Autor 2121 vizualizări


Multe piese extraordinare provenind de pe meleaguri autohtone îmbogăţesc muzeele lumii – iar altele îşi bucură posesorii în România: într-o colecţie privată din Bucureşti se află astfel o minunată farfurie de argint care i-a aparținut contelui Mihály Teleki de Szék (1634-1690), cancelar al Transilvaniei începând cu anul 1680. 

Faptul că farfuria a aparținut contelui este demonstrat de cele două blazoane gravate pe farfurie – al lui Mihály Teleki de Szék și al soției sale, Judith Veér de Köröstarcsa. În jurul inconfundabilului blazon cu capră neagră al familiei din care se trăgea cancelarul Transilvaniei se poate citi numele acestuia: MICHAEL TELEKI (forma germană a numelui de botez). Iar în jurul blazonului soției sale – un războinic care trage sabia – se poate citi „VER JVDIT*AO*DO*677”, adică Veér Judith, Anno Domini 1677. Deci farfuria a fost executată cu trei ani înainte ca Mihály Teleki să devină cancelar – la acea dată, funcția echivalentă cu cea de prim-ministru era exercitată de contele János Bethlen, căruia i-a succedat fiul său, Farkas. 

Cele două blazoane din centrul farfuriei ‒ al lui Mihály Teleki de Szék și al soţiei sale, Judith Veér de Köröstarcsa 

Scrijelitură în zigzag

Dar să revenim la farfurie, pe fundul căreia putem observa, pe lângă marcajul atelierului din Augsburg, numărul 12, care reprezintă procentul purității argintului, și o scrijelitură în zigzag. Aceasta din urmă nu este rezultatul unei forme de vandalism, ci a fost făcută deliberat, chiar de către meșterul care a executat farfuria la comanda contelui Teleki. Argintarii din Europa au folosit scrijelitura în zigzag pe post de „certificat de calitate” al aliajelor utilizate la confecționarea veselei, a tacâmurilor și a obiectelor de cult până în secolul XVIII-lea, iar cei din Imperiul Otoman au păstrat acest obicei până la sfârșitul secolului al XIX-lea.

Pe spatele farfuriei: marcajul atelierului din Augsburg, o scrijelitură în zigzag (pe post de „certificat de calitate”) şi numărul 12 (procentul purităţii argintului)

Utilizarea veselei de argint nu era, așa cum s-ar putea crede, doar o expresie a orgoliului nobiliar. E adevărat că, în Evul Mediu și în Renaștere, numai aristocrații își puteau permite un astfel de lux – dar folosirea veselei și a tacâmurilor de argint se explică și prin nevoia de igienă. De fapt și de drept, utilizarea vaselor din argint poate fi explicată și prin descoperirea, pe cale empirică (încă din Antichitate!), a proprietăților bactericide ale acestui metal prețios, pe care știința modernă le confirmă. Este demonstrat că ionii de argint pot distruge nu mai puțin de 650 de virusuri și de germeni patogeni! 

Cei care au remarcat primii acest fenomen au fost, cel mai probabil, preoții, care la un moment dat au observat că apa sfințită rezistă mai mult timp dacă este păstrată în vase de argint. Încă din cele mai vechi timpuri, acest metal nobil a fost folosit ca antiseptic, ca dezinfectant și în tratarea bolnavilor de tuberculoză. Primii care au descoperit aceste proprietăți aparent miraculoase ale argintului au fost chinezii, care în acupunctură foloseau ace fabricate din acest metal.

Pentru a păstra apa, laptele și vinul nealterate, fenicienii le transportau în vase de argint. Atunci când nu dispuneau de veselă făcută din acest metal prețios, vechii greci împiedicau alterarea laptelui cu ajutorul monedelor de argint. Mai mult chiar, se crede că bijuteriile fabricate din acest metal îi ajută pe posesorii lor să fie mai calmi și mai liniștiți. Să ne mai mirăm, deci, că ferecăturile evangheliilor și ale altor cărți bisericești erau făcute din argint? Sau că nobilii și capetele încoronate foloseau veselă și tacâmuri din acest metal strălucitor?

Acest text este un fragment din articolul „Câteva piese de argintărie din ultimii ani ai existenţei Transilvaniei ca principat independent”, publicat în numărul 233 al revistei Historia, disponibil la toate punctele de distribuție a presei, în perioada 15 iunie - 14 iulie 2021, și în format digital pe paydemic.com.

 Cumpără Acum


 Cumpără Acum