Autor 11047 vizualizări


Cartografia poate că ne spune mai puţin despre geografie şi mai mult despre istoria mentalităţilor. Reprezentările spaţiului sunt condiţionate cultural, iar hărţile reflectă ceea ce oamenii au considerat la un moment dat că este esenţial, real şi obiectiv pentru ei. Hărţile sunt însă foarte subiective şi surprind perspective culturale asupra timpului şi spaţiului, asupra perioadelor decisive din istoria umanităţii. Să vedem şi noi câteva.

Geografia lui Ptolemeu(150) – începuturile cartografiei. Ptolemeu a fost primul care s-a folosit de matematică şi geometrie pentru a dezvolta un sistem de cartare. A descris latitudinile şi longitudinile a mai bine de 8000 de locaţii, deşi nu a desenat nicio hartă. Aici este o reconstrucţie de secol 15 bazată pe proiectele sale.

Harta lui Al-Idrisi(1154) – schimburi culturale. Musulmanul din Al-Andalus a călătorit în Sicilia pentru a lucra pentru regele normand Roger al II-lea, elaborând o geografie bazată pe tradiţii iudaice, greceşti, islamice, care conţinea o hartă mică circulară şi alte 70 de hărţi regionale. Sudul este sus, după cum era imaginată Mecca. Peninsula arabă este în centru.

Hereford Mappa Mundi(1300) – credinta creştină. Harta înfăţişează imaginarul crestin, fiind orientată este-vest, iar principiul organizator nu este spaţiul, ci timpul biblic. Privitorul face o călătorie spirituală din grădina Edenului până în apropiere de coloanele lui Hercule, centrul situându-se la Ierusalim.

Harta lui Kwon Kun(1402)

În mod bizar, harta coreeană este orientată nord-sud, ceea ce o face foarte recognoscibilă pentru occidentali. Harta reprezintă expansiunea puterii politice în regiune. În ideologia sud-asiatică, privirea spre nord indica respectul faţă de împarat. Europa apare ca o zonă foarte mică şi neimportantă, China un gigant, iar Coreea exagerat de întinsă la dreapta sa.

Cosmographia Universalis de Walseemüller(1507) – epoca exploratorilor. Harta este într-un fel actul de ‘naştere’ al Americii. Sunt redate şi Oceanul Pacific şi continentul american. Harta cuprinde 12 gravuri cu cele mai recente descoperiri ale exploratorilor europeni, culminând cu Capul Bunei Speranţe căruia cartograful îi face loc în ultima clipă.

Harta lui Ribeiro(1529) – geografia politizată. Cartograful portughez a elaborat harta în timpul războiului portughezo-spaniol pentru Moluccas, insulele indoneziene pol al comerţului cu mirodenii. În ciuda tratatului în favoarea Portugaliei, cartograful a reprezentat insulele drept exclusiv spaniole în hărţile ‘ştiinţifice’, un prim exemplu important de manipulare a geografiei de către politică.

Harta lui Mercator(1569) – navigaţia teritorială. Gerardus Mercator a încercat să imite curbura suprafeţei pământului pe o bucată de hârtie, ceea ce i-a permis să traseze o linie dreaptă, să zicem, de la Lisabona pe coasta de vest a SUA. A creat harta pentru navigatorii europeni, o lucrare amănunţită ce arată vastitatea unei lumi măcinate de conflicte.

Atlas Maior de Blaeu(1662) – cartografia comercială. Aflat în slujba Indiilor de Est Olandeze, Joan Blaeu a creat un vast atlas cu sute de hărţi baroce, foarte atractive pentru public, dar şi necesare într-o epocă în care se carta fiecare colţişor al lumii. Rupându-se de tradiţia ptolemaică, în vârful hărţilor aşează soarele, în centrul personificarilor planetelor cunoscute la acea vreme.

Harta lui Cassini(1744) – cartografia naţională. Începând din epoca lui Ludovic al XIV-lea, patru generaţii din familia Cassini au lucrat la cartarea fiecărei porţiuni din Franţa. Folosind stiinta triangulaţiei, au realizat o hartă topografică din 200 de foi, naţionalizată  de revoluţionarii francezi. Înainte cartografia era un domeniu privat.

Geopolitica lui Mackinder(1904) – pivotul istorico-geografic. Aparent o hartă simplă, aceasta popularizează ideea că politica depinde în mare masură de geografie. Englezul imperialist Halford Mackinder lansa ipoteza că Rusia şi Asia centrală reprezentau ‘pivotul’ politicii mondiale. Ideea s-a despre cum controlul unor astfel de regiuni-pivot se traducea în hegemonie internatională a influenţat ulterior multe personaje politice.