Noi studii ne arată că focile au adus tubercuoza în Lumea Nouă jpeg

Noi studii ne arată că focile au adus tubercuoza în Lumea Nouă

Atunci când primii exploratori europeni au ajuns în Lumea Nouă în secolul al XV-lea, aceștia au adus cu ei o serie de boli mortale care au distrus populația nativ americană în proporție de 90 la sută. Dar un nou studiu arată că una dintre cele mai devastatoare boli – tuberculoza – ajunsese deja pe țărmurile antice americane.

În noul studiu, o echipă de cercetători de la Universitatea din Tubingen din Germania a reușit să extragă ADN de tuberculoză din trei schelete găsite în sudul Peru-ului. Rămășițele au fost îngropate cu  1000 de ani înaintea venirii lui Cristofor Columb și a altor exploratori europeni cu aproape 500 de ani. Când savanții au comparat informația genetică din mostra de ADN tuberculos antic cu bacteria de tuberculoză modernă, s-a descoperit că nu există asemănări  între mosta de ADN peruvian antic și tulpinile de TB tipice asiatice, europene și africane care există azi.

Aceste descoperiri,   publicate în revista Nature la jumătatea lunii august, sugerează că acum cel puțin un mileniu, chiar când TB se răspândea în Asia, Europa și Africa, o nouă tulpină și-a croit drum dincolo de ocean. După ce aceștia au început să presupună cum ar fi putut să facă o asemenea călătorie, se pare că au ajuns la o concluzie surprinzătoare. Tulpina peruană antică de TB era extrem de asemănătoare cu tulpina de tuberculoză găsită în pinipede – ordin care include focile, leii de mare și morsele – astăzi. Conform spuselor lui Kirsten Bos, coordonatorul  și autorul studiului, rezultatele echipei sale sugerează că, într-un anumit punct, după ce tuberculoza a apărut acum 6000 de ani în Africa, bacteria s-a transmis de la animalele terestre la leii de mare sau foci care au transportat-o dincolo de ocean în Lumea Nouă.

O dată ce animalele infectate cu tuberculoză au ajuns la țărm nu este foarte greu de imaginat cum ar fi putut dispersa boala oamenilor. Americanii nativi antici, spune Bos, „aveau o conexiune spirituală cu focile... Imagini cu vânătoare de foci și cu foci, în sine, au fost găsite pe ceramica folosită în cultura peruană.” Co-autorul său, Johannes Krause adaugă că  „Focile au reprezentat întotdeauna un factor economic foarte important [pe coasta peruană]. Acestea erau vânate, pielea lor era folosită, carnea era folosită, uleiul era folosit, fiind animale foarte importante în zona respectivă.”

Cercetătorii nu sunt siguri dacă toți nativii americani infectați cu tuberculoza au luat boala de la foci sau lei de mare, sau daca odată ce oamenii erau infectați, aceștia o puteau transmite celuilalt. Altă posibilitate – ca peruanii să fi transmis boala focilor sau  leilor de mare – este puțin probabilă, spun ei. Conform lui Bos „sunt necesare interacțiunile regulate ale oamenilor cu focile, precum văcarii duc o luptă cu vitele azi. Oamenii nu plantau sau creșteau foci. ”

Prin intermediul noului studiu se presupune că focile ar fi fost primele care ar fi dus tuberculoza pe țărmurile americane, europenii care au ajuns acolo în secolul al XV-lea erau purtătorii unei alte tulpini mortale a bolii, așa cum Krause a declarat la  BBC News „pare destul de clar ca ceea ce avem azi în America de Nord și cea de Sud este versiunea europeană a tuberculozei” care a înlocuit vechea tulpina cel mai probabil.