Autor 10137 vizualizări


Sfârşitul celui de al Doilea Război Mondial a parafat încheierea confruntărilor militare dintre aliaţi şi trupele Axei, dar a şi deschis un nou front de luptă între aliaţi pe tărâmul spionajului. 

Vrând să atenueze şi să stopeze influenţa sovietică în Europa de Est, spionajul american a întreprins o serie de misiuni spectaculoase la Bucureşti. Scopul acestora era organizarea opoziţiei naţional-creştine pentru a lupta împotriva comunismului instaurat de sovietici.

La 10 iunie 1946, generalul Hoyt Vandenberg a devenit cel de-al doilea director al Serviciilor Centrale de Informaţii Americane. Împreună cu Pentangonul stabilise că cea mai bună metodă de a opri înaintarea sovieticilor în Europa era întreruperea căilor de aprovizionare ale Armatei Roşii din România. Astfel, biroul lui Vandeberg pentru Operaţiuni Speciale şi-a propus să formeze o forţă de rezistenţă în România. Premisele erau de bun agur pentru spionajul american.

Cu doar doi ani în urmă, în august 1944, Frank Wisner, un redutabil ofiţer de spionaj american, organizase la Bucureşti o operaţiune de mare amploare care a fost un succes total. A negociat eliberarea si evacuarea din România a tuturor aviatorilor americani, prizonieri aici. Frank Wisner formase la Bucureşti o reţea de agenţi extrem de doritoare în a-şi oferi serviciile americanilor. Ce nu a prevăzut Wisner a fost înflitrarea în această reţea a agenţilor sovietici. Lipsiţi de experienţa contra-spionajului, tineri agenţi americani de la Bucureşti aveau să cadă repede în capanele întinse de spionajul sovietic.

Spionajul american la Bucureşti şi PNŢ-ul

Pentru a pune la punct o rezistenţă împotriva sovieticilor în România, Vandeberg le-a ordonat locotenentului Ira C. Hamilton şi maiorului Thomas R. Hall, detaşaţi la misiunea americană din Bucureşti, să organizeze Partidul Naţional Ţărănesc într-o adevarată forţă de rezistenţă împotriva comunismului. Deoarece cei doi nu prea cunoaşteau limba română s-au bazat foarte mult pe ghidul pe care îl aveau. Acesta era un agent recrutat de Wisner, pe nume Teodor Manicatide, fost sergent în cadrul corpului de informaţii al armatei române. În 1946, lucra la misunea militară americană din  Bucureşti, ca translator ziua şi spion noaptea. El i-a pus pe Hamilton şi pe Hall în contact cu liderii Partidului Naţional Ţărănesc, cărora le-au oferit suportul clandestin al SUA, materializat în arme, bani şi informaţii.

O operaţiune spectaculosă

Apoi, cei doi împreună cu noul birou al serviciilor de informaţii americane de la Viena au pus la punct un nou plan îndrăzneţ. I-au scos din România pe fostul ministru de externe al ţării, Grigore Niculescu-Buzeşti, împreună cu alţi cinci membri ţărănişti. Liderii PNŢ l-au mandat pe Grigore Niculescu-Buzeşti să reprezinte în străinătate opoziţia din România. Modul prin care i-au scos din ţară a fost deosebit. I-au sedat, apoi au fost puşi în saci de poştă şi au fost duşi în siguranţă la Viena, iar de acolo în Elveţia.

În urma acesti operaţiuni, serviciile de informaţii sovietice şi române au descoperit rapid întreaga reţea de spioni americani. Cei doi agenţi americani, împreună cu ghidul lor român, au fugit rapid din România pentru a scapa cu viată. Întreaga prigoană a autorităţilor comuniste române şi sovietice s-a îndreptat, însă, spre liderii Partidului Naţional Ţărănesc. Cei trei agenţi americani au fost judecaţi şi condamnaţi în absenţă într-un proces public, după ce martorii au jurat că se dăduseră drept agenţi ai servicilor de informaţii americane.

Până la sfârşitul iernii, toţi românii care fuseseră recrutaţi de Wisner şi apoi de predecesorii lui aveau fie arestaţi, fie morţi, iar secretarul lui personal se sinucisese. Mai mult, Grigore Niculescu-Buzeşti a fost condamnat în contumacie de Tribunalul Militar al Regiunii a II-a din Bucureşti la muncă silnică pe viaţă, cinci ani de degradare civică, confiscarea averii şi 50.000 de lei cheltuieli de judecată.

Eşecul spionajului american în România

Acesta a fost momentul în care lideri comunişti de la Bucureşti împreună cu autorităţile sovietice de ocupaţie au hotărât să lichideze întreaga opoziţie din România. Ţinta principală fiind bineînţeles liderii PNŢ cărora li s-a înscenat o eventuală fugă din ţară.

În iulie 1947, autorităţile comuniste au anunţat arestarea unui grup de fruntaşi naţional-ţărănişti, care ar fi încercat să părăsească clandestin România, aceştia au fost reţinuţi pe un câmp din localitatea Tămădău în apropierea a doua avioane. Înscenarea a oferit prilejul comuniştilor de a-i aresta pe aproape toţi fruntaşii partidului din Capitală.

Din grupul care a căzut în capcana comuniştilor  făceau parte:Ion Mihalache, vicepreşedinte PNŢ, cu soţia, Nicolae Penescu, secretar general PNŢ, cu soţia, Nicolae Carandino, directorul ziarului „Dreptatea”, cu soţia, Ilie Lazăr, doctorul Constantin Gafenco, inginerul Gheorghe Popescu, Dumitru si Eugen Borcea.

A urmat, între 29 octombrie şi 11 noiembrie, procesul lui Iuliu Maniu, Ion Mihalache şi al altor lideri ai PNŢ acuzaţi de activitate "trădătoare şi conspirativă", sprijinită de "cercurile imperialiste din Statele Unite ale Americii”.

Procesul s-a finalizat prin condamnarea lui Iuliu Maniu şi Ion Mihalache la temniţă grea pe viaţă şi a dus la moartea lor în închisoarile comuniste. O dictatură brutală şi rece s-a înstaurat în România, iar preluarea puterii de către regimul comunist a fost grăbită şi de eşecurile acţiunilor sub acoperire întreprinse de spionajul american la Bucureşti.