Instalarea regimului comunist în România a fost un proces bine planificat, realizat în mai multe etape ce au dus în final la dizolvarea structurilor politice tradiţionale româneşti prin metode ilegale şi neconstituţionale. Înlocuirea acestora s-a realizat prin metode tipic comuniste, prin şantaj, ameninţări, înscenări, falsificări de documente oficiale, presiuni interne şi externe ce au condus la eliminarea oricărui fel de opoziţie şi la impunerea modelului stalinist în România.

 

Contextul internaţional

Deşi Partidul Comunist din România exista încă din perioada interbelică, importanţă sa a fost redusă. Bucurându-se de un sprijin nesemnificativ şi, de altfel, scos în afara legii încă din 1924 (legea “Mârzescu”), acesta s-a afirmat abia în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial (1939-1945). Situaţia externă este importantă pentru a explica ascensiunea PCdR. Dacă la începutul războiului, România se declara neutră, odată cu pierderile teritoriale din vara anului 1940 (Basarabia, Bucovina de Nord, Ţinutul Herţa cedate URSS, nord-vestul Transilvaniei cedat Ungariei şi Cadrilaterul cedat Bulgariei), la 23 noiembrie 1940 ea semnează adeziunea la Pactul Tripartit, sub comanda generalului Ion Antonescu. Astfel, la 22 iunie 1941, România intră alături de Germania în razboi împotriva URSS, în cadrul a ceea ce s-a numit “Operaţiunea Barbarossa”. Până la sfârşitul anului 1941, România intra în război şi cu aliaţii occidentali (Marea Britanie declară război la 7 decembrie, România declară razboi Statelor Unite ale Americii la 12 decembrie, acestea răspunzând la 5 iunie 1942).

Deşi la început România suferă câteva înfrângeri, dar poartă şi victorii, în 1943 armata sovietică reuşeşte să capete un avantaj semnificativ. La 19 noiembrie 1942, Axa declanşează ofensiva de iarnă împotriva sovieticilor, care reuşesc să facă o breşă importantă în această zonă. Până la 7 ianuarie 1943, românii suferă pierderi majore, adică două treimi din forţele angajate pe frontul de est. (1)  Generalul Ion Antonescu înţelege faptul că armata germană se află într-o poziţie de inferioritate faţă de cea sovietică, astfel că permite iniţierea unor negocieri cu Aliaţii. Pe de o parte, se purtau negocieri cu Aliaţii la Cairo, în primăvara lui 1944, conduse de prinţul Barbu Ştirbey (creditat de Iuliu Maniu), iar pe de altă parte, încă din decembrie 1943, au fost pornite negocieri la Stockholm cu sovieticii, conduse de ministrul român Frederic Nanu. Principala divergenţă între negociatorii români şi aliaţi se învârtea în jurul “capitulării necondiţionate”. 

Atât Antonescu, cât şi Maniu (paradoxal, guvernul şi opozitia se află pe poziţii similare) doreau o capitulare condiţionata, ceea ce venea în contradicţie cu hotărârea anglo-americanilor de la Casablanca, din ianuarie 1943, de a impune capitularea necondiţionata Germaniei şi tuturor aliaţilor acesteia. S-ar putea totuşi discuta în jurul statutului României în acest context, “deoarece România fusese ţară agresată încă de la 26 iunie 1940, iar nu un stat agresor”.(2)Astfel, la 12 aprilie 1944, la Cairo, prinţului Ştirbey i se prezintă condiţiile armistiţiului prin care se cerea practic întoarcerea armelor şi lupta României alături de aliaţi împotriva Germaniei, revenirea la frontiera cu URSS dinainte de 22 iunie 1941, plata a 600 de milioane de dolari despăgubiri către URSS, accesul nelimitat al armatelor ruseşti pe teritoriul României.(3)Singurul avantaj era anularea Dictatului de la Viena, astfel că Transilvania de nord-vest revenea la Regatul Romaniei. Aceste condiţii nemulţumeau îi nemulţumea atât pe Antonescu, cât şi pe Maniu. Chiar dacă în cele din urmă, cel de-al doilea a acceptat armistiţiul, generalul a refuzat condiţiile Aliaţilor la 15 mai 1944. În plus, el ezita în a abandona armata germană. Aceste fapte, combinate cu avansul armatei sovietice spre teritoriul României au determinat decizia regelui Mihai I (1927-1930, 1940-1947), luată în concordanţă şi cu dorinţele opoziţiei, de a-l demite pe Antonescu.

 

23 August, o zi furată de comunişti

Astfel, la 23 august 1944 generalul Ion Antonescu este arestat, iar România este scoasă din Axă. Regele a beneficiat pentru acest act de sprijinul conducătorilor principalelor partide politice:Iuliu Maniu (Partidul Naţional Ţărănesc), C.I.C. Bratianu (Partidul Naţional Liberal), C. Titel Petrescu (Partidul Social Democrat). Acestora li se alătura Lucreţiu Pătrăşcanu, reprezentant al Partidului Comunist din România, partid fără o bază solidă la acel moment, dar a cărui prezenţă în această “alianţă” este cerută în mod expres de puterile aliate. (4)Aceste formaţiuni politice constituie aşa-numitul Bloc Naţional Democrat. Aceasta schimbare a poziţiei României prezenta anumite aspecte delicate pentru Stalin, căci statul român nu se afla sub dominaţia sovietică. Practic, PCdR era un mic partid, fără importanţă majoră în cadrul BND, fără a fi bine reprezentaţi în cadrul guvernului.

De altfel, acest guvern dorea să organizeze alegeri, ceea ce nu era o mişcare agreată de Stalin, pentru că ar fi slăbit şi mai mult PCdR şi ar fi diminuat influenţa sovietică în zonă. De altfel, singurul motiv pentru care PCdR intrase in BND era faptul ca Armata Rosie inainte spre România, iar aceasta decizie a fost una tactica. Totusi, prin participarea comunistilor la lovitura de stat, acestia au putut exagera contributia lor la acest act. Spre deosebire de celelalte partide din BND, comunistii au beneficiat de o mai buna organizare in ziua de 23 august. Astfel, desi nu aveau o importanta majora, liderul comunist, Lucretiu Patrascanu, a fost primul reprezentant al unui partid politic la Palatul Regal, caci cu Iuliu Maniu si C.I.C. Bratianu nu s-a putut lua legatura. In plus, generalul Ion Antonescu a fost preluat de asa-numitele “Garzi Patriotice” ale lui Emil Bodnaras si nu de politia oficiala a statului. De aceea, rolul regelui si al celorlalte partide in actul de la 23 august a fost minimalizat, iar comunistii si-au asumat intregul merit asupra loviturii de stat. Acest rol crucial imaginar al comunistilor a fost folosit pentru legitimarea regimului communist. Regele a fost redus, in cadrul acestui scenariu, la statutul de spectator al evenimentelor, negandu-i-se meritele de participant direct la ele.(5)

In declaratia regelui catre tara, acesta mentioneaza ca “In ceasul cel mai greu al istoriei noastre, am socotit, in deplina intelegere cu poporul meu […] iesirea noastra din alianta cu puterile Axei si imediata incetare a razboiului cu Natiunile Unite.”(6)

Imediat dupa lovitura de stat, la 31 august 1944, regele Mihai I, prin Inaltul decret regal nr. 1625, restabileste Constitutia din 29 martie 1923, cu exceptia anumitor domenii in care ea nu se putea aplica efectiv in cauza situatiei de fapt. Astfel, conform art. 3 al decretului, puterea legislative este exercitata de rege pana cand se va organiza Reprezentanta Nationala.(7)Astfel, privind situatia doar din punctul de vedere al aspectelor interne, România redevenea un stat constitutional, in care drepturile si libertatile cetatenilor sunt garantate prin actul fundamental, partidele politice (desfiintate prin decretul regelui Carol II inca de la 30 martie 1938) se organizeaza in mod legal. Guvernul este pus in sarcina generalului Sanatescu inca de la 23 august, iar majoritatea portofoliilor sunt ocupate de militari, cu exceptia celui de la Justitie, de care se ocupa insusi Patrascanu.

 

Tratativele cu Moscova

Totusi, din punctul de vedere al comunistilor, situatia nu putea ramane in acest fel, astfel ca procedeaza spre incalcari constitutionale grave. Conventia de armistitiu este semnata la 12 septembrie 1944, in termenii conveniti inca de la 12 aprilie. Chiar daca reprezentantul Romaniei a Moscova a fost Patrascanu, se pare ca acesta s-a opus conditiilor armistitiului, argumentand ca guvernul care hotarase intrarea Romaniei in razboiul contra Rusiei fusese schimbat si ca România ceruse armistitiul inca din iulie 1944. Ministrul de externe al URSS, Viaceslav Molotov, a contracarat argumentele lui Patrascanu prin sublinierea faptului ca cererea de armistitiu ar fi survenit abia dupa ce era clar ca România se afla intr-o situatie critica pe frontul de est si ca “dorinta [de a cere armistitiu] este un lucru, iar actiunea altul”. (8)Armistitiul a fost semnat in forma propusa de sovietici, astfel ca România trebuia sa participe la razboi alaturi de Aliati cu douasprezece divizii de infanterie, sa dea drept de libera trecere trupelor URSS, sa plateasca despagubiri de razboi in natura in valoare de 300 de milioane de dolari catre URSS, intr-o perioada de sase ani. Granita cu URSS ramanea cea de dinainte de 22 iunie 1941, iar Dictatul de la Viena era anulat.

Pe langa aceste prevederi, Conventia de Armistitiu continea anumite prevederi ce intrau in mod vadit in contradictie cu Constitutia România. Astfel, art. 13 si 14 prevedeau arestarea si judecarea persoanelor acuzate de crima de razboi, actiune in care guvernul si Inaltul Comandament Roman trebuia sa colaboreze cu Inaltul Comandament Aliat (sovietic). In plus, art. 18 stipula constituirea unei Comisii Aliate de Control, care era sub conducerea Inaltului Comandament Aliat (sovietic). (9)Practic, aceasta comisie era total subordonata sovieticilor, caci ofiterii britanici si americani erau doar delegati in cadrul acesteia, nu faceau parte efectiv din acest organ. Astfel, comunistii din România capatau un statut important recunoscut in cadrul structurii politice interne. In plus, Armata Rosie avea drept de libera trecere pe teritoriul Romaniei.(10)La 28 septembrie, aceasta ocupa teritoriul roman.

Amestecul extern in problemele interne era, evident, neconstitutional. Judecarea, arestarea, sanctionarea cetatenilor romani revenea prin Constitutie statului roman, fara niciun fel de interventie straina in aparatul judiciar. Tocmai pentru a putea fi indeplinita aceasta prevedere a Conventiei de Armistitiu, este elaborat Inaltul decret regal nr. 1849 din 11 octombrie 1944, prin care se stipuleaza ca persoanele vinovate de crime de razboi vor fi judecate conform unor conditii stabilite prin legi special, iar averile aveau sa fie puse sub urmarire. Ambele masuri erau neconstitutionale avand in vedere prevederile Constitutiei din 1923 care interzicea in mod expres infiintarea de jurisdictii speciale pentru judecarea unor persoane precum si pedeapsa cu confiscarea averii. (11)Imixtiunea straina in organizarea interna este evident.

 

Tabula rassa, şi construcţia comunismului

Totusi, PCdR nu detinea controlul absolut asupra situatiei in România. Pentru a realiza acest lucru era necesara eliminarea tuturor structurilor existente pana atunci, de la ordinea economica, politica si sociala pana la orice fel de opozitie pe care o puteau intampina. Trebuia realizata tabula rassa, pe care apoi urma sa se aseze noua ordine comunista, aservita URSS si lui Stalin, realizata dupa modelul acesteia.

Regimul comunist a fost realizat practice in patru etape:impunerea guvernului Petru Groza, controlat de PCdR si agreat de sovietici (6 martie 1945), falsificarea alegerilor (19 noiembrie 1946), anihilarea opozitiei politice (iulie-octombrie 1947) si abdicarea silita a regelui (30 decembrie 1947).

Pana la a ajunge in aceste faze, era necesara aservirea armatei, politiei si justitiei. Efectivele politiei au fost reduse, unitatile armatei romane, cu exceptia celor douasprezece divizii ce luptau alaturi de Aliati, au fost dezarmate, intreaga armata romana a fost redusa ca numar de efective.

La 2 octombrie 1944, este constituit Frontul National Democrat, format in principal din comunisti si socialisti. Acesta a subordonat mare parte a industriei prin amenintari adresate muncitorilor referitoare la taierea ratiilor si a cartelelor de alimente. Garzile Nationale Patriotice, sub conducerea lui Emil Bodnaras, se ocupau de reprimarea violenta oricarui fel de opozitie.

La 2 noiembrie 1944, guvernul Sanatescu este inlocuit de guvernul generalului Nicolae Radescu pentru ca actiunile care vizau neutralizarea sistemului de siguranta interna au fost contracarate de primul. Si acesta a incercat sa se opuna agitatiei provocate de FND. Intr-unul dintre protestele muncitoresti organizate de FND, in februarie 1945, multimea s-a indreptat catre Palatul Regal. Atunci, la ordinul lui Radescu, armata trage focuri de avertizare. Mai multe persoane au fost ucise, insa nu de gloantele armatei romane caci nu corespundeau cu calibrul folosit de aceasta.(12)In acest context, fiind acuzat de uciderea unor “protestatari”, generalul Radescu declara la radio ca Ana Pauker si Vasile Luca sunt niste “hiene” si niste “straini fara Dumnezeu si fara tara”.(13)Aceste declaratii nu fac decat sa precipite lucrurile si sa ii provoace pe sovietici.

Astfel, la 27 februarie, soseste la Bucuresti Andrei I. Visinski, adjunctul ministrului de externe sovietic. Acesta ii cere in mod expres regelui Mihai sa il inlocuiasca pe Radescu. Regele ezita sa faca acest lucru, argumentand cu faptul ca trebuiau respectate procedurile constitutionale. Totusi, Visinski face in continuare presiuni asupra lui, astfel ca regele cedeaza si il demite pe Radescu. La 1 martie, el este informat ca Petru Groza este persoana creditata de rusi pentru a conduce guvernul, iar la 6 martie 1945 este instituit noul guvern. Acesta este dominat de FND, care detine paisprezece din cele optsprezece portofolii, intre care Internele, Justitia, Economia Nationala, Razboiul, (14)adica cele mai importante ministere, prin care comunistii isi puteau asigura deplina dominatie si puteau fi siguri ca isi pot implementa propriile politici fara a fi contracarati. Astfel, prima etapa este indeplinita.

In ceea ce priveste alegerile, acestea au fost organizate in acelasi mod specific comunist. Sub aparenta legalitatii, au fost mascate mai multe actiuni ce veneau in contradictie totala cu constitutia si cu legislatia tarii. La 21 august 1945, regele decide sa refuze sa mai semneze vreun decret redactat de guvernul Petru Groza. Pana in decembrie 1945, cu ocazia Conferintei de la Moscova dintre SUA, Marea Britanie si URSS, acesta nu semneaza niciun decret guvernamental, iar aceasta perioada este cunoscuta sub numele de “greva regala”. La conferinta se decide ca guvernul sa includa si cate un reprezentant al partidelor istorice si organizarea unor alegeri libere.

Pregatind alegerile, guvernul incalca inca o data constitutia, hotarand la 18 ianuarie 1946 sa dizolve Senatul, Reprezentanta Nationala devenind unicamerala. Constitutia din 1923 prevedea ca aceasta se compunea din Adunarea Deputatilor si Senat. Totusi, ea a fost ignorata, iar alegerile s-au organizat pentru un parlament unicameral.

La alegerile din 19 noiembrie 1946, Blocul Partidelor Democratice, condus de comunisti, a obtinut cel mai mare numar de mandate. Aceasta victorie a fost obtinuta in mod fraudulos. Se pare ca alegerile fusesera castigate in realitate de PNT, insa prin aplicarea principiului vehiculat de Stalin conform caruia “nu conteaza cine si cum voteaza, ci cine numara voturile”, BPD iese invingator cu peste 70% din voturi.

Opozitia a fost eliminata total in cursul anului 1947. La 30 iulie, au fost arestati Iuliu Maniu si principalii membri ai PNT pe motiv ca ar fi incercat sa plece in mod ilegal din tara (incident cunoscut sub numele de “inscenarea de la Tamadau”). Doar C.I.C. Bratianu, in fruntea PNL, se mai afla in opozitie, astfel ca in final si acest partid s-a autodizolvat. Asadar, pana in octombrie 1947, nu mai existau elemente de opozitie politica impotriva comunistilor.

           

Regele, ultimul bastion în calea comuniştilor

Singurul care mai constituia un obstacol in calea organizarii Romaniei pe model sovietic era regele Mihai I. In primul rand, el era un impediment pentru ca institutia pe care o reprezenta, monarhia, era incompatibila cu modul clasic de organizare comunist:republica. In al doilea rand, pe langa aceasta contradictie ideologica, exista contradictia de facto dintre rege si sovietici:acesta incercase mereu sa preintampine actiunile lor, sa le contracareze, sa refuze sa actioneze conform directivelor sovietice. Astfel, regele, ca persoana si ca institutie, trebuia sa fie inlaturat de pe scena politica.

Prima ocazie pe care comunistii au intrevazut-o a fost plecarea regelui la 12 noiembrie 1947 la Londra, pentru a participa la nunta printesei Elizabeth. Petru Groza si Gheorghe Gheorghiu Dej sperau ca acesta nu se va mai intoarce. Se pare ca acesta ar fi cerut sfaturile englezilor si americanilor. Ambasadorul SUA ar fi evidentiat ca ca “aceasta reintoarcere n-ar servi niciunui scop util”. (15)Conform Washington Post, insusi Churchill l-ar fi sfatuit insa sa se intoarca pentru ca “mai presus de orice, un rege trebuie sa fie curajos”. (16)Conform propriei relatari, regele Mihai neaga ca ar fi avut astfel de intentii.(17)

La 21 decembrie 1947, regele se intoarce in România. Guvernul este, de aceea, nevoit sa adopte anumite masuri pentru a pregati lovitura de stat. Emil Bodnaras este numit la 23 decembrie ministrul al apararii si el procedeaza spre trecerea in rezerva a cadrelor de conducere in armata. Emite in acest sens mai multe decrete, care sunt semnate in mod oficial de rege, insa regele se afla la 24 decembrie la Sinaia de Craciun. Astfel, in mod evident semnatura i-a fost falsificata.(18)In acest fel, este asigurata subordonarea armatei.

La 29 decembrie 1947, Petru Groza il invita pe rege sa vina la Bucuresti. In dupa-masa zilei de 30 decembrie 1947, in Palatul Elisabeta din Bucuresti, regele semneaza obligat actul de abdicare. Acesta fusese deja redactat si continea urmatoarele:“Abdic, pentru mine si pentru urmarii mei la tron, renuntand pentru totdeauna pentru mine si pentru ei la toate prerogativele ce le-am exercitat ca Rege al Romaniei”.(19)In aceeasi zi, este proclamata Republica Populara Romana.

In legatura cu valoarea constitutionala a acestor acte, exista dubii evidente. In primul rand, fiind un act de abdicare semnat sub presiune si sub amenintari, nu se poate spune ca este valabil. In relatarile regelui, el declara ca a fost amenintat cu un pistol de catre Petru Groza. In plus, conform propriilor declaratii, “A fost şantaj. Mi-au spus "Dacă nu semnezi imediat, suntem obligaţi - de ce obligaţi, nu ştiu - să ucidem peste 1.000 de studenţi pe care-i aveau în puşcărie.”.(20) De altfel, chiar la 4 martie 1948, el declara ca “Acest act mi-a fost impus cu forta de un guvern instalat si mentinut la putere de catre o tara straina[…]. Inlaturarea monarhiei constituie un nou act de violent al politicii de inrobire a Romaniei”.(21) In concluzie, nefiind un act liber consimtit, nu poate fi valabil din punct de vedere legal.

In al doilea rand, un act de abdicare se refera in mod expres la persoana regelui in cauza. El nu poate renunta la tron in numele urmasilor sai. Succesiunea la tron este reglementata prin constitutie, conform dreptului public, iar conform celui privat, nimeni nu poate decide pentru alta persoana.(22)

In al treilea rand, referitor la proclamarea republicii, si acest act a fost neconstitutional pentru ca doar o Adunare Constituanta putea modifica constitutia in sensul modificarii formei de guvernamant. Cu toate acestea, ea a fost modificata de o Adunare Nationala ordinara.

Asadar, abdicarea regelui Mihai I si proclamarea republicii ca forma de guvernamant au fost acte ilegale si neconstitutionale, ce nu pot fi valabile conform normelor de drept.

Regele a fost obligat sa plece din tara la 3 ianuarie 1948, impreuna cu familia, permitandu-i-se sa ia anumite  bunuri personale. Nu i s-a permis intoarcerea in tara pana la in 1997.

Astfel, la 30 decembrie 1947 instalarea regimului comunist in România a fost finalizata. Toate etapele, de la impunerea unui guvern comunist, pana la anihilarea tuturor structurilor politice traditionale si inlocuirea lor cu cele specifice ideologiei marxiste, au fost parcurse si indeplinite cu succes. Influenta sovietica, prin prezenta Armatei Rosii si prin infiltrarea agentilor rusi in aparatul de stat, a fost decisive in cursul evenimentelor. Presiunile, amenintarile, recurgerea la violenta au fost instrumentele folosite pentru a instaura noul regim. Dupa aceasta data, s-a trecut la implementarea efectiva a politicilor de tip sovietic in toate domeniile (economic, politic, cultural, social). Pe tabula rassa s-a construit un edificiu politic nou.

NOTE

1 Mihai BĂRBULESCU,   Dennis DELETANT,   Keith HITCINS,   Şerban PAPACOSTEA, Pompiliu TEODOR, Istoria României, Grupul Editorial Corint, Bucureşti, 2007, p. 385

2 Eleodor FOCŞENEANU, Istoria constituţională a României (1859-1991), ed. Humanitas, Bucureşti, 1992, p. 89

3 Cf. “Condiţiile armisţiului propuse de URSS guvernului României la 12 aprilie 1944”, Istoria României în texte, vol. coord. de Bogdan MURGESCU, ed. Corint, Bucureşti, 2001,   p. 347

4 Eleodor FOCŞENEANU, Op. cit., p. 88

5 Dennis DELETANT, România sub regimul comunist, trad. de Delia Răzdolescu, Fundaţia Academia Civică, Bucureşti, 1997, p. 38-39

6 Cf. “Proclamaţia regelui Mihai I către ţară”, Istoria României în texte, vol. coord. de Bogdan MURGESCU, ed. Corint, Bucureşti, 2001, p. 353

7 Cf. Monitorul oficial, nr. 202 din 2 septembrie 1944, citat de Eleodor FOCŞENEANU în Op. cit., p. 88

8 Cf. Minutei diplomatice a negocierilor de la Moscova, publicată de G. BUZATU în România cu şi fără Antonescu, ed. Moldova, Iaşi, 1991, p. 258-271, citat de Dennis DELETANT în. Op. cit., p. 41

9 Cf. Monitorul oficial, nr. 219 din 22 septembrie 1944, citat de citat de Eleodor FOCŞENEANU în Op. cit., p.89

10 Dennis DELETANT, Op. cit., p.42

11 Eleodor FOCŞENEANU  Op. cit., p. 90

12 Dennis DELETANT, Op.cit., p.49

13 Idem

14 Dennis DELETANT, Op.cit., p.51

15 Cf. P.D. Quinlan, Clash over Romania, British and American Policies towards Romania:1938-1947, Los Angeles, American Romanian Academy, 1977, p. 157, citat de Dennis DELETANT în Op.cit., p.61

16 Cf. Washington Post, 31 decembrie 1947, citat de http://ro.wikipedia.org/wiki/Mihai_al_Rom%C3%A2niei#_ref-28, accesat la 28 decembrie 2010

17 Discurs al regelui din 26 martie 1997,  http://www.cs.kent.edu/~amarcus/Mihai/english/agende/mar2697.html, accesat la 28 decembrie 2010

18 Eleodor FOCŞENEANU  Op. cit., p.102

19 Cf. Monitorul Oficial, nr. 300 bis din 30 decembrie 1947, citat de Eleodor FOCŞENEANU în  Op. cit., p.103

20 Cf. unui interviu acordat în 2007 ziarului New York Times, http://www.nytimes.com/2007/01/27/world/europe/27michael.html?_r=1&oref=slogin, accesat la 28 decembrie 2010

21 Cf. regele Mihai I la o conferinţă de presă la Londra, citat de Eleodor FOCŞENEANU în Op. cit., p.105

22 Eleodor FOCŞENEANU, Op. cit., p.105