Autor 12992 vizualizări


Aducem în faţa cititorilor un episod extrem de interesant din istoria navei-şcoală „Mircea”: traversarea Atlanticului şi participarea, în iulie 1976, la ceremoniile prilejuite de cea de-a 200-a aniversare a independenţei SUA. Aventura americană a lui „Mircea” nu va fi lipsită de peripeţii (un incident naval urmat de un proces, dar şi decizia a trei marinari români de a rămâne în Statele Unite), iar jurnalistul Walter Damtoft, aflat la bordul lui „Mircea” în timpul „Regatei Secolului”, nu-şi va putea reţine câteva observaţii pline de tâlc: „Îmi aduc aminte că România se afla în sfera de influenţă sovietică. Deşi nimeni nu a făcut nici o referire directă la acest aspect, e cât se poate de evident că nimic nu le-ar place mai mult celor de pe «Mircea» decât să întreacă vasele sovietice «Kruzenshtern» şi «Tavarişci»”. Între fotografiile care stau mărturie prezenţei velierului la sărbătoarea Bicentenarului american, şi câteva cu adevărat impresionante: la 4 iulie 1976, la ora 13:40, nava-şcoală „Mircea” trecea prin dreptul turnurilor gemene, moment irepetabil prin sfârşitul dramatic al celor două clădiri emblematice...

În vara anului 1963, Ministerul de Externe al guvernului României primea din partea Departamentului de Stat al Statelor Unite o scrisoare surprinzătoare. Nava-şcoală „Mircea” era invitată la „Operaţiunea Velierul-1964”, organizată sub înaltul patronaj al preşedintelui John Fitzgerald Kennedy, evenimentul urmând să se desfăşoare pe 14 iulie 1964 la New York[1]. Velierul românesc era solicitat să se alăture altor nave similare din ţări cu tradiţie în arta navigaţiei cu vele.Organizatorii au trimis invitaţii statelor indiferent de regimul politic aflat la conducere, inclusiv URSS, ale cărei relaţii cu SUA erau încă marcate de instalarea rachetelor sovietice în Cuba.

 

Prima invitaţie, cea din 1963, nu poate fi onorată

În ceea ce priveşte invitaţia adresată României, o întrebare şi unele explicaţii se impun. Să nu fi cunoscut organizatorii starea tehnică precară a navei-şcoală „Mircea”? Posibil. Dar în mod cert în SUA se ştia că „Mircea” nu mai ieşise de 24 de ani din Marea Neagră. Războiul Rece afectase şi nava-şcoală a României.

Gestul guvernului american faţă de România depăşea momentul strict al manifestării maritime. El se încadra în noua politică a Casei Albe faţă de Bucureşti. La Washington se sesizaseră paşii făcuţi de conducerea României pentru a se desprinde de autoritatea Moscovei. Poziţia adoptată de Gheorghiu-Dej în timpul crizei rachetelor a fost încurajatoare pentru conducerea SUA. De altfel, în iulie 1963, preşedintele Kennedy afirmase deschis că SUA lua în calcul susţinerea politicii independente a conducerii de la Bucureşti[2].

Nava-şcoală „Mircea” nu a onorat însă invitaţia. Starea ei tehnică nu-i permitea efectuarea unui marş de lungă durată. Avea nevoie de reparaţii capitale. Timpul îşi spusese cuvântul.

 

Vremuri tulburi pentru „Mircea”:din 1946 până în 1965, velierul nu mai iese din Marea Neagră

Distinsul cititor trebuie să ştie că trecuseră 24 de ani de la momentul sosirii lui „Mircea” în ţară, de la şantierul constructor „Blohm &Voss” din Hamburg. Primirea velierului, la 17 mai 1939, în portul Constanţa, în cadrul unei ceremonii maritime impresionante, ce a marcat intrarea navei în serviciul Marinei Regale, a fost apreciată cu totul justificat de generalul Paul Teodorescu, ministrul Aerului şi Marinei, ca „însemnată, prin aportul ce va aduce la dezvoltarea marinei româneşti”[3].

Jurnalul de bord al velierului pe anul 1939 a consemnat şi prima campanie internaţională executată între 3 iulie-3 septembrie, având ca obiectiv instruirea cadeţilor Şcolii Navale şi reprezentarea internaţională a Marinei României în ceea ce s-a numit „Ocolul Mediteranei”, cu escale în porturile Palermo, Toulon, Palma de Mallorca, Gibraltar, Alger şi Alexandria. Misiunea i-a certificat lui „Mircea” preluarea ştafetei de pivot al diplomaţiei maritime româneşti de la legendarul său predecesor, bricul „Mircea”, primul velier-şcoală al Marinei României, care fusese în serviciu timp de 50 de ani:1892-1932.[4]

Debutul a fost un succes, dar vremurile ulterioare s-au dovedit nefaste pentru „Mircea”. Declanşarea celui de-Al Doilea Război Mondial, ducerea lui „Mircea” în captivitate de către ocupantul sovietic (5 septembrie 1944-27 mai 1946), instalarea în mijlocul Europei a Cortinei de Fier de către I.V. Stalin şi a trupelor Armatei Roşii în ţară, impunerea regimului comunist, care, în circumstanţele date, a orientat în toate planurile România către Blocul Sovietic – toate acestea au fost resimţite şi de velier. Dacă la 27 mai 1946 a fost retrocedat de către URSS Marinei României, într-un ceremonial desfăşurat la Constanţa în prezenţa Regelui Mihai I, a primul ministru, dr. Petru Groza, a lui Gheorghe Tătărescu şi Gheorghe Gheorghiu-Dej, ministrul Comunicaţiilor şi Lucrărilor Publice, moment transformat într-unul de propagandă şi obedienţă faţă de ocupanţi, „Mircea” n-a mai ieşit din Marea Neagră până în martie 1965, când a fost dus, prin aprobarea, mai întâi a lui Gheorghiu-Dej, iar după moartea acestuia, a lui Nicolae Ceauşescu, în şantierul constructor „Blohm &Voss” pentru reparaţii capitale[5].

„Mircea” îşi va relua marşurile de instruire şi reprezentare în vara anului 1967, când a vizitat porturile Toulon, Gibraltar şi Portsmouth, fiind primul velier-şcoală, navă a Marinei Militare a unei ţări membre a Tratatului de la Varşovia, care „străpungea” Cortina de Fier după al Doilea Război Mondial.

În bogatul său jurnal de bord, îndrăgitul velier a înscris campanii internaţionale unice care i-au pus în evidenţă rolul de ambasador special al României. O astfel de misiune a constituit-o participarea la sărbătorirea Bicentenarului SUA.

 

Americanii perseverează:nava-şcoală e invitată la Bicentenarul Statelor Unite

La 8 septembrie 1975, titularul Departamentului Forţelor Maritime al SUA a trimis o scrisoare generalului Ion Coman, la acea dată prim-adjunct al ministrului Apărării Naţionale şi şef al Marelui Stat Major, în care se preciza că are „marea plăcere de a invita Marina Militară a României să participe la o paradă internaţională care va avea loc la 4 iulie 1976. Parada va consemna a 200-a aniversare a independenţei SUA. Sărbătorirea acestui eveniment bicentenar, care va fi organizat împreună cu «Operation Sail 1976» va recunoaşte importanţa oceanelor în istoria şi viitorul SUA, va celebra frăţia comună a marinarilor tuturor naţiunilor”[6].

Se crea astfel şansa ca o navă militară românească să realizeze, pentru prima dată în istoria Marinei Militare, traversada Oceanului Atlantic şi să reprezinte România la marea sărbătoare a poporului american.

Conducerea Marinei Militare a propus ca misiunea să fie îndeplinită de nava-şcoală „Mircea”. Era singura navă care putea efectua traversarea Oceanului Atlantic şi îndeplini tripla misiune :instruirea cadeţilor, reprezentarea la manifestările din SUA organizate pe 4 iulie şi participarea în premieră la regata marilor veliere, în ultima etapă. Mai mult, s-a propus un parcurs în care nava să viziteze porturi şi din America de Sud şi Centrală. Planul a fost aprobat.

 

Spre America, pe drumul marilor veliere

La 4 martie 1976, ora 10:20, „Mircea” s-a desprins de cheulde staţionare din portul Constanţa sub comanda locotenent comandorului Eugen Ispas. Comandant al marşului pentru etapa Constanţa-SUA a fost numit comandorul Alexandru Hârjan, iar în SUA activităţile de reprezentare au revenit amiralului Gheorghe Sandu. Pe lângă echipajul de bază al navei au fost ambarcaţi, pentru practică, 87 de cadeţi din Institutul de Marină „Mircea cel Bătrân”, anul II, Secţia Militară, şi 20 de elevi, anul II, din Şcoala de Maiştri de Marină. S-au alăturat echipajului cinci civili, între care reputatul scriitor Radu Theodoru, care şi-a concretizat experienţa la bordul velierului în amplul reportaj, Noi, Mircea” şi Atlanticul[7].

După 19 zile de navigaţie continuă, la 22 martie 1976, „Mircea” a acostat în portul Las Palmas, pentru aprovizionare cu combustibil, apă şi alimente. Pe 26 martie, „Mircea” a părăsit Las Palmas, înscriindu-se pe „drumul lui Columb”. Din acest moment a început navigaţia exclusiv cu vele. Stabilirea coordonatelor velierului în Oceanul Atlantic, pe parcursul celor 3321 Mmcât a măsurat traversarea, s-a făcut exclusiv pe baza observaţiilor astronomice, simultan la stele pe timpul crepusculului nautic de seară şi dimineaţă, iar ziua la soare, realizate de ofiţerul cu navigaţia, locotenent major Pavel Suciu, conform artei navigaţiei din epoca de glorie a velierelor din secolele XVII-XVIII, care făceau naveta între Europa şi cele două Americi. Corectitudinea calculelor a fost confirmată de precizia sosirii velierului pe farul din extremitatea nordică a insulei Tobago din Arhipelagul Trinidad-Tobago, situat în Marea Caraibilor[8].

Traversada a decurs fără evenimente. Jurnalul de bord a reţinut însă o întâlnire cu tâlc. Pe 29 martie 1976, „Mircea” s-a intersectat cu crucişătorul sovietic „Amiral Macarov”, ce naviga în sens invers la o depărtare de circa 10 cabluri (1 cablu=185, 2m). Spre surpriza marinarilor români, de la bordul navei ruseşti a fost ridicat un elicopter care, apropiat de velier şi de la joasă înălţime, a fotografiat şi filmat vasul românesc.

 

„La bord, starea moral-politică bună”

După 35 de zile de navigaţie continuă, „Mircea” se pregătea să intre în portul venezuelean din Marea Caraibilor, La Guaira. De la bord ofiţerul radiotelegrafist transmitea raportul către comandamentul Marinei Militare:„la bord, starea moral-politică bună”[9].

Importantul ziar „National” titra în numărul din ziua de vineri, 30 aprilie 1976:„Pentru prima oară o navă a flotei române va sosi astăzi (în) La Guaira”.

Cele patru zile de staţionare în port au însemnat pentru echipaj un program ce a inclus vizite protocolare, primirea unor personalităţi la bord şi excursii la Caracas pentru depunerea, în semn de respect, a unei coroane de flori la statuia eroului naţional Simon Bolivar, El Libertador, cum îl numesc venezuelenii. Pe 1 mai, de Ziua Muncii, marinarii români prezenţi la Caracas vor asista la manifestaţia muncitorilor şi fermierilor cu tractoare şi unelte agricole, însoţiţi de poliţişti. În altă zonă, dansatoare în bikini, cu sânii la vedere, realizau un spectacol luxuriant surprinzător pentru marinarii români şi nu numai.

De cealaltă parte, ambasadorul României, Dănilă Petrache, a luat măsuri ca echipajul să nu intre în contact cu „fugarii români şi elemente duşmănoase”, ci numai cu persoane agreate de Ambasadă[10].

Plecarea din portul venezuelean s-a făcut cu urcarea în arboradă a cadeţilor şi lăsarea velelor, spectacol aplaudat de cei prezenţi. Mai departe, „Mircea“ s-a îndreptat spre portul columbian Cartagena. Pe cheu, grupuri de poliţie navală, imagine ce i-a surprins pe români. Gazdele se confruntau cu acte de terorism. La bord a sosit şi ambasadorul Dumitru Moianu, primit ca un şef de stat conform protocolului (gardă, imnul de stat şi ridicarea pavilionului preşedintelui României).

Marinarii au vizitat importante monumente, între care Mausoleul lui Simon Bolivar. Momentul de vârf al prezenţei lui „Mircea” la Cartagena l-a reprezentat balul organizat de Şcoala Navală, ofiţerii şi cadeţii români etalându-şi talentele de dansatori cu doamnele şi tinerele prezente. Pentru ofiţerii columbieni surpriza a constituit-o formaţia de muzică uşoară a cadeţilor români, care a adus ritmul melodiilor româneşti în faţa participanţilor.

Următorul port de acostare:Vera Cruz de pe coasta mexicană. „Mircea” este întâmpinat de ambasadorul României, Mihai Dumitru, şi de numeroşi locuitori, curioşi să vadă velierul românesc. Ospitalitatea gazdelor a fost deosebită, ele oferind marinarilor români posibilitatea de a vizita piramidele Soarelui şi Lunii, celebre vestigii aztece. La bordul lui „Mircea” au urcat circa 1.800 de mexicani. Velierul-şcoală şi-a îndeplinit şi aici rolul de ambasador special al României. Plecarea din portul mexican s-a făcut cu manevrarea velelor, spectacol apreciat de localnicii prezenţi.

 

Casa lui Hemingway din Havana nu poate fi vizitată:scriitorul „e yancheu”

Din Vera Cruz, „Mircea” a plecat la Havana, unde a acostat pe 2 iunie 1976. Deşi ţară cu regim comunist, cu foarte bune relaţii cu România, primirea şi comportamentul autorităţilor cubaneze s-a făcut cu răceală şi măsuri care au şocat comanda lui „Mircea”. S-a interzis consumul de carne şi preparate din stocul bordului, camera frigorifică fiind sigilată de reprezentanţii autorităţilor cubaneze, hrănirea echipajului fiind asigurată de gazde. La bord s-a instalat un post de santinelă care nu a permis populaţiei să se apropie de navă şi nici marinarilor români să vină în contact cu aceasta. Un singur autocar a fost pus la dispoziţia echipajului pentru vizitarea Capitalei, dar Havana a fost văzută prin geamul maşinii. La solicitarea ofiţerilor români care însoţeau cadeţii de a se vizita casa lui Hemingway ghidul le-a răspuns că nu se poate:„este yancheu”[11].

Gazdele au revenit la sentimente mai bune, oferind românilor prilejul de a se relaxa în zona exclusivistă a Havanei, pe plaja El Trapico.

Pe 7 iunie, „Mircea” părăseşte Havana îndreptându-se spre „Triunghiul Bermudelor”, navigând cu vele, în drum spre portul Hamilton, capitala Arhipelagului Bermuda.

Cunoscută şi sub numele de „Triunghiul Morţii”, date fiind dispariţiile inexplicabile de avioane şi nave, celebra zonă nu putea să nu aducă fiori multor membri ai echipajului. Pentru pregătirea psihică atât pe timpul traversării regiunii, cât şi a pregătirii pentru regată s-au ţinut mai multe adunări cu echipajul.

 

Echipajul lui „Mircea” se măreşte:numeroşi jurnalişti americani la bord

La 16 iunie, „Mircea” a intrat în portul Hamilton, unde se reuniseră majoritatea velierelor mari, din clasa „A” (acestea puteau naviga în ocean în orice condiţii). Între cele 17 nave se aflau „Gorch Fock” (R.F. Germania), „Tavarişci” (URSS), „Sagres II” (Portugalia) şi „Eagle” (SUA), surorile lui „Mircea”, toate construite în şantierul „Blohm &Voss” din Hamburg după aceleaşi planuri. În port acostaseră şi nave mai mici, din clasele „B” şi „C”.

Febra pregătirilor pentru ultima etapă, Hamilton-Newport, a ceea ce s-a numit atunci „Regata Secolului” a cuprins şi echipajul velierului românesc. Pentru „Mircea” era o premieră absolută ce l-a înscris în elita marilor veliere ale lumii, întrecerea constituind proba calităţilor tehnice ale navei şi măiestriei echipajului de a utiliza forţa vântului.

Echipajul lui „Mircea” s-a mărit. La bord a sosit viceamiralul Gheorghe Sandu, care a preluat conducerea activităţilor navei. O surpriză plăcută, ce se va dovedi şi extrem de rodnică pentru imaginea navei-şcoală „Mircea” şi implicit a României în mass-media americane, a constituit-o grupul impresionant de jurnalişti care urcă la bord. Celebra companie TV National Broadcast Company (NBC)şi-a trimis pe „Mircea” o echipă de 5 jurnalişti conduşi de Robert Toombs, editor, fost ofiţer de marină. „The National Observer”, important cotidian american, l-a delegat pentru această misiune jurnalistică pe cel mai experimentat senior editor, Walter A. Damtoft, veteran al celui de-Al Doilea Război Mondial, care a luptat pe teatrul din Pacific. „National Geographic” a ţinut să aibă un reprezentant la bordul lui „Mircea”, pe fotoreporterul S. Brown, iar „Sports Illustrated”, pe William S. Meyers[12]. Evident că şi ei erau curioşi:se aflau pentru prima dată la bordul unei nave venite dintr-o ţară comunistă.

La întrebarea dacă pot filma şi fotografia activităţile de la bord, comandorul Alexandru Hârjan le-a răspuns deschis:„Nu avem nimic secret sau de ascuns şi, în consecinţă, pot să fotografieze şi să filmeze tot ce îi interesează ca reporteri”, rugându-i însă ca în cazul în care doreau să surprindă aspecte izolate să ofere conducerii navei „posibilitatea nu de a regiza, ci de a pregăti secvenţa sub aspectul verificării şi uniformizării ţinutei marinarilor”[13].

 

Comportament lipsit de sportivitate la începutul cursei şi un proces în care e implicat „Mircea”

Startul pentru plecarea în ultima etapă a regatei a fost dat pe 20 iunie, la ora 15:00, iar câteva nave, între care şi „Mircea”, au fost implicate în incidente navale. Lipsa de experienţă a comandantului navei americane „Gazela Primero”, care a făcut o manevră periculoasă, l-a apropiat de „Mircea”. Abordajul a fost evitat datorită prezenţei de spirit a comandantului român, căpitan comandorul Eugen Ispas, care a ordonat manevra „pe drum înapoi” a maşinii. Totuşi, bompresul – arborele oblic din prova lui „Mircea” – n-a putut evita străpungerea velaturii din prova lui „Gazela Primero”. La rândul său, „Mircea” s-a ales cu avarii la câteva vele şi un strai. La Newport, unde „Mircea” a ajuns în dimineaţa zilei de 27 iunie, velierul român era aşteptat de un proces, deschis de compania de asigurări americane la care era asigurată „Gazela Primero”.

Dar cum jurnaliştii americani fotografiaseră şi filmaseră printre altele şi incidentul, filmul făcut de echipa de la NBC la bordul lui „Mircea” a fost pus la dispoziţia tribunalului, care a decis nevinovăţia velierului românesc. În favoarea lui „Mircea” au depus mărturie şi fotoreporterii William Meyers şi S. Brown. De asemnenea, Walter Damtoft avea să scrie în „The National Observer”:„Mai târziu, Asociaţia de pregătire nautică va dezaproba acuzaţia căpitanului Warren T. Miller de pe «Gazela Primero» împotriva bricului «Mircea». Miller va recunoaşte că unii competitori s-au comportat fără sportivitate la începutul cursei. Iar Miller, Ispas şi Hârjan se vor regăsi ca nişte prieteni în faţa unui pahar de cognac” românesc[14].

Finalul incidentului naval „Mircea” – „Gazela Primero” n-a scăpat ziaristului Barry Cunnigham de la „The New York Post”. În numărul din 30 iunie 1976, jurnalistul a relatat vizita lui Miller, căpitanul de remorcher care se oferise voluntar să comande „Gazela Primero”, şi a soţiei sale la bordul lui „Mircea”, unde s-au bucurat de o primire deosebită şi o atitudine marinărească plină de înţelegere. Viceamiralul Gheorghe Sandu a „catalogat incidentul ca pe un «accident într-o competiţie sportivă»”[15]. Întrecerea velierelor a fost câştigată de „Gorch Foch” (R.F.G.), „Mircea” poziţionându-se pe locul 11, între „Tavarişci” şi „Kruzenshtern” (URSS).

 

Moment istoric:parada navelor din 4 iulie 1976

De la Newport „Mircea” a plecat spre New York pentru parada navelor din 4 iulie 1976, vârful prezenţei velierelor în SUA. „Mircea” s-a încadrat ordinii de defilare, între „Juan Sebastian De Elcano” (Spania) şi „Kruzenshtern”, având în borduri zeci de şalupe, yachturi, bărci cu motor, iar pe cer zburau elicoptere şi avioane. Preşedintele Ford şi cei 3.000 de invitaţi au privit defilarea navelor de la bordul portavionului „Forestal”.

Pe front la vergi, cadeţii lui „Mircea” şi ofiţerii în ţinută de ceremonie au prezentat perfect onorul marinăresc oficialităţilor. Cei prezenţi la bordul portavionului au aplaudat frenetic. Ulterior, preşedintele Ford a transmis lui Nicolae Ceauşescu o telegramă cu un conţinut plin de semnificaţie pentru a înţelege percepţia Casei Albe cât priveşte rolul de ambasador al lui „Mircea”:„Călătoria transatlantică a frumosului bric «Mircea» pentru a participa la festivităţile navale «Operation Sail» a fost primită cu plăcere de milioane de americani… Vă asigur, Domnule Preşedinte, că marcarea de către România a acestui fericit moment din istoria noastră se bucură de o deosebită apreciere”[16].

„Mircea” şi-a continuat parcursul pe Hudson River în coloana marilor veliere. La ora 13:25 trece prin dreptul Statuii Libertăţii, iar la 13:40 dublează „Gemenii”[17], care atrag atenţia celor aflaţi pe punte. Se fac fotografii. Cele câteva instantanee depistate în arhive personale stau mărturie sugestivă a prezenţei lui „Mircea” la 4 iulie 1976 în SUA, moment irepetabil prin sfârşitul dramatic al celor două clădiri emblematice.

Pe 7 iulie, o subunitate de 40 de marinari români, în ţinute de ceremonie, s-a alăturat celor 2.000 de cadeţi din 38 de ţări prezente la New York care au defilat între Battery şi sediul Primăriei, dând onorul celor peste o jumătate de milion de spectatori, într-un spectacol de proporţii copleşitoare.

 

„Mircea”, în centrul atenţiei mass-media americane

De la New York, velierul s-a îndreptat, conform programului, spre Baltimore, unde a staţionat între 10 şi 16 iulie 1976. În ziua în care ajungea în port, „The National Observer”dedica lui „Mircea”, sub semnătura lui Walter Damtoft, o pagină întreagă sub titlul „Un velier pluteşte pe vis”. Era un caz unic:niciun velier prezent la ceremonii, nici măcar „Gorch Foch”, câştigătorul regatei Bermuda-Newport, nu se bucurase de atâta atenţie. Articolul lui Damtoft era rodul experienţei sale de membru temporar al echipajului lui „Mircea”, indubitabil cel mai frumos reportaj scris vreodată de un ziarist străin despre „Mircea” şi echipajul său[18].

Atent la tot ce s-a întâmplat la bord încă de la startul regatei, Damtoft a reţinut secvenţe unice pe care le-a redat ca într-un scenariu. Referindu-se la discuţiile cu cadetul Gabriel Dumitrescu, interesat de polaroidul ziaristului, de echipamentele electronice americane, de preţuri, de muzica lui Johnny Cash, jurnalistul avea să scrie:„Îmi aduc aminte că România se afla în sfera de influenţă sovietică. Deşi, nimeni nu a făcut nici o referire directă la acest aspect, e cât se poate de evident că nimic nu le-ar place mai mult celor de pe «Mircea» decât să întreacă vasele sovietice «Kruzenshtern» şi «Tavarişci»”[19]. Într-o scrisoare adresată ambasadorului României în SUA, ziaristul american recunoaşte că experienţa la bordul lui „Mircea” a fost „cea mai plăcută din toate activităţile pe care le-am avut în timpul carierei mele de 29 de ani de ziarist”[20].

O nouă echipă a postului NBC a venit la bordul lui „Mircea”. John Chanceller, unul din cei mai importanţi realizatori de televiziune ai momentului, a prezentat velierul românesc în emisiunea Today Show, urmărită în medie de 30-40 milioane de telespectatori. Un documentar filmat de echipa TV a prezentat viaţa unui cadet român la bordul velierului, ceea ce i-a făcut pe marinarii de pe nava-şcoală „Mircea” deosebit de populari tinerilor din SUA, mulţi dorindu-şi să devină marinari pe „Mircea”.

De la Baltimore, „Mircea” a plecat la Philadelphia unde a staţionat până pe 23 iulie.

 

Navele sovietice părăsesc SUA şi trei marinari români aleg libertatea

Nemulţumită de modul în care au fost primite navele sale „Tavarişci” şi „Kruzenshtern” la Newport şi New York, URSS şi le-a retras;şi a identificat şi un motiv oficial. Alexei Voronin, corespondentul Agenţiei Tass, relata, de pildă, că a existat cel puţin o ameninţare cu bombă asupra navelor sovietice, motiv pentru care nu s-a admis vizitarea lor şi, în final, „au fost retrase de la manifestări”[21].

Întrucât un cadet şi un soldat din echipajul lui „Mircea” au cerut azil politic la New York, iar la Philadelphia locotenentul major Vladimir Moisuc, velistul navei, a refuzat să se întoarcă în ţară, alegând libertatea, din ţară a venit ordinul de reîntoarcere acasă, anulându-se restul programului.

 

***

 

„Mircea” a revenit în SUA în 2004 şi 2009, fiind singura navă a Marinei Militare care a realizat trei traversade ale Oceanului Atlantic. Din peisajul portului New York, inclus în traseul celor două vizite, lipseau însă „Gemenii”...

 


[1]Operation Sail – 1976(broşură album realizată de organizatorii sărbătoririi Bicentenarului SUA), p. 6.

[2]Larry L.Watts, Fereşte-mă, Doamne de prieteni… Războiul clandestin al Blocului Sovietic cu România, Bucureşti, Editura RAO, 2011, p. 246.

[3]Andreea Atanasiu Croitoru, Din cuvântările generalului adjutant Paul Teodorescu, ministrul Aerului şi Marinei, în Generalul adjutant Paul (Pavel) Teodorescu (1888-1981). Vocaţia creativităţii(coord. Valentin Ciorbea, Emilian Lovişteanu, Marian Moşneagu), Editura Ex Ponto, Constanţa, 2013, p. 194.

[4]Valentin Ciorbea, Istoricul navelor-şcoală „Mircea”. Vol. II. Nava-şcoală „Mircea”, Editura Academiei Navale „Mircea cel Bătrân”, Constanţa, 1999, pp. 26-28.

[5]Ibidem, pp. 52-62.

[6]Arhivele Statului Major al Marinei Militare, fond Biroul secretariat, dosar 71, vol. 4, f. 37.

[7]Radu Theodoru, Noi, „Mircea” şi Atlanticul, Editura Militară, Bucureşti, 1975. (Passim.).

[8]Ioan Damaschin, Cu „Mircea” pe drumul lui Columb, Editura Capitel, 2006, p. 230 şi urm.

[9]Ibidem, p. 253.

[10]Informaţii puse la dispoziţia noastră de comandorul Alexandru Hârjan.

[11]Ioan Damaschin, op.cit., p. 342.

[12]Ibidem, p. 413.

[13]Informaţii puse la dispoziţia noastră de comandorul Alexandru Hârjan.

[14]Valentin Ciorbea, Nicoleta Stanca, Nava-şcoală „Mircea” în mass-media SUA:momentul 1976, în Anuarul Muzeului Marinei Române, Tom XI, 2008, p. 278.

[15]Ibidem, p. 269.

[16]„Scânteia”, 10 august 1976.

[17]„Gemenii” – celebrele turnuri ale World Trade Center din New York, distruse la 11 septembrie 2001 de atacurile teroriste organizate de membrii sinucigaşi Al-Quaeda, eveniment şocant transmis în direct de posturile TV din SUA.

[18]„The National Observer”, Wednesday, July 10, 1976, p. 12.

[19]Ibidem.

[20]„Marea Noastră”, seria nouă, an VII, 24 iulie-septembrie 1997, p. 9.

[21]„The Sun”, July 10, 1976.