Autor 61598 vizualizări


În iunie 1989, presa din România a declanșat o amplă campanie împotriva revizionismului promovat de oficialitățile din Ungaria. Asemenea „puseuri” se mai înregistraseră în anii precedenți, dar nu fuseseră puse în cauză liderii politici din țara vecină, ci doar „anumite cercuri rău intenționate”.

De această dată, era vorba despre o situație mult mai complicată. Pe de-o parte, Mihai Gorbaciov susținea necesitatea reformelor, care să ducă la consolidarea socialismului, iar, pe de altă parte, George Bush cerea respectarea drepturilor omului și promovarea democrației în țările socialiste europene. Polonia pornise deja pe o nouă cale, iar opoziția reprezentată de sindicatul Solidaritatea devenise partenerul de dialog al Partidului Muncitoresc Unit (comunist). În Ungaria se constituise un „cerc al reformei” în cadrul Partidului Muncitoresc Socialist (comunist). Pe de altă parte, Nicolae Ceaușescu era ferm ostil oricăror reforme, apreciind că acestea constituiau un pericol pentru existența orânduirii socialiste.

Între România și Ungaria existau vechi disensiuni, generate, în principal, de probleme teritoriale. Încă din iunie 1920, oficialitățile de la Budapesta au susținut că Tratatul de la Trianon, prin care s-a confirmat apartenența Transilvaniei la România, era un dictat. Revizionismul a devenit pentru Ungaria o politică de stat. Nu este lipsit de semnificație că cel dintâi prim-ministru european care l-a vizitat pe Hitler, imediat după venirea la putere, în 1933, a fost Gömbös, conducătorul guvernului de la Budapesta.

Cu ajutorul Germaniei și Italiei, în august 1940, Ungaria a obținut o parte a Transilvaniei. Recuperarea acestui teritoriu de către România a avut loc în octombrie 1944, după lupte grele, purtate împotriva trupelor ungare și germane. Tratatul de la Paris, din 10 februarie 1947, confirmă anularea dictatului de la Viena.

Țări prietene...

Incluse în spațiul de dominație sovietic, Ungaria și România au devenit „țări prietene”, chiar „surori”, făcând parte din același bloc militar (Tratatul de la Varșovia, creat în 1955). În manualele școlare și cărțile de istorie din Ungaria continua să se critice dictatul de la Trianon, iar Transilvania să fie prezentată ca leagănul națiunii maghiare. Replica românilor era slabă, manifestându- se cu intermitențe; propaganda românească în străinătate era aproape inexistentă. Indiferent de concepțiile lor politice, ungurii au acționat solidar, promovând ideea Ungariei Mari sau a Ungariei Milenare, a Regatului lui Ștefan cel Sfânt.

Istoria a fost, pentru Budapesta, o coordonată politică esențială, indiferent de regimul politic care s-a succedat, după 1918. Istoria a fost folosită și în 1989, pentru a promova politica de reforme, dar și revizionismul teritorial. S-a constituit o Comisie pentru adevărul istoric, care, între altele, a ajuns la concluzia că în 1956 nu a avut loc o contrarevoluție, cum se afirmase oficial, ci o acțiune curajoasă, patriotică, înăbușită în sânge de Armata Roșie. Comisia a propus reînhumarea lui Imre Nagy și a patru dintre colaboratorii săi, iar ziua de 16 iunie, când aceștia au fost spânzurați (în anul 1958), să fie declarată zi de doliu național. 

Manifestațiile de la Budapesta și Transilvania 

La 16 iunie 1989 s-au organizat la Budapesta mari festivități; la catafalcul lui Imre Nagy au depus coroane de flori președintele Parlamentului, premierul Ungariei și alți demnitari. Au mai depus coroane decanul corpului diplomatic (peruan), însoțit de ambasadorii SUA, Iugoslaviei și Argentinei. De asemenea, au depus coroane reprezentanți ai postului de radio Europa Liberă, delegați ai emigrației române din Franța, ai Solidarității din Polonia, ai Chartei 77 din Cehoslovacia, ai Partidului Comunist Italian ș.a.

János Kádár indicându-l pe succesorul său, Károly Gròsz (22 mai 1988)

Reprezentanții exilului românesc, prezenți la ceremonie, au adoptat Declarația de la Budapesta, în care se afirma că Transilvania era un „spațiu de complementaritate” în cadrul căruia dreptul de reprezentare politică autonomă trebuia garantat. La manifestările desfășurate cu acest prilej a fost condamnat regimul de la București, care încălca drepturile omului, promova o politică de asimilare forțată a minorităților naționale, mai ales a celei maghiare etc.

O asemenea atitudine era în concordanță cu cea a guvernului Ungariei care în februarie 1989 propusese în Comisia pentru Drepturile Omului de la Geneva elaborarea unei rezoluții a ONU prin care să se ceară efectuarea unei anchete asupra modului în care România respecta aceste drepturi. Se cultiva o stare de confuzie: drepturile omului, drepturile minorității maghiare din Transilvania, drepturile colective, condamnarea Trianonului se împleteau într-o retorică anti-Ceaușescu.

Manifestațiile de la Budapesta din 16 iunie 1989 au format obiectul unei analize a Comitetului Politic Executiv, desfășurată chiar a doua zi. La ședință au participat 25 de membri ai CPEx și doi invitați. Expunerea a fost făcută de Nicolae Ceaușescu, iar singura persoană care a intervenit, din când în când, a fost Elena Ceaușescu. Conform practicii curente, s-a întocmit și un Protocol, care sintetiza cele discutate, semnat de Nicolae Ceaușescu. Prezentăm, în continuare, cele două documente, aflate în Arhivele Naționale Istorice Centrale, fondul C.C. al PCR Cancelarie, dosar 47/ 1989, f. 2 – 8.


Iunie 1989: reînhumarea osemintelor lui Imre Nagy

Stenograma Ședinței Comitetului Politic Executiv al C.C. al P.C.R. din ziua de 17 iunie 1989

Ședința a fost prezidată de tovarășul Nicolae Ceaușescu, secretar general al Partidului Comunist, președintele Republicii Socialiste România.
Ședința a început la orele 22.30.
La ședință au participat tovarășii: Bobu Emil, Ceaușescu Elena, Ciobanu Lina, Coman Ion, Dăscălescu Constantin, Dincă Ion, Dobrescu Miu, Fazekaș Ludovic, Mănescu Manea, Niculescu Paul, Olteanu Constantin, Oprea Gheorghe, Pană Gheorghe, Popescu Dumitru, Andrei Ștefan, David Gheorghe, Gere Mihai, Gîdea Suzana, Mureșan Ana, Pacoste Cornel, Postelnicu Tudor, Radu Constantin, Radu Ion, Stoian Ion, Curticeanu Silviu, Sârbu Ion.
Tov. N. Ceaușescu: Tovarăși, De fapt ați auzit la televizor scopul pentru care am convocat această ședință: am primit știrile despre manifestările care au avut loc ieri la Budapesta. Sigur, problema reînhumării unor cetățeni vinovați sau nevinovați este o problemă internă, nu ne privește direct, este o problemă care îi privește pe ei, dar, de fapt, acesta a fost un prilej ce a fost folosit pentru intensificarea activității celor mai reacționare cercuri din Ungaria, cu caracter șovinist, revizionist, anticomunist, împotriva Partidului Muncitoresc Socialist Ungar. Au cerut inclusiv lichidarea partidului, a socialismului, ieșirea din Tratatul de la Varșovia. Și aceasta este o problemă care privește pe fiecare țară, dar este o problemă care, în condițiile actuale, ne privește pe toți, pentru că este legat de o capitulare în fața NATO, că încă pericolul de război continuă să existe.
În același timp, ceea ce însă ne-a atras foarte serios atenția este faptul că aceasta a fost folosită pentru manifestări antiromânești, acolo și-a găsit loc așa-zisa organizație a Ardealului – teritoriul României, și așa–zisa grupare România liberă, cum îi spun ei, din care fac parte cetățeni români, de origine română: elemente legionare, fasciste, pe care ei le-au organizat, și câteva elemente declasate, fasciste, inclusiv au venit din Occident o serie de elemente legionare care au găsit sprijin în Ungaria și au participat la aceste manifestări. Sigur, situația este deosebit de gravă. Practic, s-ar putea spune că este mai gravă decât în 1956.
(Toți tovarășii: Așa este!)
Tov. Nicolae Ceaușescu: Discuțiile care au fost atunci, dacă a fost o acțiune contrarevoluționară sau nu, situația este că au fost împușcați comuniști, au fost acțiuni contrarevoluționare, anticomuniste; situația este bine cunoscută. Dacă această activitate este contrarevoluționară sau nu, este o problemă a lor, dar poporul și comuniștii maghiari au simțit ei pe pielea lor ce înseamnă aceasta.
Noi nu vrem să ne amestecăm în problemele reabilitării unora sau altora; fiecare țară procedează cum consideră necesar, dar în momentul în care aceste manifestări au constituit de fapt un motiv – și impresia mea este că de fapt toate acestea au fost organizate nu atât pentru reabilitare, ci pentru a stimula cele mai reacționare cercuri, inclusiv de a primi sprijin din străinătate. Nu este întâmplător nici faptul că Senatul SUA i-au felicitat, că alte cercuri reacționare din Occident i-au felicitat și de aceea consider că noi nu putem să stăm fără să luăm o atitudine hotărâtă împotriva acestor manifestări care sunt îndreptate direct împotriva României, a integrității teritoriale, a socialismului în România, prin sprijinirea celor mai reacționare cercuri din Ungaria. Sigur, cunoașteți că în Ungaria există deja grupări organizate care acționează împotriva acestei politici, am publicat și în ziarul Scânteia, din ziarul lor, nu pe alte căi, care sunt îngrijorați și că doresc și cheamă la unitate pentru apărarea socialismului în Ungaria, a partidului, a poporului.
Dar independent de aceasta, noi nu putem să nu luăm poziție fermă împotriva amestecului inadmisibil în treburile interne, poziția antiromânească împotriva construcției socialismului în România și împotriva integrității României, și, în același timp, politica lor revizionistă, în general, care reprezintă o încălcare a Acordurilor de la Helsinki, care pun în primejdie pacea, securitatea în Europa, care constituie o amenințare pentru stabilitatea în această zonă a României.
Cetățenii au ascultat, noi n-am dat, este adevărat, dar s-a ascultat la televiziune, la radio, au citit ziarele și acestea au provocat o indignare foarte gravă, ceea ce m-au determinat acum să convoc această ședință pentru a discuta.
(Toți tovarășii: este o poziție foarte bună, justă!)
Tov. Nicolae Ceaușescu: De aceea am dat pe scurt la televiziune comunicatul, am însărcinat pe Ioan Totu să cheme pe ambasadorii țărilor socialiste și să le explice poziția noastră, să cheme pe cei din Tratatul de la Varșovia, pe albanezi și iugoslavi separat, și separat, deși ei am considerat că pot fi chemați împreună, dar separat, și celelalte țări socialiste – Cuba, Mongolia și Vietnamul, și separat Coreea și China. De asemenea, va chema pe ambasadorul maghiar ca să exprimăm protestul oficial al guvernului român față de aceste manifestări – în această noapte, în această seară!
(Toți tovarășii: este foarte bine!)
Tov. Nicolae Ceaușescu: Ceea ce am spus aici va apare și în presă, dar legat de toate acestea mă gândesc că poate ar fi bine ca dimineață să se dea o informare și în presă, și desigur pe urmă la televiziune, la prânz și la radio, în care să se arate că Ministerul de Externe a chemat pe ambasadorul Republicii Populare Ungare și a exprimat un protest oficial și, de asemenea, a informat alte state socialiste despre îngrijorarea României pe această problemă.
(Toți tovarășii: foarte bine!)
Tov. Nicolae Ceaușescu: Mă gândeam inițial să facem o declarație a Agenției noastre de presă, dar, având în vedere că s-a dat la televiziune, nu mai este nevoie.
Tov. Elena Ceaușescu: Și informat ceea ce s-a făcut oficial în numele guvernului român.
Tov. Nicolae Ceaușescu: Și vom vedea în raport de poziția pe care o s-o adopte, și poziția altor țări occidentale – dacă vor acorda sprijin Ungariei, va trebui să exprimăm protestul oficial față de această poziție a guvernului pentru că nu putem să acceptăm o asemenea situație! A nu lua o poziție ar însemna de fapt să acceptăm , și să încurajăm aceste acțiuni iresponsabile ale celor mai reacționare cercuri și de fapt – nu o să spunem în presă, dar pentru noi – luând această poziție este și în sprijinul elementelor cinstite din Ungaria, pentru forțele comuniste reale revoluționare care văd că este în pericol socialismul în Ungaria și se poate aștepta din nou la pogromurile care au fost în 1956. Aceasta nu o să spunem în presă, dar să fie clar pentru voi. Uite, scopul acestei ședințe acesta a fost și am considerat că este bine să se cunoască și dacă sunteți de acord să procedăm așa?
(Toți tovarășii:suntem total de acord). Tov. Nicolae Ceaușescu: Acum mai m-am gândit că mâine într-o serie de întreprinderi, de unități să aibă loc scurte adunări și în care să se protesteze și să se exprime sprijinul pentru poziția adoptată de guvernul român și să se ceară cu hotărâre de a se pune capăt unor asemenea manifestări. Aceasta am vrut să spun. Cu calm, dar ferm trebuie să luăm poziție. Dacă s-ar fi limitat să reînhumeze pe Imre Nagy (foto - n.r.), pe alții – ei consideră că nu a fost o acțiune contrarevoluționară – este o problemă internă, este o apreciere, și părerea se împarte în două – că prima acțiune a fost simplă, dar s-a transformat în acțiune contrarevoluționară, dar noi știm bine ce a fost acolo, că au fost omorâți comuniști și ce pericol a fost atunci.
Se pare că Imre Nagy direct nu a vrut să se ajungă acolo, el a fost un comunist, a lucrat la Comintern, dar a fost depășit de evenimente. Între unele elemente are au fost în fruntea grupelor de omorâre a comuniștilor se găseau trei agenți de siguranță din România, unul mi se pare Dudaș, care a fugit din România imediat după 23 August, că știa că aici va fi arestat, că a trădat, acela a fost de altfel și în timpul războiului unul din cei care au cauzat căderea de la Cluj a grupei de comuniști, prin 1942 – 1943, că au fost toți omorâți și el era în Ungaria în 1956 în fruntea unei grupe care a condus pogromurile – în grupe armate.
Imre Nagy a fost în România, românii i-au acordat azil politic, a fost ținut chiar aici la Snagov, au fost tratați nu ca prizonieri, până au fost preluați înapoi de guvernul maghiar din nou. Le-am acordat azil politic, au fost tratați în mod corespunzător. Sunt tovarăși care s-au ocupat de ei și am pus să strângem toate documentele ca să se știe, și când au fost ceruți în anul 1957 de guvernul ungar au fost predați înapoi. Însă nu de problema aceasta a reabilitării, a reînhumării trebuiau să se ocupe, deși nu de aceasta aveau nevoie ungurii, nu problema aceasta era.
Este o problemă internă, dar de fapt aceasta a constituit un prilej și în mod special au folosit aceasta pentru dezlănțuirea acestor manifestări anticomuniste, revizioniste, antiromânești, care ne privesc direct și în fața cărora nu putem închide ochii. Dacă vedeau în aceasta numai o acțiune de reabilitare, nu ne preocupa nimic, dacă ne-ar fi întrebat am fi spus că greșesc, dar fiecare face ce vrea, dar noi de fapt nu de aceasta luăm atitudine, ci de faptul că aceste activități sînt complect ostile, complect periculoase, de fapt sunt contrarevoluționare.
(Toți tovarășii:așa este!)
Tov. Nicolae Ceaușescu: Și nouă nu ne este indiferent dacă Ungaria o să revină din nou la capitalism sau dacă o să meargă în construcția socialistă, și oricare țară! Fiecare construiește socialismul corespunzător condițiilor din țara respectivă. Noi înșine am luptat 20 de ani și am realizat, dar realizând în condiții specifice este una și întorcându-se la capitalism și lichidând socialismul, întorcându- ne din nou la capitalism aceasta nu poate să nu ne preocupe oriunde s-ar întâmpla, dar cu atât mai mult când este vorba de o țară vecină.
(Toți tovarășii: foarte bine!)
Tov. Nicolae Ceaușescu: Eu am explicat că până la urmă public va trebui să explicăm mai bine și partidului și poporului, poate la plenară, poate până atunci, pentru că trebuie să se înțeleagă bine că nu putem asista la o atitudine din aceasta. Am încercat să nu ne preocupăm așa, și am crezut că mai sunt manifestări dar deja....
Tov. Elena Ceaușescu: Acestea iau amploare mare și au depășit limita, nu sunt pe linia care merge spre comunism. Tov. Nicolae Ceaușescu: Ungaria a devenit centrul celor mai reacționare cercuri din Europa și din alte țări. A devenit un centru de acțiuni al cercurilor revoluționare, inclusiv și „Europa liberă” și-a găsit loc acolo și vor să primească corespondenți, de fapt să devină un centru de transmisie al Europei Occidentale.
Tov. Elena Ceaușescu: Centrul celor mai reacționare cercuri și anticomuniste!
Tov. Nicolae Ceaușescu: Este adevărat că sunt cercuri și grupări comuniste care sunt preocupate, care au luat poziție, dar se pare că nu au reușit încă să pună ordine acolo după toate aceste manifestări! Să sperăm că ei vor reuși realmente să respingă aceste activități care constituie un pericol pentru poporul maghiar, dar și pentru vecini, pentru pacea și securitatea în această regiune și nu putem fi indiferenți față de această situație! În fond, așa cum africanii sunt preocupați de ceea ce se întâmplă în Africa de Sud, și noi nu putem sta indiferenți față de ceea ce se întâmplă la vecinii noștri.
Fiecare privește ce se întâmplă la vecinii săi cât timp nu amenință pe alții, dar când devine o problemă și pentru poporul prieten maghiar, dar și pentru popoarele prietene ale altor țări, ar însemna să nu fim comuniști, să nu acționăm cu spiritul răspunderii pe care îl avem! Au găsit câțiva derbedei; oricine poate să găsească derbedei și să se denumească România liberă: - au primit o serie de legionari în aceste zile de occident – așa-zisa Uniune a românilor liberi – că sînt tot felul de grupări fasciste care și-au găsit locul și au participat la aceste manifestări în Ungaria. Nu se pot admite asemenea lucruri! Oriunde s-ar întâmpla, trebuie să luăm și am luat poziție!
(Toți tovarășii : just, foarte bine!)
Tov. Nicolae Ceaușescu: Bun. Să procedăm așa! Avem posturi de radio, unele să fie mai active pe problemele acestea, să nu tratăm numai în general! Apărarea socialismului este obligația tuturor comuniștilor! Oriunde este în pericol socialismul, trebuie să-l apărăm! Aceasta este situația! Cu aceasta ridicăm ședința.


Budapesta, 1956

Partidul Comunist Român Comitetul Central Nr. 1735
Protocolul nr. 12 al ședinței Comitetului Politic Executiv din ziua de 17 iunie 1989
Ședința a fost prezidată de tovarășul NICOLAE CEAUȘESCU, secretar general al Partidului Comunist Român.
Au participat tovarășii: Bobu Emil, Ceaușescu Elena, Ciobanu Lina, Coman Ion, Dăscălescu Constantin, Dincă Ion, Dobrescu Miu, Fazekaș Ludovic, Mănescu Manea, Niculescu Paul, Olteanu Constantin, Oprea Gheorghe, Pană Gheorghe, Popescu Dumitru, Andrei Ștefan, David Gheorghe, Gere Mihai, Gîdea Suzana, Mureșan Ana, Pacoste Cornel, Postelnicu Tudor, Radu Constantin, Radu Ion, Stoian Ion. Au fost invitați tovarășii: Curticeanu Silviu, Sîrbu Ion.
Ședința a început la ora 22.30 și s.a termiant la ora 23. 00.
ORDINEA DE ZI: În legătură cu gravele manifestări antisocialiste, revizioniste și antiromânești, care au avut loc la Budapesta.
Comitetul Politic Executiv al C.C. al P.C.R. luând cunoștință de gravele manifestări antisocialiste, revizioniste, și antiromânești care au avut loc la Budapesta, în ziua de 16 iunie 1989, a hotărât următoarele: Duminică 20 iunie 1989, să se dea publicității o informare în care să se arate că în ziua de sâmbătă 17 iunie la conducerea Ministerului Afacerilor Externe a fost convocat ambasadorul R.P. Ungare căruia i s-a transmis protestul oficial al guvernului român, adresat guvernului Republicii Populare Ungare, în legătură cu manifestările antisocialiste, antiromânești, naționalist-șovine și revizioniste care au avut loc la data de 16 iunie 1989, la Budapesta, menționându-se că au fost informate și alte state socialiste despre poziția României și protestul transmis. Într-o serie de întreprinderi și alte unități să se țină scurte adunări în care să se protesteze față de manifestările cu caracter revizionist, iredentist și anticomunist, care au avut loc la Budapesta și să se exprime sprijinul pentru poziția fermă adoptată de guvernul român față de aceste manifestări.
ss. N. Ceaușescu

Capitularea în fața NATO

După cum se poate constata, Nicolae Ceaușescu aprecia că manifestațiile de la Budapesta prilejuite de reînhumarea unor cetățeni vinovați sau nevinovați „îi privea pe unguri, era o problemă internă a lor”. Această poziție se detașa puternic de cea adoptată de P.M.R. în 1956, când Imre Nagy (foto) și ceilalți lideri implicați în evenimentele din Ungaria erau considerați trădători, dușmani ai socialismului, vinovați de crime săvârșite împotriva comuniștilor unguri.

Ceaușescu aprecia că respectivele manifestații erau doar un prilej folosit „pentru intensificarea activității celor mai reacționare cercuri din Ungaria”, ele marcau „o capitulare în fața NATO”. Ceea ce îl îngrijora pe secretarul general al PCR era faptul că acestea au fost folosite „pentru manifestări antiromânești”, la care au participat și „elemente fasciste, legionari”, precum și derbedei și „câteva elemente declasate fasciste”. Acestea erau manifestări „îndreptate direct și împotriva României, a integrității teritoriale, a socialismului din România”.

N. Ceaușescu a menționat că l-a însărcinat pe Ioan Totu, ministru de externe, să cheme pe ambasadorii țărilor socialiste și să le explice poziția noastră, precum și ambasadorul Ungariei „ca să exprimăm protestul oficial al guvernului român față de aceste manifestări”. Totodată, Ceaușescu avea în vedere organizarea unor „scurte adunări” în întreprinderi, în care „să protesteze și să exprime sprijinul pentru poziția adoptată de guvernul român și să ceară cu hotărâre de a se pune capăt unor asemenea manifestări”.

Ceaușescu era preocupat și de soarta socialismului, deoarece „aceasta nu poate să nu ne preocupe oriunde s-ar întâmpla, dar cu atât mai mult când era vorba de o țară vecină”. El a conchis: „Oriunde este în pericol socialismul, trebuie să-l apărăm!”

Conform celor stabilite, în zilele următoare s-a înregistrat o escaladare a disputei româno-maghiare, de parcă cele două țări nu făceau parte din același bloc militar. În această dispută, Budapesta avea un avantaj net, fiind sprijinită de mass-media occidentală și de mai mulți lideri politici.

Însuși președintele François Mitterand a declarat că Transilvania reprezintă cu adevărat o problemă europeană, care urma să fie rezolvată. O asemenea declarație încuraja revizionismul maghiar, care a devenit tot mai incisiv. Spiritele s-au domolit odată cu vizita președintelui american George Bush la Budapesta, în zilele de 11 – 12 iulie 1989. Acesta a fost întâmpinat cu lozinci cu caracter revizionist, între care și „Destinul Transilvaniei se află în mâinile Marilor Puteri”.

Președintele a declarat că SUA se pronunța pentru menținerea statu-quo-ului teritorial în Europa și a sugerat să se pună capăt acestor manifestații. Se pare că Ceaușescu a aflat de o asemenea poziție a SUA, astfel că tema revizionismului maghiar a continuat să fie menținută în activitate, inclusiv în zilele de 17 – 21 decembrie 1989. Faptul că revoluția a pornit la Timișoara de la un pastor maghiar părea a-i da dreptate. Pe de altă parte, românii nu mai erau dispuși să-l asculte pe Ceaușescu, apreciind că situația lor devenise insuportabilă, iar naționalismul nu le ținea nici de foame, nici de frig. 

""