Autor 9316 vizualizări


Aceasta este, la propriu, istoria unei recuperări:recuperarea arhivei lui Horia Maicu, arhitectul-şef al Capitalei între anii 1958 şi 1969, dintr-o benă de gunoi de pe strada Batiştei, la doi paşi de clădirea în care a locuit arhitectul până la moartea sa, în 1975. Desigur, aceasta e o poveste cu final fericit – mare parte a arhivei a fost scoasă din moloz de un pictor-restaurator care se întâmpla să treacă pe stradă, într-o noapte de ianuarie, în 2012 – dar ea e, în bună măsură, şi un semnal:dacă nu suntem atenţi, bucăţi importante ale istoriei noastre dispar cu totul, ca şi cum n-ar fi fost. Despre cazuri similare, despre cea de-a doua viaţă a arhivei Maicu – cine şi în ce fel o pune în valoare, în cele ce urmează... 

„Aceasta e soarta multor lucruri din oraşul ăsta, şi pentru fiecare caz fericit sunt sute de cazuri nefericite”, spune scurt, clar, Daniel Balint, pictorul căruia i se datorează salvarea arhivei. „Felul în care a fost găsită această arhivă e un semnal legat de ce se întâmplă la noi cu documentele”, întăreşte Claudia Zidaru, autor şi curator al proiectului „Bucureşti. Bloc. Cetate”, menit să aducă în faţa publicului arhiva Maicu, aşezând-o în contextul larg al transformărilor suferite de Capitală în prima parte a regimului comunist. Pentru că de numele lui Harry (Haim) Goldstein – devenit, către finalul anilor 1940, Horia Maicu – se leagă clădiri emblematice ale Bucureştiului:arhitectul a proiectat, printre altele, „Combinatul Poligrafic Casa Scânteii” (astăzi Casa Presei Libere), Teatrul Naţional, Sala Palatului, dar şi mausoleul din Parcul Carol şi numeroase cartiere de locuinţe. 

Sultana și Harry Goldstein,  în ziua nunții lor

Sultana și Harry Goldstein, în ziua nunții lor

Istoriile personale, la coşuri de gunoi şi în centre de maculatură.Suntem în Centrul Vechi al Capitalei – nu departe de câteva dintre clădirile semnate Horia Maicu – şi discutăm despre arhivă şi viitorul ei sub pălăria generoasă a conferinţelor „Poveşti din Bucureşti”, organizate lunar de Serviciul Municipiului Bucureşti al Arhivelor Naţionale. Dar până la întâmplarea norocoasă a descoperirii arhivei Maicu, cu elementele ei de poveste extraordinară şi cu eventuala morală, o paranteză se impune. Că istoriile noastre, mai mari sau mai mici, ajung, la propriu, la gunoi nu mai e de mult o noutate:nu mai devreme de acum doi ani, în ianuarie 2014, „Historia” publica părţi importante ale jurnalului Zoicăi Dona, fata generalului Constantin Dona şi câştigătoarea titlului „Miss România” în anul 1930 – manuscrisul fusese găsit şi el, cu multă şansă, de un colecţionar, lângă un coş de gunoi de pe strada Moxa;iar în luna martie a anului trecut încercam să desluşim traseul lui Mihail Povstanschi (devenit, după 23 august 1944, Vasile Posteucă), director general al Lucrărilor Canal Dunărea-Marea Neagră, consultând teancul cu documente personale ale acestuia, identificate de către un colaborator al „Historiei” la un centru de maculatură din oraşul Bolintin Vale – şi cumpărate de acolo cu 5 lei (!). 

O arhivă de dimensiuni impresionante.Lucrurile n-au stat cu mult diferit în cazul Maicu:apartamentul acestuia, din faimosul „bloc roşu” de pe strada Batiştei, proiectat chiar de către arhitect, a fost golit, acum patru ani, cu prilejul lucrărilor de renovare, de către noii locatari. Şi în bena verde, mare, din stradă, a ajuns, pe lângă moloz, haine şi bucăţi de mobilă, toată arhiva personală a aceluia care fusese arhitectul-şef al Capitalei în perioada lui Gheorghiu-Dej. 

Sala Palatului,  spate în spate cu Palatul Regal,  transformat în anul 1950 în muzeu de artă

Sala Palatului, spate în spate cu Palatul Regal, transformat în anul 1950 în muzeu de artă

Sute de planşe de arhitectură, pe hârtie de calc, înfăţişând lucrări din Bucureşti şi Constanţa;mai multe albume cu fotografii, din timpul unor deplasări în străinătate, din timpul lucrărilor la Casa Scânteii;fotografii ale clădirilor proiectate;fotografii de familie (inclusiv fotografii de la nuntă);numeroase hârtii şi hârtiuţe (cel mai important fiind actul prin care arhitectul solicită schimbarea numelui, din Harry Goldstein în Horia Maicu);precum şi lucrări de artă (între acestea, o schiţă semnată de Horia Creangă sau portretul aviatoarei Smaranda Brăescu, de Gherman Lazăr). Un volum impresionant de documente – atâtea câte strânge un om într-o viaţă – aruncat la gunoi. 

Dar atunci când, întorcându-se noaptea spre casă, pe strada Batiştei, Daniel Balint a sesizat deasupra grămezii de moloz şi de mobilă fărâmiţată o schiţă de arhitectură, pictorul n-avea nici cea mai mică idee că e mult mai mult dedesubt. Mica descoperire, alături de alte câteva planşe din apropierea ei, a fost însă suficientă pentru a mobiliza un grup de prieteni care a scotocit bena toată noaptea – şi care a recuperat tot ce părea de interes. „Era noapte, iarnă, frig, ninsese, bena putea fi evacuată oricând, aşa că până dimineaţă am sortat tot. Dar numele Harry Goldstein nu-mi spunea mare lucru atunci...”. A trecut o vreme până când a aflat că era vorba, de fapt, de foarte cunoscutul arhitect Horia Maicu – şi a trecut şi mai multă vreme până când cineva a iniţiat o modalitate de a pune în valoare descoperirea. „Arhiva a fost 4 ani de zile în posesia mea fără să suscite niciun interes”.

Combinatul Poligrafic „Casa Scânteii” (arhitect-şef: Horia Maicu)

Combinatul Poligrafic „Casa Scânteii” (arhitect-şef:Horia Maicu)

Viitorul arhivei Maicu.O altă întâlnire norocoasă – şi arhiva Maicu s-a aflat, către finalul anului trecut, în centrul unui proiect de conştientizare a schimbărilor arhitecturale în Bucureştiul postbelic şi, foarte important, de investigare a istoriei profesionale a arhitecţilor în timpul regimului comunist. Claudia Zidaru, iniţiatoarea proiectului „Bucureşti. Bloc. Cetate”, al FundaţieiDomeniul Otetelişanu, explică:„Proiectul a presupus organizarea unei expoziţii în 30 de scări de bloc din Bucureşti şi realizarea unei aşa-zise «biblioteci umane»-arhitecţi care povestesc ce însemna să colaborezi cu regimul, ce însemna să nu colaborezi cu regimul şi, de fapt, ce s-a întâmplat cu breasla arhitecţilor după 1944”. 

De numele lui Maicu se leagă şi realizarea Monumentului eroilor luptei pentru libertatea poporului şi a patriei,  pentru socialism,  inaugurat în Parcul Libertăţii (actualul Parc Carol) la 30 decembrie 1963

De numele lui Maicu se leagă şi realizarea Monumentului eroilor luptei pentru libertatea poporului şi a patriei, pentru socialism, inaugurat în Parcul Libertăţii (actualul Parc Carol) la 30 decembrie 1963

Au fost realizate, astfel, nouă interviuri video cu arhitecţi, istorici, profesori – fragmente semnificative ale acestora sunt disponibile pe contul de youtube al Asociaţiei Artoteca – şi, foarte important, părţi ale arhivei Maicu, alături de alte documente, au fost expuse în 30 de scări de bloc din Bucureşti, blocuri ridicate în perioada în care Maicu era arhitectul-şef al Capitalei. Expoziţia a ajuns la sfârşitul lunii noiembrie şi în blocul în care a locuit arhitectul, pe strada Batiştei, la nr. 11, „şi vecinii au venit să ne spună că şi-i amintesc, pe el, pe soţia Sultana, pe fata lor, Ada”. „Umătorul pas – adaugă Claudia Zidaru – este lansarea unui DVD cu interviurile şi cu fotografii şi schiţe din arhiva Maicu. Dar arhiva în sine se va afla, de la finalul lui februarie, vreme de trei luni, în centrul unei expoziţii de mai mari dimensiuni, găzduite de PostModernism Museum (PMM) din Bucureşti. E prima dată când o expunem în întregime şi în original – în scările de blouri au fost expuse cópii”. 

Cea de-a 34-a întâlnire din seria „Poveştilor din Bucureşti” s-a încheiat cu amintirile celor din sală – arhitectul Emanoil Mihăilescu, care l-a avut profesor pe Horia Maicu, şi-l aminteşte ca pe un ins modest, de bun simţ, care, în ciuda statutului său privilegiat, „niciodată n-a făcut pe grandul. Era un domn Horia Maicu, într-o lume care purta şepci şi striga:«Stalin şi poporul rus/Libertate ne-au adus” – şi cu remarca şugubeaţă, dar semnificativă pentru vremurile pe care le trăim, a lui Alexandru Budişteanu, arhitect-şef al Capitalei între 1977 şi 1983:„O să-mi schimb poziţia faţă de pubele...”

Foto:www.artoteca.ro

""