Muntenegrul în procesul de aderare la NATO
La 16 februarie a.c. au început negocierile pentru aderarea Muntenegrului la NATO. Cele două delegații au fost conduse de T. Stamatopoulos, asistentul pentru afaceri politice și politici de securitate al secretarului general NATO, și D. Radulovic, șeful Misiunii Muntenegrului la NATO. În cele două zile de convorbiri au fost abordate aspecte politice, juridice și militare ale integrării pentru a clarifica „probleme în suspans”, conform comunicatului Alianței.
Începerea negocierilor de aderare
Inițierea discuțiilor de aderare reprezintă un reper al unui proces politic început în deceniul trecut. Muntenegrul a fost ultima republică care s-a separat de fosta federație comunistă iugoslavă (6 republici), în două etape:în 2003 s-a constituit uniunea Serbia-Muntenegru, iar în 2006 și-a proclamat independența. Astfel, mica țară balcanică și-a recâștigat statalitatea abandonată în 1918, când la sfârșitul Primului Război Mondial, s-a alăturat Reagtului sârbilor, croaților și slovenilor. În 2009 Muntenegrul și NATO au lansat cooperarea instituționalizată în cadrul Planului de Acțiune pentru Aderare (MAP), un program destinat pregătirii micului stat din Balcanii de Vest pentru integrarea euroatlantică. Rezultatele obținute de fosta republică iugoslavă în cursul MAP i-au determinat pe miniștrii de externe ai celor 28 state aliate, ca la 2 decembrie 2015, să invite Podgorița să înceapă negocierile de aderare, eveniment la care a fost prezent și mnistrul de externe muntenegrean, I. Luksic.
Puterea
Premierul prooocidental al Muntenegrului, Milo Djukanovici, și-a exprimat angajamentul ferm pentru atingerea acestui obiectiv de securitate al țării sale, cu toate că momentul aderării acesteia la NATO „coincide cu înrăutățirea serioasă a relațiilor între NATO și Rusia și între NATO și Uniunea Europeană”. Djukanovici (53 ani), lider al Partidului Democratic al Socialiștilor (fostul partid comunist) din 1998, ocupă pentru a șasea oară funcția de prim-ministru în urma alegerilor din octombrie 2012. Între mandatele sale de premier deținute din 1990, el a fost ales și în funcția de funcția de președinte în perioada 1998-2002, după ce în 1996 rupsese alianța cu liderul sârb și iugoslav S. Miloșevici (1989-2000).
Opoziția
Pe de altă parte, opoziția prosârbă și prorusă a organizat la 11 decembrie o demonstrație anti-NATO în capitală. Cele câteva mii de participanți agitau steaguri sârbești și rusești și scandau „Putin este sârb” și „NATO asasin!”, purtând lumânări aprinse în memoria celor zece muntenegreni morți în timpul bombardamentelor NATO din 1999. La acest eveniment, A.Mandic, lider al partidului de opoziție Noua Democrație Sârbă, a avertizat în mod explicit că dacă guvernul va evita Parlamentul și organizarea unui referendum în privința integrării euroatlantice, „Muntenegru va fi adus în pragul unui conflict civil”. La rândul său, M. Bulatovic, fost președinte al Muntenegrului (1990-1998) și aliat al lui Miloșevici, a interpretat la miting invitația de aderare la NATO ca fiind un demers „doar pentru a avea mai mulți soldați împotriva Rusiei”. Opoziția ceruse deja demisia guvernului Djukanovici și alegeri anticipate în demonstrațiile din luna octombrie, ca urmare a situației social-economice a țării.
Rusia versus NATO
În plan general, Rusia a catalogat permanent extinderea NATO în Europa de Est ca o amenințare la adresa securității sale, prin apropierea teritoriului Alianței de frontierele sale. În acest sens, ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a calificat „politica porților deschise” a Alianței Nord-Atlantice ca „o greșeală și chiar o provocare” sau ca o acțiune „iresponsabilă”. Aceste acuzații ale Rusiei au fost contracarate de asigurarea NATO că extinderea organizației nu are legătură cu Rusia, dar și respingerea vreunui drept de veto al Moscovei asupra politicii aliaților.
Episodul Rogozin
Alinierea Muntenegrului la politica Occidentului fusese marcată în mod simbolic cu numai cinci zile înaintea începerii negocierilor de aderare prin interzicerea intrării în țară a vicepremierului rus D. Rogozin, un colaborator apropiat al președintelui V. Putin. Acesta fusese invitat de deputatul M. Knezevic din coaliție de opoziție „Frontul Democratic”. Ministerul de externe de la Podogorița și-a explicat decizia prin faptul că Knezevic nu s-a consultat cu instituțiile abilitate ale statului în privința invitației adresate lui Rogozin. Potrivit diplomației muntenegrene, acesta se află pe o listă cu 50 de politicieni și oameni de afaceri ruși cărora nu le este permisă intrarea în țară, ca urmare a deciziei statului balcanic de a se alătura sancțiunilor impuse de UE Rusiei în dosarul ucrainean. Pe de altă parte, pentru a inflama incidentul diplomatic, Knezevic a declarat cotdianului Pobjeda că Rogozin trebuia să ignore interdicția, asigurând că cei care îl invitaseră îi puteau asigura securitatea:„În loc să lupte împotriva unor agenți ai grupării Statul Islamic în Muntenegru, regimul amenința cu arestarea vicepremierului Rusiei, singura care luptă fără compromis împotriva acestei creații a terorismului global”. Mai mult, după invitația lansată de aliați în decembrie, demnitarul rus amenințase chiar Muntenegru, care are o populație de 630.000 de slavi ortodocși, că va regreta aderarea la Alianță:„Nu vreau să spun că poporul, ci micul grup de oameni care iau decizia”. Pentru a specula divizarea politicienilor muntenegreni în privința integrării euroatlantice, oficiali de la Moscova au sugerat organizarea unui referendum pe acest subiect. În ceea ce privește orientarea accentuată pro-NATO a politicii externe muntenegrene, un parlamentar de la Moscova a anunțat întreruperea proiectelor bilaterale militare și strategice. În fața acestor presiuni rusești pentru a bloca integrarea eurotlantică a Muntenegrului, este de înțeles că premierul Djukanovic își exprima surpriza față de faptul că „un stat de mărimea, puterea și istoria Rusiei își permite să se amestece în mod direct în politica externă a țării mele”. Diplomați de la Moscova au anunțat deja că vor fi luate contramăsuri la atitudinea omologilor muntenegreni față de Rogozin, pe care a calificat-o un „pas de confruntare”.
Impactul integrării Muntenegrului
Având în vedere că toate statele foste comuniste din Europa de Est au fost invitate să adere mai întâi la NATO și apoi la UE, este foarte probabil că nici Muntenegrul nu va face excepție de la această regulă nescrisă. O consecință strategică pozitivă a integrării în structurile occidentale a Muntenegrului va fi realizarea legăturii terestre între teritoriile Croației și Albaniei, care au aderat deja la NATO în 2009. În plus, astfel cele patru state balcanice cu mari probleme în evoluția postcomunistă – Serbia, Bosnia-Herțegovina, Macedonia și Kosovo – vor fi „încercuite” de state membre NATO și UE. Cum toate patru au făcut parte din federația iugoslavă ca și Muntenegru, acesta va putea fi un furnizor de expertiză de integrare euroatlantică și europeană pentru fostele republici surori, mai ales că este și vecin cu trei dintre ele:Serbia, Bosnia-Herțegovina și Kosovo.
Previziuni
Următoarele etape standard ale integrării euroatlantice a Muntenegrului vor fi semnarea Protocolului de Aderare, participarea la reuniunile Alianței în calitate de invitat în paralel cu ratificarea Protocolului de către parlamentele celor 28 de state membre și semnarea Tratatului de la Washington, documentul care a fondat NATO la 4 aprilie 1949. În ceea ce privește durata integrării, istoria extinderii Alianței în epoca post Război Rece arată că aceste procese au durat 1-2 ani:1997-1999 (Cehia, Polonia, Ungaria), 2002-2004 (Lituania, Letonia, Estonia, Slovacia, România, Bulgaria, Slovenia) și 2008-2009 (Albania și Croația).
SURSE
http://www.mediafax.ro/externe/muntenegrul-a-inceput-negocierile-de-aderare-la-nato-15076514
