Operaţiunile Diviziei 2 Munte în Munţii Caucaz

Autor 7603 vizualizări


În timp ce marea majoritate a Armatei Române lupta alături de aliaţi în bătălia de la Stalingrad, o divizie românească era angajată în lupte feroce în Munţii Caucazului. Prin profesionalismul arătat, dar şi prin forţa de luptă, Divizia 2 Munte avea să câştige admiraţia ofiţerilor germani şi respectul sovieticilor.

 

Vânătorii de munte au reprezentat pe toata durata Campaniei din Est singurele trupe de elită ale infanteriei române. Cea mai cunoscută dintre acestea a fost fără îndoială Divizia 2 Munte. La 12 august 1942 este redactat ordinul Corpului 49 munte german pentru străpungerea Caucazului spre Marea Neagră. Divizia 1 Munte Germană şi Divizia 2 Munte Română vor declanşa un atac prin trecătorile Caucazului de Vest, între valea râului Laba şi Elbrus, pătrunzând pe coasta Mării Negre spre Suhumi-Poti[1]. Dată fiind constatarea slabelor rezistenţe din zonă, în noaptea de 13/14 august este trimis un ordin special generalului Dumitrache prin care misiunile diviziei sunt schimbate, fiind trecută sub ordinele Corpului 40 blindat al lui von Kleist în Caucazul de Est.

Replierea constantă a trupelor sovietice din Caucaz îl determină pe Hitler să ia decizia de a muta de aici şi îndrepta Armata 4 Tancuri a lui von Hoth înspre Stalingrad, oraşul cu o puternică rezonanţă simbolică atât pentru sovietici, cât şi pentru germani, la cucerirea căruia se întrebuinţau din ce în ce mai multe forţe.Între timp, Divizia 2 Munte se deplasează dinspre Amavir către Pitiagorsk, în urma blindatelor germane, într-un marş de 7 etape. La data de 20 august, unităţile Diviziei 2 Munte ajung să se grupeze în zona dintre localităţile Malka şi Baksan. Ziua următoare sunt făcute recunoaşteri pentru trecerea la ofensivă în zona Baksan-Nalcik, iar comandantul Divizionului 4 Colonelul Neacşu Victor, trecând în linia I în vederea acestora, este ucis. Divizia va avea de-a face în continuare cu un război de poziţii în zona râului Baksan până în luna octombrie, reuşind să ocupe un important cap de pod la sud de râu în zona cotei 910.

 

Bătălia pentru Nalcik (17-28 octombrie 1942)

La 17 octombrie, Divizia 2 Munte declanşează o ofensivă puternică şi ocupă întregul sat Saiukovo. O zi mai târziu, generalul von Kleist vine personal pe înălţimile cucerite de militarii români şi îi decorează pe soldaţii Diviziei ce s-au evidenţiat în luptă, declarând:„Marea faptă de arme săvârşită de Divizia 2 Munte Română dă posibilitatea Armatei I Blindate să treacă la operaţiuni decisive”[2]                       

Planurile germane prevedeau lichidarea inamicului din zona Nalcik şi pătrunderea către Est, între izvoarele Terek-ului, ocupând localitatea Ordjonikidze, apoi cucerirea centrului petrolier Groznîi, iar în ultimă fază, executarea unui atac pe malul Mării Caspice până la Baku. Pentru prima fază a bătăliei se aveau în vedere două ipoteze de atac ale Diviziei 2 Munte:Sajukovo-Nalcik şi Baksan-Nalcik de-a lungul şoselei dintre cele două localităţi. Atacul începe în zorii zilei de 25 octombrie printr-un bombardament al escadrilelor aviaţiei germane, urmat de lovituri pregătitoare de artilerie ale tunurilor vânătorilor de munte. La ora 8 se trage o salvă de aruncătoare grele ca semnal al începerii atacului. Spre seară are loc un puternic contraatac sovietic cu rachete Katiuşa, ceea ce arată că inamicul se aşteaptă la un atac din partea forţelor aflate la nord de râu. În acest bombardament este ucis locotenentul Oltei cu şapte soldaţi care pregăteau materialele pentru trecerea Batalionului I Pionieri Munte.

În zilele următoare, Divizia se îndreaptă spre oraşul Nalcik atacând puternic trupele sovietic cu pierderi numeroase de efectiv. La data de 26 octombrie, trupele române ating periferia oraşului. Pentru ziua de 27 octombrie, misiunile Diviziei 2 Munte erau de a cuceri Nalcikul şi de a contribui la strângerea trupelor încercuite aici. Artileria de sprijin va trage numai la cererea observatorilor tereştri din linia I, pentru a evita lovirea trupelor proprii. Înverşunarea luptei este descrisă astfel de jurnalul de operaţii al diviziei:„Acţiunea progresează cu destulă uşurinţă în tot sectorul diviziei, în afară de oraşul Nalcik unde sunt întâmpinate rezistenţe puternice cu cât atacatorii se apropie de centru. Fiecare casă este pusă în stare de apărare. Prin fiecare geam sau perete este scoasă ţeava unei arme. Blocurile mari şi grupele de case constituie adevărate centre de rezistenţă. Străzile sunt baricadate cu obstacole contra infanteriei şi tancurilor, obligând pătrunderea pe direcţia armelor automate şi a tunurilor anticar inamice. La fiecare încrucişare de străzi sau piaţă publică este o cazemată din beton cu posibilităţi de tragere în mai multe direcţii în lungul străzilor şi cu şanţuri adânci de comunicaţie. În grădinile caselor şi parcuri lucrări de campanie le completează pe cele de fortificaţie permanentă. Înălţimile care domină oraşul de pe malul de Sud al pârâului Nalcik, sunt împânzite de artilerie şi brandturi inamice”.[3]

Oraşul este încercuit, însă luptele continuă şi în ziua următoare. În data de 28 octombrie 1942, Corpul 3 Blindat german avea în vedere lichidarea tuturor forţelor din încercuirea de la Nalcik . Divizia 2 Munte ocupă poziţii din ce în ce mai solide la Nalcik, inclusiv în localitatea Alexandrovskaia, şi strâmtează încercuirea trupelor sovietice prin înaintarea până la Urban. La ora 7.30, după o pregătire de artilerie de 20 de minute, trupele române primesc misiunea de a cuceri Nalcikul, de a trece valea Nalcik şi de a ocupa localitatea Casania ajungând pe râul Cerek. Faţă de pregătirea puternică de artilerie, rezistenţa inamicului este din ce în ce mai slabă, obiectivele sunt puternic lovite atât de artileria de însoţire, cât şi de tunurile de asalt, care pătrund între clădiri şi lovesc artileria apărării. Oraşul este cucerit, însă pentru fructificarea victoriei luptele continuă şi în zonele adiacente.

În ziua de 29 octombrie se primesc la comandamentul diviziei următoarele felicitări:

 -de la comandantul Armatei I Blindate, generalul Von Kleist:„Exprim recunoştinţa şi mulţumirile mele diviziei condusă de dumneavoastră, cu ocazia ocupării oraşului, puternic fortificat, Nalcik. Mai departe până la VICTORIA FINALĂ!”                                               

-de la comandantul Corpului 3 Blindate, generalul von Mackensen:„Calde mulţumiri dumneavoastră şi bravei dumneavoastră divizii. Sunt mândru că am condus trupe române la victorie”.         

-de la comandamentul Flotei a IV a Aeriană Richthofen:„Sincere felicitări pentru succesul de la Nalcik”

Bătălia de la Nalcik s-a încheiat ca una dintre cele mai mari victorii române pe Frontul de Est. Divizia a capturat pe parcursul ei un număr de 3.079 de prizonieri, o mare cantitate de armament şi material de război. La rândul său, Divizia 2 Munte a pierdut 30 de ofiţeri, 22 de subofiţeri, 768 de soldaţi (morţi, răniţi şi dispăruţi)[4].

Trupele româno-germane continuă înaintarea spre Groznîi

Ofensiva ce a urmat după cucerirea oraşului Nalcik se înscrie în continuare în planurile armatei germane, trupele Diviziei 2 Munte ocupând poziţii în flancul înaintării acesteia. Operaţiunile încep la data de 2 noiembrie, trupele române mărşăluind în spatele coloanelor de blindate germane pentru continuarea ofensivei către localităţile Alagir şi Ordjonikidze. Divizia 2 Munte atinge cel mai estic punct al întregii campanii din Est, ajungând la aproximativ 20 de kilometri de centrul petrolifer Groznîi. Profitând de ceaţa din zilele de 14 şi 15 noiembrie, Divizia 2 Munte îşi pregăteşte sistemul defensiv pentru iarnă. Inamicul lansează un prim atac în ziua de 16 noiembrie, când reuşeşte să pătrundă în satul Kora-Ursdon, pe care îl ocupă. Escadronul 2 Vânători Călări împreună cu Escadronul de Cercetaşi Călări încearcă să reocupe localitatea, dar sunt respinse. Recunoaşteri inamice au loc şi în celelalte sectoare ale diviziei, însă, din cauza ceţii dense, astfel de patrule sunt capturate. În zilele marii ofensive sovietice de la Stalingrad situaţia pe frontul Diviziei 2 Munte este una liniştită, cu excepţia unui atac din zona Grupului 4 Vânători Munte dat de Brigada 37 sovietică. În zilele de 20 şi 21 nu se înregistrează decât schimburi sporadice de focuri.

Începând de la jumătatea lunii noiembrie, trupele române încep să se confrunte şi cu vremea nefavorabilă, îşi fac simţită prezenţa ninsorile şi îngheţul, temperaturile sunt permanent sub 0 grade Celsius. În uşoarele schimburi de focuri cu inamicul se răspunde cu mai puţine lovituri pentru economisirea muniţiilor. La 24 noiembrie, la comandamentul diviziei din Digora, are loc acordarea de decoraţii pentru ofiţerii, subofiţerii şi soldaţii ce s-au distins în bătălia de la Nalcik. Comandantul Diviziei 2 Munte, generalul Ion Dumitrache, primeşte pentru faptele sale „Medalia de cavaler a Crucii de Fier”.

 

Bătălia de la Stalingrad determină retragerea trupelor române şi germane din Caucaz

După bătălia de la Stalingrad exista permanentul pericol de a se putea realiza o pătrundere a forţelor sovietice prin spatele trupelor din Caucaz, fapt ce a determinat şi începutul retragerii armatelor germane şi române din regiune. Sfârşitul anului 1942 reprezintă pentru armata sovietică o perioadă în care sunt întrerupte atacurile, pentru organizarea forţelor, mai ales a marilor unităţi venite de peste munţi. Armata lui von Kleist şi Corpul 3 Blindat profită de ocazie şi execută o retragere a forţelor, pe o poziţie mai avantajoasă apărării. În noaptea dintre 21/ 22 decembrie, în urma primirii unui ordin, Divizia 2 Munte începe să îşi replieze dispozitivul. După marşuri de 30-40 km pe timp de noapte, starea armatei devine una precară, mai ales din cauza gerului şi a lipsei de cantonament, iar caii sunt extrem de slăbiţi. La 28 ianuarie, Divizia este trecută în flancul stâng al capului de pod „Kuban”şi mai târziu în peninsula „Taman”pe ţărmul Mării de Azov[5].

Note


[1]General Ion Dumitrache, Divizia de cremene, Memorii din Campania 1941-1944, Muzeul Judeţean Braşov, 1997 p. 70.

[2]General Ion Dumitrache, op. cit., p. 78.

[3]Arhivele militare-Fond Marele Stat Major-P II-1224.

[4]Jipa Rotaru, Leonida Moise, Vladimir Zodian, Teofil Oroian-Antonescu-Hitler Caucazul şi CrimeeaEditura Paideia, Bucureşti 1999, p. 56.

[5]Col (r) Vasile Pricop, Col Gh. Suman, Col Marin Zaharia, Epopeea vânătorilor de munte, Bucureşti, Editura Clepsidra, 1995 p. 132.

[6]Mareşal Ion Antonescu iunie 1943.