Autor 5711 vizualizări


În antichitate circul a reprezentat întotdeauna o posibilitate prin care poporul isi făcea cunoscute doleanţele. Criticile, aclamaţiile, vorbele de ocară, ovaţiile sau insultele asigurau nu numai un fundal asurzitor, dar şi un cadru propice pentru transformarea atmosferei încinse într-o revoltă de proporţii. Manifestările din circuri însemnau pentru împăraţii romani şi bizantini nu doar un barometru general pentru starea mulţimii, ci şi un potenţial pericol.

In zilele de 15-18 ianuaria mulţimea înfuriată răvăşeşte străzile din Constantinopol, jefuieşte, incendiază, ucide fără milă. Impăratul Iustinian reacţionează mai întâi prin cuvinte blânde, apoi face apel la violenţă. Revolta se soldează cu nu mai puţin de 30.000 de victime care pier de sabia soldaţilor.

Care a fost cauza marii răscoale ? Se pare că execuţia mai multor membrii din cele două mari grupuri (deme), albaştrii (Veneti, clasa mijlocie) şi verzii (Prasini, aristocraţii), care dominau peisajul circului. Iniţial un fel de fanclubs antice ale conducătorilor, grupările capătă importanţă politică în antichitatea târzie, putându-se exprima liber pro sau contra împăraţilor şi coordonând într-un fel opinia publică nu rareori prin instigări şi provocări la adresa conducerii. Predecesorul lui Iustinian, Anastasius, este el însuşi pe cale să cadă victimă nemulţumirilor mulţimii.

Iustinian, pe de altă parte, un adept entuziast al demei albaştrilor, susţine partida lor şi le acordă chiar o importantă libertate juridică, scutindu-i de multe pedepse, încât istoricul Prokopius se plânge că aceste ‘lichele’ ucid tot ce li se pare a avea stofă de acolit al verzilor. Dar lucrurile se schimbă în ianuarie 532, când împăratul decide să-i execute pe liderii ambelor deme pentru că au demonstrat pe străzi împotriva impozitelor ridicate. Intâmplarea face însă ca laţurile spânzurătorii să cedeze şi prizonierii reuşesc să scape şi să ceară azil în biserici.

Pe 13 ianuarie, când se desfăşurau obişnuitele curse de cai în hipodrom, acoliţii demelor cer împăratului clemenţă pentru fugari, dar Iustinian nu are nicio reacţie. Atmosfera deja tensionată explodează şi ambele deme, în ciuda duşmăniei acerbe dintre ele care adesea le aducea în lupte crunte de stradă, se unesc sub lozinca « Nika » (victoria) şi se răscoală împotriva împăratului bizantin. In acceaşi zi incendiază prefectura oraşului condus de Eudamion, apoi în ziua următoare provoacă mari distrugeri în hipodrom şi în întreg cartierul palaţial.

Pe 15 ianuarie forul este sub asediu, precum şi bazilica precursoare a Hagiei Sophia. Iustinian este atât de înspăimântat încât se gândeşte să părăsească oraşul. In zadar încearcă să-i împace pe cetăţenii extrem de nervoşi apărând în faţa mulţimii din hipodrom cu evanghelia în mână, promiţând chiar graţierea liderilor partidelor.

Pentru o clipă părea să-i fi înduplecat, dar mulţimea îl aduce în forul constantinopolitan pe Hypatios, un nepot de-al predecesorului lui Iustinian, Anastasius, proclamându-l anti-împărat. Răbdarea lui Iustinian ajunge la limită. Intrucât gărzile şi-au menţinut o stare de neutralitate pe timpul revoltei, la cererea insistentă a împărătesei Theodora generalul Belizarie acceptă să intervină împreună cu trupele sale de elită de origine gotă.

Rezultatul intervenţiei ni-l povesteşte istoricul Joannes Malalas în cronica sa :generalul pătrunde în hipodrom, trupele sale blochează intrările şi se aruncă cu suliţele asupra cetăţenilor prinşi în aglomeraţie. Marea revoltă bizantină se termină într-o baie de sânge care in care nu mai puţin de 30.000 de persoane isi pierd viata.


""