la inceput, regina Maria a scris basme si povesti pentru copii, care nu erau insa opere literare de mare valoare, dar trezeau viziuni de frumusete si uneori emotii. Printre povestirile mai cunoscute amintim"Patru anotimpuri din viata unui om", scrisa intre anii 1912-1913, "Visatorul de vise"scrisa in anul 1913 si dedicata fiicei sale principesa Ileana, "Ilderim"scrisa in anul 1915 si dedicata principelui Carol, "Hotii de lumina" scrisa tot in 1915 si dedicata regelui Ferdinand. O alta povestire cunoscuta "Crinul vietii", a fost prima povestire a reginei Maria care a vazut lumina tiparului. Editia englezeasca a cartii a fost tiparita la Bucuresti in 1912, iar in anul urmator, editura "Hodder & Stoughton"a publicat o editie la Londra8. in prefata acestei carti, regina Elisabeta scria:"o tanara mama, un artist adevarat, povestind o poveste este cea mai mare bucurie din lume", in timp ce autoarea insasi spunea despre aceasta carte:"am scris-o pentru copiii mei ca un prea plin de frumusete al inimii".

"Crinul vietii" a fost tradusa si in romaneste in anul 1913, de catre Elena Perticari Davila  si a aparut la editura Socec, fiind apoi transpusa si pe scena de catre dansatoarea americana Loďe Fuller, prietena a reginei Maria. Iata ce scria regina in 1919 in jurnalul sau referitor la acest lucru:"Am lucrat cu Loďe Fuller si am pus la punct detaliile pentru ŤCrinul vietiiť care urmeaza sa-si faca debutul pe scena in Anglia, in decembrie, regizat de Loďe Fuller, cu participarea trupei sale de dans si a Marioarei Voiculescu".

Cu timpul insa, regina a inceput sa scrie si despre alte lucruri, cum ar fi descrierea unui sat, a unui peisaj, a unui apus de soare, si toate acestea, din iubirea tot mai mare pe care o avea pentru tara sa."intelesei  scria regina cat de adanc sorbisem in mine toate frumusetile ei, toate trasaturile ei caracteristice, lucrurile ciudate ce deosebesc Romania si stiam ca voi fi in stare sa le descriu, iar acesata siguranta ma facea sa ma simt puternica si bogata".

Doua carti despre Romania
Ca urmare, regina Maria a scris in timpul primului razboi mondial doua carti despre Romania:"De la inima mea la a lor", in care spunea ca"iubirea mea pentru aceasta tara, pe care am facut-o a mea prin lacrimi si suspine, a ajuns pentru mine ca o religie. Ma simt legata de ea prin lanturi de otel, legata prin inima, prin creier si prin sange. Simt ca fiecare din cei sase copii ce i-am dat, e unul din inelele acestui lant pe care numai moartea si dezastrul il pot sfarama".
A doua carte a fost intitulata "tara mea" si a fost scrisa cu scopul "de a face cunoscuta Romania si de a face cunoscut sufletul de o melancolie stranie al poporului nostru".

Odata cu trecerea anilor, regina a inteles ca poate scrie mai multe genuri literare printre care nuvele, romane si chiar poezii. Astfel, suverana a scris intre anii 1927-1930 mai multe nuvele:"Casele mele de vis", "Cum am ajuns la Tenha Juvah", Balcic, "Branul iubit", Cotroceni, Sovata, "Stella Maris", "Copilul cu ochii albastri", romane cele mai cunoscute fiind romanul in doua volume Masti scris in anul 1932, si"Povestea unui om bun"roman in care povesteste viata sotului sau regele Ferdinand, dar si poemul "Tu si eu", scris la moartea surorii sale Ducky in 1936. Foarte cunoscut este si articolul "My different homes Casele mele diferite", scris pentru femeile americane si publicat in revista "Saturday Evening Post". in acest articol regina descria stilul in care a decorat fiecare camera de la Palatul Regal Cotroceni, locuinta in care si-a petrecut cea mai mare parte a vietii alaturi de regele Ferdinand si de cei sase copii ai lor.
 
Maturitatea artistica  Povestea vietii mele
Publicarea autobiografiei "Povestea vietii mele" a coincis cu maturitatea artistica a reginei Maria. Scrierea acestor memorii care au aparut in trei volume intre 1934-1935 i-a adus reginei faima, ele fiind traduse in mai multe limbi:franceza, germana, poloneza, ceha, suedeza, italiana si maghiara. in anul 1936 s-a publicat si o versiune in limba romana, in traducerea Margaretei Miller-Verghi. in acest context, regina Maria spera ca opera ei sa fie "suficient de descriptiva pentru a capta atentia cititorilor", dorind in acelasi timp ca fiecare cuvant sa fie bazat pe fapte "toate portretele sunt reale scria regina. Cand am ceva dezagreabil de spus despre cineva, fie ca sunt, fie ca nu mai sunt in viata, le-am trecut numele sub tacere".

in ceea ce priveste cel de-al patrulea volum al memoriilor "Povestea vietii mele", acesta a fost scris in cursul anului 1937. Dupa cum spunea in prefata acestui al patrulea volum, regina l-a scris pentru ca "am fost rugata cu o insistenta magulitoare, datorita interesului generos cu care au fost primite celelalte volume, drept pentru care am cedat inca o data tentatiei de a pune penita pe hartie". Volumul nu a fost terminat, deoarece boala si apoi moartea reginei in iulie 1938, au impiedicat-o sa-l duca pana la capat.

Casele de vis

Alaturi de pictura si scris, o alta mare pasiune a reginei Maria a fost construirea de"case de vis", cum isi numea ea resedintele si decorarea interioarelor acestora. Toate resedintele suveranei Romaniei Cotroceni, Copaceni, Pelisor, Bran, Balcic, Mamaia au fost construite, amenajate sau reamenajate dupa gustul sau, pentru ca, spunea ea:"inca de copil imi cladeam in inchipuire casa. O vedeam cu deosebite fete, pentru ca de-atunci eram o visatoare: icoane mandre imi umpleau sufletul. imi doream sa si infaptuiesc. Singure vedeniile nu-mi erau de ajuns si voiam sa zidesc, sa fac, sa implinesc".

Cea dintai aventura a tinerei principese Maria in decorarea incaperilor a inceput in jurul anului 1900 cu Palatul Cotroceni. Biografa reginei Maria Hannah Pakula era de parere ca:"oricare era gustul ei curent bizantin, Renaissance sau Art Nouveau - mediul domestic al reginei a fost intotdeauna teatral. Plafon cu chesoane, pereti ciudati, frize pictate acestea erau doar elementele de cadru ale unor incaperi pline cu mobile sculptate si aurite, piei de animale, perne de matase, rame de tablouri din argint si statuete de jad. Pretutindeni erau gramezi de flori cel putin una sau doua vaze pe fiecare masa si jardiniere imense pe podea".

Astfel, la Palatul Cotroceni, Maria  care "tocmai descoperise minunatiile Bizantului" a realizat faimosul "Salon de aur", ce rareori ii lasa pe vizitatori indiferenti. Despre acest salon, regina Elisabeta spunea ca"este ceva intre un templu indian si un decor de basm", iar printesa Ana-Maria Callimachi a facut o alta comparatie, observand ca noua camera ii amintea in acelasi timp "de o biserica si de o baie turceasca".

Camera favorita a reginei Maria era insa dormitorul biserica Idecorat in argint, cu tavanul ca de catedrala sculptat sub forma unor ramuri de copaci". impreuna cu sora sa Ducky, a vopsit lemnaria in ivoriu si au raspandit pe podea vase din argint pline cu liliac, in timp ce deasupra mobilei masive impodobite cu frunze de argint erau agatate vechi lampi de argint."Patul era o sofa joasa, asezata pe o platforma, avand tablia in forma de cruce greceasca;era plasat sub un baldachin complicat si acoperit cu o tesatura din fire de argint, purpura si aur. Pe partea opusa era un camin si deasupra acestuia un tablou cu anemone albe pictat de Ducky pentru sora ei si luminat indirect. Sub tablou era o inscriptie:ŤCandva a fost doar primavara in inima meať".

Stilul bizantin atat de apreciat de regina se intalnea la tot pasul si in Castelul Pelisor, cu precadere in salonul, capela si dormitorul reginei.
In ceea ce priveste decoratia interioarelor, regina Maria a fost fermecata si de stilul neoromanesc, prezent de asemena la Palatul Cotroceni si Castelul Pelisor, prilej cu care spunea "ce e romanesc la Cotroceni este lucrul meu" si "in Pelisor am razbit sa fac doua odai romanesti, astfel ca acest stil a devenit stilul meu, intr-o perioada in care arta nationala era la nivel scazut".In resedintele sale, regina Maria a creat si camere decorate sub influenta vechilor mituri celtice, scandinave si scotiene. Astfel, in mod deosebit i-a retinut atentia mitul celtic si scandinav al vesniciei, prin care regilor li se harazea un loc aparte in cadrul existentei. Simbolic, stravechea credinta era reprezentata inca din secolul al XII-lea, prin motivul innodat al corpurilor stilizate de sarpe sau de fiinte supranaturale, intr-o linie incolacita continua fara sfarsit. Acest motiv decorativ era intalnit in "Salonul de aur" si pe usa "Salonului norvegian" de la Palatul Cotroceni, dar si la ferestrele etajului I de la Castelul Pelisor. Dealtfel, Palatul Cotroceni si Castelul Pelisor redau si inalta idee pe care regina Maria o avea despre regalitate.

Un alt mit care i-a retinut atentia a fost cel al regenerarii si vesniciei din mitologia celtico-scotiana, reprezentat simbolic prin ramura de ciuline si soare, astrul datator de viata, figurat printr-un cerc cu o cruce inscrisa in el, de fapt o roata inchipuind discul solar si mersul lui spre cele patru puncte cardinale indicate de cruce. Acest simbol apare de asemenea la Palatul Cotroceni pe diferite obiecte si intr-o redare maiestuoasa in "Camera de aur " de la Castelul Pelisor, unde nu intamplator regina si-a trait ultimele clipe de viata si astfel, inconjurata de simbolurile vesniciei, a trecut pragul acestei lumi spre eternitate.

Deoarece regina Maria era o fiinta plina de viata si iubea din suflet tot ceea ce era frumos, nu este de mirare ca, o alta pasiune a sa au fost vesmintele si bijuteriile. inca din tinerete regina a fost pasionata de vestimentatie, avand ca ideal rochiile purtate de actritele mari pe scenele pariziene. Regina Maria a urmarit si chiar a reusit sa-si creeze un stil propriu si sa fie in pas cu moda vremii. A apelat la cei mai cunoscuti creatori de moda din epoca: Jean Patou, Redfern, Paul Poiret, Cheruite, Gabrielle Channel, reusind astfel sa iasa in evidenta prin toaletele pe care le-a purtat in diverse ocazii, si care in marea lor majoritate erau de bun gust si de foarte mare calitate.

La aceste toalete regina asorta bijuterii fastuoase (perle, rubine, safire, diamante, briliante), care ii dadeau un aer regesc, si pe care si le achizitiona de la faimoasa firma de bijuterii Cartier din Paris.

Dorinta de a epata, de a se face remarcata cu orice pret, ar putea parea permanente ale felului de a fi al reginei Maria. Acest lucru a facut-o pe printesa Ana Calimachi sa scrie ca "frumoasa regina se regasea in matasuri de brocart si voaluri vaporoase, purta bijuterii grele, primitive aproape, imaginate pentru a se potrivi cu decorul interioarelor palatelor sale".

Dealtfel, interioarele decorate dupa dorinta ei, au constituit fundalurile preferate pentru sute de fotografii pe care si le-a comandat, imbracata fiind in superbele ei toalete si purtand pretioasele bijuterii, pozand fie singura, fie impreuna cu copiii sai, carora a incercat sa le transmita o atitudine "belle epoque".

O calatoare prin lume
Tot la capitolul pasiuni ale reginei pot fi incluse si calatoriile pe care aceasta le facea atat in tara cat si in strainatate. Regina Maria iubea calatoriile si insotita de copiii sai si uneori si de regele Ferdinand mergea in diverse locuri din tara, vizita biserici, statea de vorba cu oamenii locului, incercand sa le inteleaga traditiile si obiceiurile.

In primavara anului 1919, regele Ferdinand si regina Maria au efectuat o calatorie in Transilvania (prima data dupa Marea Unire), unde au vizitat mai multe orase: Oradea, Carei, Baia Mare, Jibou, Bistrita, Cluj, Turda, Alba Iulia, Blaj, Sibiu, Fagaras. in toate aceste orase, suveranii au fost intampinati cu un mare entuziasm de catre populatie, al carei vis de a se uni cu patria mama se implinise. in anii care au urmat 1920-1923, regina si familia sa au mai calatorit pe valea Bistritei, oprindu-se la Bicaz si Durau, apoi in Moldova, vizitand inclusiv Chisinaul, unde primirea a fost cat se poate de emotionanta "multimi entuziaste, ovatii puternice si flori aruncate", pe valea Oltului, prilej cu care a vizitat Manastirea Horez un loc foarte iubit de regina si unde ar fi vrut chiar sa fie inmormantata, conform unui prim testament redactat in 1908 dar si biserica "Dintr-un lemn". Despre vizita la aceasta biserica regina Maria scria ca:"la sosirea mea, calugaritele s-au adunat cu toatele in culmea bucuriei si desigur ca s-a oferit Ťdulceatať obisnuita, ceea ce de fiecare data o incanta pe Ileana, care este o mare mancatoare de gem, cu toate ca nu se atinge de un pudding sau o prajitura".

In toamna anului 1924, regina Maria insotita de fiul sau Nicolae a calatorit la Constanta, si de aici la Balcic, cu acest prilej, regina descoperind locul unde mai tarziu a inceput constructia palatului regal, iar in primavara anului 1926, insotita fiind si de regele Ferdinand si de alti membri ai familiei regale a calatorit pe Dunare, cu yachtul regal "Stefan cel Mare".

In ceea ce priveste calatoriile in strainatate, cele mai cunoscute sunt cele trei calatorii neoficiale pe care regina Maria le-a efectuat in perioada februarie-martie 1919 la Paris si la Londra si apoi in S.U.A. in toamna anului 1926.

Alte calatorii efectuate de regina in anii 1920-1923 au fost cele din Elvetia, Italia, Franta, prilej cu care a vizitat diverse orase si locuri pitoresti, a facut cumparaturi, a vizionat piese de teatru si s-a intalnit cu membrii familiei sale britanice, in special cu mama si surorile sale. Regina Maria dadea mare atentie locurilor pe unde trecea, avand de fiecare data un comentariu pertinent asupra istoriei si obiceiurilor locale.

In primavara anului 1924, regele Ferdinand si regina Maria au facut un turneu oficial in Europa, vizitand Franta, Elvetia, Belgia si Anglia. Pe tot parcursul turneului regele si regina au avut intalniri cu oficialii tarilor vizitate, au participat la receptii, depuneri de coroane de flori, la dejunuri si dineuri oferite de Legatiile Romaniei in tarile respective, au asistat si la  intreceri sportive dar si la concerte date in scop de binefacere.

Cea mai interesanta calatorie in strainatate a reginei Maria a fost insa cea facuta in S.U.A. Prietena reginei, dansatoarea americana Loďe Fuller a convins-o ca ar fi de ajutor pentru Romania, daca ea ar face o vizita neoficiala in America. Motivatia vizitei era o invitatie din partea magnatului Samuel Hill (prieten la randul sau cu Loďe Fuller) de a ianugura noua sa constructie Muzeul de Arta Maryhill situat in statul Washington.

Desi proiectata vizita in S.U.A. nu a stranit niciun entuziasm in tara, totusi regina a primit acceptul regelui Ferdinand si al guvernului condus de generalul Averescu, de a face aceasta calatorie. Desi vizita reginei in America nu a fost tocmai o reusita, declansand critici din partea presei americane, legate de exuberanta reginei, nerespectarea intru totul a protocolului de la Casa Alba si a declaratiilor directe ale acesteia, cu toate acestea, vizita a reprezentat un punct castigat pentru Romania, demonstrand pe de o parte popularitatea de care se bucura regina pe plan extern, nu numai in Europa, dar si in afara continentului, iar pe de alta parte, curajul si nonconformismul care o caracterizau pe suverana Romaniei, in aproape orice imprejurare.

Calaria - distinctie regala
Referitor la hobby-urile reginei Maria, se stie ca cel mai mare era calaritul. Cu greu a reusit tanara si rebela principesa Maria sa-l determine pe severul rege Carol I sa-si schimbe atitudinea fata de dorinta ei de a petrece zilnic cateva ore calare prin padurile de la Sinaia. Referitor la acest subiect regina isi amintea urmatoarele: "Astfel, treptat, treptat, impotivirile contra calaritului meu incetara si fura inlocuite cu oarecare bunavointa fata de aceasta patima a mea, caci la urma intelesera toti ca era nevinovata. La inceput, poporul avea ideea ca obiceiul de a calari m-ar putea impiedica de a avea copii;aceasta era menirea mea de seama. Romania dorea sa aiba o bogata familie regala, in curand insa isi dadura toti seama ca patima pentru cai nu ma impiedica de a-mi indeplini datoriile catre familie".

In paginile jurnalului reginei abunda descrierile referitoare la plimbarile calare pe caii sai preferati, singura sau insotita de copii, de principele Barbu Stirbey sau de persoanele invitate la palat. De exemplu, la 25 iunie 1919, regina Maria nota in jurnal:"am calarit singura, devreme, pe calul Ardeal. intotdeauna sunt cat se poate de fericita cand pot fi calare pe un cal"; "13 ianuarie 1920. Dupa pranz am iesit cat de repede am putut, ca sa calaresc pe Ardeal. A fost destul de cald, dar vantul sufla foarte tare, ceea ce l-a facut pe Ardeal sa creada ca cineva ii zgandareste nervii, eu insa am avut parte de galopuri splendide"; "21 ianuarie 1921. Mai presus de orice simt acum nevoia calaritului, trupul meu necesita miscare, plamanii mei aer, si am inceput sa calaresc cu o placere reinnoita. Dupa masa am calarit timp de doua ore, pe calul Virtus, care este o perfectiune, dar un pic cam lenes, asta probabil pentru ca este inca foarte tanar"

Asadar, rezulta din jurnalul reginei Maria, ca acest sport devenise cu adevarat un hobby, ca nu exista zi in care sa nu iasa calare cateva ore, indiferent de vremea de afara si de starea ei fizica si psihica. Acest hobby o facea sa se simta mai libera, o remonta din punct de vedere fizic, si ii dadea o bucurie nespusa, chiar daca se mai intamplau si accidente, cum a fost si cel din 29 aprilie 1921, cand calul a aruncat-o din sa. Iata cum descria regina Maria in jurnal acest moment: "La ora 15.30 am plecat sa calaresc cu Caterina Catargi. Ea trebuia sa calareasca pe Virtus, dar, in ultimul moment am aflat ca Virtus sufera de colici, asa ca am schimbat saua pe Patriot, eu eram pe Kiralif, si am plecat doar noi doua, intrucat Denize a ramas fara cal. Dupa doua ore minunate de calarie m-am indragostit de Kiralif, care este un cal impecabil. Le-am spus acest lucru si lui Mignon si Adelei care erau cu masina la Sosea, si cu care am avut o mica sueta. Eu am inceput foarte calma ultimul galop, pe ultima parte a soselei, cand afurisitului de Kiralif i-a intrat in cap sa se ridice pe doua picioare, si intr-un moment absolut neasteptat, sa ma azvarle realmente peste capul lui. Niciodata in viata mea n-am fost mai uluita, ce Dumnezeu s-a intamplat cu aceasta creatura, altfel adorabila si calma, ca sa ma arunce din sa pe mine, care sunt atat de stabila in sa".

Mersul calare reprezenta pentru regina Maria nu numai un sport indragit, dar si distinctie regala, regina marturisind oarecum jenata ca sotul ei, regele Ferdinand, nu era un foarte bun calaret. Totodata, regina Maria tinea la vechea traditie ca la aparitiile in public, regele si regina sa fie calare si nu in trasura. Asa s-a intamplat si in momentul revenirii in Capitala in ziua de 1 decembrie 1918, cand regele si regina inca de la Gara Mogosoaia au incalecat si astfel au parcurs intregul drum pana la statuia lui Mihai Viteazul, unde au primit defilarea trupelor. Si dupa incoronarea de la Alba Iulia in zilele de 15-16 octombrie 1922, la intrarea triumfala in Bucuresti, regele si regina au fost calare, in ciuda vremii friguroase si mohorate. Dragostea reginei pentru cai tinea de educatia ei anglo-saxona, calaritul oferindu-i sentimentul libertatii si puterii "calare afirma regina ma simt de neinvins". De aceea, conform propriei dorinte la funeralii, calul sau favorit a fost adus sa joace partea sa de rol. Bucurestenii au privit uimiti cum imediat in urma afetului de tun, ce purta cosciugul regal, venea nu familia, ci calul insotit de un ofiter din Regimentul IV Rosiori, regimentul reginei, si abia la o anumita distanta venea regele Carol al II-lea, iar in urma sa, conform uzantelor de protocol, paseau membrii familiei regale. Astfel, primul loc de onoare l-a avut nu regele, ci un ofiter si bineinteles calul. Aceasta dorinta a reginei Maria poate fi explicata prin faptul ca ea a preluat un vechi obicei cunoscut la casele princiare si nobile din Europa nordica, care sustinea ca legatura cal-calaret nu dispare nici dupa moarte, calul insotindu-si stapanul, purtandu-l spre vesnicie, asa cum il purtase si in viata.

Regina gradinareasa
Tot la capitolul hobby-uri am trecut si preocuparile sustinute ale reginei Maria pentru amenajarea gradinilor si parcurilor resedintelor sale. Pentru ca iubea mult florile, placandu-i sa fie numita si "regina gradinareasa", regina Maria poate fi considerata creatoarea unor gradini cu caracter privat de exceptie, precum Cotroceni, Copaceni, Scroviste, Bran/Balcic. Dintre toate aceste gradini, cea a Palatului Regal de la Balcic poate fi considerata cea mai frumoasa si mai plina de simboluri. in timpul vizitei in S.U.A. regina s-a apropiat mai mult de religia Baha´i, cea care sustinea o unificare a umanitatii intr-o singura credinta si o singura ordine, destul de raspandita in America. Astfel, un prim simbol al acestei gradini era acela de paradis Baha´i, un paradis terestru in care sa se poata regasi oricine cu identitatea sa religioasa.
O a doua simbolistica a gradinii a fost una de factura personala si totodata una a iubirii, deoarece a creat acele "gradini ale memoriei", fiecare purtand numele cuiva pe care regina il iubea: Mircea, Ferdinand, Carol, Elisabeta, Mignon, Nicolae, Ileana, Sandro, Mihai, Petru Dusan, Elena, George.

"Fiecare din gradinile acestea pietruite scria regina Maria sunt pline de flori, gradini de amintiri in care am semanat dragoste, visuri, nadejdi si chiar lacrimi. Aici vin cand sunt obosita, ca sa ma improspatez cu vlaga cand viata mi se pare grea. Poarta mea este intotdeauna deschisa cu brate deschise pentru buna venire. Aici toti oaspetii cautatori de frumusete sunt primiti bucuros". Toti cei care au trecut pragul Palatului Regal de la Balcic au admirat gradina amenajata de regina Maria, asa cum a fost si Emanoil Bucuta care nota:"Din aprilie pana in octombrie tarziu, trecerea soarelui si a lunilor se inseamna in parcul palatului tot cu alte flori, de la bujorii grei numai o flacara si crinii inalti de buna vestire, pana la gherghinele si tufanelele piloase".

In alta ordine de idei, chiar regina Maria marturisea ca "dupa razboi, pasiunea pentru gradina a venit spre mine cu o forta pe care nu am cunoscut-o inainte. Flori peste tot, in gradini, in case, in spitale, in fiecare colt de strada, flori, flori in semn de speranta si credinta. Si dupa aceea am creat gradini peste tot unde m-am dus, gradini colorate, gradini pentru memorie, pentru bucurie si frumusete". 

Ca urmare, gradina a devenit in conceptia reginei Maria un loc de retragere, un loc intim (asemenea gradinilor inchise ale sec. XVII-XVIII), cu pomi in floare si alei de trandafiri, unde se puteau petrece ore placute in compania celor dragi.

Dealtfel, inca din copilarie foarte aproape de Osborne la Swiss Cotage unde tatal sau avea o gradina, viitoarea regina a descoperit frumusetea florilor si tot acolo a intalnit pentru prima data marele crin al Fecioarei, pe care il descria astfel: "minunat, frumos, nobil cu tija inalta si flexibila avand in ea ceva sacru, amintind de crinul frescelor religioase. Iar parfumul sau! Miros penetrant, imbatator deasupra tuturor. El ma ametea si ma invaluia cu o incantare ce izvora dintr-o lume biblica legendara". Mai tarziu, intr-un voiaj in Italia la inceputul unei minunate primaveri, regina Maria vizitand Palatinul, a fost emotionata de grandoarea palatului imparatilor Romei, dar si incantata la vederea crinilor in floare, raspanditi printre ruine. Un singur gand si o singura dorinta ardenta a inceput sa o domine si anume aceea de a avea crinii Palatinului pentru a-i planta in parcul de la Cotroceni. Regina a reusit plantarea crinilor Palatinului la Cotroceni asa cum reusise sa aduca pe terasele Balcicului crinul Swiss Cotage. De aceea este foarte emotionanta remarca reginei ca "intre aleea mea de crini de la Balcic si primii crini admirati in gradina Papei, viata mea aproape intreaga se gaseste incadrata"44.

Pasiunile si hobby-urile reginei Maria ne demonstreaza inca o data faptul ca era o regina plina de viata, romantica, sensibila dar si puternica, inovatoare si care si-a format propria ei viziune despre regalitate. Stia sa fie si regina si femeie in acelasi timp, personalitatea sa a inregistrat si lumini si umbre, dar a stiut intotdeauna sa treaca peste propriile pasiuni si interese si sa puna mai presus datoria fata de poporul roman.