O carte fundamentală pentru limba română: Biblia lui Şerban Cantacuzino

Autor 16512 vizualizări


Biblia de la Bucureşti, tipărită în anul 1688 şi cunoscută şi sub denumirea de „Biblia lui Şerban Cantacuzino”, este o carte unică în cultura românească, iar Muzeul Naţional al Literaturii Române deține unul dintre cele mai bine conservate exemplare.

Istoricul Alexandru D. Xenopol definea Biblia de la București ca fiind „cel mai însemnat monument al literaturii religioase la români, atât prin întinderea, cât și prin limba ei cea minunată”, iar George Călinescu afirma că tipărirea acestei bibili „reprezintă pentru poporul român ceea ce a reprezentat Biblia lui Luther pentru germani”. În fond, este prima traducere completă în limba română a tuturor textelor biblice.

Editarea Bibliei de la 1688 a fost un proces complicat, care trebuia să rezolve chestiuni de limbă şi de terminologie bisericească nemaiîntâlnite până atunci. Cu șase ani înainte a început să se formeze grupul de cărturari responsabili cu scrierea Bibliei în limba română. Au început să fie strânse materialele necesare, ediţii străine, traduceri parţiale în limba română. Până la aceasta, însă, nu putem să trecem cu vederea alte trei mari lucrări. E vorba de Liturghierul în româneşte, tipărit în 1680. Apoi, în 1682, apărea, pentru prima oară în spaţiul românesc, Evangheliarul sau Evangheliile tipărite în ordinea citirii pericopelor în cadrul anului bisericesc. Iar la 1683 vedea lumina tiparului Apostolul, având aceeaşi structură.

De la Şerban Cantacuzino la Constantin Brâncoveanu

Patronul cultural al Bibliei de la Bucureşti este domnitorul Şerban Cantacuzino, care n-a avut şansa să vadă cartea în forma finală, aceasta fiind tipărită la începutul domniei lui Constantin Brâncoveanu. Traducerea a început în jurul anului 1682 având ca surse de plecare:Septuaginta (Veneţia, 1687), Biblia sacra polyglotta (Londra, 1653-1657), Vechiul Testament (Nicolae Milescu-Dosoftei, 1662-1668), Noul Testament (Alba Iulia, Simion Ştefan, 1648), comparate cu traducerile în limba latină şi slavonă. La traducere au participat mai mulţi învăţaţi, printre care fraţii Radu şi Şerban Greceanu, Ghermano Nisis, iar lucrarea a văzut lumina tiparului sub îndrumarea tipografului şef Mitrofan. Tehnica redacţională şi tipografică a Bibliei este remarcabilă pentru perioada respectivă. Este publicată în format mare, „in folio”. Textul este pe două coloane, cu litere mici chirilice, cu cerneală de două culori, negru şi roşu. Are 944 pagini din hârtie densă. Titlul este bogat, încadrat în chenar floral şi arată că s-a tradus „dupre limba elinească spre înţelegerea limbii româneşti”.

Un simbol de unitate

Biblia de la București a avut o largă răspândire pe întreaga suprafață a României actuale, în Țara Românească, Moldova și Ardeal. Exemplare ale Bibliei de la București au circulat și în afara granițelor Țărilor Române. De pildă, un exemplar al ei a fost înmânat fostului mitropolit Dosoftei, aflat atunci în surghiun în Polonia. Un alt exemplar al acestei Biblii, care a aparținut cândva Papei Benedict al XIV (1740-1758), se află astăzi în Biblioteca Universității din Bologna.

Biblia lui Șerban Cantacuzino este pentru ortodoxia românească o carte fundamentală, care a furnizat poporului textul integral al Bibliei. Din punct de vedere literar, importanța sa este deosebită pentru dezvoltarea limbii literare române. Biblia lui Șerban fixează definitiv drumul pe care avea să-l urmeze limba scrisă bisericească. Ea a utilizat tradiția fonetică a textelor lui Coresi, Varlaam și Simion Ștefan, îmbogățind lexicul și îmbunătățind sintaxa. Biblia apare în istorie ca un simbol de unitate națională, deoarece circulația sa intensă și efortul depus pentru tipărirea ei au contribuit la conservarea unității de limbă a românilor.

""