Autor 2576 vizualizări


Construcţia identităţii germane a presupus, pe lângă instrumentalizarea istoriei şi limbii, şi o înţelegere panteistã a naturii, care se contopeşte cu divinitatea şi spiritul german.  Vechiul german este icoana acestei legãturi ancestrale.

Ideologia populistă (völkisch)este în a doua jumãtate a secolului al XIX-lea infiltratã de rasismul modern şi darwinismul social, dar şi de o moştenire ezotericã ce încheagã individualismul german. Pãgânismul ia avânt şi o datã cu el simbolurile şi cultele aferente. Religia germanicã devine pentru mulţi religia originarã şi originalã a germanitãţii. În 1900 mişcãrile tineretului german percep vechile triburi germanice drept contrabalans la modernitatea industrialã. Se ţin ritualuri pãgâne şi în literatura ezotericã se vorbeşte despre ei ca despre o superrasã pãstrãtoare a moştenirii culturale a civilizaţiilor misterioase din Thule sau Atlantida.

Ariosofia, noua religie

Cea mai pregnantã formã de ideologie populist-ezoterică (esoterisch-völkisch)o constituie ariosofia. Iniţial o idee religioasã pseudo-germanicã, în care se îmbinã gândirea ocultistã cu cea rasistã, curentul preia idei din teosofie, cea mai popularã filosofie ezotericã a secolului al XIX-lea pentru a evolua într-un sistem mai coerent. Reprezentanţi de seamã au fost Guido von List (1848-1919) şi Lanz von Liebenfels (1874-1954). List, cu siguranţã inspirat nu doar de credinţele orfice şi şamanice, ci şi de simplicitasdin Germania, practicã o ascezã riguroasã. Înfiinţeazã în 1908 die Guido-von-List-Gesellschaft gegen Untermenschen und mindere Rassen(Societatea împotriva indivizilor şi raselor inferioare), care are printre membri personaje din NSDAP sau militari. Centrul societãţii îl forma Armanenschaft, Armanenfiind îndrumãtorii spirituali ai arienilor, strãmoşi ai germanicilor şi germanilor.

În 1908 List a compus o scriere popularã chiar şi astãzi, cu precãdere în rândurile neopãgânilor, Das Geheimnis de Runen (Misterul Runelor), în care teoretizeazã runologia ocultã, fãcând referiri şi la descrierea lui Tacitus[1]:Semnele sorţii le pãzesc cu mare sfinţenie. Aruncarea sorţilor e simplã:reteazã dintr-un arbore roditor o ramurã, o taie fãcând din ea mai multe beţişoare, cresteazã pe le anumite semne şi le aruncã la întâmplare şi la noroc pe o pânzã albã.

Apoi, preotul ţãrii, dacã se aruncã sorţii pentru treburile obştii, sau capul familiei, dacã se aruncã pentru unul sau pentru altul, dupã ce se roagã zeilor cu ochii la cer, trage de trei ori câte un beţişor, şi, dupã ce le-a tras, le tâlcuieşte dupã semnele crestate mai înainte. Dacã sorţii sunt împotrivã, nu se mai aruncã în ziua aceea pentru lucrul respectiv, dacã sunt favorabili, se cere ca spusele sã fie întãrite de zborul pãsãrilor, cãci la dânşii se obişnuieşte sã se întrebe glasul şi zborul pãsãrilor. List mai accentueazã şi avansul cultural al germanilor, pericolul conspiraţiei evreieşti, menţinerea rasei ariene, afirmarea unei nobleţi morale aşa cum o elogiazã Tacitus la Germani. În opinia sa, creştinismul este o subjugare şi un amurg al culturii germanice.

Lanz von Liebenfels era membru al Ordinului Cistercian al Sfintei Cruci, ascet şi el. În 1900 fondeazã Ordinul Noului Templu, care avea ca scop întãrirea conştiinţei rasiale şi promovarea aristocraţiei rasiale. Biblia, credea el, ar conţine informaţii ocultate despre un popor şi o limbã misterioase şi un sens mitic, moral şi rasiologic.

În 1905 publicã Ostara(zeiţã a primãverii în mitologia germanicã) unde criticã mixtura etnicã şi împarte etniile dupã valorile morale (aluzie şi la antiteza romano-germanicã a lui Tacitus), mergând pânã la a propune sterilizarea raselor inferioare. Liebenfels a primit deseori titlul de furnizor de idei pentru Hitler, din cauza faptului cã acesta citise Ostaraşi îşi hrãnise concepţia rasiologicã destul de mult din ideile radical ale acestuia.

Un ultim nume de adus în vedere ar mai fi Theodor Fritsch (1852-1934), precursorul antisemitismului germanizant şi autorul cãrţii Handbuch der Judenfrage(Manualul problemei evreieşti). În 1912 întemeiazã Germanenorden, ordin care vedea în Germania predecesorul manualului menţionat şi care işi propunea rãspândirea cultului ariosofic.

În ordinul secret organizat pe bazã de loji se întruneau viziuni anti-Semite şi oculte. Tot în 1912 începe sã activeze mişcarea Reichshammerbund(Uniunea Ciocanului Imperial), un an mai devreme Der Deutsche Ordencare dorea fondarea de aşezãri purificate etnic, iar în 1914 Willibald Hentschel se ocupã de Mittgart-Bund(Uniunea Midgard – tãrâmul omenesc în mitologia nordicã) pentru propãşirea rasei ariene. În noiembrie 1918 este fondatã şi Thule-Gesellschaft(Societatea Thule), cu legãturi în diverse cercuri ariosofice şi naţional-socialiste.

Societatea considera Tibetul patria tuturor ocultiştilor şi mai ales a spiritualitãţii germane de care se conecteazã prin istoria Germani-lor lui Tacitus, care este o continuare a unor civilizaţii ancestrale foarte avansate. Din societate fãceau parte personalitaţi marcante precum Anton Drexier (fondatorul Deutsche Arbeiter-Partei), Karl Haushofer (fondatorul geopoliticii NSDAP), Paul Tafel (membru al conducerii Uniunii Industriale Bavareze), J.K. Lehman (reprezentantul Alldeutscher Verband) sau Alfred Rosenberg (reprezentant al pseudo-arheologiei naziste), prin urmare majoritatea de orientare NS.

Mistificarea din SS

Gândirea mitico-ezotericã a influenţat considerabil SS-ul, “construit dupã principii masonice, chiar dacã francmasoneria însãşi era apreciatã de regim. Permisul necesar pentru apartenenţa în organizaţie – de altfel nu doar în SS-se obţine pe baza statutelor din 1912 ale lui Germanenorden, ai cãrui membri trebuiau sã deţinã o puritate a sângelui pânã la al treilea grad”[2].

Nu întâmplãtor se numeau toate şcolile NSDAP în care era educat tineretul partidist Ordensburgen. Şi Himmler fãcea deseori referire la ordinul sãu soldãţesc, naţional-socialist, de oameni cu moştenire genetic nordicã, net superioarã celorlalte, capabilã sã facã faţã oricãror provocãri în rãzboi. Aluziile la Tacitus cuprind mai multe pasaje în care acesta vorbeşte despre calitãţile rãzboinice de neîntrecut ale barbarilor de la Rin.

De exemplu[3]Dacã obştea unde s-au nãscut stã în toropeala şi rãgazul unei pãci îndelungate, mulţi tineri de viţã se duc de bunã voie la acele seminţii care se rãzboiesc:asta o fac şi pentru cã neamului acestuia nu-i place odihna şi pentru cã ei se pot face mai uşor cunoscuţi în mijlocul primejdiilor, şi pentru cã cineva nu poate ţine lângã sine o ceatã mai mare de rãzboinici decât numai cu strãşnicia rãzboiului. Cãci ei cer de la dãrnicia unei cãpetenii calul de rãzboi şi suliţa biruitoare, cruntã de sânge. Drept simbrie, cãpeteniile le dau mâncãruri proaste, dar din belşug. Izvoarele acestei dãrnicii sunt rãzboaiele şi prãdãciunile:mai greu i-ai face sã are pãmântul şi sã-i aştepte roadele decât sã cheme la luptã pe duşman şi sã suporte rãnile, ba la ei chiar se socoteşte trândãvie a câştiga în sudoare feţei ceea ce poţi dobândi cu sânge).

Sau:despre batavi[4]scutiţi de dãri şi de sarcini şi ţinuţi de-o parte numai pentru nevoia luptelor, ei sunt pãstraţi pentru rãzboaie, ca nişte arme de atac şi apãrare). Sau:despre chatti[5]Ei facînceputul tuturor luptelor, ei alcãtuiesc cea dintâi linie de bãtaie, îngrozitoare la vedere:nici în vreme de pace nu au o înfãţişare mai blândã). Sau despre hari[6].: De altfel, harii întrec în putere popoarele enumerate mai devreme, dar, în mod deosebit, sunt şi fioroşi, ba încã-şi mai sporesc sãlbãticia firii cu meşteşuguri şi cu vreme dinadins cãutatã:scuturi negre, trupuri cãnite, pentru lupte ei aleg nopţile cele mai intunecate. Şi numai înfãţişarea înfricoşatã a acestei armate de strigoi te sperie de moarte:niciun duşman nu poate înfrunta aceastã nemaivãzutã, ai zice drãceascã privelişte, cãci în toate bãtãliile întâi şi întâi ochii sunt biruiţi.

Cultul rãzboinicului ca parte integrantã a mitului Germanic şi element primar de neopãgânism (de altfel, mitologia nordicã abundã în imagini ale rãzboiului, codificând aspecte ale societãţii) a fost un model mental puternic pentru Himmler, care plãnuia înfiinţarea unui stat suveran al SS-ului, cu armatã şi legislaţie proprie, “şi mai ales, sustras partidului, care nu are avea drepturi în interiorul sãu. În acest ordin-sanctuar SS-ul ar avea posibilitãţi nelimitate de a pune în practicã Weltanschauung-ul sãu şi a devansa întreaga lume”[7].

Preocupãrile mitico-politice ale lui Himmler nu se opresc aici:“Himmler, care printer altele se considera încarnarea lui Heinrich des Voglers, ordonã camarazilor sãi din societatea ştiinţificã fondatã în acest scop şi dispunând de capacitãţi multiple, Deutsches Ahnenerbe, sã cerceteze teme precum Erberinnerung(moştenirea memoriei colective care poate reînvia şi impune pãgânismul germanic), Graalul din Provence, cartografierea precisã a lãcaşurilor de cult germanice din nord, runologia aplicatã şi abilitãţile parapsihologice ale cãlugãrilor din Tibet”[8].

Între istorie şi ideologie neopãgânã

Influenţa gândirii ezoterice şi neopãgâne asupra simbolisticii naţional-socialiste nu este deloc de neglijat. De fapt, totalitarismele reprezintã “materializãri ale unei etape ştiinţifice revolute. Nu atât presiunea ideologicã asupra ştiinţei este cea care marcheazã diferenţa, ci voinţa de a ignora tendinţele ştiinţifice ale propriului timp. Un refuz masiv al istoriei, afectând nu doar ştiinţa”[9]. Structura nazismului împingea cãtre un anacronism exprimat prin idolatrizarea imaginii lui homo germanicustaciteic şi cãtre un iraţionalism compus din rasism primar, mitologie nordicã, pseudo-arheologie, ezoterism, ariosofie. Acestea nu contau decât în mãsura în care puteau contribui la doctrina de acţiune hitleristã. Paradigmele din secolul al XIX-lea, îndeosebi Germanenmythos, apologie a virtuţilor ‘rasei’ germane, “pãreau mult mai convenabile:mai ferme, mai simple, mai liniştitoare, mai apropiate de o anumitã tipologie religioasã, şi cu atât mai potrivite pentru susţinerea edificiului totalitar”[10].

Citeste si:

   Mituri din identitatea germanilor

Paradoxal, omul nou şi lumea purificatã invocã o reîntoarcere la Germanialui Tacitus privitã din douã perspective contrare:o vârstã de aur, care absolutizeazã libertatea, natura sãlbaticã, paradisul armoniei, dar si o utopia, care absolutizeazã ordinea, coerenţa, regulile bine structurate. Mitul germanic se voia o depãşire a condiţiei umane contemporane prin reîntoarcere la origini, origini care sã justifice nevoia de o societate închisã şi nealteratã de exterior, de un ‘bun sãlbatic’ barbar, dar organizat. Este pânã la urmã un milenarism, pentru cã se urmãreşte principiul revoluţionar, care propune anihilarea istoriei şi zidirea uneia noi dupã un proiect bine definit.

“Grupãrile etniciste, neopãgâne şi ezoterice au sprijinit ascensiunea naţional-socialismului prin închegarea unor legãturi personale, dezvoltarea mitologiei şi concepţiei etniciste şi influenţa cultural-deterministã a mişcãrii völkisch[11]. Ezoterismul, Germania taciteicã  şi mitologia nordicã trebuie privite mai degrabã ca pãrţi integrante ale viziunii totalitare decât ca victime ale sale. Înrâurirea esenţialã a mişcãrii naţionaliste şi totalitare asupra înţelegerii istoriei şi culturii provin în primul rând din direcţia etnicului ca structurã închisã cu dezvoltare organicã şi autonomã, şi apoi din tendinţele de uzanţã a ezoterismului şi nordismului.

Acestea din urmã sunt anexe ale rasiologiei şi pseudo-arheologiei. Au avut un rol secundar, de a contribui la conturarea unui tablou complet al lui homo germanicus, spiritualitatea şi chiar cultul rãzboinicului neavând un sens intrinsec, ci în mãsura în care erau integrate în mitologia totalitarã. Într-adevãr existau grupãri neopãgâne, dar în general ezoterismul şi spiritualitatea nu erau apreciate dacã nu se aflau în slujba NS-ului, ba chiar interzise.

Motivul pentru îngrãdirea curentelor din noul val de religiozitate asociat direcţiei etniciste ţineau probabil de ideea cã astfel de concepte individualiste şi elitiste contraziceau ideea comunitãţii, Volksgemeinschaft, care viza un colaboraţionism cu marile Biserici şi afirmarea unei Weltanschauungşi simbolistici unitare, care sã asigure coeziunea regimului (de altfel, şi opera tacitianã a funcţionat tot ca un liant cultural şi politic). Alte confesiuni ar fi reprezentat o problemã suplimentarã de control. 



[1]Germ., X.

[2]Tegtmeier, R,  Magie und Sternenzauber – Okkultismus im Abendland, Köln, 1995, p. 232.

[3]Germ., XIV.

[4]Germ., XXIX.

[5]Germ., XXXI.

[6]Germ., XLIII.

[7]Teugtmaier, R., op. cit., p. 233.

[8]Ibid.

[9]Boia, Lucian,  Pentru o istorie a imaginarului, Bucureşti, 1998, p. 77.

[10]Ibid.

[11]Hansen, H,  Eine Verortung der Parallelen von New Age und Nationalsozialismus, în Antivisionen:Schicksal&Herrschaft – Materialien zur Kritik an der New Age Bewegung, Hamburg, 1997, p. 40.