Palatul Știrbei, bijuteria arhitecturală ridicată înainte de nașterea României

Palatul Știrbei nu este doar un o clădire de o valoare arhitecturală inestimabilă – neoclasicismul care se ascunde în spatele neglijenței actualilor proprietari este fermecător –, ci un simbol și o dovadă a istoriei moderne a României. Un loc unde s-au ținut baluri și s-au semnat acte, unde au trăit două dintre cele mai de vază familii românești – Știrbei și Bibescu –; un loc care a fost Palat Domnesc și a cărui istorie și valoare nu poate fi contestată este acum pe punctul de a fi dărâmat.

În prima jumătate a secolului al XIX-lea, Calea Victoriei, pe atunci Podul Mogoșoaiei, avea să mai primească încă o clădire nobilă a cărui viitor avea să fie unul strălucit: palatul domnului Barbu D. Știrbei, bunicul mult mai cunoscutului Barbu A. Știrbei, om de bază al politicii române în prima jumătate a secolului al XX-lea și confidentul Reginei Maria. În 1835, boierul Știrbei hotărăște că este momentul să construiască pentru el și familia lui o casă mai mare și mai frumoasă. Locul ales: Podul Mogoșoaiei (viitoarea Calea Victoriei). Lucrările palatului sunt încredințate francezului Michel Sanjouand, arhitect șef al Bucureștiului în acel moment.

Palatul este poartă amprenta școlii de arhitectură franceze, cu un stil neoclasic inconfundabil – dovadă evidentă fiind fațada, modelată asemenea unui templu. Până în 1849, acesta este locuință a familiei Știrbei, însă odată cu urcarea pe tronul Țării Românești a lui Barbu, capătă rang de Palat Domnesc. Din acest motiv, i se mai adaugă în zona de nord-est o clădire destinată Corpului de Gardă. În perioada Regatului, această clădire va fi transformată în magazin de desfacere pentru vinurile din podgoria familiei Știrbei și conservele produse în Fabrica de Conserve de la Buftea. "În spatele Palatului Știrbei se întindea un frumos parc, cu fața spre str. Manea Brutarul. Parcul era împodobit cu cascade, grote, iar interiorul era mobilat cu un lux rafinat. Plafoanele erau pictate, sobele monumentale erau aduse de la Vien și din Lombardia", scrie Nicolae Vătămanu.

După 1869, palatul trece în proprietatea fiilor domnitorului, ei aducând clădirii îmbunătățiri, dar și schimbări. O modificare majoră are loc în anul 1882, când Barbu A. Știrbei solicită Primăriei Capitalei o autorizație, toate schimbările fiind sub semnătura arhitectului Friedrich Hartman. Așadar, atunci a fost adăugat etajul, inclusiv fațada decorată cu cele patru cariatide, precum și turnul de nord-est. Tot Barbu A. Știrbei dispune, în perioada interbelică, construirea unor pivnițe ample, dispuse pe două nivele pentru a contribui la dezvoltarea afacerii familiei.

Palatul devenit muzeu

Odată cu venirea la putere a comuniștilor, clădirea a fost, bineînțeles, trecută în proprietatea statului. arhitectul Duiliu Marcu membru al Direcţiei Generale a Monumentelor Istorice subliniază în raportul din 1954 următoarele distrugeri: dispariţia decoraţiile în stuc ale tavanelor, în vestibulul de la intrare era înlocuită marmura albă şi neagră tip tablă de şah cu un mozaic obişnuit; se suprimaseră ancadramentele decorative ale uşilor, inclusiv unele uşi principale de la nivelul parterului; din salonul central erau eliminate: şemineul, oglinda decorativă, decoraţia policromă a plafonului, s-au scos lambriurile; decoraţia policromă a coloanelor ionice din holul de la etaj a fost înlocuită cu o vopsea albă; s-a pus un parchet nou peste cel vechi, îngropându-se baza coloanelor, zidăria ornamentală de sub streaşina acoperişului s-a lăsat a fi deteriorată până la surpare. În concluzie: ”astfel, caracterul decorativ foarte precis în stil Empire şi Biedermayer al acestei vechi locuinţe, care reprezenta un document arhitectural preţios a dispărut cu desăvârşire”.

În 1948, după confiscarea din pivnițe a 12.788 litri vin, palatul devine sediul U.F.D.R. (Uniunea Femeilor Democrate din România), clădirile administraţiei. Apoi, în 1954, Palatul Știrbei devine Muzeul Popular de Artă, funcție pe care o va deține până în 1977 – când este grav deteriorat de către cutremur.

Drumul spre dărâmare

În 1983, statul hotărăște ca în clădirea lui să își desfășoare activitatea Muzeul Ceramicii, muzeu ce a funcționat până în 1994, când palatul este retrocedat moștenitorilor familiei Știrbei. La rândul lor, moștenitorii vând palatul omului de afaceri Ovidiu Popescu, care în 2008 a pus pe masa Primăriei Capitalei un proiect de demolare al palatului (monument istoric înscris în patrimoniul național), pentru ca în locul lui să poată ridica un mall.

În 2008, fără avizul Comisiei Naţionale a Monumentelor Istorice, Ministerul Culturii a semnat un aviz de declasare a anexelor Palatului Știrbei (pivnițele domnești), clasate ca monument de categoria A, iar proprietarul le-a putut în acest fel dărâma. Această acțiune a generat, în 2015, prima achetă DNA segmentul clădirilor de patrimoniu distruse. După moartea lui Ovidiu Popescu, în 2011, proprietatea a fost prealuată de către fiul acestuia Alexandru Popescu.

Proiectul ridicării mall-ului în locul Palatului Știrbei este adus din nou în discuție, în aprilie 2020, când România se afla în plină pandemie și stare de urgență. 

Citește și:  Un proiect controversat de mall pe Calea Victoriei revine în plină stare de urgență