Autor 15646 vizualizări


Pe 23 august 1939,   în culisele diplomaţiei,   doi dictatori,   Adolf Hitler, Fuhrerul Germaniei Naziste, şi Iosif Stalin,   secretarul general al Comitetului Central şi al Partidului Comunist din Uniunea Sovietică,   cei doi “coloşi totalitari”  ai scenei politice de atunci,   încheiau o alianţă prin Pactul secret Molotov-Ribbentrop.  Pactul propunea împărţirea Poloniei-vestul Poloniei intra în sfera Germaniei Naziste, iar estul Poloniei  cu acces spre statele baltice şi Finlanda   intra în sfera Uniunii Sovietice. Că rezultat, pe 1 septembrie 1939, Germania invadează vestul Poloniei, iar Uniunea Sovietică preia estul, urmând ca până în 1941 să invadeze Finlanda, anexandu-i câteva teritorii periferice,   ocupând statele baltice şi preluând teritoriile ce-i aparţinuse României-Basarabia şi Bucovina de Nord. Germania şi Uniunea Sovietică au continuat să menţină relaţii diplomatice şi economice întărite în acei doi ani fructuoşi.  În 1940 s-a încheiat un acord comercial prin care sovieticii primeau echipament militar şi produse de la germani în schimbul materiilor prime, ca grâu şi petrol, necesare pentru sprijinirea  Germaniei pentru a respinge blocada britanică.  Germania Nazistă a încercat să convingă Uniunea Sovietică să între în Pactul Axei alături de Italia şi  Japonia, far fără succes.  Relaţiile dintre cele două mari puteri începeau să devină încordate, estul  Europei fiind mărul discordiei.    

Hitler plănuia demult extinderea “spaţiului vital” al  influenţei germane  în Europa estică, inclusiv  pe teritoriul Rusiei.  Dorea să alunge toate populaţiile non-germane şi  să preia controlul resurselor şi suprafeţelor, scopul fiind lărgirea habitatului şi dezvoltarea naţiunii germane.

Stalin, pe de altă parte, îşi consolida Uniunea Sovietică, însă fără a avea în gând dezvoltarea şi expansiunea acesteia.  Nu se aştepta că germanii să atace Uniunea Sovietică, crezând că aceştia vor fi ocupaţi cu Europa vestică pentru a mai deschide un al doilea front. Este probabil că Stalin să nu fi dorit să rămână permanent aliatul lui Hitler şi să plănuiască o invazie asupra Germaniei în cele din urmă pentru a răspândi comunismul în Europa Vestică.

Însă în realitate, Hitler a fost cel care a lovit primul.  Naziştii aveau să se folosească de reputaţia brutală a dictatorului Stalin pentru a justifica  asaltul lor în faţa lumii.  Şi ce-i drept, aveau dreptate:în urma epurărilor staliniste, mulţi generali competenţi şi experimentaţi ai Armatei Roşii au fost ucişi în anii 30’ de paranoia lui Stalin din teama unei răzmeriţe care să-l înlăture de la putere.  Totodată, germanii pretindeau că Armata Roşie pregătea un atac secret asupra Germaniei şi astfel  a atacat preventiv Uniunea Sovietică.

 

Planurile şi Pregătirile pentru invazie

Germanii, în timp ce îşi jucau rolul de “amici” ai sovieticilor, plănuiau în secret cum să-i bombardeze.  Au schiţat astfel planul Operaţiunii “Proietul de Est” (planul Marcks), obiectivul fiind extinderea sferei naziste din oraşul Arkhangelsk spre Marea Arctică, din Gorky şi Rostov  până la portul oraşului Astrakhan la gura fluviului Volga de pe Marea Caspică.  Hitler fusese atenţionat  de generali că ocuparea Rusiei Vestice va duce la complicaţii economice, dar acesta anticipase beneficii compensatorii ca demobilizarea diviziilor  pentru a compensa lipsa forţei de muncă în industria germană şi stimularea economiei germane,   exploatarea terenurilor agricole din Ucraina şi izolarea Marii Britanii pentru a o forţa să încheie pace.  Pe 5 decembrie, Hitler a primit planurile militare finale cu numele de cod “Operaţiunea Otto”. Nemulţumit însă, Hitler însuşi a emis directiva Fuhrer 21 prin care elaborase un nou plan, cu numele de cod “Operaţiunea Barbarossa”, numită după   împăratul  romano-german care a condus a treia cruciadă în secolul al XII-lea.  

Iniţial programată pentru 15 mai 1941, invazia avea să întârzie 7 săptămâni din cauza  preocupării gemanilor pentru Războiul din Balcani, dar şi datorită vremii proaste  şi  din cauze logistice. Mulţi oficiali şi economişti  germani îl sfătuiau pe Hitler să nu invadeze Uniunea Sovietică, argumentând că invazia nu va aduce beneficii Germaniei. Hitler i-a contrazis, spunând că-l are pe Herman Goring, capul aviaţiei Luftwaffe, ca mâna sa dreapta.  Argumenta că  Armata Roşie este slabă după prestaţia ei deplorabilă în Războiul de Iarnă împotriva Finlandei. Hitler era convins că războiul împotriva colosului sovietic va fi câştigat în câteva luni.  Nici Hitler şi nici personalul militar   nu au anticipat  că războiul va fi prelungit. Nu s-au făcut deloc pregătiri adecvate pentru ca armata să desfăşoare operaţiuni pe timp de iarnă rusească. Nu au primit nici echipament   şi nici vehiculele militare nu au fost pregătite şi dotate corespunzător pentru iarnă.

Nu însemna însă că sovieticii erau avantajaţi căci  germanii  au elaborat “Planul Foametei” ce presupunea ocuparea teritorilor productive şi  tăierea comunicaţiilor şi rutelor  dintre acestea şi  populaţia zonelor urbane spre a le împinge la foamete.

Germanii au început imediat  să-şi amplaseze trupele în apropierea graniţe sovietice dinaintea încheierii campaniei în Balcani.   În februarie 1941, 680 000 de soldaţi germani au intrat în zona de graniţe româno-sovietice. Hitler a mutat o armată de 3, 2 milioane de germani şi alţi  500 000 soldaţi la graniţe sovietică.   Începuseră efectuarea misiunilor de recunoaştere aeriană asupra teritoriului sovietic.  Înaltul Comandant Sovietic  a fost alarmat când la găsirea unui avion german de recunoaştere prăbuşit s-au găsit probe ce indicau faptul că germanii fotografiau suprafeţe din teritoriul sovietic. Stalin, ca un urs aflat în semi-hibernare,    a fost indiferent, crezând că Germania nu va ataca Uniunea Sovietică la doar 2 ani după încheierea pactului Molotov-Ribbentrop, însă a ordonat începerea pregătirilor  în ritm lent.   Ameninţarea germană părea să fie subestimată. Totuşi,   în vara 1940, militari sovietici  importanţi ca mareşalul Semyon Timoshenko îi considerau deja pe germanii nazişti ca cei mai crunţi inamici ai sovieticilor.  Un alt comandant al Armatei Roşii, Boris Shaposhnikov, a elaborat  planurile de invazie germană asupra Uniunii Sovietice, aşa cum credea el că ar fi arătat. În mod uimitor, planurile simulate erau în mod remarcabil asemănătoare cu ceea ce avea să se petreacă în realitate.

Hitler îi subestima pe sovietici, spunând că e suficient doar să ciocănească la uşa şi întreaga structură şubrezită se va prăbuşi. Totuşi, operaţiunea, iniţial planificată pentru 15 mai 1941, a fost amânată  pe 22 iunie din cauza  sezonului de inundaţii. Germanii au amplasat un regiment independent, o brigadă motorizată separată şi 153 de divizii pentru declanşarea Operaţiunii Barbarossa, ce includea 104 de divizii de infanterişti, 19  divizii de panzere şi 15 divizii de infanterie motorizate împărţite în trei grupe, 9 divizii de securitate ce aveau să opereze teritoriile ocupate, 4 divizii în Finlanda şi 2 divizii aflate sub controlul Oberkommando des Heeres, înaltul comandant supreme al armatei germane.    

Toate acestea includeau 3350 de tancuri, 7200 de piese de artilerie, 2770 de avioane (o mare parte aparţinând Luftwaffe), 600 000 de vehicule motorizate şi  700 000 de cai. Finalnda contribuia cu 14 divizii pentru invazie, România contribuia cu 13 divizii şi 8 brigade.  Întreagă forţă invadatoare totaliza 3, 8 milioane de unităţi militare amplasate dinspre Oceanul Arctic până la Marea Neagră, aflate sub controlul Înaltului Comandant Suprem OKH, organizate în Armata Norvegiei ce opera în nordul Scandinaviei şi la frontiera cu URSS.

Grupul de Armate Nord (comandant:Gen. Wilhelm von Leeb) ce mărşăluia  prin  statele baltice către nordul Rusiei   avea  ca obiectiv distrugerea şi ocuparea Leningradului.

Grupul de Armate Sud (comandat de Gerd von Rundstedt alături de grupul blindat comandat de gen. Paul Ludwig von Kleist)   a fost divizat  în două secţiuni separate ce erau amplasate în sudul Poloniei şi în România.

Grupul de Armate Centru  (comandat de gen. Fedor von Bock,   Gen. Herman Hoth şi cu un grup blindat comandat Gen. Heinz Guderian) ce avea să lovească în Ucraina, avea  ca obiectiv Kievul, stepele sudice ale Rusiei, Volga şi resursele bogate de petrol din Caucaz, sprijinite de 3 luftflotten, vehicule aeriene împărţite în grupuri:  Luftflotte 1 în Nord, Luftflotte 2 în Centru, Luftflotte 4 în Sud.  Forţele germane Waffen-SS şi Einsatzgruppen aveau să opereze în teritoriile cucerite pentru a reprima orice revoltă şi  mişcare de partizani, executând comisari sovietici capturaţi şi evrei. Operaţiunea nu era doar de invadare şi ocupare a Rusiei, ci şi de “purificare etnică” a acesteia de slavi şi evrei.

“Marea Epurare Stalinistă” nu a slăbit Armata Roşie pe cât se aşteptau germanii. Poate că corpul ofitierilor al Armatei Roşii a fost decimat  şi înlocuit de cei mai obedienţi regimului, însă cei mai slabi şi  neexperimentaţi,   sau că 30 000 de militari ai Armatei Roşii au fost executaţi,  dar  armata şi-a revenit lent până în 1941, 161 de noi divizii fiind activate.  Noi soldaţi erau rapid recrutaţi şi instruiţi. Stalin intenţiona să întârzie atacul pentru alţi doi ani şi să pregătească armata cu cât mai devreme posibil.

Spionii britanici ştiau din august 1940 că germanii plănuiau atacarea sovieticilor.  Stalin i-a ignorant la vremea respectivă, crezând că e o capcană a occidentalilor de a împinge URSS într-un război inutil. Totuşi, chiar şi în 1941, atât spionii sovietici cât şi cei americani îl tot avertizau pe Stalin că un atac german avea să aibă loc.  Însuşi spionul sovietic Richard Sorge i-a dat lui Stalin  data exactă a lansării invaziei germane.

Stalin a înţeles posibilitatea invaziei, însă a decis să nu facă nimic pentru a nu risca să-şi provoace “aliatul german”.  Totuşi, pregătirile au început în iulie 1940. Militarii sovietici credeau că atacul principal german va fi dinspre regiunea Nordică a mlaştinilor din Pripyat spre Belorusia, ceea ce avea să se dovedească corecte ulterior. Stalin însă nu a fost de acord şi în octombrie a autorizat dezvoltarea unor noi planuri ce presupunea ca atacul german se va axa pe regiunea sudică a Pripyatului.  În 1941, Stalin a autorizat planul de Apărare a Statului (DP-41),   alături de Planul de Mobilizare (MP-41), pregătind şi amplasând  186 de divizii în patru districte militare din vestul Rusiei pentru a înfrunta armata nazistă drept primul eşalon sovietic.  Alte 51 de divizii au fost amplasate pe aurile Dvina şi Dnieper sub controlul Stavka că al doilea eşalon.  Pe 22 iunie 1941, primul eşalon cuprindea 171 de divizii, numărând 2, 9 milioane de soldaţi sovietici.  Cel de-al doilea cuprindea 57 de divizii, nefiind detectat de spionii germani.

La declanşarea invaziei, 5, 5 milioane de soldaţi sovietici aveau să fie mobilizaţi, iar cu forţele  de rezervă  , apărarea avea să crească la 14 milioane de soldaţi instruiţi elementar,   separaţi şi lipsiţi  de echipament adecvat,   dar care  să se sacrifice  pentru a apăra “Patria Mama”.  Doar 23 000 de tancuri sovietice se aflau la dispoziţie, dintre care doar 11 000 se aflau în disctrictele militare vestice ce aveau să confrunte invazia germană.  Tancurile erau sărac dotate şi aprovizionate, lipsite de muniţie şi de linii de comunicaţie radio. Cele mai avansate erau KV-1 şi T-34 care erau superioare tancurilor germane de la acel moment.  Corpurile mecanizate erau desfiinţate şi dispersate către diviziile de infanterie din anul 1939.Aviaţia sovietică deţinea superioritatea numerică, fiind alcătuită din 19 533 de unităţi, dintre care aproape 9000 erau amplasate în 5 districte militare vestice.

Părea că “ursul” semi-aţipit  nu va fi deloc luat prin surprindere  de furia acvilei germane.

 

Declanşarea Cruciadei Naziste

Secvente filmate  “colorate” din cadrul Operatiunii Barbarossa

 

Cu o săptămâna înainte de lansarea invaziei,    soldaţi germani ce aveau convingeri comuniste au dezertat din armata “cruciadei”  şi au traversat, înotând, râul Bug pentru a  atenţiona Armata Roşie  că un atac german va avea loc în curând.

Pe 22 iunie 1941, la ora 1 dimineaţa, districtele militare sovietice de la frontieră au fost alertate de directive NKO nr. 1, emisă în seară zilei de 21 iunie. Toate forţele trebuiau adunate pentru a fi gata de luptă .  A durat două ore ca toate unităţile subordonate frontului să primească ordinele directivei.   

La ora 3:15, puterile Axei au bombardat oraşele mari din Polonia estică ocupată de sovietici, cât şi artileria sovietică amplasată pe frontul defensive. Raidurile aeriene s-au năpustit asupra  Kronstadt de lângă Leningrad, Ismail în Basarabia şi Sevastopol în Crimeea.  Trupele au traversat graniţe, acompaniate de coloanele lituaniene şi ucrainene. 3 milioane de soldaţi ai Wehrmacht-ului au intrat   la luptă. Fără o declaraţie de război forţele germane au atacat Uniunea Sovietică din mai multe locuri. Veşti despre invazie au ajuns la urechile  ministrului sovietic de externe Vyacheslav Molotov, uimit că pactul de non-agresiune nu a durat mult. 

La ora 7:15, Stalin a emis Directiva NKO nr. 2 în care anunţa forţele armate sovietice să riposteze la invazia nazistă ce le violase graniţele şi a ordonat lansarea bombardamentelor aeriene asupra regiunilor periferice ale Germaniei.

La ora 9:15, Stalin a emis Directiva NKO nr. 3, semnată de mareşalul Semyon Timoshenko, ce anunţa o contra-ofensivă generală a întregului front.

Armata Roşie începuse astfel lungul Război Patriotic.  În dimineaţa zilei de 22 iunie,   ministrul propagandei naziste, Joseph Goebbels a anunţat invazia asupra Rusiei. Hitler era încrezător că  în 3 luni, Rusia va colapsa.

Avioanele Luftwaffe au distrus 1489 de avioane sovietice în prima zi a invaziei. Altele 3922 aveau să fie distruse în  primele 3 zile, germanii pierzând doar 78 de avioane.  Luftwaffe deţinea supremaţia aeriană asupra câmpurilor de bătălie al grupelor armate, dar era incapabilă să o menţină  asupra teritoriului vast al teritoriului sovietic vestic.  

Grupul de Armate Nord a atacat nord-vestul frontului sovietic .  Sovieticii au lansat un contra-atac puternic cu corpurile mecanizate sovietice 3 şi 12  asupra celui de-al patrulea grup Panzer. Atacul a fost respins de germani.

Pe 25 iunie, armatele 8 şi 11 s-au retras spre râul vestic Dvina, unde au plănuit o joncţiune cu corpurile mecanizate 21, 22  şi 27.  Pe 26 iunie, corpurile Panzer ale lui Erich von Manstein au atins râul şi au securizat trecerea. Frontul nord-vest a fost abandonat în favoarea apărării râului. Pe 29 iunie, Stavka a ordonat frontului să se retragă la Linia Stalin, în apropiere de Leningrad.  

Pe 2 iulie,   Grupul de Armate Nord a atacat Linia Stalin cu al patrulea grup Panzer. Pe 8 iulie este capturat Pskov.  Grupul 4 Panzer a avansat 450 kilometri, fiind la 250 de km de Leningrad. Pe 9 iulie a atacat  apărarea sovietică de pe râul Luga.  

Între timp,   Grupul de Armate Sud  a înfruntat sovieticii în frontul sud-vest, mlaştinile dn Pripyat şi munţii Carpaţi prezentând adevărate provocări pentru germani. Pe  22 iunie, secţiunea Nordică a Grupului de Armate Sud a  atacat, însă terenul dificil nu le-a permis asaltul, ceea ce le-a oferit timp destul sovieticilor pentru a riposta.  Grupul Panzer 1 al celei de-a şasea armate a atacat armata sovietică  a cincea.

Pe 23 iunie, corpurile mecanizate sovietice 22 şi 15 au atacat flancurile grupului Panzer 1 din nord şi sud.  Corpul 22 mecanizat a fost decimat însă de armata a III-a a grupului Panzer 1, iar comandantul a fost ucis. Grupul Panzer 1 a avansat  , respingând atacurile corpurilor mecanizate 15, care s-a angajat în lupta cu armata germană 6 a celei a 297-a divizie de infanterie, fiind învinsă de artileria anti-tanc şi de atacurile Luftwaffe.

Pe 26 iunie, sovieticii au lansat un alt contra-atac asupra Grupului Panzer 1 dinspre nord şi sud simultan cu corpurile mecanizate  8, 9 şi 19, sprijinite de rămăşiţele corpurilor mecanizate 15.  Bătălia a durat patru zile, sfârşindu-se cu înfrângerea tancurilor sovietice. Pe 30 iunie, Stavka a ordonat forţelor rămase din frontul sud-vest să se retragă către Linia Stalin pentru a apăra  Kievul. Pe 2 iulie, secţiunea sudică a  Grupului de Armate Sud, armatele române 3 şi 4, alături de armata 11 germană, au invadat Moldova sovietică.   Corpurile mecanizate 2 şi 9 au contra-atacat, dar au fost respinse. Pe 9 iulie, forţele Axei au avansat între Prut şi Dniester.

Grupul Panzer 2 a traversat râul Bug şi a trecut de fortăreaţa Brest, băgând presiune pe Minsk.  Grupul Panzer 3 a respins armata a treia sovietică şi presa Vilnius.   

Armatele germane 4 şi 9 s-au angajat în lupta la Bialystok.  Dimitry Pavlov, comandantul frontului vestic, a lansat un contra-atac cu corpurile mecanizate 6 şi 11, precum şi cu corpul de cavalerie 6 spre Grodno în zilele 24-25 iunie sperând să distrugă Grupul Panzer 3 ce atinsese Vilnius pe 24 iunie.  Contra-atacul sovietic a fost respins pe 25 iunie, iar corpul de călăreţi a fost capturat. Pavlov a ordonat trupelor rămase să se retragă spre Slonim.  Pe 27 iunie, grupurile Panzer 2 şi 3 au capturat oraşul Minsk, încercuind frontul vestic al teatrului de război dinspre Bialystock şi vestul Minskului. Germanii au distrus armatele sovietice 3 şi 10. Armatele sovietice 4, 11 şi 13 au întâmpinat multe pierderi, fiind capturate 324 000 de trupe sovietice, 3300 de tancuri şi 1800 de piese de artilerie. O nouă directivă sovietică a fost  emisă pe 29 iunie   pentru a domoli  panica în masă în rândul civililor şi militarilor.  NKVD impruna cu comisarii şi comandanţii au  aplicat măsuri dure  prin eliminarea celor care panicau populaţia cu zvonuri privind înfrângerea sovieticilor.  Au fost înfiinţate curţi generale ce-i condamnau pe civilii care împrăştiau zvonuri şi dezertori militari.  Pe 30 iunie, la ordinul lui Stalin, Pavlov a fost restituit de la comandă, iar pe 22 iulie a fost judecat şi executat alături de mulţi alţi membrii ai personalului militar pentru laşitate şi incompetenţă criminală.

În cadrul Operaţiunii Baltice, desfăşurată  din 22 iunie până pe 9 iulie 1941,   forţele sovietice au fost forţate să se retragă din Lituania, Letonia şi Estonia.

 

Înfrângere şi agonie pentru sovietici

În zilele 22 -29 iunie 1941,   la Fortăreaţa Brest,   a avut loc prima bătălie majoră din cadrul Operaţiunii Barbarossa.  Fortăreaţa Brest, apărată de Armata Roşie (9000 de soldaţi sub comandă maiorului Pyotr Gavrilov),   a ţinut piept Wehrmacht-ului (alcătuit din 20 00 de trupe)  şi  bombardamentelor aviaţiei Luftwaffe multe zile,  iar la final,    2000 de soldaţi sovietici  au     ucişi, iar  alţi  6000  fiind  capturaţi.

Pe 22 iunie  a debutat bătălia de la Bialystok-Minsk în care forţele germane ale Grupului de Armate Centru,   în număr de 750 000, au penetrat frontiera sovietică apărată de 675 000 de soldaţi.  Obiectivul german a fost încercuirea şi distrugerea forţelor Armatei Roşii din frontul vestic.  Contra-atacurile sovietice au fost respinse de atacatori, germanii obţinând victoria totală pe 3 iulie.  341 073 de soldaţi sovietici au fost ucişi sau capturaţi, şi alţi 76 717 au fost răniţi.

La Raseiniai, în zilele 23-27 iunie, s-a desfăşurat prima bătălie dintre tancurile germane   şi cele sovietice.   Comandantul sovietic, colonelul general Fyodor Kuznetsov, a încercat să distrugă trupele germane la traversarea râului Neman, dar nu le-a putut preveni avansarea. Rezultatul:704 din cele 749 de tancuri sovietice de la faţa locului au fost distruse de cele 245 de tancuri germane.  Germanii aveau astfel cale liberă spre vestul râului Dvina.

La Brody, în zilele 23-30 iunie, s-a desfăşurat o altă bătălie dintre tancurile germane şi cele sovietice din cadrul a cinci corpuri mecanizate, organizate într-un triunghi format din oraşele Dubno, Lutsk şi Brody.  Armata Roşie nu şi-a putut manevra tancurile  din cauze logistice sărace şi datorită supremaţiei aeriene germane şi a  suferit  pierderi grele, din cele 3500 de tancuri pierzând peste 800, în vreme ce germanii obţineau din nou victoria cu doar 750 de tancuri.

Din 2 până pe 26 iulie 1941 s-a desfăşurat Operaţiunea Munchen în care forţele germano-române au  condus ofensivă de recapturare a Basarabiei şi nordului  Bucovinei pentru a le ceda României după ce în urmă cu un an le-a capturat  Uniunea Sovietică.  Ofensiva a debutat pe 2 iulie, forţele române atacând în nord. Pe  5 iulie, capitală Bucovinei de Nord, Chernivtsi, a fost ocupată de batalioanele “Vânătorii de Munte”  3 şi 23. Pe 16 iulie, capitală Basarabiei, Chişinău, a fost ocupată de forţele române ale Diviziei 1 Blindată. Pe 26 iulie, întreaga regiune era sub control româno-german.  Pe 17 august, Basarabia şi nordul Bucovinei au fost reintegrate în statul român. Operaţiunea  condusă de comandantul german Eugen Rittler von Schobert şi de mareşalul român Ion Antonescu     s-a încheiat cu success după 24 zile de lupte duse de armatele române 3 şi 4 şi de armata 11 Wehrmacht.  După invazie, a urmat genocidul populaţiei evreieşti din Basarabia.

Pe 6 iulie a început bătălia de la Smolensk şi a durat până pe 5 august. 430 000 de soldaţi şi 1700 de tancuri  ai Wehrmacht-ului sub comandă lui Fedor von Boch şi Guderian au avansat 500 km în interiorul Uniunii Sovietice în doar 18 zile de la declanşarea invaziei şi a întâmpinat o rezistenţă neaspteptata, ceea ce le-a întârziat ajungerea la Moscova. Trei armate sovietice au fost încercuite şi anihilate la sud de Smolensk, pierderile ajungând la  186 144  de soldaţi sovietici morţi, 273 803 de răniţi, 300 000 de soldaţi capturaţi, şi fiind distruse peste 3000 de tancuri şi 900 de avioane, pe când oraşul Smolenks a fost distrus în totalitate.

Avansul a continuat la Uman, unde de pe 15 iulie până pe 8 august, 400 000 de soldaţi germani au încercuit armatele sovietice alcătuite din 300 000 de soldaţi aflate sub comanda  locotenentului general  Muzyrchenko şi a maiorului general Ponedelin, precum şi sudul oraşului Uman în urma iniţierii ofensivei de către Grupul de Armate Sud, comandat de Gerd von Rundstedt. 100 000 de soldaţi sovietici au fost ucişi.

Forţele româno-germane comandate de Erich von Manstein şi mareşalul Ion Antonescu au condus asedierea oraşului portuar  Odessa de pe malul Mării Negre. 

În primele două faze ale operaţiunii Barbarossa, sovieticii au ieşit înfrânţi de fiecare dată când au încercat să reziste invaziei germane. Au fost nevoiţi să adopte tactica “terenului pârjolit” prin care îşi ardeau terenurile, distrugeau podurile de acces, căile ferate,  evacuau şi goleau  fabricile  de armament pentru că invadatorul să nu poată profita de avantaje. Ce era însă  mai rău  avea să urmeze.  

Forţele blindate germane comandate de Guderian, Hoth şi Hoepner se îndreptau spre Kiev, unde aveau să întâmpine o rezistenţă sovietică puternică.

 

Surse:

https://www.britannica.com/event/Operation-Barbarossa

David M. Glantz-Operation Barbarossa:Hitler's Invasion of Russia 1941