Moravurile moldovenilor în viziunea lui Dimitre Cantemir
Având a descrie moravurile moldovenilor, subiect de altminteri necunoscut vreunuia sau doar câtorva dintre străini, iubirea de țară mă îndeamnă și-mi poruncește să laud neamul în care m-am născut și să pun în bună lumină pe locuitorii acestui pământ de unde mă trag;pe de altă parte, iubirea de adevăr se opune și mă împiedică a lăuda lucruri pe care dreapta judecată mă îndeamnă să le critic.
Cred că este mai bine pentru țară să fie puse deschis sub ochii locuitorilor ei mulțimea de păcate pe care le au decât să se lase înșelați prin lingușiri amăgitoare și prin dezvinovățiri iscusite, și astfel să fie încredințați că tot ce fac ei fac bine, în vreme ce toată lumea care are moravuri mai ales critică asemenea purtări.
Învins de argumentele acestei iubiri de adevăr, mărturisesc sincer că, în afară de credința ortodoxă și de ospitalitate, cu greu am putea găsi printre moravurile moldovenilor ce să lăudăm pe bună dreptate. Toate vițiile care se întâlnesc la ceilalți oameni stăpânesc și pe moldoveni, dacă nu totdeauna în mai mare măsură, cu siguranță însă nu în mai mică;calitățile lor, dimpotrivă, sunt rare și, cum sunt lipsiți atât de o bună învătătură, cât și de exercițiul virtuților, cu greu vei găsi un om care să strălucească prin virtuți față de ceilalți, afară doar dacă l-a ajutat o fericită înzestrare din naștere. Îngâmfarea le este mamă și trufia soră;dacă un moldovean are un cal de soi și arme mai de fală, crede că nimeni nu-l întrece, nu se va daîn lături să se lupte nici cu Dumnezeu, dacă e nevoie.[…]
Sunt glumeți și veseli, iar inima nu o au prea departe de gură, dar așa cum uită lesne dușmăniile, tot astfel nu păstrează prea mult prieteniile. De beție nici nu se dau în lături, nici nu se prăpădesc după ea;plăcerea lor cea mare este totuși să întindă mese de la a șasea oră din zi până la trei noaptea, uneori chiar până în zorii zilei, și să se îndoape cu vin până ce varsă. Totuși nu fac asta în fiecare zi, ci numai în zilele de sărbătoare sau pe timp urât de iarnă, când frigul închide pe locuitori între pereții odăilor și-i îndeamnă să-și încălzească mădularele cu vin. […]
Trag foarte bine cu săgeata, știu să arunce chiar și sulița, dar treabă mai bună au făcut totdeauna cu sabia;de pușcă nu se folosesc decât vânătorii, căci socotesc că nu este lucru de cinste să întrebuințeze împotriva dușmanului o armă la folosirea căreia nu se cere nici un fel de îndemânare și nici o vitejie. La primul lor atac se arată totdeauna foarte aprigi, la al doilea mai moi, respinși și de astă dată, rareori îndrăznesc să atace și a treia oară. Totuși au învățat de la tătari să se întoarcă din fugă [i cu acest meșteșug nu o dată au smuls victoria dușmanului învingător. […]
Nu cunosc nici un fel de măsură:când le merge bine, se îngâmfă;când le merge rău, se descurajează. La prima vedere nimic nu le pare greu;dacă se ivește cea mai mică greutate, se tulbură, nu știu ce să facă și în sfârșit, dacă văd că încercările lor sunt zadarnice, sunt cuprinși de căință, târzie însă, de ce-au făcut. […] Adulterele sunt rare la ei, dar tinerii socotesc că nu e de rușine, ci de laudă ca, până se căsătoresc, să facă dragoste într-ascuns, ca și cum ar fi dezlegați de orice lege. […]
Totuși trebuie să fie lăudată și ridicată tot timpul în slăvi ospitalitatea pe care o arată străinilor și drumeților. Într-adevăr, cu toate că sunt foarte săraci din pricina vecinătății cu tătarii, totuși nu refuză niciodată oaspetelui pâine și gâzduire, hrănindu-l și pe el și caii lui timp de trei zile fără nici o plată. […]
La ei [în Moldova de Sus] furturile sunt puține sau nu sunt deloc, față de domn s-au dovedit totdeauna credincioși și dacă și pe ei i-au muncit unele dihonii lăuntrice, focul n-a pornit de nicăieri decât de la boierii din Moldova de jos. Își păstrează curățenia trupească și moravurile frumoase chiar și înainte de căsătorie, ceea ce rar vei găsi la moldovenii din Țara de Jos. Sunt mai pricepuți decât ceilalți la conducerea trebilor obștești, își îngrijesc mai bine avutul, îndeplinesc poruncile ce li se dau cu cea mai mare râvnă, dar față de oaspeți sunt cu mult mai socotiți decât locuitorii din Moldova de Jos.
Dimitrie Cantemir, Descrierea Moldovei, Ed. Academiei, București, 1973
