Obiceiurile bune se deprind acasă  jpeg

Obiceiurile bune se deprind acasă

Autor: Redacția

Efectele încălzirii globale se resimt tot mai des, din ce în ce mai intens și afectează întreaga biosferă. În acest context, din ce în ce mai multe persoane acordă o importanță deosebită obiceiurilor sănătoase, produselor eco și companiilor responsabile, pentru a oferi șanse egale generațiilor de mâine.

Dar schimbarea obiceiurilor nu trebuie percepută ca un efort imposibil. Chiar și cele mai mici modificări comportamentale, aparent insignifiante, dar adoptate la scară largă, pot avea ca efect stoparea schimbărilor climatice și garantarea unui viitor sustenabil. Colectarea selectivă a deșeurilor, întreruperea iluminării la părăsirea unei camere, folosirea responsabilă a apei și aprovizionarea cu bunuri de larg consum produse local sunt doar câteva exemple care pot fi adoptate facil și transformate în obiceiuri prin puterea exemplului. În ceea ce privește obiceiurile de consum, produsele de calitate, care își pot servi scopul pe termen îndelungat, sunt produsele cu cel mai mic impact asupra mediului.

 advertorial online 4 GRUNDIG 1080x1080px 200909 jpg jpeg

Anul acesta Grundig aniversează 75 de ani de la înființare și cu această ocazie, a lansat campania It starts at home, prin care dorește să inspire grija pentru viitor și să arate că marile schimbări pot începe chiar și cu acțiuni mărunte. Obiectivul Grundig nu este doar să dezvolte produse electrocasnice cu design distins și de cea mai înaltă calitate, capabile să respecte mediul înconjurător. Brandul își propune să îi inspire pe oameni în mediul lor cel mai intim, acasă, propunându-le un scop comun, acela de a îmbunătăți lumea în care trăim cu toții. Totodată, Grundig face apel la spiritul responsabil al consumatorilor, îndemnându-i să îmbrățișeze și să transmită mai departe valori fundamentale precum grija, bunătatea și respectul pentru cei din jur și pentru natură.

Astfel, Grundig, care timp de 75 de ani și-a creat o reputație solidă, producând electronice și electrocasnice fiabile ce răspund tuturor nevoilor dintr-o locuință, răspunde comportamentului în continuă schimbare al consumatorilor săi, acelora care știu că mediul înconjurător este responsabilitatea fiecăruia dintre noi și care sunt dedicați acestei cauze. Prin adoptarea celor mai înalte standarde în procesul de fabricație, produsele Grundig respectă natura și sunt proiectate astfel încât să utilizeze în mod optim energia electrică, apa sau detergenții. Totodată, acestea contribuie la reducerea timpului necesar activităților casnice, oferindu-ne mai mult timp petrecut în familie.

Asumarea rolului de model și furnizarea de exemple clare, prin acțiuni concrete, sunt o sursă de inspirație pentru cei care vor să urmeze calea unui viitor mai bun și mai responsabil. Soluții precum încorporarea plasticului reciclat în produse folosite de-a lungul mai multor ani sunt metode eficiente de încetinire a poluării și exemple clare de acțiune care vin în sprijinul sustenabilității.

www.grundig.ro