Autor 6920 vizualizări


Anexarea Basarabiei și a Bucovinei de Nord a fost rezultatul direct al înțelegeri dintre Germania și URSS adică mai pe scurt a Pactului Ribbentrop-Molotov încheiat la data de 23 august 1939. Încheierea Pactului Ribbentrop-Molotov va înrăutății situația geopolitică a României. Există atestări documnentare conform cărora URSS vroia să aplice în cazul României, ca și în cazul statelor baltice, tratate de asistență mutuală imediat urmate de cucerirea rapidă a țării în cauză, dar războiul sovieto-finlandez va întărzia aceste inițiative.[1]Încheierea ostilităților dintre cele două beligerante Finlanda și URSS va face ca toată atenția să fie concentrată asupra României în general și deci a Basarabiei și Bucovinei de Nord în particular. La data de 29 martie 1940 Molotov ridica problema Basarabiei evidențiind lipsa unui tratat de neagresiune între România și URSS “ se explică prin existența unei chestiuni litigioase nerezolvata, aceea a Basarabiei, a cărei anexare de către România nu a fost niciodată recunoscută de Uniunea Sovietică, cu toate că aceasta  nu a pus niciodată problema înapoierii Basarabiei pe cale militară”[2]. La data de 23 iunie 1940 a doua zi după ce armistițiul germane-francez fusese semnat ministrul sovietic de externe Molotov se va întâlni cu delegatul german von Schulenburg pentru a discuta chestiunea Basarabiei și Bucovinei. Menționarea Bucovinei la masa de tratative îi va irita pe gemani fapt pentru care aceștia se vor opune cererilor lui Molotov. Într-un final URSS va ceda cerând doar nordul Bucovinei. Se pare că această serie de negocieri va fractura în mod clar relațiile germano-sovietice.[3]

Evacuarea unităților românești din Basarabia s-a produs într-un mod haotic și rapid. Marele Stat Major va emite mai multe planuri de evacuare a Basarabiei. Spre exemplu Planul Tudor era întocmit pe baza deplasării trenurilor pe timp de pace prevăzând astfel evacuarea trupelor pe jos. Planul Mircea avea în vedere deplasarea trenurilor în condiții de război, deplasarea coloanelor urmâd să se desfășoare doar pe timp de noapte. Aceste documente nu aveau nici o legătură sau trimitere cu situația international de la acel moment urmâd să fie aplicate numai “ în cazul când s-ar da ordin special pentru acesta”[4].

Cei care trebuiau să se ocupe de operațiunile de evacuare erau, prefecții, pretorii, cercurile de recrutare, jandarmilor, organelor de poliție etc. De asemenea s-a ordonat ca atât instituțiile administrative cât și unitățile militare să nu părăsească teritoriul până când trupele operative nu vor lansa operația completă de evacuare.[5]

            Cu referire directă la minoritatea evreiască din Basarabia și Bucovina documentele atestă că au existat anumite acțiuni anti-românești și pro-sovietice din acel moment. Acțiunile nu pot fii încadrate ca fiind foarte grave dar au fost destul de grave pentru a alimenta sentimentul anti-semit al momentului.

            Majoritatea documentelor fac referire la acțiuni ca arborarea de steaguri roșii, manifestări de prietenie față de armata sovietică, ofense aduse însemnelor naționale românești, confiscarea de bunuri aparținând armatei sau unităților administrative din teritoriu, participarea la acțiunile trupelor sovietice de dezarmare a unităților și subunităților românești precum și maltratări sau asasinate îndreptate împotriva trupelor românești. Unii istorici argumentează faptul că existența unui număr atât de mare de documente incriminatoare reflectă o realitate istorică aparținând acelui moment aceea că evreii din Basarabia și Bucovina de Nord erau anti-români.[6]

            Conform raportului care face referire la Holocaustul din România “ examinareacritică a documentelor și mărturiilor conduce la concluzii departe de imaginea catastrofală prezentată opiniei publice din momentul cedrării Basarabiei și nordului Bucovinei”[7]. Raportul continuă să prezinte aceste evenimente ca și cum ele ar încerca să mascheze slaba organizare a armatei române. Precizăm faptul că ultimatulul sovietic avea o durată de 24 de ore pentru retragerea armatei și administrației fapt ce ducea inevitabil la o slabă organizare și o anarhie în cazul retragerii armatei române.

            Conform surselor documentare vom preciza câteva dintre cazurile da atac ale evreilor asupra armatei române sau așa numite presupuse atacuri. La Soroca evreii au atacat camioanele Centrului de Recrutare împiedicând astfel evacuarea coloanelor românești. Problema cea mai mare  care se pune este aceea a documentului în sine cât și a relatărilor atât românești dar și evreiești. Astfel la Chișinău avocații evrei dintr-un barou local vor arbora concoarde roșii încă de dinaintea intrări trupelor sovietice comițând de asemenea acte de violență asupra funcționarilor români. La fel vor acționa și cei de la Reni, Ismail și Cahul în marea lor majoritate evrei. Alt exemplu îl constituie evreii din Cernăuți care de cum au aflat de evacuare vor trece la înfăptuirea de acțiuni reprobabile rupând și scuipând tricolorul românesc, suindu-se pe monumentul unirii și arborând steagul roșu.[8]În regiunea Bălți evreii vor cere concursul trupelor sovietice pentru dezarmarea trupelor românești.

            Cert este faptul că în cele descrise vina poate fii atribuită și de o parte și de cealantă. În primul rând poate anumiți soldați au aplicat anumită măsuri în teritoriu care i-au deranjat pe etnicii evrei făcându-i să treacă de partea armatei sovietice dar pe de cealantă parte chiar dacă documentele sunt doar parțial adevărate atitudinea minorității locale este una reprobabilă.

            Retragerea româneascã din Basarabia și nordul Bucovinei a fost de asemenea însoțitã de un val de violențe care vor fii îndreptate împotriva evreilor. Ele au avut loc atât în teritoriile cedate, cât și în Vechiul Regat, în Moldova. Precizăm că ordinele de agresare fizicã,   sau de omorâre a evreilor nu au fost date în nici un caz de Marele Stat-Major sau de alte comandamente superioare, aceasta fiind în multe dintre cazuti inițiativă pornită, în multe de la unitãți, subunitãți, grupuri de militari izolate etc.

 

NOTE

[1]Vitalie Vãratec, Șase zile din istoria Bucovinei (28 iunie . 3 iulie 1940). Invazia și anexarea

nordului Bucovinei de cãtre URSS, Editura Institutului Bucovina-Basarabia, Rãdãuți-Bucovina,

2001, pp. 12-26.

 

[2]Idem, Preliminarii ale raptului Basarabiei și nordului Bucovinei. 1938-1940, Editura Libra, București,

2000, pp. 229-230

[3]Florin Constantiniu, Între Hitler și Stalin. România și Pactul Ribbentrop-Molotov, Editura Danubius, București, 1999, pp. 104-105

[4]Apud, Tuvia, Friling, Radu, Ioanind, Mihail E., Ionescu, Raportul Final, Editura Polirom, Iași, 2004, p. 75

[5]Apud, ibidem, p. 76

[6]Alexandru Șafran, Un tăciune smuls flăcărilor. Comunitatea evreiască din România, 1939-1947, Hasefer, București, 1996, p. 18.

[7]Tuvia, Friling, Radu, Ioanind, Mihail E., Ionescu, Raportul Final, Editura Polirom, Iași, 2004, p. 80

[8]Lya, Benjamin (editor), Documente, Editura Polirom, Iași, 2005, p. 66

""