Autor 7161 vizualizări


Nicolae Ceaușescu dorea să evidențieze România condusă de regimul Partidului Comunist pe harta lumii ca un potențial actor la nivel internațional. În prima fază, Ceaușescu s-a îndepărtat de Moscova criticând intervenția sovietică asupra Primăverii de la Praga din Cehoslovacia și s-a orientat tot mai mult spre dialogarea cu occidentul. Părea un dictator comunist cu care se putea comunica, un lider care putea să ajute România să facă un pas mare spre modernizare și destalinizare, așa cum a fost Iosip Broz Tito pentru Iugoslavia care și astăzi este bine amintit de nostalgicii sârbi.

În mai 1968, generalul și președintele francez Charles de Gaulle vizitează România, intrând în atenția occidentului. În 1969, președintele american Richard Nixon vizitează România (video jos) și se întâlnește cu Nicolae Ceaușescu, fiind primul președinte american care vizitează o țară est-europeană și primul stat comunist de altfel. Nixon îl privea pe Ceaușescu ca pe un canal de dialogare cu China pentru a negocia pacea, pentru a înceta războiul cu Vietnamul de Nord și pentru a retrage onorabil trupele americane din nepopularul război.


Ceaușescu a început să viziteze alte țări occidentale, inclusiv Regatul Unit al Marii Britanii unde s-a întâlnit cu regina Elisabeta a II-a. Ziarele și televiziunile vremii îl arătau pe un dictator comunist care se plimba cu caleașca reginei la Londra (video jos), în unul dintre cele mai capitaliste orașe ale lumii.


Dar după 1979-1980, la președinția Statelor Unite a venit Ronald Reagan, un republican anti-comunist convins, care a reacționat mai dur împotriva comunismului la nivel internațional. Ceaușescu nu se mai bizuia pe încrederea liderilor vestici și a început să mențină relații tot mai strânse cu liderii comunișți din orient.

Ceaușescu inițiase relații cu statele comuniste din orient încă din 1970. Chiar dacă relaționa cu marii lideri occidentali din statele capitaliste, Ceaușescu rămânea un comunist și refuză să fie influențat de trendurile din democrațiile vestice. România, încă când se afișa ca dizident în tabăra sovietică de pe urma despărțirii sino-sovietice, încerca să arate că se îndreaptă spre calea modernizării și tinde să devină o națiune mediatoare între marile puteri. O delegație românească alcătuită din premierul Ion Gheorghe Maurer, Emil Bodnăraș, Nicolae Ceaușescu și Chivu Stoica vizitează China în 1964 , primiți de Liu Sao-ti, Deng Xiaoping și Mao Zedong.

După vizita lui Nixon în România din august 1969, în vara 1971 Ceaușescu efectuează primul turneu asiatic. În zilele 1-9 iunie vizitează China unde se întâlnește cu Mao Zedong (video jos). Elena Ceaușescu care și-a însoțit soțul a văzut că soția lui Mao joacă un rol politic important și avea să se inspire în anii următori după ea, impunând în România un cult al personalității dedicat soției dictatorului, ca prima femeie în stat.


Ceaușescu și Mao au discutat despre situația internă, despre revoluția culturală chineză (care l-a inspirat și pe Ceaușescu să o declanșeze în România), despre situația internațională și războiul din Vietnam, dar mai ales despre dialogarea cu SUA. Mao a spus că este gata să-l primească pe Nixon, dar principala problema era disputa cu Taiwanul. În urma vizitei din 1972, Nixon avea să recunoască principiul “O singură China”. Ceaușescu a fost fascinat de metodele economice, educaționale și politice chinezești și a decis să preia modelul chinez să-l introducă în România, inclusiv să declanșeze mica sa revoluție culturală. De atunci, România tinde să devină o țară cu un regim comunist mai degrabă “maoist” decât “sovietic”.

Între 9-15 iunie, Ceaușescu vizitează Coreea de Nord și este întâmpinat de dictatorul Kim Ir Sen (video jos) în uralele a 120 000 de nord-coreeni la un stadion unde are loc o paradă cu coregrafie specială în tribune. Ceaușescu a a fost impresionat de coregrafie. A devenit interesat de programele partidului muncitoresc din Coreea, în special de naționalizare, de cultul personalității, de metodele totalitare combinate cu ideologiile comuniste și ultra-naționaliste, de învățământul nord-coreean, unde elevii erau obligați să învețe ode și poezii dedicate dictatorului, să poarte uniforme de pioneri patrioți și să fie întâmpinați în fiecare clasa de portretul dictatorului. .


Ceaușescu era influențat astfel de filosofia Juche a lui Kim. România a început să promoveze naționalismul și cultul personalității conducătorului. Coreea de Nord folosea România în 1973 ca un intermediar în dialogul cu SUA, dar diplomații români au refuzat pentru că nu voiau să strice relațiile cu SUA.

Pe 15-19 iunie Ceaușescu vizitează Vietnamul de Nord, iar între 21-24 iunie vizitează Mongolia. Se speculează că Ceaușescu și delegații săi ar fi transportat virusul H2N2 în România, virus care a cauzat pandemia de gripă din 1968, cunoscut și ca “gripa Hong Kong” sau “gripa Mao”, care a ucis 1-4 milioane de oameni. 15 000 de români bolnavi de gripă ajung la spital. Numărul morților nu este cunoscut având în vedere că cei decedați subit erau trecuți la rubrica “infarct”.

Următorul turneu asiatic a avut loc în mai 1978, alcătuit din vizite oficiale de prietenie în China, Coreea de Nord, Vietnam (de asta dată cu sudul ocupat de comunișți), Laos și Cambodgia (unde se întâlnește cu Pol Pot, liderul regimului kmerilor roșii, unul dintre cei mai sângeroși și cei mai brutali dictatori comuniști din istorie). Ceaușescu va mai vizita China în 1982, 1985 și va mai face un mic turneu asiatic în 1988 unde va vizita Vietnam, Coreea de Nord și China, strict pentru întărirea relațiilor diplomatice, comerciale și economice. România importă produse și materiale prime asiatice, mai ales produse "made in China" sau "made in Vietnam".


Foto: © „Fototeca online a comunismului românesc”, cota: 73/1971

În 1975 și în 1982, Ceaușescu vizitează Irakul și se întâlnește cu dictatorul ba’athist Saddam Hussein căruia îi împrumută o sumă în valoare de 600 milioane de dolari, bani care abia în 2023-2025 vor fi înapoiați României. Ceaușescu primește drept cadou de la Saddam un palmier din argint în miniatură. Ceaușescu a văzut ce dictator brutal era Saddam Hussein și cu ce mână de fier controla Irakul, fiind un regim în mare militarist. La conducerea Irakului era partidul Ba'ath, care promova naționalismul arab, socialismul, anti-imperialismul.

Ceaușescu, de-a lungul conducerii sale, vizitează Iranul de 6 ori. Ultima sa vizită ca dictator a fost în Iran, în 18-20 decembrie 1989, tocmai când se declanșa revoluția anticomunistă la Timișoara. Observă că Iranul este o republică islamică, o teocrație din 1979 după revoluția islamică , unde Ayatollahul Khomeini era liderul religios suprem, și vede ce cult al personalității i se dedică, și câtă autoritate are în numirea miniștrilor și alcătuirea guvernului. Ceaușescu de altfel a creat instituția președinției în România încă din 1974, fiind șef al statului cu rol executiv și comandant suprem al armatei .

Ceaușescu, în urma vizitelor, preia modelul de conducere al dictatorilor din orient și îl aplică României. Modelul asiatic implementat în România se dovedește catastrofal implementat, ducând la foamete, cozi la alimentare, pene de curent, penurie de apă, combustibil, gaze și medicamente. Ceaușescu a vrut să facă o “mică revoluție culturală” după model chinez și nord-coreean prin paradele costisitoare, proiectele megalomanice, industrializare și urbanizare în masă, un învățământ care "spală pe creier" elevii, persecuții ce țineau de religie , mentalități, convingeri politice, stil de viață. China, care a a ajuns suprapopulată, din 1979 implementa politica "un singur copil", Ceaușescu voia să crească populația României, interzicând avortul și le îngreuna viețile tinerilor care voiau să rămână celibatari sau care voiau să divorțeze.

Rezulta o țară în colaps cu o industrie învechită , cu un sistem incapabil să-și hrănească proprii cetățeni în timp ce erau construite cu somptuozitate Casa Poporului, Intercontinentalul, Canalul Dunăre-Marea Neagră, Barajul Vidraru, Transfăgărășan. Nu putem neglija impactul turistic și economic al acestor proiecte (mai puțin Casa Poporului care a devenit sediu al Parlamentului din democrația postdecembristă).

Dar Ceaușescu avea să afle de pe urma protestelor de pe 21 decembrie 1989 că nu poți ca un lider de țară să pui oamenii la muncă și la construit proiecte megalomanice când nu-i poți hrăni, nu le poți asigura un trăi decent demn de ultima jumătate a secolului 20. Chiar și un dictator fascist ca Hitler știa că soldații săi trebuiau bine hrăniți înainte să fie trimiși în campanii militare. Ceaușescu, fie din ignoranță, fie pentru că era manipulat de securitate și anturajul din PCR,  ignoră să facă schimbări, ignoră lipsurile și problemele populației, ignoră cerințele secretarului de stat american George Shultz de a respecta drepturile omului, renunțând în 1988 la clauză națiunii celei mai favorizate oferită de America în 1975.

Ceaușescu refuză să fie un “pion” al Uniunii Sovietice, cât și a Statelor Unite, și preferă să fie de partea națiunilor din mișcarea de nealiniere precum Cuba, Irak, Iran, China, India, Coreea de Nord, Brazilia, Egipt, Argentina, Mexic, Vietnam pornită împotriva lumii bipolare. Voia să facă România independența financiar, energetic și bancar, și să se alieze cu celelalte state pentru a crea un fond monetar comun și chiar să inițieze un program nuclear de înarmare a României, ceea ce era imposibil.

După 1985, venirea secretarului reformist Mihail Gorbaciov la conducerea Uniunii Sovietice și izolarea pe plan internațional nu-l afectau pe dictator. Continua să înfometeze poporul român pentru a plăti datoriile și pentru a importă produsele de marca românească ca să demonstreze că România poate fi un actor internațional demn de băgat în seama. Opozanții și criticii la adresa regimului comunist sunt aduși la tăcere prin metode neostaliniste, ca și cum se revenea la România aniilor 1944-1953 când Stalin ocupa și epura țara de orice element de rezistență anti-comunistă.

Nici modelul maoist nu a fost unul de succes, soldat cu 80 milioane de chinezi morți în timp de pace, în timpul conducerii lui Mao Zedong, care cândva, activist socialist fiind, promitea bunăstare generală pentru poporul chinez și critică elementele feudale ale regimului anterior.


Foto: © „Fototeca online a comunismului românesc”, cota: 72/1971

Fără liberalizarea făcută de Deng Xiaoping și deschiderea relațiilor comerciale cu SUA, China ar fi traversat și ea o revoluție anticomunistă probabil mult mai sângeroasă decât a fost în România, poate s-ar fi ajuns chiar la un nou război civil. Protestele din Piața Tiananmen, pe care și astăzi regimul totalitar de la Beijing încearcă să-l facă uitat și șters din memoria poporului chinez, ne arată că regimul comunist era nefuncțional. Uniunea Sovietică și celelalte state est-europene din Polonia, Ungaria, Cehoslovacia, Germania de Est etc. din lagărul socialist începeau să implementeze reforme și erau chiar inițiate dialoguri între opozanții anti-comunișți și regimurile totalitare.

De aceea avem Solidaritatea în Polonia, negocierile la masa rotundă în Ungaria, Revoluția de Catifea în Cehoslovacia, cântecele, dansurile și horele balticilor din Estonia, Lituania și Letonia, regimul comunist care anunță cu ușurință organizarea de noi alegeri , vest-germanii și est-germanii care se îmbrățișează și cântă și dansează la dărâmarea zidului după 45 ani de despărțire. Pe de altă parte, în România se petrece o revoluție sângeroasă din cauza regimului ceaușist extrem de represiv cu gândire și funcționare demnă de Rusia Stalinistă din anii 30-50’ sau China maoistă din anii 50-70’, urmând o tranziție spre o democrație care și astăzi este coruptă și defectuoasă. Iugoslavia trece prin ceva și mai rău, un război civil, dar cauzat de separatism etnic.

Dacă în celelalte state sunt alegeri libere și o tranziție pașnică către democrație, în România, modelul comunisto-naționalist de inspirație chinezească și nord-coreeană fac tranziția către democrație mult mai dificilă. Românii, ieșiți la proteste, vor să-l înlăture doar pe Ceaușescu și comunismul de inspirație maoistă , nu și socialismul în sine ca ideologie. De altfel, românii votează “majoritar” cu Frontul Salvării Naționale (transformat în Partidul Social-Democrat) până în 1996 , o formațiune socialistă provenită din resturile Partidului Comunist Român.

Maoismul introdus în România i-a făcut pe români să devină “sclavi” la stat, dependenți total de partid și aparatul birocratic care le oferă loc de muncă, locuința, automobilul, alimentele.

Aspirațiile către occident a unor români și foametea care i-a făcut să iasă în stradă n-au fost suficiente căci modelul comunist de inspirație maoistă a lui Ceaușescu i-a ținut izolați. În vreme ce prin alte state precum Polonia, Ungaria, Germania reunificată, Cehia despărțită de Slovacia, est-europenii votau cu partide liberale și conservatoare de dreapta, românii încă au continuat și continuă să voteze majoritar cu un partid socialist.

Coreea de Nord, o țară și acum aflată sub o dictatură care nu mai are nicio legătură cu comunismul de altă dată, fiind mai degrabă un regim fascist în devenire, este izolată,sancționată diplomatic, iar populația suferă în tăcere de foame și lipsuri, precum foametea din anii 90’ care a dus la moartea a 3,5 milioane de nord-coreeni. Dar are rachete nucleare cu care se tot laudă și amenință că va “bombarda” America asta în vreme ce nord-coreenii încă nu știu ce înseamnă denumirea de “McDonald’s”.

Probabil asta ar fi fost și soarta României dacă nu ar fi avut loc revoluția anti-ceaușistă din 1989 și social-democratul Ion Iliescu n-ar fi permis o minimă liberalizare și democratizare a României.


Foto: © „Fototeca online a comunismului românesc”, cota: 4/1971

Ceaușescu voia tot mai mult să rămână un naționalist de neclintit precum Kim Ir-Sen. Doar că Kim Ir-Sen a reușit după 50 ani să instaureze un aparat represiv destul de întărit și militarizat că să țină populația sub control, mai ales cu propagandă. Geografic, e avantajat pentru că are legătură directă doar cu China din vecinătate, și granița cu Coreea de Sud, inamicul capitalisto-democrat.

În cazul României, modelul neostalinist după model asiatic implementat de Ceaușescu nu avea să dea roade, nu într-o țară care se află chiar în mijlocul Europei, la întretăierea dintre continentul european și cel asiatic. Cultura americană/vest-europeană, piața liberă, oportunitățile capitaliste și aspirațiile la un trăi mai bun în occident i-a făcut pe români să iasă în stradă în decembrie 1989.

Cum ar fi fost dacă Ceaușescu ar fi evitat să se inspire după modelul comunist oriental și în schimb s-ar fi inspirat după modelul socialismului francez, social-democrația vest-germană, sau după “socialismul suedez”? Ar fi avut rezultate mai bune dacă ar fi recurs la reforme și liberalizare așa cum au procedat Tito, Xiaoping și Gorbaciov? Ar fi fost mai bine amintit de românii de azi? Ar fi fost preluate proiecte care să pună accent pe bunăstarea și hrănirea populației? S-ar fi implementat un sistem de securitate socială fără nomenclaturism, mai mult bazat pe meritocrație decât pe egalitarism? Ar fi efectuat puțină liberalizare și ar fi permis liberă circulație exact cum a procedat chiar și dictatorul fascist al Spaniei, Francisco Franco , ca să atragă banii turiștilor? Dar dacă scutea învățământul, cultura și presa de cenzură, cultul personalității, manipulare, spălare pe creier și propagandă? Dar mai ales, ce se întâmplă dacă nu ar fi recurs la persecuții și epurări după modelul stalinisto-maoist?

Probabil că ar fi fost un pic mai bine. Iar tranziția de la totalitarism la democrație în 1989 ar fi fost mai puțin dureroasă așa cum s-a văzut la toți ceilalți vecini din “lagărul comunist”. Dar Ceaușescu , înfometat după putere, și din dorința de a face din România un actor internațional , fără succes , probabil a preferat să se poarte ca un dictator inspirat după despoții orientului, combinând modelul maoist cu stilul de conducere feudal al voievodatelor vlaho-moldave ca pe vremea lui Vlad Țepeș sau Mihai Viteazul cum s-a observat la momentul cu sceptrul prezidențial. A fost alegerea sa până la urmă, o alegere care i-a costat viața, cât și viitorul României pentru zeci de ani.

Foto sus: Nicolae Ceauşescu şi Kim Ir Sen, în timpul vizitei de la Phenian din 1978 (© „Fototeca online a comunismului românesc”, cota: 163/1978)

Surse

Burakowski, Adam ,Dictatura lui Nicolae Ceauşescu-geniul Carpaţilor, 1965-1989 , Editura Polirom, pag. 153, 171
Cioroianu, Adrian, Pe umerii lui Marx. O introducere în istoria comunismului românesc , Editura Curtea Veche, Bucharest, 2005 p. 489.
Adevarul.ro: Epidemia de gripă din România anului 1971 ascunsă de comunişti. Cum au fost obligaţi medicii să modifice cauza morţii 
Vizita lui Nicolae Ceaușescu în Coreea de Nord din 1971 prezentată în ziarul „Scînteia”
Enigma vizitei lui Ceauşescu la Teheran
Ziarul Financiar: O nouă Bancă Mondială pentru marile economii emergente, transpunerea la scară mai largă a visului lui Ceauşescu
Ziare.com: Fotografia zilei: Ceausescu, primul presedinte cu sceptru