Autor 5281 vizualizări


Perioada de după cel de-al doilea război mondial a fost una a revoluțiilor sociale, iar acest aspect a fost extrem de vizibil și în ceea ce privește cazul tinerilor. Pentru prima oară, aceștia au devenit un grup social distinct, având un statut cu totul diferit față de cel existent în deceniile anterioare. Cel mai important aspect este acela că tinerii au devenit consumatori, miracolul economic permițând acest lucru. Acesta a fost începutul revoluției tinerilor, care a înregistrat momente de apogeu ce au marcat decisiv istoria socială din a doua jumătate a secolului XX. 

Principala explicație a acestui fenomen este aceea a baby-boom-ului, copiii născuți imediat după război ajungând acum la vârsta adolescenței și la cea a studenției. Acum, problema nu mai era reprezentată, ca în trecut, de asigurarea hranei, căci prosperitatea devenise o realitate, ci de modul în care aceștia trebuiau educați . Vârsta obligativității școlare a crescut în multe state europene, iar admiterea în facultăți s-a descotorosit de strictețea anilor anteriori. Mai mult, a crescut și numărul universităților, fiind construite unele noi .

 În acest context, în Franța anului 1968 a izbucnit o amplă revoltă studențească, însă acest eveniment necesită contextualizat și dintr-o perspectivă internațională, astfel de evenimente înregistrându-se în universități precum Columbia University ( SUA), Universitatea din Bonn, dar și universități din Spania, Italia sau Mexic.

Ideile marxiste, atrăgătoare pentru studenții francezi 

 O altă caracteristică esențială a acestei perioade era reprezentată de o renaștere a marxismului, însă nu în ceea ce privește ideologia ce a stat la baza ideologiei comuniste existentă în Uniunea Sovietică și în Blocul Estic, ci o reinterpretare a ideilor lui Marx, de cele mai multe ori cele care au precedat teoretizarea acestei ideologii, și anume cele pe care acesta le-a pus pe foaie pe când avea o vârstă fragedă, la 20 de ani. Nu a dorit să le publice niciodată, dar acest lucru a avut loc în anul 1932, când au fost publicate de către Institutul Marx-Engels din Moscova, devenind, astfel, publice . A luat naștere o nouă mișcare, Noua stângă, care susținea cu ardoare aceste idei conform cărora oamenii nu trebuiau să mai trăiască în ignoranță iar omul să fie principalul element într-o societate, fie ea și capitalistă . Mai mult, în cercurile intelectuale și academice, marxismul a devenit un subiect de studiu, mai mult din pesrpectivă filosofică și din punct de vedere al acelor elemente care puteau fi separate de Uniunea Sovietică, iar grupările troțkiste deveneau din ce în ce mai vizibile în spațiul vest european .


 Sub aspectul acestor idei, capitalismul și societatea de consum erau contestate, considerându-se că denaturează natura umană prin simplul fapt că aceasta nu se mai află în centrul societății, chiar dacă în urma apariției societății de consum omul este cel care beneficiază de nenumărate avantaje. Chiar dacă acest lucru este unanim acceptat, contestatarii susțineau că satisfacția spirituală și morală a oamenilor, la fel ca și cele sexuale, civile și sociale cad pe locul secund, energia umană fiind îndreptată către consumul de bunuri, consum care, în fond, oferă o falsă satisfacție și reprezintă doar niște false nevoi. Aceasta era constatarea unui intelectual german, idee care s-a bucurat de succes în epocă .

 Chiar dacă suntem constrânși să credem că aceste revolte au izbucnit pe fondul unor puternice idei ideologice și revendicări de acest fel, nemulțumirile erau unele locale și nu reprezentau într-o măsură considerabilă principalele frustrări ale societății acelei perioade, chiar dacă studenții care au creat baricadele în nopțile de 10 spre 11 mai și 24 spre 25 mai erau conduși de către Tineretul Comunist Revoluționar. Mai mult, chiar dacă a fi tentați să credem că aceste revolte susțineau puternic ideile marxiste și se revendicau de la mișcarea mai sus amintită, de fapt cererile cele mai importante și motivul pentru care studenții au făcut acest lucru a fost reprezentat de dorința de răsturnare a autorității .


Izbucnirea revoltelor 

 Această revoluție a tinerilor nu a reprezentat, de fapt, o revoluție în adevăratul sens al cuvântului. Chiar dacă a avut caracteristicile principale ale unui astfel de eveniment și au invocat lipsa autorității și implementarea unui sistem educațional modern, cererile lor nu erau, nici pe departe, politice. Era doar o demonstrație a faptului că societatea începea să fie din ce în ce mai dominată de tineri și de nevoile acestora, cele de schimbare a mentalității, a rolului unui tânăr în societate: libertățile sexuale, dorința de cunoaștere și asumarea faptului că noua generație este una a schimbării, care nu se identifică sub niciun aspect cu generația conformistă și tradițională a părinților lor. De remarcat faptul că printre protestatari se aflau și tineri din înalta societate, iar acest lucru demonstrează acest aspect al protestelor: dorința tinerilor nu era aceea către o lume mai bună din punct de vedere material, ci spiritual.

 Alături de studenți au protestat și muncitorii, împotriva condițiilor proaste de muncă și a unei relații conflictuale între angajați și angajatori. Primii dintre aceștia care și-au spus punctul de vedere au fost cei de la uzinele Renault, urmați de alții din sectoare cât mai diverse. Lucrătorii de la radioteleviziunea franceză au fost revoltați față de faptul că se propaganda interzicea difuzarea informațiilor în ceea ce privește revoltele studenților și brutalitatea unor jandarmi față de aceștia. Ulterior acestor evenimente, au avut loc negocieri în urma cărora s-a decretat ca numărul de ore lucrate să scadă ( liderii Confederației Generală a Muncii și cei ai Confederației franceze democratice de muncă au discutat cu liderii industriași și, după două zile de negocier, au ajuns la un consens: salariile muncitorilor vor crește cu 10%, orele de muncă vor scădea și asigurările medicale, la fel ca și cele de securitate vor acorda mai multe beneficii muncitorilor .

 Studenților li s-au alăturat și liceeni, aceștia protestând împotriva sistemului educațional, la fel ca și cei dintâi. Acest aspect oferă încă o perspectivă asupra ideilor tinerilor din acele momente: nevoia de schimbare, a faptului că, oricât de înaintată părea să fie creșterea economică, bunăstarea și societatea bazată pe consumul de masă, acestea erau construite pe baze tradiționale, care nu au fost îndeajuns de modernizate pentru ca acest lucru să fie facil . Într-adevăr, părea că societatea este una a bunăstării, dar câți dintre cetățenii Franței se bucurau de aceste beneficii? Erau, întra-devăr, toate aspectele modernizate? Educația se afla într-o astfel de situație, fiind una tradițională, bazată pe vechile principii într-o societate care se dorea din ce în ce mai modernă. Acest aspect al unei societăți din ce în ce mai prospere și mai modernizate, dar pe baze care încă mai ridică semne de întrebare și, mai ales, referitor la faptul că acest statut al societății era unul inegal, foarte multe aspecte rămânând încă problematice este reprezentat de faptul că aceste proteste nu au foat doar unele studențești, ci adevărate mișcări de masă. Faptul că lor li s-au alăturat liceeni și muncitorii relevă clar faptul că importante aspecte ale societății se aflau încă în trecut sau, de ce nu, în ignoranță.

 Încă un aspect important, demn de menționat în contextul acestor revolte este reprezentat de situația internă a Franței în ceea ce privește sistemul politic. A V-a republică concentra puterea doar înr-un singur oraș și doar în sânul anumitor instituții, iar statul era condus de o elită pariziană minusculă. În situația în care se doreau emancipări sociale și creșteri economice, acest aspect contraveneau tuturor acestor principii. Mai mult, ideile marxiste cu care intelectualii si studenții cochetau la acea vreme ( și pe care, se pare, nu le înțelegeau în adevăratul lor sens) le confereau o poziție fermă împotriva acestor realități politice.

În imediata perioadă de după aceste evenimente, de Gaulle a dispărut, astfel au luat naștere rumori conform cărora acesta își dorea să demisioneze și că în locul lui va rămâne un vid politic. Cu toate acestea, a apărut, având un discurs către cetățeni și a susținut că actualul guvern trebuie dizolvat, invocând ideea unei revolte comuniste în urma cărora această facțiune își propune să preia puterea. Astfel, a afirmat că la începutul lunii iunie urmează să aibă loc un scrutin de alegeri iar dacă această facțiune va prelua puterea, va face tot ce îi stă în putință pentru a păstra ce-a de-a V-a republică în fața valului totalitar . Cu toate acestea, a demisionat, dându-și seama că populația nu îl mai agreează la conducerea statului francez, fiind înlocuit de către Popidou, căruia i-a fost atribuit și meritul de a gestiona mult mai bine această situație de criză.

Falsa revoluție 

Aceste proteste nu au avut nici pe departe caracteristicile unei adevărate revoluții, căci, chiar dacă, la o primă analiză tindem să credem că au existat, într-adevăr, cereri politice, de fapt acestea se aflau în umbra unora spirituale. Nu își doreau o lume mai bună din punct de vedere material, ci spiritual. Nu a fost nicidecum o revoluție politică, ci una a tinerilor. Societatea începea să fie din ce în ce mai mult dominată de tineri și de nevoile acestora ( libertățile sexuale, educație modernă, asumarea faptului că ei reprezintă generația schimbării care nu se identifică cu tradiționalismul generației părinților lor), iar tocmai acest lucru a stat la baza amplelor proteste ce au marcat această perioadă. Mai mult, au deschis calea către o societate mai liberă și mai noncomformistă, acesta fiind doar începutul unor ample mișcări sociale ce aveau să marcheze deceniile următoare, precum mișcările feministe sau fenomenul punk.

Surse 

•Judt, Tony, Epoca postbelică. O istorie a Europei de după 1945, Iași, Polirom, 2008.

•Fraser, Ronald, Bertaux, Daniel, Eynon, Bret, Linhart, Daniele, 1968: a student generation in revolt, New York, Pantheon Books, 1988.

•Drott, Eric, Music and the Elusive Revolution. Cultural politics and political culture in France, 1968-1981, Berkley, Los Angeles, London, University of California Press, 2011.

•Atkin, Nicholas, The Fifth French Republic, Palgrave Macmillan, 2005.