Ordinul de „lichidare” a Bisericii Române Unite a venit de la sovietici jpeg

Ordinul de „lichidare” a Bisericii Române Unite a venit de la sovietici

📁 Istoria Religiilor
Autor: Emanuel Cosmovici

Asaltul planificat de Ministerul Cultelor avea drept obiectiv trecerea populației sătești greco-catolice la ortodoxie și preluarea tuturor bisericilor greco-catolicilor, conform prevederilor art. 37-39 din noua Lege a Cultelor, pentru a le preda comunităților ortodoxe (existente anterior sau nou constituite). 

Acest ordin se reflectă, printre altele, într-un referat al ministrului Cultelor, Stanciu Stoian, adresat CC al PMR [PCR], redactat după 21.02.1948: „[Greco-catolicii] sunt un element de dezbinare în sânul populației românești și de atașament la politica Vaticanului. În Uniunea Sovietică, în Ucraina Subcarpatică [Galiția], uniația a fost tocmai pentru aceea abolită în martie 1946. E cazul să reexaminăm și noi problema […]”.

Cu o lună mai târziu, la 27.03.1948, același ministru al Cultelor, în calitate de șef [sic] al unei delegații a Bisericii Ortodoxe Române, s-a aflat la Kiev, unde, conform notei unui informator din cadrul delegației, a primit de la Pavlo Hodcenko, omologul său, ministrul Cultelor din RSS Ucraineană, „o carte cuprinzând documentele cu privire la procesul de trecere la ortodoxie a uniților din Galiția și Ucraina [Transcarpatică]”.

Ca o consecință, la Ministerul Cultelor a fost redactat planul unui asalt în trei etape împotriva Bisericii Române Unite, care trebuia să se desfășoare timp de două luni, între 27.09.1948 și 1.12.1948. Acesta era intitulat: „Planul concret pentru revenirea Bisericii greco-catolice la ortodoxie”. Trebuie spus din capul locului că, în conformitate cu Constituția și Legea Cultelor din 1948, „trecerile” de la un cult la altul erau individuale. Așadar, un plan de trecere a unei întregi Biserici era ilegal încă din start. 

Declanșarea publică a „operațiunii de unificare” în România

Expresia utilizată în documentele Securității, când era vorba de „lichidarea” Bisericii Greco-Catolice, a fost „operațiunea de unificare”. Astfel, în România, partea publică, vizibilă, a „operațiunii de unificare” a început, după model sovietic, cu o „caldă chemare” din partea unui înalt ierarh ortodox, mitropolitul Ardealului, ÎPS Nicolae Bălan, adresat credincioșilor și clerului greco-catolic (deci nu episcopilor), la 15.05.1948. Printre altele, mitropolitul Bălan a spus: „Îndrept către voi, cei pe care interese străine v au amăgit, despărțindu-vă de maica voastră cea bună, Biserica Ortodoxă, o chemare caldă, de părinte, să vă întoarceți acasă”. 

La 6 iunie 1948, cu ocazia instalării sale canonice, noul patriarh ortodox, Justinian Marina, a lansat un mesaj asemănător, „o caldă rugăminte” „către clerul greco-catolic […] și către românii greco-catolici”. După cele două „chemări”, s-a declanșat o largă campanie publică și de presă împotriva Unirii religioase cu Roma.  

Motivația martiriului 

Episcopii greco-catolici au înțeles că se pornise de fapt un atac deschis împotriva Bisericii lor. În această situație, ei au început pregătirea tuturor eparhiilor pentru vremuri de persecuție prin:

- scrisori și circulare de avertizare către preoți și către credincioși;
- măsuri de intensificare a vieții spirituale în parohii;
- vizite canonice, care s-au succedat în ritm intens și altele.

Ei s-au opus pe față acestui atac, neacceptând ruperea legăturii jurisdicționale cu urmașul Sfântului Petru, riscându-și astfel viața. Iată un extras în acest sens redactat de episcopii greco-catolici în ultima lor scrisoare colectivă intitulată „Cuvânt de mărturie pentru ceasul de față”, pe care au adresat-o poporului la 24.07.1948:

„Evanghelia de la Matei 16,18-19 , precum și Evanghelia de la Ioan 21,15 17 , sunt actul scris al întemeierii Bisericii și Papalității. […] Dacă ne facem vinovați împotriva acestui adevăr, dacă tăgăduim cuvintele Domnului, cuprinse chiar și numai într-o singură pagină a Sfintei Evanghelii, dacă lepădăm o lege, o poruncă, și împuținăm descoperirea lui Dumnezeu [chiar] și numai cu un singur adevăr, ne-am făcut vinovați de încălcarea întregii Evanghelii, de lepădarea credinței întregi (Iac 2,10), deoarece am subsăpat temeiul credinței, care este negreșelnica autoritate a Cuvântului lui Dumnezeu. […]
Legăturile noastre cu Papa, Episcopul Romei, nu sunt orânduiri omenești, pe care să le putem schimba, ci orânduiri dumnezeiești, pentru care datori suntem să suferim, la nevoie, ocări, bătăi, amenințări, poate temniță și sărăcie, căci asta înseamnă a-l preamări pe Isus Dumnezeu […].”

Instituirea Comisiei CC al PMR [PCR], care a coordonat asaltul

La 29.08.1948 s-a constituit o „Comisie” din care au făcut parte: un reprezentant al Direcției Organizatorice a CC al PMR, ministrul Cultelor, un adjunct al ministrului de Interne și un reprezentant al Ministerului Informațiilor (responsabil cu cenzura). Procesul-verbal al acestei prime ședințe, precum și alte documente asemănătoare care au urmat se găsesc azi în Arhiva CC al PCR de la Arhivele Naționale Istorice Centrale (ANIC).

Comisia „a luat în discuție planul Ministerului Cultelor în vederea unificării”. Nu se cunoșteau decât 4 preoți „care ar fi dispuşi să înceapă acţiunea”. În aceste condiții, planul Ministerului Cultelor, care trebuia aplicat simultan în toate localitățile cu greco-catolici din Transilvania, nu se putea desfășura. De aceea, toate etapele asaltului în trei faze s-au desfășurat încă de la început sub semnul violenței, deoarece nu existau participanți de bunăvoie. Pentru a doua întrunire a Comisiei s-au primit îndrumări direct de la membri ai Biroului Politic al CC al PMR [PCR], printre care Vasile Luca și Iosif Chișinevschi. 

Asaltul împotriva Bisericii Române Unite

Asaltul planificat de Ministerul Cultelor avea drept obiectiv trecerea populației sătești greco-catolice la ortodoxie și preluarea tuturor bisericilor greco-catolicilor, conform prevederilor art. 37-39 din noua Lege a Cultelor, pentru a le preda comunităților ortodoxe (existente anterior sau nou constituite).

Etapa I a asaltului (26/27.09.1948-3.10.1948).

În noaptea de 26/27 septembrie 1948 s-a intrat în sate cu comisii pregătite din timp și s-a cerut preoților să semneze o delegație pentru câte un preot care urma să participe la o „consfătuire” ce trebuia să aibă loc la Cluj la 1.10.1948. Securitatea a fixat lista celor 38 de preoți „delegați”, care au declarat la Cluj că „trec” la ortodoxie și au semnat apoi un apel către cler şi credincioşi, cerându-le „să le urmeze pilda”. „Trecerea” lor a fost „ratificată” la București, la Patriarhie, la 3.10.1948. 

Etapa a II-a a asaltului (3-21.10.1948).

„Consfătuirea” de la Cluj a „legitimat” constituirea imediată a unor comisii „de acțiune”, care au intrat simultan în toate comunitățile cu greco-catolici. Comisiile erau formate din funcționari șantajabili (prin trecutul lor sau prin salariul de bugetar de care depindeau), precum și din reprezentanți ai administrației locale, ai jandarmeriei și ai Securității. 

 Sub presiunea comisiilor „de acțiune”, în zilele de 10 octombrie și 17 octombrie 1948, după liturghia de duminică, sătenii ar fi trebuit să semneze „trecerea” la ortodoxie. Dacă procentul de treceri depășea 50%, atunci, conform noii Legi a Cultelor, „bisericile cum şi edificiile anexe aparţineau de drept comunităţii locale a cultului nou adoptat”.

În timpul culegerii acestor semnături, Ministerul Cultelor și Securitatea au dat 4 ordine, respectiv 3 circulare secrete, care au „accelerat” trecerile, respectiv au zădărnicit orice opoziție la acțiunea guvernamentală în curs, aruncând în închisori preoții și laicii greco-catolici care s-au opus „unificării”. Opoziția acestora a fost interpretată ca o acțiune antidemocratică. În fața revoltei țăranilor din anumite localități, au intrat uneori în acțiune trupe de jandarmi și de Securitate. 

Etapa a III-a a asaltului (21.10.1948-1.12.1948).

Planul Ministerului Cultelor prevedea pentru această etapă arestarea simultană a tuturor episcopilor greco-catolici și preluarea catedralelor. Ordinul efectiv de arestare s-a dat în prima zi a etapei a III-a. La acea dată, Biserica Unită era încă perfect legală, deci arestarea („reținerea”) episcopilor în acel moment era cu totul ilegală. 

Având în vedere opoziția preoților și a populației la „unificare”, Comisia CC al PMR [PCR] a precizat felul în care urma să se desfășoare această ultimă etapă a asaltului: „Operaţiunea de trecere pe teren continuă până în data de 21 luna curentă [octombrie], până la care dată noi sperăm să fie trecuţi majoritatea [credincioşilor greco-catolici la ortodoxie], urmând ca după aceasta să fie lichidate şi ultimele comune care au mai rămas [care n-au trecut]”. 

Într-adevăr, în etapa a III-a a asaltului, pe care o putem numi etapa „lichidării”, s-au falsificat pur și simplu listele de treceri, pentru a se ajunge la 100% „cu entuziasm” și au fost date ordine de evacuare, fără nicio altă discuție, a preoților din casele parohiale și de preluare a bisericilor, la nevoie cu jandarmi.

După preluarea tuturor bisericilor greco-catolice din sate (cele din orașe s-au luat fără semnături de „trecere”), s-a legiferat prin Decretul nr. 358/1.12.1948 dispariția pur și simplu a Bisericii Greco-Catolice, de vreme ce toate comunitățile greco-catolice trecuseră la ortodoxie și toate bisericile lor se aflau de-acum în proprietatea noului cult.

Acest text este un fragment din articolul „Martiriul unui întreg Episcopat”, publicat în numărul 208 al revistei Historia, disponibil la toate punctele de difuzare a presei, în perioada 15 mai – 14 iunie 2019, și în format digital pe paydemic.com