Autor 8030 vizualizări


Parfumul  şi otravă au fost dintotdeauna interconectate:în sanscrită, cuvântul arsenic este acelaşi precum cel pentru parfum.  Chiar şi în zilele noastre legătura este păstrată pentru parfumurile “non criminale”. De exemplu, parfumul “Hypnotic Poison”, semnat de Dior, este o odă adusă cianurii, prin esenţele sale de amare de migdală. Baudelaire a reprezentat pentru mulţi parfumieri o sursă de inspiraţie, prin versurile sale scrise în volumul “Florile răului”:“ Aerul fermecător care constituie frumuseţea este... aerul răutăcios, aerul bolnăvicios, aerul felin, un amestec de copilărie, nonşalanţă şi răutate.”

Există un mit legat de încercarea Mariei Antoaneta de a scăpa de ghilotină. Pentru a evita mânia revoluţionarilor iacobini, familia regală s-a deghizat şi a încercat să fugă pe la periferia Parisului. Când au fost opriţi prima dată nu au fost recunoscuţi, însă parfumul fin, creat special pentru regină, a fost depistat. La urma urmei, numai cineva de viţă nobilă îşi permitea pe atunci un asemenea parfum.

Istoria parfumului ca armă mortală se crede că  începe de pe vremea sumerienilor. Imediat, exemplul le-a fost urmat de către romani şi greci. Ingredientele de pe listele lui Theophrat, Dioscoride şi Plinius erau destinate utilizării în scopuri medicinale şi...politice:ierburi, părţi ale animalelor, şi esenţe de flori. În acea perioadă, medicamentele şi parfumurile foloseau în mare parte aceleaşi ingrediente. În textul „Sushruta Samhita”, scris în secolul al VI-lea î.Hr., chirurgul indian Sushruta subliniază legătura dintre parfum şi moarte, şi utilizarea sa în război. Sushruta enumeră cazurile comune de intoxicaţie:doze letale de otravă se amestecau oriunde erau insesizabile, precum mâncarea, băuturile, mierea, medicamentele, apa de îmbăiat, se presăra pe haine, şaua cailor, pantofi, bijuterii, oriunde se putea transmite prin pori, şi bineînţeles parfum.

În privinţa legăturii dintre parfum şi război, exemplul cel mai bun este cel al familiei de Medici:Catherine de Medici şi-a creat un renume în Fraţa anilor 1500, când a fost implicată în masacrul zile de Sf. Bartolomeu. Se spune că parfumierul ei, Rene le Florentin, a amestecat parfum cu otravă, pe care l-a impregnat în mânuşi. Rivala sa, Jeanne D’Albret, plecată într-o călătorie, a fost convinsă să cumpere aceste mânuşi. La sosirea acasă, a murit, doctorii declarând că a murit de cauze naturale. În jurul acestui caz s-a creat o adevărată legendă, mânuşile otrăvite fiind  ultima modă în materie de omoruri la acea vreme.

Acesta nu a fost ultima moarte de la Paris legată de parfum. Membrii aristocraţi de la curtea regelui Ludovic al XIV-lea au fost implicaţi în cunoscutul scandal, “Afacerea otrăvurilor”. Scandalul s-a învârtit în jurul otravei, parfumului, avortului, vrăjitoriei, aventurilor amoroase şi regalităţii. Evenimentele au cuprins toate clasele sociale, de la mahalalele de pe malurile Senei până la curtea lui Ludovic. Amanta lui oficială era o clientă fidelă a Catherinei Monvoisin, cunoscută sub numele de “La Voisin” (vecinul), o infractoare cunoscută şi o parfumieră-vrăjitoare extraordinară. Tot atunci exista şi pudra care conţinea arsenic, folosită drept otravă, creată tot de aceeaşi celebră La Voisin. În acelaşi timp, Italia avea şi ea propria maestră în otrăvuri:Giulia Tofana. Pe lista ei stau peste 600 de crime, în special bărbaţi care şi-au înşelat nevestele. Era un fel de Doamnă  Răzbunării, ea avându-şi clientela în rândurile femeilor înşelate. În privinţa parfumului, Aqua Tofana era o nulitate, fiind fără miros. 

""