O nuntă fără pereche

Autor 12051 vizualizări


În secolul al IV-lea a.Chr., faima ospețelor ateniene începe să fie concurată de luxul afișat al macedonenilor din preajma lui Filip al II-lea și Alexandru. Athenaios, bunul nostru tovarăș de drum, reproduce in extenso un schimb de scrisori databil fie în ultimii ani ai sec. IV a.Chr., fie în prima decadă a secolului următor, care au drept subiect asemenea împrejurări festive – și, evident, gastronomice. El amintește de scrisoarea al cărei autor este un anume Hippolochos macedoneanul și de replica epistolară datorată amicului acestuia, pe nume Lunkaios. Ei s-ar fi înțeles ca fiecare să-i descrie celuilalt într-o scrisoare un ospăț din cale-afară de somptuos la care a fost invitat.

Athenaios sugerează că Hippolochos, probabil și Lunkaios, făceau parte dintre erudiții din cercul discipolilor lui Teofrast din Eresos, elevul și succesorul lui Aristotel în fruntea școlii filosofice numite Lukaion, Liceul, după numele sanctuarului dedicat lui Apollon Lukaios, „al Lupilor”, în preajma căruia era situată școala aristotelică. Lunkaios descrie banchetul oferit de Lamia, cântăreața din aulos – fluierul cu două tuburi – în cinstea iubitului ei, regele Demetrios supranumit Poliorketes, distrugătorul de cetăți, unul dintre cei mai aprigi competitori în confruntarea pentru moștenirea lui Alexandru cel Mare. Hippolochos evocă în amănunt nunta unui personaj de vază de la curtea macedoneană, pe nume Caranos.

Deși consacră curtezanelor, și cu deosebire celor ateniene, paragrafe substanțiale, textul Deipnosofiștilor este destul de sumar în evocarea Lamiei și celebrei ei ospitalități. În schimb, Athenaios citează aproape integral scrisoarea lui Hippolochos, păstrând o evocare amănunțită a ospățului de nuntă a lui Caranos și a excepționalei dărnicii pe care acest eveniment l-a prilejuit. 

Cine era Caranos ?

Identitatea acestui Caranos e destul de incertă. Numele pe care îl poartă indică un personaj de rang înalt de la curtea regilor macedoneni, de vreme ce, după tradiție, Caranos s-ar fi numit însuși întemeietorul dinastiei regale a Argeazilor. Se povestea, într-adevăr, că, în ultimii ani ai sec. IX a.Chr., un grup de coloniști în frunte cu un anume Caranos din neamul Heraclizilor ar fi părăsit cetatea Corintului și s-ar fi stabilit în nordul Greciei, întemeind acolo regatul Macedoniei. Caranos ar fi domnit aproape 30 de ani, întemeind prima capitală a regatului la Aigai. 

Caranos despre care vorbește însă Athenaios este un contemporan al diadohilor, dar e posibil să fi fost un membru al familiei regale a lui Filip al II-lea;s-a crezut o vreme că ar fi fost chiar fiul lui Filip cu ultima lui soție, Cleopatra Eurydice, dar sursele afirmă în cor că din această căsătorie ar fi rezultat doar o fiică, pe nume Europa.

Succesiuni însângerate

Un cunoscut autor francez de cărți de popularizare savantă asupra istoriei antice, Paul Faure (cunoscut și la noi pentru cartea despre Creta epocii bronzului), presupunea, în volumul despre Alexandru cel Mare, că, dimpotrivă, Caranos ar fi fost fiul lui Filip din prima sa căsătorie, cea cu Phila, văduva fratelui său Perdiccas. Phila ar fi murit dând naștere lui Caranos, dar Iustin greșește susținând că acesta ar fi fost ucis la urcarea pe tron a lui Alexandru cel Mare. E adevărat însă că frații vitregi ai tânărului rege, Amyntas IV și Europe, au fost suprimați la urcarea lu Alexandru pe tronul Macedoniei, în 336 a.Chr. 

Aceste sângeroase inaugurări ne șochează pe bună dreptate, dar trebuie să înțelegem că ele nu sunt atât semne ale unei cruzimi neobișnuite, cât rezultatul tragic al poligamiei regilor macedoneni, care putea fi un instrument politic interesant, dar complica peste măsură problemele de succesiune. Pretutindeni unde există mai mulți posibili succesori legitimi ai monarhului defunct – de la curtea Marelui Rege al Persiei la Sublima Poartă – lichidarea concurenților face parte, din nefericire, din uzanțele statornice ale dinaștilor. Chiar dacă, în Macedonia, exista instituția aclamării de către armată a urmașului de „os” Argead, avem date suficiente și în legătură cu predecesorii lui Filip, și în ce-i privește pe urmașii acestuia, pentru a înțelege mecanismele prea adesea sângeroase ale tranziției de la un rege la altul.

O nuntă selectă

Athenios nu pomenește nimic despre moartea lui Caranos, dar descrie amănunțit nunta acestuia, citând in extenso scrisoarea lui Hippolochos. Îi voi urma exemplul. Caranos a organizat un ospăț foarte select, la care a invitat doar 20 de convivi, pe care, însă, i-a copleșit literalmente cu daruri prețioase. Încă de la intrare, i-a încununat cu câte o cunună de aur, iar, de cum s-au așezat la mese, le-a și dăruit câte o cupă de argint. 

Îndată ce au golit cupele, oaspeții au căpătat câte o jimblă așezată pe un platou de bronz, o lucrătură corintiană deosebită, și, alături, carne de pasăre din belșug – pui, rață, porumbei, câte o gâscă întreagă. Când oaspetele golea platoul, îl dădea în spate sclavului care îl slujea – înțelegem că pentru a i-l duce acasă la plecare. După ce li s-au servit tot felul de bunătăți, au primit fiecare câte un alt platou, de data asta de argint, pe care se afla o jimblă proaspătă, dimpreună cu friptură de iepure, de ied, de gâscă, porumbei și prepelițe, și toate soiurile imaginabile de păsări. 

După ce ne-am săturat, povestește Hippolochos, le-am dat sclavilor ce rămăsese, cu platouri cu tot, după care ne-am spălat pe mâini, și ni s-au adus ghirlande din cele mai exotice flori din toate țările lumii, iar fiecare dintre ghirlande era împodobită cu un inel de aur de greutatea primelor ghirlande care ne împodobiseră la începutul ospățului. 

Intermezzo

Acolo unde azi s-ar aduce primul rând de cafele, la ospățul macedonean au intrat în sală cântărețele din aulos și muzicanți tocmai din insula Rhodos, cu un fel de harpe numite sambuca. Hippolochos spune că pe muzicien și-i amintește goi pușcă – deși unii susțin totuși că aveau câte o tunică ușoară. După ce au intonat un preludiu, aceștia au plecat, fiind înlocuiți cu alții, purtând fiecare câte două vase cu parfum – unul din aur și celălalt din argint, legate între ele cu o legătură de aur. Vasele aveau fiecare o capacitate de o cotyle – 273.6 ml – și fiecare conviv a primit câte o pereche de vase cu parfum. 

Câte un bou fript cu tavă cu tot

A urmat cina:într-o tavă mare din argint cu o margine lată de aur, îndeajuns de mare pentru un uriaș bou fript, care zăcea acolo culcat pe spate, arătându-și pântecele umplut cu tot felul de bunătăți:sturzi fripți, nenumărate ciocănitori, gălbenușuri de ou și stridii. Fiecare comesean a primit câte un astfel de bou fript împreună cu tava lui. Am băut vin, după care am prmit fiecare câte un ied proaspăt fript, pe câte un alt platou asemenea celui dintâi, și cu câte o lingură de aur pentru fiecare. Și văzând Caranos că eram tare înghesuiți de atătea daruri, a poruncit să ni se împartă coșuri făcute din fâșii de fildeș meșteșugit lipite între ele, ceea ce ne-a încântat peste măsură. 

""