Autor 19764 vizualizări


Poporul român este foarte nemulțumit de întreaga clasă politică și discuțiile pe la colț de stradă sau în mijloacele de transport în comun sunt deosebit de interesante pentru a afla ceea ce se gândește în adâncul creierului social. Politicienii actuali cred că dacă dau tot felul de privilegii către anumite categorii sociale pot satisface întreaga comunitate. Dimpotrivă. Imaginea conducătorilor este complet distrusă de certurile nesfârșite și de acumularea primitivă de capital prin tot felul de metode. 

Nu este de mirare că nu există astăzi un lider care să aibă o imagine mai bună ca Nicolae Ceaușescu, cel care era patriot adevărat, oferea locuri de muncă și locuințe și nu trăia în luxul dezmățat al ziselor elite de astăzi. Nu este de mirare că dictatorul de până în decembrie 1989 ar fi votat de către alegătorii sătui de ceea ce se vede cu ajutorul mijloacelor de informare în masă. Ideea de patriotism a fostului conducător a pornit de la înfruntarea sovieticilor în anul 1968 cu ocazia intervenției blocului comunist în Cehoslovacia. Aparatul de propagandă a acționat intensiv pentru a pune semnul egalității între comunist și patriot. 

 Problema este că Nicolae Ceaușescu n-a fost niciodată patriot, ci doar un agresiv agent al ideologiei comuniste pe meleagurile românești. Exista o fotografie din 30 august 1944 în care se vedea micul agent stalinist întâmpinând cu căldură primele unități ale Armatei Roșii în apropiere de București. Locuitorii fugeau de noul invadator, temuții ruși din mentalitatea populară, și Nicolae Ceaușescu îi primea cu brațele deschise pentru că spera să avanseze în noua ierarhie. Se știa că Uniunea Sovietică era mama lagărelor de exterminare, dar cel născut la Scornicești dorea să devină un lider totalitar în slujba străinilor. Nu este de mirare din moment ce în Occident existau intelectuali rafinați ce susțineau că Stalin este făuritorul unei lumi noi, perfecte.


Nicolae Ceauşescu (dreapta), la intrarea Armatei Roşii în Colentina, 30 august 1944 (© „Fototeca online a comunismului românesc”, cota: 19/1944)

Poporul finlandez a dat dovadă de o fermitate feroce în fața năvălitorului comunist în perioada 1939 – 1944 și nu s-a reușit aducerea la putere a cozilor de topor. Iosif Stalin a tocat armate întregi pentru îndeplinirea visului ideologic, dar micuța țară a devenit prea scumpă chiar și pentru cel ce nu se uita la bani și oameni. A rămas în afara lagărului comunist și se vede diferența față de România supusă experimentelor de către cel ce terminase o școală rurală. Oare câți finlandezi sunt refugiați în România? 


Miting în Piaţa Universităţii, organizat cu ocazia intrării trupelor sovietice în Bucureşti, 30 august 1944. Nicolae și Elena Ceauşescu, în centru (© „Fototeca online a comunismului românesc”, cota: 19/1944)

Pofta de putere nu avea limite și țăranul cu clase puține a vrut cu orice preț să demonstreze că poate să fie un adevărat conducător. A avut grijă să contribuie la eliminarea celor cu studii reale din societate și să se înconjoare de o gardă care să-i apere veșnic fericirea și ideile. N-a avut nimic în comun cu poporul român, ci s-a ghidat numai după idei luate de prin operele lui Marx, Engels, Lenin și Stalin. A avut un comportament brutal împotriva maselor pentru a elimina orice fel de opoziție, dar aplicarea constantă, hotărâtă, a deciziilor pare plăcută celor ce nu mai trăiesc sub jugul birocrației de partid. Mulțimile sunt mereu impresionate de liderii ce par puternici, fermi. Nu contează dacă iau decizii corecte. Dacă dau semne de slăbiciune, masele se pot întoarce împotriva celui adorat, mai ales dacă sunt manipulate discret de anumite cercuri de putere.

 Nicolae Ceaușescu n-a fost niciodată patriot, intrarea în partidul comunist însemnând că dorea pentru români introducerea lagărelor de exterminare, a foametei și a sărăciei după modelul ce exista în Uniunea Sovietică. România trebuia să fie un uriaș lagăr de concentrare condus de poliția politică după indicațiile venite de la Moscova. 

Bibliografie minimală

Direcția Orășenească de Statistică București, Anuarul statistic al Orașului București 1959, București, 1959.
Anuarul statistic al R.P.R. 1957.
Anuarul statistic al Republicii Socialiste România 1985.
Anuarul statistic al României 1993, Comisia Națională pentru Statistică, București, 1993.
Documente ale Partidului Comunist Român, Societatea socialistă multilateral dezvoltată, Editura politică, București, 1972.
Preda Gavriil, Petre Opriș, România în Organizația Tratatului de la Varșovia 1954 – 1968, vol. I, Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului, București, 2008.
Statele lumii, ediția a II-a, Editura științifică și enciclopedică, București, 1976.
Constantiniu, Florin, O istorie sinceră a poporului român, Univers enciclopedic, București, 1997.
Filip, Corneliu, Tratatul de la Varșovia, Editura Cetatea de Scaun, Târgoviște, 2006.
Gorbaciov, Mihail, Scrieri alese 1985 - 1986, Editura Politică, București, 1987.
Istoria Aviației Române, Editura Ştiințifică și Enciclopedică, București, 1984. 
Istoria Românilor, vol. X, Editura Enciclopedică, București, 2013.
Midan, Christophe, Crearea unei armate populare O perspectivă franceză asupra evoluției forțelor armate române de la 23 august 1944 până în 1975, Editura Militară, București, 2015.
Moț, Ovidiu, E., Pitești O istorie în date, Editura Pământul, Pitești, 2008.
Neamț, Editura Sport-Turism, București, 1981.
Negrea, Radu, Banii și puterea, Humanitas, București, 1990.
Opriș, Petre, Licențe străine pentru produsele civile și militare fabricate în România (1946 – 1989), Editura Militară, București, 2018.
Opriș, Petre, România în Organizația Tratatului de la Varșovia (1955 – 1991), Editura Militară, București, 2008.