Autor 18674 vizualizări


Una dintre cele mai importante culturi antice din afara lumii greco-romane de pe teritoriul Europei a fost cea dacică, prezentă, în mare, pe actualul teritoriu al țării noastre, dar și în părți din Ungaria, Slovacia, Ucraina, Moldova, Bulgaria și Serbia. Un regat cu o existență efemeră, comparativ cu alte societăți barbare din Antichitate, dar unul care a pus probleme imense romanilor porniți să cucerească lumea. 

Din păcate, majoritatea surselor antice – grecești și latine – care vorbeau despre geți și daci s-au pierdut de-a lungul vremii, privându-ne astfel de informații vitale despre strămoșii noștri. La fel ca în cazul altor neamuri antice, aceste surse vorbeau cu siguranță despre societatea dacică, despre straie, obiceiuri, așezări, organizare socială și alte lucruri văzute de cei care au scris sau aflate de la călători, militari, negustori, sclavi. 

Astfel, pentru a avea o imagine cât de cât apropiată de realitățile din Dacia de acum aproape 2.000 de ani, trebuie să ne bazăm în efortul nostru de reconstituire pe fragmente din sursele antice, piese găsite în arheologie, analogii cu alte neamuri barbare antice, acest puzzle rămânând în continuare frustrant de incomplet. [...]

Organizarea statului

Dacii aveau o organizare tribală, numele a peste douăzeci de astfel de triburi apărând în Geographia, opera lui Ptolemeu (90-168). După cum menționează autorii antici, aceste triburi erau în război aproape permanent între ele. Încercarea de a le uni și de a le controla devenea astfel o aventură anevoioasă, reușind doar prin mijloace religioase și, bineînțeles, militare.

Totuși, față de restul statelor barbare, dacii nu erau o simplă uniune de triburi cu caracter mai mult sau mai puțin permanent, adunate laolaltă vremelnic cu ocazia unei ofensive sau defensive a teritoriului. Din sursele antice reiese ideea că Regatul Dac era un stat condus de un rege, care era stăpânul unei administrații. Criton, medicul împăratului Traian, scrie despre această administrație din vremea lui Decebal, spunând că unii subalterni ai regelui erau responsabili cu agricultura, alții (cei din jurul regelui) cu construirea și mentenanța fortificațiilor.

Alții erau cu siguranță responsabili cu administrarea minelor de unde se scoteau aurul, fierul și alte metale, de construcțiile militare și religioase, paza granițelor etc. Simpla privire asupra fortificațiilor, templelor și diverselor clădiri, lucrărilor de terasare și aducțiuni de apă din munții locuiți de daci ne duce cu gândul la o administrație eficientă, probabil impusă cu forța, căci tăierea pădurilor, extragerea pietrelor din cariere, transportarea lor și construirea efectivă nu puteau fi făcute decât de un număr important de oameni, care aveau organizare și disciplină funcționale.

Poetul roman Horatius scrie despre proprietatea comună asupra terenului, aceasta ducându-ne cu gândul la un drept al regelui asupra întregului pământ din regat, pe care putea să-l împartă oamenilor săi după bunul plac. La fel, monopolul regal putea exista și asupra aurului sau a altor bogății. [...]

Așezările dacilor

În funcție de statutul social, dacii locuiau în diferite condiții. De la bordeiele minuscule din câmpie sau de pe versanții munților, până la clădirile de mari dimensiuni (le-am numi impropriu „palate“) și turnurile-locuință, societatea dacică avea câteva tipuri de așezări și locuințe. Nu cunoaștem numărul de așezări care vor fi fost în spațiul ocupat de daci. 

Dar, dintre acestea, cu siguranță majoritatea erau sate, sau cătune, cu populație mai mult sau mai puțin redusă, în toate zonele de relief, unde oamenii se ocupau pur și simplu cu agricultura și cu creșterea animalelor sau exploatarea resurselor minerale. Casele variau de la bordeiele de foarte mici dimensiuni, și cu caracter temporar, după cum suspectează arheologii, până la construcții mai solide, unde cel puțin o familie, probabil numeroasă, dormea, gătea, țesea și avea și niște animale într-un cotlon. 

Este foarte greu de surprins arheologic astfel de așezări, de fapt este aproape imposibil, fiindcă materialele perisabile și tehnica de construcție firavă nu au lăsat urme vizibile. Davele erau așezările/satele fortificate ale dacilor. Erau așezări de dimensiuni relativ mari, fortificate cu val de pământ și palisadă de lemn, eventual și șanț, unde este posibil să se fi aflat centrul vreunui trib sau al unei structuri administrative mai răsărite.

„Dava“ în sine pare a fi însemnat în limba dacă „așezare“, „localitate“, apărând în terminația multor denumiri de astfel de așezări întărite: Argedava, Buridava, Capidava, Cumidava, Piroboridava, Sucidava etc. Pe lângă rolul militar și administrativ, aceste dave aveau și ateliere de producție, aveau temple și zona agricolă în jur. 

Cetățile sunt în număr important, grupate în zone montane sau pe capete de trecători, sprijinindu-se reciproc. Aici stăteau preoții, regii, comandanții militari, nobilii, toți cei care făceau parte din anturajul elitei. Pe lângă rolul eminamente militar, cetatea era și simbolul prestigiului nobilimii.

Deasupra tuturor, cu vedere spre cele mai îndepărtate zări, nobilii vegheau de aici la buna desfășurare a treburilor în teritoriul lor. Aici se aduna o bună parte din recoltă, în hambare sau în spații speciale de depozitare, aici erau și barăci de diferite dimensiuni pentru soldații aflați permanent de pază, tot aici era ținut în siguranță un tezaur din metale prețioase. 

În cetăți mai puteau fi mici ateliere, mai ales de fierărie, iar în apropierea zidurilor, în afară, ciudat lucru, se aflau cisternele de apă. Există un semn mare de întrebare de ce dacii și-au construit cisternele de apă în afara zidurilor, dar până acum nu a venit niciun răspuns unanim acceptat. La poalele cetăților sau chiar pe versanți se aflau așezări civile pentru oamenii de rând. Aceștia făceau periodic lucrări de mentenanță la cetăți sub supravegherea nobilului. Este posibil ca în imediata apropiere a cetăților să se fi aflat și locuințe ale nobilimii de rang inferior, care era astfel aproape de zidurile care ofereau adăpost.

Acest text este un fragment din articolul Viața de zi cu zi în Regatul Dac, publicat în numărul 219 al revistei Historia, disponibil în format digital pe paydemic.com.

 Cumpără Acum

 Cumpără Acum