Mustafa Kemal Atatürk – un model naționalist pentru Adolf Hitler

Autor 8897 vizualizări


S-au spus multe despre personalitatea dictatorului nazst și despre politicile sale extremiste. Însă recent a apărut o nouă idee, mai puțin dezbătută: viziunea lui Hitler pentru o Germanie naționalistă și pură care sfidează tratatul de la Versailles poate să fi provenit din observațiile sale asupra succesului Turciei Kemaliste.

Tatăl tuturor turcilor a fost într-adevăr o inspirație pentru contemporanii săi, printre care reformatorul autocratic Reza Shah al Persiei și primul președinte al Tunisiei, Habib Bourgiba. Unele voci au încercat să lege chiar pe dictatorii seculari Hafez al-Assad și Saddam Hussein de kemalism, deși asocierea pare puțin prea forțată. În orice caz, kemalismul a avut un impact major pentru istoria contemporană a Orientului Mijlociu, mai ales în ceea ce privește politicile de occidentalizare prin modernizarea forțată și abandonarea conservatorismului religios islamic.

Nu a existat însă până acum o atenție deosebită acordată impactului lui Atatürk asupra istoriei europene. Ideea că fascismul și nazismul din Occident ar avea rădăcinile în regimul kemalist din anii 1930’ a fost prea puțin explorată.

Istoricul Stefan Ihrig a întreprins o cercetare în acest sens materializată prin lucrarea sa „Atatürk în imaginarul nazist” („Atatürk in the Nazi imagination”), publicată în noiembrie 2014 la Belknap Press, Harvard University Press. Ihrig analizează cum Național Socialiștii germani au dezvoltat un cult pentru Mustafa Kemal încă de la începutul carierei sale politice, din momentul în care liderul turc s-a împotrivit sultanului otoman și tratatului de pace nefavorabil de la Sevres, impus statului otoman după Primul Război Mondial.

Revoluția lui Atatürk a atras atenția extremei drepte din anii de început ai republicii de la Weimar mai mult decât orice eveniment internațional. Ziarele germane publicau în repetate rânduri propuneri de a se aplica „lecțiile turcești” și Germaniei, aflată într-o situație asemănătoare în urma semnării tratatului de la Versailles. Ihrig afirmă că naziștii erau motivați puternic de războiul turc de independență în încercarea lor de a „elibera” Germania. În discursul său din 1924, Hitler motiva lovitura de stat eșuată de la München comparând-o cu modul în care Atatürk a preluat puterea la Ankara în 1920. Hitler considera că „Mustafa Kemal a condus una dintre cele mai perfecte două revoluții ale secolului, cealaltă fiind a lui Mussolini în 1922”.

Implicații

Naziștii „au crescut” odată cu kemaliștii, în percepția lui Ihrig, iar admirația lor pentru Atatürk nu a scăzut niciodată. În nicio altă țară nu s-au scris în perioada interbelică atât de multe cărți despre „führerul turc”, după cum îl numeau germanii. Naziștii credeau sincer că Turcia kemalistă era asemănătoare Germaniei imaginate de ei. Considerau că „victoria proiectului turcesc era o dovadă a eficienței pricipiului de führer și a conceptului de partid unic”.

În 1938, la moartea liderului turc, Hitler spunea că „Atatürk a fost primul care a arătat că este posibil să mobilizezi și să regenerezi resursele pierdute ale unei țări înfrânte. În acest sens, Atatürk este un mare profesor, primul său student a fost Mussolini, iar eu sunt al doilea”. În 1933, principalul ziar de extremă dreapta, „Völkisher Beobachter” reda discursul lui Hitler în care acesta afirma că „lupta victorioasă pentru libertate pe care ghazi-ul (Atatürk) a dus-o pentru a crea Turcia, mi-a dat încredere că mișcarea național-socialistă va fi și ea una încununată de succes. De aceea, mișcarea din Turcia a fost o stea strălucitoare în întunericul acestor ani”. De asemenea, Joseph Goebbels nota în jurnalul său că „moartea lui Atatürk este o pierdere de neînlocuit”.

Mai mult decât atât, Turcia kemalistă era primul exemplu de stat unipartidic non-comunist. În 1931, Mussolini afirma că „dintre toate dictaturile postbelice”, regimul lui Mustafa Kemal era „cel mai de succes”. În 1942, Hitler, discutând despre viitorul României sub dictatura lui Antonescu, considera că acesta trebuie să urmeze și el exemplul lui Atatürk, pentru că „în caz contrar, va pierde totul”. După Ihrig, în viziunea ideologică a naziștilor, existau trei sisteme noi înfrățite: național-socialismul german, fascismul italian și kemalismul turc care „erau sortite unui dialog continuu pe parcursul întregii lor existențe”.


Dintre reprezentanții regimului kemalist, în special secretarul de partid Recep Peker s-a angajat într-adevăr în dialog cu Italia fascistă și Germania nazistă. Peker a vizitat Berlinul și Roma și și-a exprimat admirația pentru cele două regimuri de extremă dreapta. Totuși, nu există nicio dovadă că Atatürk ar fi avut vreo afinitate pentru acestea sau vreun contact cu Mussolini și Hitler. De altfel, Ankara a rămas în afara Axei Roma-Berlin-Tokyo în momentul formării sale. Ulterior, cu toate că a ajutat material statele Axei, Turcia a rămas neutră în mod formal pe tot parcursul celui de-al Doilea Război Mondial.

Naziștii au găsit inspirație și în ceea ce privește reformele lui Atatürk. Hitler admira modul în care liderul turc a câștigat lupta împotriva „bisericii”. În 1942 führerul german remarca că „modul atât de rapid în care Kemal Atatürk a învins împotriva preoților (imamilor, muftiilor – n. trad.) este unul dintre cele mai uimitoare capitole ale istoriei!” . În acest sens, Turcia era considerată superioară Italiei ca model de urmat. Hitler i-a îndemnat în repetate rânduri atât pe Mussolini cât și pe Franco să ia atitudine împotriva Bisericii Catolice, care reprezenta „cancerul politicii”, în concepția lui Hitler.

Un alt aspect mai controversat al modelului kemalist era chestiunea minorităților naționale. Faptul că „Noua Turcie” era „curățată” de greci și armeni care au fost forțați să părăsească Anatolia a reprezentat o idee îndelung repetată în sute de articole, texte și discursuri și a fundamentat întrucâtva argumentele lui Hitler în sprijinul „purității rasiale”. Stefan Ihrig consideră că „asasinarea armenilor otomani a extins influența kemalismului asupra nazismului”. În acest sens, profesorul Thomas Weber de la Universitatea din Aberdeen consideră că lucrarea lui Ihrig, „Atatürk în imaginarul nazist” va schimba atât modul în care privim istoria Europei cât și Holocaustul.

Sursă: Halil M. Karaveli, Hitler’s Infatuation with Atatürk Revisited, articol publicat de Turkey Analyst

""