O mică istorie a îngheţatei

Autor 11418 vizualizări


„Bunica înghetatei“ s-a nascut în China, cu peste doua mii de ani în urma. Era pregatita din orez bine fiert în lapte, cu multe arome. Compozitia era pusa apoi la racit în zapada. De altfel, multe din dulciurile traditionale chinezesti aveau în compozitia lor sucuri si fructe înghetate, cu sau fara lapte. În niste carucioare speciale, vânzatorii de dulciuri îsi carau marfa mai ales pe drumul Pekinului, vesnic aglomerat.

Din Extremul Orient, reteta amestecului de lapte cu fructe înghetate a fost adusa, de catre vestitul calator Marco Polo, si în Europa, în Italia, de unde s-a raspândit apoi în toate tarile.

Si la nunta Caterinei de Medicis cu Henri al II-lea al Frantei, care a avut loc în 1533, oaspetilor li s-a servit, printre alte rafinamente culinare, si un desert înghetat, un fel de crema dulce cu multe fructe.

În vremurile acelea înghetata era doar pentru bogati, fiind foarte scumpa, din cauza dificultatilor legate de conservarea ghetii pe timpul verii. Dar, pe la 1560, un doctor spaniol,  Blasius Villa Franca, ce traia la Roma, a descoperit ca, daca se adauga anumite saruri în zapada sau gheata, alimentele se congeleaza mult mai rapid. Descoperirea a dus la marirea si diversificarea productiei de înghetata, dar si la raspândirea ei în toate tarile Europei.

„Hokey-Pokey“
Emigrantii italieni au dus, în secolul al XIX-lea, înghetata pâna în America. Ei erau cunoscuti sub numele de „hokey-pokey“, care vine de la „ecco un pocco!“ („ia putin!“), chemarea cu care ei se adresau cumparatorilor.

În Tarile Române acest deliciu alimentar a fost gustat pentru prima data la curtea lui Constantin Brâncoveanu. Domnitorul, ale carui tabieturi rivalizau cu acelea de la cele mai sofisticate curti renascentiste, avea chiar un ghetariu sapat în pamânt si un slujitor care se îngrijea ca întotdeauna în „legnita“ (ghetarie) sa fie sorbeturi, apa, fructe si vin, creme înghetate si siropuri groase pentru ospetele domnesti.

Pe la 1810, Consulul Angliei la Bucuresti, W. Wilkinson, nota în Însemnarile sale zilnice ca:

„la nordul orasului exista un loc numit Helesteu, un lac la vreo mila departare de oras (…) unde este o cafenea în care se pot cumpara înghetate si alte racoritoare.“

Si la Iasi, în casele logofatului Constantin Bals, în camere pline cu buchete de flori, doamnele timpului luau cafea, înghetata si siropuri, în timp ce domnii jucau carti, „whist“ sau „boston“.

În loc de epilog

Profesorul si ziaristul francez Ulysse de Marsillac nota în „Ghidul calatorului prin Bucuresti“:

„Hotarât lucru, cel care a construit capitala acestei tari frumoase pe un loc atât de uricios n-a avut în sufletul lui nici un strop de poezie si nici macar simt artistic, dar nimic nu poate rivaliza cu înghetata care se poate mânca la cofetaria fratilor Capsa, ce-au studiat la Paris, cu celebrul maestru al artei culinare, Boissier.“

Astazi, cele mai bune inghetate pot fi mâncate in Bucuresti, la cofetariile si restaurantele deschise de italieni. Astfel, italienii n-au fost doar „carausii“ inghetatei in lumea intreaga, ei sunt si cei mai priceputi maestri in prepararea acestui deliciu rece.

sursa:Istorii Regasite