Autor 3783 vizualizări


La sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial, Statele Unite ale Americii erau cea mai puternică naţiune din lume. Cu toate acestea, mulţi cetăţeni îşi făceau griji pentru viitor. URSS, aliatul de nădejde în timpul războiului, părea să fi devenit peste noapte un inamic primejdios. Apoi, în 1947, între cele două state izbucneşte un conflict pe toate planurile, cunoscut drept Războiul Rece.

În 1949, URSS reuşeşte să lanseze bomba atomică, dovedind SUA că nu erau singura naţiune ce dispunea de asemenea capabilităţi. Acest eveniment generează în interiorul Statelor Unite o stare de paranoia, numită „A Doua Teroare Roşie”, sau mcarthysmul.

McCarthysmul reprezintă practica demagogică prin care numeroşi cetăţeni americani sunt acuzaţi de a fi comunişti fără a avea dovezile necesare pentru a se demonstra acest lucru. Îşi ia numele de la senatorul Joseph McCarthy, cel care a iniţiat această practică. McCarthysmul devine o stare generală  a societăţii americane între anii ’50-’60, iar declaraţia aceluiaşi McCarthy dovedeşte acest lucru:

Motivul pentru care ne descoperim neputincioşi nu este acela că singurul şi puternicul nostru inamic potenţial ar fi trimis oameni să ne invadeze ţărmurile, ci, mai degrabă, acela că cei pe care această naţiune i-a tratat atât de bine acţionează ca nişte trădători.”

Această stare de paranoia cuprinde şi autorităţile statului, care iniţiază diverse procese prin care cetăţenii americani sunt acuzaţi şi condamnaţi pentru spionaj în favoarea URSS-ului. În acest sens, este ilustrativ cazul cuplului Julius şi Ethel Rosenberg, condamnaţi la moarte pentru împărtăşirea secretelor bombei nucleare către sovietici.

Autorităţile nu se angajează numai în astfel de procese, ci-ajutaţi de agenţii de spionaj şi contraspionaj-încep o adevărată campanie prin care îşi spionează propriul popor. Astfel, FBI sau CIA sunt împuternicite să iniţieze diverse programe prin care să descopere metode de a stopa infiltrarea spionilor sovietici pe teritoriul american, a descoperii trădătorii şi a descoperii diverse tehnicii de îmbunătăţire a interogatoriului şi controlul celui interogat.

Numeroase activități ale CIA sunt declasificate

De-a lungul anilor ’60, instituţiile de aplicare a legii se bucuraseră de largi puteri pentru observarea, instalarea de microfoane, infiltrarea şi sabotarea mişcărilor de stânga şi liberale. FBI a fost, de departe, cel mai activ, cu vastul Program de Contrainformaţii, COINTELPRO, îndreptat cu precădere împotriva organizaţiilor de negri.

 A existat de asemenea o intensă activitate a Red Squads, Escadrilele Roşii urbane, şi a altor agenţii federale, incluzând CIA, deşi acesteia îi era interzis din punct de vedere legal prin statutul său să opereze pe teritoriul Statelor Unite.[1]

O lege a libertăţilor informaţiilor a permis cetăţenilor să aibă acces la informaţiile pe care agenţiile federale le deţineau despre ei.[2]Agenţiile de informaţii au suferit astfel o grea lovitură.

 Între 1974 şi 1976, mai multe comitete prezidenţiale şi congresionale au condus o investigare a faptelor ilegale comise de toate serviciile secrete de-a lungul deceniilor precedente, iar concluziile rezultate au fost devastatoare.

S-a descoperit că CIA plănuise asasinatele unor lideri mondiali şi era aproape sigur că le şi executase. Aceste planuri ilegale fuseseră conduse în înţelegere cu Mafia şi cu sindicatele crimei organizate din străinătate.

CIA şi agenţiile asociate au condus de asemenea experimente ilegale cu droguri asupra unor cobai umani care nu suspectaseră nimic, ca parte a unor încercări de a controla comportamentul uman şi, posibil, de a crea asasini programaţi.”[3]

CIA a devenit ţinta atacurilor publice  după 1975 cu eşecul din Vietnam. Agenţia a fost discreditată, iar în 1977 sute de agenţi au fost concediaţi sau pensionaţi, dintre care mulţi fuseseră implicaţi în afaceri ilegale.[4]

Printre operaţiunile iniţiate de CIA după izbucnirea Războiului Rece putem menţiona Operaţiunea Paperclip. Scopul acesteia era acela de a captura foştii oameni de ştiinţă nazişti, mulţi dintre ei condamnaţi pentru crime împotriva umanităţii în cadrul proceselor de la Nuremberg. Aceşti oameni de ştiinţă intră în serviciul CIA şi continuă cercetările privind metodele de tortură şi spălarea creierului.

Alte proiecte ce urmăreau studierea controlului minţii, a metodelor de interogatoriu şi a studierii modificărilor comportamentale au fost:proiectul CHATTER(1947) şi  BLUEBIRD(1950), care va fi redenumit ARTICHOKE în 1951.

De departe, cel mai controversat proiect al CIA, care a început în contextul paranoiei SUA, este proiectul MK ULTRA.

Proiectul MK ULTRA

MK ULTRA este numele unui proiect desfăşurat de către Agenţia Centrală de Informaţii a Statelor Unite ale Americii între 1953 şi 1973, care avea drept scop contracararea tehnicilor de interogatoriu şi de spălare a creierului de către agenţiile de spionaj[5]şi contraspionaj inamice, în special cele sovietice şi chineze.

Astfel, Agenţia s-a concentrat, după cum spune raportul Curţii Supreme de Justiţie din 3 August 1977, pe „studiul şi dezvoltarea unor substanţe chimice, biologice şi radiologice capabile să fie folosite în operaţiuni clandestine de control al comportamentului uman.”[6]

În cadrul acestui program, CIA a colaborat cu peste 80 de instituţii şi peste 180 de cercetători privaţi care au folosit diverse experimente pe proprii cetăţeni şi pe canadieni. Unele din aceste experimente s-au realizat fără consinţământul persoanelor respective, cărora cercetătorii le administrau diverse droguri sau chimicale, precum LSD[7](în vederea inducerii unui comportament deviant), îi supuneaU unor agresiuni verbale, fizice şi chiar sexuale.

Proiectul MK ULTRA a fost ţinut secret până în 1975, când a fost adus în atenţia publicului de către a investigaţie a două instituţii:Comisia Rockfeller, o comisie guvernamentală, şi Comitetul Church, condus de senatorul Frank Church. Acţiunile acestui proiect au fost prezentate în faţa Congresului american.

Cele două comisii au întâmpinat probleme în investigarea activităţilor acestui program al CIA, deoarece Richard Helms, directorul Agenţiei Centrale de Informaţii, a distrus o mare parte din documentele cu privire la acest program, după cum susţin membrii acestor comisii.[8]

Richard Helms infirmă acest lucru invocând faptul că a ordonat distrugerea unor casete care afectau politica externă şi serviciul de informaţii american.[9]Investigaţia celor două comisii se va baza însă pe cele 8000 de documente care au mai supravieţuit distrugerii ordonate de Helms[10]şi pe mărturiile victimelor supuse experimentelor biologice şi chimice.[11]

În baza FOIA[12], avocatul John C. Sims şi directorul Grupului ale Studiului Sănătăţii Publice, Sidney M. Woolf, au cerut declasificarea a peste 20 000 de documente CIA, care relevau activităţile din cadrul programului MK ULTRA[13].

Acest lucru va duce la o serie de dezbateri în cadrul Congresului american şi mai apoi în faţa Curţii Supreme în care se va decide ce primează mai mult:dreptul la liberă informare cu privire la activităţile statului sau securitatea acţiunilor şi informaţiei.

În cele din urmă, o parte din documentele MK ULTRA au fost declasificate în iulie 2001.

Proiectul MK ULTRA[14] a luat fiinţă prin iniţiativa şefului CIA, Allen Welsh Dulles, la 13 aprilie 1953. Experimentele ştiinţifice din cadrul acestui proiect au fost coordonate de către Dr. Sidney Gottlieb. Scopul proiectului era clar:se dorea crearea unor metode de interogare contra inamicilor sovietici, chinezi şi nord-coreeni.[15]

În 1964, proiectul a fost redenumit MKSEARCH, iar scopul său a fost redefinit, urmărind crearea unui „drog al adevărului”, pe care americanii să-l folosească împotriva prizonierilor din cadrul Războiului Rece. Alte scopuri vizau crearea unor chimicale sau droguri care să şteargă memoria.

Agenţia a folosit milioane de dolari în dezvoltarea metodelor de brainwashing şi metodelor de tortură în vederea obţinerii de informaţii în cadrul interogatoriilor.

Unii istoricii au susţinut crearea „Candidatului Manciurian”, crearea subiectului perfect, cel care este controlat mental.

Investigaţiile întreprinse în 1977 au scos la iveală un document datat în anul 1955 care dezvăluie scopurile proiectului MK ULTRA:“crearea unor substanţe care să inducă subiectului o gândire ilogică care să-l discrediteze în public”;“substanţe care să îmbunătăţească sau să slăbească simţurile”;“substanţe care să şteargă temporar sau permanent memoria”;“metode psihice care să inducă deviere comportamentală”;“substanţe care să dezvolte o personalitate alterată şi dependentă de altă persoană”;“substanţe şi metode psihice care să determine alterarea voinţei şi creşterea capacităţii de muncă”, “pilule care pot fi administrate în mâncare, băutură sau ţigări şi care pot induce o stare de amnezie şi control al minţii”.

Aceste experimente pot fi confundate cu iniţiative ale cercetătorilor nazişti sau sovietici, însă ele au fost întreprinse de un stat democratic, precum era SUA. Proiectul MK ULTRA a fost desfiinţat în 1975, deşi există persoane precum veteranul CIA Victor Marchetti care susţin că programul a continuat mult după 1977 şi că Agenţia Centrală de Informaţii a încercat să muşamalizeze totul.

 

 


Surse:

1.      Philip Jenkins, O istorie a Statelor Unite, trad. Mihai Stoica, Editura Artemis, Bucureşti, 2002

2.      FindLaw, http://caselaw.lp.findlaw.com/scripts/getcase.pl?court=US&vol=471&invol=159, accesat la 06.04.2014

3.      Princeton University,

https://www.princeton.edu/~achaney/tmve/wiki100k/docs/Project_MKULTRA.html, accesat la 03.04.2014

4.      Central Intelligence Agency, https://www.cia.gov/library/center-for-the-study-of-intelligence/kent-csi/vol44no4/html/v44i4a07p_0020.htm, accesat la 06.04.2014

5.      New York Times,  

http://www.nytimes.com/packages/pdf/national/13inmate_ProjectMKULTRA.pdf, accesat la 06.04.2014

 

NOTE

 


[1]Philip Jenkins, „O istorie a Statelor Unite”, trad. Mihai Stoica, Editura Artemis, Bucureşti, 2002, p.243

[2]Ibidem, p.245

[3]Ibidem, p.245

[4]Ibidem, p.246

[7]LSD sau acidul lysergic ditelamid 25 este un drog halucinogen descoperit în 1938 de cercetătorul elveţian. Albert Hoffman. Printre efectele acestui drog sunt:slăbirea capacităţii de a raţiona, slăbirea simţurilor şi a percepţiei. Aceste drog poate fi administrat pe cale orală în băuturi, alimente sau ţigări.

[12]FOIA sau Actul Libertăţii Informaţiei este o lege federală americană iniţiată la 4 iulie 1966 şi care permite declasificarea anumitor acte ale Guvernului Statelor Unite.

[14]Format din iniţialele MK ce sugerează că proiectul este finanţat prin intermediul Serviciului Staff-ului Tehnic din cadrul C.I.A şi Ultra, precum totalitatea operaţiunile secrete iniţiate de SUA după cel De-Al Doilea Război Mondial.

[15]Asemenea practici erau folosite şi de ţările sus menţionate şi se dorea iniţiare unor tentative similare şi de către SUA.