Autor 3977 vizualizări


Atacul aerian nipon asupra instalațiilor militare americane aflate pe insula Oahu din arhipelagul Hawaii a fost executat ȋn data de 7 decembrie 1941 și a intrat ȋn istorie drept cauza declanșǎrii devastatorului conflict din Oceanul Pacific. Bombele, torpilele și gloanțele au semǎnat moarte și distrugere, specialiștii neputȃnd sǎ ȋnțeleagǎ cum a fost posibilǎ o astfel de surprizǎ ȋmpotriva unei fortǎrețe ce pǎrea de nelovit. Au fost ȋnregistrate sub 4.000 de victime și au fost pierdute definitiv numai douǎ cuirasate. Mai grav afectat a fost prestigiul colosului american, rǎzbunarea venind ȋn 1945 sub forma bombardamentelor strategice fǎrǎ cruțare ȋmpotriva orașelor japoneze. Nici n-a mai contat cǎ piereau civili nevinovați.  

Dezastrul de la Pearl Harbor putea sǎ fie evitat, dar nu prin acțiunea comandanților locali, cei ce și-au pierdut funcțiile practic pentru incompetențǎ. Conducerea de la Washington putea sǎ facǎ totul pentru a evita chiar conflictul cu imperiul asiatic. Cum era posibil?

Simplu. Se putea declara rǎzboi Germaniei ȋn noiembrie 1941 și ȋntregul organism militar american intra ȋn stare de luptǎ pe toate fronturile, inclusiv ȋn Oceanul Pacific. Se putea lansa o campanie de prezentare a potențialului industrial pentru intimidarea inamicului. De ce sǎ fie atacat Berlinul? Ȋn ziua de 31 octombrie 1941 submarinul U-552 a lansat torpile ȋmpotriva unei nave de suprafațǎ. Era distrugǎtorul USS Reuben James și au pierit ȋn explozie o sutǎ de marinari ai SUA. Era mai mult ca suficient pentru o cauzǎ a unui rǎzboi. Sǎ nu uitǎm cǎ incidentul de la Gleiwitz a fost folosit drept pretext pentru atacarea Poloniei și, practic, pentru declanșarea celui de-Al Doilea Rǎzboi Mondial.

Chiar mai ȋnainte de scufundarea distrugǎtorului Reuben James a mai fost un atac cu torpila asupra unui vapor similar de luptǎ. USS Kearny (DD-432) a fost lovit de o torpilǎ a submarinului U-568 pe 17 octombrie 1941 și au pierit 11 marinari. Alți 22 au fost rǎniți ȋn urma deflagrației, dar nava a reușit sǎ ajungǎ ȋn Islanda. Conducerea de la Washington putea sǎ fie foarte supǎratǎ pe forțele navale naziste din moment ce distrugǎtorul fusese recepționat ȋn US Navy ȋn septembrie 1940.

Au fost și alte incidente ȋn care au fost implicate vase comerciale sau militare sub pavilion ȋnstelat pȃnǎ la asaltul din Hawaii. Scufundarea vaporului Robin Moor la 14 iunie 1941 a dus la blocarea bunurilor germane de pe teritoriul SUA. Se putea lua o decizie radicalǎ ȋn orice moment. Trecerea trupelor ȋn starea de alarmǎ și aplicarea unor minime reguli de camuflaj ar fi redus drastic din efectele bombelor nipone.

Conducerea de la Washington a amȃnat declanșarea ostilitǎților pentru a profita cȃt mai mult de starea de neutralitate, a permis așa-zisul atac prin surprindere și umilința din 7 decembrie.