Autor 2965 vizualizări


În 1815, după înfrângerea de la Waterloo, exilat pe insula Sfânta Elena, se părea că Napoleon nu mai are nici un cuvânt de spus în afacerile Europei. Congresul de la Viena ștergea fiecare urmă a reformelor sale. În îndepărtata Sfânta Elena, unde este atent supravegheat de paznicii britanici, Napoleon își dictează memoriile. Aceste memorii, redactate de autori precum contele Las Cases sau generalul Montholon, aveau să dea naștere curentului politic numit Bonapartism. Susținătorii restaurației imperiului au folosit memoriile de la Sfânta Elena pentru a desena liniile noului curent politic. Rezultatul a fost apariția în Parlamentul Franței alături de legitimiști și orleaniști a bonapartiștilor în timpul celei de a doua republici.

Ce este Bonapartismul?

1) Sistem de guvernare în care puterea a fost deținută de dinastia fondată de Napoleon Bonaparte. 2) Atașament față de bonapartism sau față de conducerea lui Napoleon Bonaparte. Aceasta este definiția care se găsește în DEX. Este incompletă deoarece descrie doar apartenența la Casa de Bonaparte nu și ideologia politică. Înainte de toate, bonapartiști susțin ideea unui stat puternic centralizat. Revoluția Franceză a influențat dezvoltarea Bonapartismului, centralizarea fiind unul dintre punctele cele mai susținute de către iacobini, iar Napoleon a făcut parte din clubul iacobinilor care a luptat împotriva „federalilor” girondini. Așadar, se poate vorbi de o moștenire lăsată de revoluție filosofiei politice bonapartiste.

Cum vedea Napoleon guvernarea?

Împăratul a vorbit îndelung despre Senat, despre Corpul legislativ și mai ales despre Consiliul de Stat. Spunea că acesta din urmă îi fusese de mare folos în cursul întregii sale administrații. Consiliul de Stat era compus în general din oameni instruiți, muncitori și cu o bună reputație.  Împăratul îi  folosea în mod individual pe consilierii de stat la toate treburile, spunea el, și cu mare folos. În totalitatea lor, ei erau adevăratul său Consiliu, gândirea sa în deliberare, la fel cum miniștrii erau gândirea sa în execuție. [1]

În Consiliul de Stat se pregăteau legile pe care Împăratul le prezenta Corpului legislativ, Consiliul fiind astfel unul din elementele puterii legislative;în Consiliu erau redactate decretele Împăratului, regulamente privind administrația publică, acolo erau examinate, discutate și corectate proiectele miniștrilor etc. Despre Senat împăratul spune următoarele:Voturile Senatului erau aproape întodeauna unanime pentru că acolo exista o convingere generală. Repet, Senatul a fost ireproșabil, s-a acoperit de rușine și a fost vinovat numai în clipa în care a căzut. [2]Consiliul de Stat și Senatul erau singurule instituții care contau cu adevărat. Forma de autoritarism impusă de împărat, se poate observa în slaba libertate de acțiune a instituților franceze. Totuși, Senatul este cel care îl confirmă pe Ludovic al XVIII-lea ca rege imediat înfrângerea lui Napoleon în 1814.

Marx și Bonapartismul

În lucrarea sa 18 Brumar al lui Ludovic-Napoleon, Marx observă modul abil în care Bonapartiștii reușeșc să se impună în Adunarea Națională. Aceștia modifică Constituția pavându-i lui Napoleon al III-lea drumul spre tronul imperial. În versiunea marxistă toată puterea este concentrată într-un singur om care controlează toate părțile sistemului social.

La 1851, prințul-președinte își impusese deja autoritatea în cea mai mare parte a Franței. Fără nici o excepţie, demnitarii burghezi din oraşele departamentale, autoritățile municipale, judecătorii de la tribunalele comerciale, etc au primit peste tot pe Bonaparte cu tururi  în modul cel mai servil, chiar şi atunci când, şi în Dijon, el a făcut un atac nestăpânit la Adunarea Naţională, şi mai ales la Partidul Ordinii.[3]În decembrie 1851 are loc o lovitură de stat care îl transformă pe Ludovic-Napoleon în cel mai puternic om din Franța, având puteri aproape dictatoriale. Despre evenimentele din decembrie Marx avea să spună:Istoria se repetă...prima dată ca tragedie...acum ca o farsă.

Napoleon al III-lea

Trasarea unei singure ideologii politice care să caracterizeze guvernarea lui Napoleon al III-lea este destul de greu de făcut. La alegerea sa ca președinte, Ludovic-Napoleon s-a bazat pe muncitori și țărăni. Aceștia, puteau fi și chiar au fost foarte ușor influențați. Revoluția industrială a contribuit la revenirea Bonapartismului la putere.  Împăratul avea să remarce despre diferențele politice din anturajul său:Împărăteasa este legitimistă, Morny este orleanist, prințul Napoleon este republican, iar eu însumi sunt un socialist. Este un singur Bonapartist – Persigny-și el e nebun![4]Pe plan extern domnia lui Napoleon al III-lea se deosebește de cea a unchiului său prin reducerea militarismului și concentrarea pe eforturile diplomatice. Napoleon al III-lea este numit în literatura de specialitate eliberatorul popoarelor. Franța nu făcea alteceva decât să-și urmeze interesele. În mod ironic înainte de a abdica, Napoleon avea să eliberezePrusia, contribuind prin dezastruasa înfrângere de la Sedan la stabilirea Imperiului German.

Mai există Bonapartism în prezent?

În Franța de azi republicanismul este susținut într-o proporție covârșitoare de către populație. Mișcare Bonapartistă se reduce la famlia Bonaparte și liderul acesteia, Jean-Christophe. Istoricii au încercat să asemene ca sisteme urmașe al Bonapartismul doctrine precum Fascismul sau Francoismul. Există anumite asemănări precum cenzura folosită în toate cele trei ideologii sau concentrarea puterii în mâinile unui singur om, indiferent că acesta se numește caudillo, împărat sau duce. Diferențele constau în separarea rasială și etnică. Deși religia oficială a celor două imperii era catolicismul, tolerența religioasă exista și era respectată.

Istoricul marxist Arthur Rosenberg descrie defectul fatal al Germaniei Imperiale:un compromis între clasa de mijloc și aristocrația militară prusacă... în forma autocrației Napoleoniene.Totuși, Rosenberg nu poate furniza nici o analiză sistematică a acestor termeni, iar relatarea sa rămâne în ceață și ambiguă.[5]Bonapartismul se bazează pe Cezarism. Acesta implica o combinație între absolutism și democrație.

Moștenirea lăsată istoriei de către Napoleon I și Napoleon al III-lea este incontestabilă. În prezent, situația Bonapartismului nu pare să permită revenirea acestei ideologii în prim-plan. Totuși, Uniunea Europeană este într-o continuă dezvoltare. Multe dintre conceptele Bonapartiste se aplică și azi de U.E. În ce direcție se îndreaptă Uniunea? Spre o Europă unită în care toate statele au un număr egal de drepturi, sau spre o subordonare a statelor mici față de puterea altora asemenea Germaniei care conduce din punct de vedere economic și politic U. E. ?

 

 

 

 

 


[1]Las Cases, Emmanuel, Memorialul din Sfanta Elena, Editura Cartea Romaneasca, vol. II, Bucuresti, 1987, p 112.

[2]Ibidem, p. 120.

[4] Jerrold, Blanchard, Life of Napoleon III, Editura Longomans, Green and Company, London, 1882, p. 378.

[5]Allan Mitchell, ‘Bonapartism as Model for Bismarckian Politics’, 1977, The Journal of Modern History, 2, pp. 181-199.