Odessa, un simbol al rezistenţei sau al laşităţii sovietice?

A fost asaltul asupra Odessei sovietice, într-adevăr, o victorie a Armatei române? În toamna anului 1941, Cartierul General al Armatei Roşii a hotărât transferul tuturor forţelor militare dispuse pe frontul din Odessa către Crimeea, acolo unde trupele germane câştigau teren. Mareşalul Antonescu reuşea, astfel, să cucerească „fortăreaţa bolşevismului”. A fost, deci, Odessa un simbol al rezistenţei sau unul al laşităţii sovietice?

La începutul anului 1941, Odessa, cu o populaţie de 650.000 de locuitori, îşi păstra încă renumele de „perlă” a Mării Negre. Fereastră sudică spre Europa a Uniunii Sovietice, portul-citadelă Odessa avusese un rol deosebit de important în conturarea mişcării revoluţionare ruse:în 1875, aici luase naştere prima organizaţie muncitorească sub numele de „Uniunea Rusă Sudică a Muncitorilor”, iar în 1905, celebrul vas de luptă „Potiomkin” activa sentimentul revoluţionar al studenţimii şi proletariatului din Odessa. Pentru marxiştii ruşi, oraşul ucrainean era, la începutul secolului XX, nu numai locul unde teoreticianul Leon Troţki se formase ca revoluţionar, ci şi un centru activ al răspândirii noilor idei politice (nu trebuie să uităm că la acea vreme Odessa devenise o mică putere industrială în continuă creştere şi dispunea de 47 de instituţii de învăţământ superior!). Deşi, odată cu trecerea sub control sovietic, în 1920, portul de la Marea Neagră îşi pierduse funcţia principală pe care o exercita cu succes încă din vremurile când era un mic aşezământ otoman – aceea de important centru comercial cu deschidere spre Vest –, acesta păstrase, cu siguranţă, farmecul primit de-a lungul istoriei de la străinii, celebri sau nu, care îi călcaseră pragul.

„Fortăreaţa bolşevismului” trebuie apărată cu toate forţele disponibile!

Atacul german asupra URSS în noaptea de 22 iunie 1941 i-a luat prin surprindere pe locuitorii Odessei, la fel de speriaţi de desfăşurarea evenimentelor ca şi ceilalţi cetăţeni sovietici. Discursul emoţionant al lui Stalin, din 3 iulie 1941, reuşise să convingă chiar şi rezistenţa anti-sovietică din Odessa că inamicul nazist trebuie învins prin eforturile cumulate ale Armatei Roşii şi ale populaţiei civile. Într-adevăr, pe parcursul celor două luni de asediu ale trupelor române, atât locuitorii Odessei, cât şi trupele sovietice au utilizat toate mijloacele disponibile pentru a se apăra.

În planurile militare sovietice realizate după declanşarea Operaţiunii Barbarossa, Odessa căpătase o importanţă deosebită ca nod de comunicaţii principal al flancului sudic de pe Frontul de Est. De aceea, Cartierul General al Armatei Roşii a hotărât să transforme Odessa într-o „fortăreaţă a bolşevismului”, organizând apărarea sa prin corelarea forţelor terestre, navale şi aeriene. Eforturile de fortificare ale oraşului au fost susţinute cu ajutorul grupurilor de voluntari, locuitori ai Odessei. Au fost realizate lucrări defensive dezvoltate pe o suprafaţă de 240 de kilometri (tranşee, adăposturi din lemn şi pământ, şanţuri şi mine antitanc, catacombe, tuneluri subterane etc), iar pe străzile principale au fost amplasate baricade şi aşa-zisele puncte de rezistenţă (clădiri construite special pentru a întâmpina focul atacatorilor). Odată cu încercuirea Odessei de către trupele române şi germane, la 14 august 1941, partea sovietică a mobilizat forţe impresionante pentru apărarea oraşului. Apărarea terestră şi maritimă era asigurată de Armata de Litoral şi Baza Navală Odessa (cele două formând Raionul de Apărare Odessa la 19 august 1941), ambele aflate sub comanda contraamiralului G. V. Jukov şi a locţiitorului său, general-locotenent G. P. Sofronov. La 20 august, comandantul Frontului Sudic, mareşalul Budionnîi, transmitea consiliului militar din Odessa un mesaj extrem de important care arăta că sovieticii nu aveau de gând să fugă din calea trupelor germane:„ Vă ordon:Odessa nu trebuie să se predea în nicio circumstanţă!” Lupta începuse.

Cele două formaţiuni militare sovietice (Armata de litoral şi Baza Navală Odessa) au trimis în luptă aproximativ 150.000 de soldaţi, 20 de tancuri şi blindate, 250 de piese de artilerie, aproximativ 60 de avioane de vânătoare. Majoritatea acestor capabilităţi vor fi trimise pe frontul din Crimeea, în urma deciziei sovietice de evacuare a Odessei, din 16 octombrie 1941.

Paradoxal, traiul de război mulţumea populaţia din Odessa

Încă de la sfârşitul lunii iunie, autorităţile locale trecuseră la acţiunile de evacuare a oraşului, prin directiva Comitetului de Stat al Apărării din 30 iunie dispunându-se ca acţiune prioritară evacuarea întreprinderilor şi a stocurilor de alimente, precum şi a cetăţenilor care nu luau parte la operaţiunile militare. Din cauza dificultăţilor întâmpinate cu liniile de comunicaţii şi transport, evacuarea nu a putut fi realizată la nivelul aşteptărilor, provocând haos şi teamă în rândurile populaţiei civile. La începutul lunii august, pe măsură ce zvonurile privind apropierea trupelor inamice se intensificau, locuitorii Odessei încercau să se salveze pe cont propriu. Accesul restrâns la informaţii şi propaganda sovietică tot mai activă i-au determinat pe mulţi dintre cei rămaşi pe front să se alăture luptei. La 18 august, după ce trupele române începuseră asaltul asupra Odessei, în fiecare raion al oraşului cel puţin 3.000 de oameni – femei, copii şi bărbaţi – participau deja la construirea fortificaţiilor.

În mod paradoxal, traiul de război mulţumea populaţia rămasă pe front, care se putea „bucura” acum de mai multă hrană şi de un acces tot mai crescut la bunuri considerate „de lux” în societatea sovietică, precum îmbrăcăminte, încălţăminte şi obiecte de uz casnic. Deşi această situaţie era doar o urmare a întreruperii exporturilor către ţările Uniunii Sovietice, stocurile de marfă fiind oprite în port odată cu declanşarea ostilităţilor, cetăţenii Odessei începuseră să creadă în bunăvoinţa conducătorilor de la Kremlin. Totodată, creşterea gradului de încredere în autorităţile comuniste s-a datorat, în mare parte, şi propagandei de război, vizibilă cu precădere în paginile publicaţiei „În luptă pentru Odessa nativă!”, care zilnic încerca să îi convingă pe cititori că „Odessa este şi va fi sovietică!”. Fiecare locuitor al portului ucrainean trebuia convins să nu lase în mâna românilor „fortăreaţa bolşevismului”:„Responsabilitatea sfântă a fiecărui cetăţean este să ofere toată puterea sa, dacă trebuie chiar viaţa, patriei şi oraşului nostru. Odessa a fost, este şi va fi fortăreaţa de necucerit a bolşevismului de la Marea Neagră!”

Portul de la Marea Neagră nu mai era o prioritate

La începutul lunii septembrie, pierderile înregistrate de Armata 4 şi oboseala soldaţilor români îşi spuneau cuvântul, iar sovieticii păreau să fie învingători. Ordinul de ocupare a Crimeii, emis de Hitler la 21 august, şi cele două mari bătălii (ale Kievului şi Leningradului) aveau să fie, însă, hotărâtoare asupra destinului Odessei. Armata Roşie trebuia acum să îşi concentreze efortul asupra punctelor menţionate mai sus, care, odată căzute în mâna forţelor Axei, ar fi reprezentat sfârşitul Uniunii Sovietice. Portul de la Marea Neagră înceta să mai reprezinte o prioritate pentru Cartierul General Sovietic, astfel încât, la 30 septembrie, acesta ordonă retragerea trupelor pentru a le dispune pe frontul din Crimeea (transferul urma să aibă loc până pe 16 octombrie), unde trupele Wehrmacht-ului câştigau teren. În mod surprinzător, soldaţii Armatei Roşii renunţau la luptă exact în momentul când ar fi putut să o câştige, o situaţie demonstrată şi de contraatacul de la Dalnik, din 2 octombrie, finalizat cu succes. În aceste condiţii, am putea considera decizia URSS un semn de laşitate? Nimic din cele prezentate nu ne arată că armata sovietică a dat dovadă de laşitate. În toamna anului 1941, Uniunea Sovietică a ales să renunţe la apărarea Odessei, sperând că astfel se va putea salva. Având în vedere desfăşurarea ulterioară a războiului, nu ne putem îndoi că alegerea nu a fost cea corectă.

Organizarea zonei fortificate Odessa pentru apărare

Foto:Portul Odessa şi împrejurimile, 22 octombrie 1941

„Odessa este cel mai mare port comercial de la sudul ţării şi baza maritimă militară a flotei din Marea Neagră. Ea are o mare importanţă economică şi militară. În vara şi toamna anului 1941, importanţa Odessei a crescut şi mai mult, deoarece, în legătură cu retragerea Armatei Roşii, fluxul în acest port al mărfurilor care erau destinate pentru export pe mare din regiunile sudice ale URSS (Nicolaevski, Herson, Odessa, etc.) spre Orient a crescut mult. Numai în iulie 1941 portul a trimis 58 mii tone, iar în august 6.716 mii tone diferite mărfuri.

O importanţă şi mai mare a căpătat Odessa ca bază înaintată a flotei din Marea Neagră. La 4 august, comandantul şef al flotei maritime militare, amiralalul N. G. Kuzneţov, a dat indicaţii Consiliului Militar al Flotei din Marea Neagră de organizare şi executare a apărării Odessei în orice condiţii. Comandantului bazei militare maritime Odessa i s-a ordonat ca împreună cu comandantul trupelor de uscat să elaboreze Planul de apărare al oraşului, cu utilizarea artileriei navale şi în special de coastă pentru acţiuni asupra trupelor terestre. Comandantul german acorda o importanţă uriaşă cuceririi Odessei. Supremaţia flotei sovietice pe Marea Neagră îi neliniştea pe germani. De asemenea, oferea posibilitatea deplasării ulterioare a trupelor proprii prin Ucraina spre Caucaz şi zona dincolo de Caucaz. În legătură cu aceasta, scopul apropiat al grupului de armate «Sud» este cucerirea Crimeei şi a bazei principale a flotei Mării Negre-Sevastopol.

Importanţa pe care o acorda comandamentul german fascist cuceririi Odessei se vede şi din faptul că pentru realizarea acestui scop a fost afectată întreaga armată română. Încă de la începutul lui august, comandamentul român a aruncat asupra Odessei forţe înarmate, iar apoi, pe măsura desfăşurării luptei, ele au crescut permanent. La 15 august, pe căile de acces spre Odessa se aflau deja 8 Divizii inamice (din ele una de Tc) şi 2 brigăzi cavalerie. Pe lângă acestea, spre Odessa s-au deplasat încă 2 Divizii infanterie şi 1 Brigadă cavalerie. În compunerea trupelor destinate pentru cucerirea Odessei intrau, de asemenea, unităţi ale Diviziei 72 infanterie germană. Acţiunile acestor trupe erau sprijinite de peste 100 avioane.

În legătură cu înaintarea inamicului spre Pervomaisk şi ameninţarea învăluirii în adâncime a frontului de sud, Cartierul General la 5 august a dat indicaţia de a se retrage trupele frontului pe aliniamentul Cighirin-Voznesensk-estuarul Nistrului. Simultan, comandantul frontului de sud a primit ordinul Cartierului General:«...Odessa să nu fie cedată şi să fie apărată până la ultima posibilitate, atrăgând, pentru soluţionarea misiunii, flota Mării Negre». Executarea acestei misiuni a fost atribuită Armatei Independente Primorsk, navelor, aviaţiei şi unităţilor apărării de coastă a flotei Mării Negre.

Trupele Armatei Independente Primorsk, în compunerea căreia intrau 2 divizii infanterie şi o brigadă de cavalerie, până la 10 august au oprit asaltul forţelor superioare ale inamicului pe căile de acces îndepărtate spre Odessa, dar apoi au fost forţate să se retragă pe linia Koblevo-Svedlovo-Kubanka-Cebotarekva-Kagarlâk, estuarul Nistru, unde au oprit înaintarea trupelor române.

Pentru crearea unei apărări sigure a Odessei şi, de asemenea, pentru organizarea unei cooperări strânse a trupelor uscate cu navele şi artileria flotei Mării Negre, apărarea căilor de acces spre Odessa, la ordinul comandantului armatei Primorsk, a fost împărţit, la 13 august, în sectoarele estic, vestic şi sudic. A început construirea intensă a lucrărilor de apărare şi perfecţionarea aliniamentelor de apărare deja pregătite, a aliniamentelor înaintate principale şi de acoperire a oraşului. Pe lângă acestea, pe căile de acces, spre aliniamentul înaintat s-au înălţat puncte de sprijin independente şi poziţii în bretelă. La toate aceste lucrări a luat parte activă populaţia Odessei. La lucrările de apărare, începând cu 20 august, au lucrat zilnic 10-12 mii de oameni, 100 de maşini şi 400 de căruţe. În total, la construirea aliniamentelor de apărare au luat parte până la 100 de mii de oameni. Amenajarea genistică a terenului a fost condusă de general-maior de geniu A. F. Hrenov.

Ca urmare a unirii eroice a locuitorilor Odessei şi a personalului armatei, spre sfârşitul lunii septembrie, oraşul a fost înconjurat de lucrări de apărare pe o lungime de 250 km de oraş. Flancurile lui se sprijineau pe obstacole de apă:estuarele Adjalâk şi Nistru. Aliniamentul principal (cca. 60 km), înălţat la 10-14 km de periferia oraşului, trecea pe la gurile Adjalâk-ului şi marginea de sud a Ghilendor-ului spre Protopopovka, Sniliakovo, Dalnik, Tatarka, Suhoi Liman. Aliniamentul de acoperire trecea la 6-10 km de oraş. Pe linia oraşului au fost create fâşii de apărare care au fost destinate atât pentru ducerea luptelor chiar în Odessa, cât şi pentru acoperirea retragerii ultimilor ei apărători. Circa 250 de baricade au despărţit străzile oraşului. (...)

De la 10 august, trupele inamicului (Armata 4 română – n.a.) au întreprins numeroase atacuri pe întreg frontul de apărare al Armatei Independente Primorsk, încercând să cucerească Odessa din mişcare. Toate aceste atacuri au fost respinse. După 15 august, inamicul a fost forţat să schimbe metodele de luptă pentru învăluirea Odessei. El a trecut la ofensiva pe întreg frontul spre executarea de lovituri pe flancurile aliniamentelor de apărare, mizând să pătrundă spre oraş dinspre N-E şi N-V. Dar şi aceste planuri s-au năruit ca urmare a contraloviturilor trupelor sovietice.

Un mare rol în apărarea oraşului l-a jucat infanteria marină. Încă de la 8 august, din personalul flotei au fost alcătuite două regimente. Infanteria marină împreună cu unităţile Armatei Primorsk, cu sprijinul de foc al bateriilor de coastă şi artileriei navale, a adjudecat toate încercările inamicului de a cuceri oraşul. Între 15-17 august, marinarii, trecând de nenumărate ori la contraatacuri, au scos trupele române din localitatea Buldinka, au încercuit şi au nimicit câteva subunităţi române. Ulterior, pentru completarea unităţilor trupelor de uscat, spre Odessa s-au mai îndreptat câteva detaşamente formate din personalul navelor flotei Mării Negre. În total, în luptele de la Odessa au luptat 8.000 de marinari. În luptele de pe căile de acces spre Odessa cu trupele de uscat au cooperat şi forţele navale ale flotei. Artileria de coastă a bazei maritime militare Odessa a fost inclusă, de asemenea, în sistemul unic general al focului de artilerie de pe frontul de uscat. În acelaşi sistem, în caz de necesitate, se includea şi artileria navală.

Ca rezultat al desprinderii Armatei Primorsk de forţele principale şi comandamentele direcţiei S-V, au apărut greutăţi în conducerea armatei, cu aprovizionarea ei şi organizarea cooperării cu flota. La 16 august, comandantul şef al Direcţiei de S-V s-a adresat Cartierului General cu cererea de a trece în subordinea Armatei Primorsk, comandantului flotei Mării Negre (?), numindu-l pe comandantul de arme întrunite în calitate de ajutor al comandantului.

Pe 19 august, Cartierul General a format Raionul de apărare al Odessei, incluzând în el trupele Armatei Primorsk şi ale bazei maritime militare Odessa cu compunerea navală afectată ei. Comandant al raionului de apărare a fost numit comandantul bazei maritime militare Odessa, contraamiralul G. V. Jukov, ca locţiitor al său – comandantul Armatei Primorsk, F. M. G. P. Sofronov, ca membri ai Consiliului Militar – comisarul de brigadă I. I. Azarov şi comisarul de divizie F. H. Veronin.

Flota Mării Negre a primit misiunea să sprijine cu focul de artilerie al bateriilor şi navelor de coastă lupta trupelor de uscat, să asigure transportul întăriturilor, armamentului şi echipamentului la Odessa şi, de asemenea, evacuarea din oraş a răniţilor, a populaţiei şi a bunurilor de preţ”

(Istoria Marelui Război Pentru Apărarea Patriei (1941-1945), vol. 2, Moscova, 1961, p. 46-47)