Autor 2001 vizualizări


La finele deceniului al II-lea al secolului al IV-lea Isocrates amintea Eladei întregi de serviciile aduse în trecut de către Athena (Panegiriculpublicat în 380), îndemnându-i pe greci să se unească sub egida protectoare atheniană. După ce asociază apariţia agriculturii cu darul oferit athenienilor de către zeiţa Demetra, Isocrates purcede la întocmirea unui „dosar istoric” al progreselor pe care cetatea sa le-a înregistrat, spre beneficiul cetăţilor ei şi al altora, pe drumul spre democraţie.

„Găsindu-i pe greci fără legi şi locuind împrăştiaţi, pe unii asupriţi de tirani, pe alţii pradă anarhiei ea (este vorba de cetatea Athena, n.n) i-a scăpat de aceste calamităţi, supunându-i pe unii puterii sale, iar altora dându-se pe sine drept exemplu. Într-adevăr, Athena este prima cetate care a stabilit legi şi care a pus bazele unei forme de guvernământ stabil. (...) Cei dintâi care aduseră în faţa tribunalelor de judecată cazurile de omor şi care au vrut să pună capăt conflictelor prin raţiune şi  nu prin forţă, au făcut apel la legile noastre şi au judecat în conformitate cu ele. Pe deasupra, Athena  a inventat dintre arte pe acelea care servesc  la nevoile vieţii vieţii ca şi pe acelea destinate desfătării.(...)

Pe lângă acestea există unele teritorii care nu produc de toate, ele duc lipsă de unele produse în schimb au altele din abundenţă. Şi cum locuitorii lor sunt puşi în mare încurcătură, neştiind unde să desfacă unele produse şi de unde să-şi procure pe celelalte, Athena le-a venit în ajutor. Ea a înfiinţat în mijlocul Greciei un târg, Pireul, care dispune de o abundenţă atât de mare de produse, încât cele care erau anevoie de găsit în celelalte tîrguri, aici puteau fi uşor procurate.  Cetatea noastră, în ceea ce priveşte filosofia şi elocinţa, s-a situat în fruntea celorlalte cetăţi aşa încât discipolii ei au devenit profesorii altora (...).

Datoria mea este să vorbesc despre ceea ce este particular, despre ceea ce ne îndreptăţeşte pretenţiile noastre de hegemonie ... Atât de mult cetatea noastră a întrecut celelalte cetăţi înainte de distrugerea ei, încât chiar după ce a fost ruinată (este vorba de incendierea oraşului de către perşi în al doilea război medic, n.n.), ea a adus în această luptă care se da pentru eliberarea Greciei mai multe trireme decât au adus la un loc acei care au luat parte la această luptă. Şi nimeni nu poate fi atât de pornit împotriva noastră încât să nu recunoască că noi grecii, datorită acestei bătălii navale (Salamina), am ieşit învingători şi că această izbândă se datorează Athenei. În clipa de faţă, când suntem pe cale să pornim o bătălie împotriva barbarilor, cine trebuie să aibă comanda supremă?

Nu oare aceia care în războiul trecut s-au acoperit de cea mai mare glorie? Nu oare aceia care şi-au primejduit viaţa şi care în luptele duse pentru salvarea comună au fost socotiţi vrednici de răsplată pentru curajul lor?”