Momente de la Cupa Mondială de Fotbal, din 1930 până azi



Cupa Mondială de Fotbal este probabil una dintre cele mai urmărite, dacă nu cea mai urmărită competiţie sportivă. Istoria ei se leagă pe de o parte de marile evenimente ale secolului XX, însă propria sa istorie este una la fel de savurosă şi de importantă totodată. Iată doar câteva din momentele cu adevarat interesante.

CM 1930-UruguayRomânia:o aventură de neuitat! Cu vaporul şi fantome

Naţionala noastră a fost una dintre cele 13 participante istorice la prima ediţie a unui turneu final de Cupa Mondială, care s-a jucat în Uruguay, în anul 1930. Drumul parcurs de tricolori până în America de Sud a fost compus din două părţi:cu trenul la Genova şi, apoi, 14 zile cu vaporul.

Românii au şi uitat cum e să asculte imnul naţional la un meci de Cupă Mondială. Ultima dată când şi-au permis acest lux s-a întâmplat în 1998, la un meci cu Croaţia, ultimul pentru noi de la turneul final din Franţa. Pe atunci, unii dintre noi erau copii, acum sunt, poate, părinţi, alţii, probabil, între timp au devenit bunici. Dar altceva ne interesează pe noi:Cupa Mondială din 1930. Vremuri demult apuse. Cu siguranţă, pe atunci nu trăia niciunul dintre noi. Nici părinţii noştri, nici bunicii. Poate străbunicii să mai fi fost. Cine a fost contemporan cu aventurile României de la participarea la turneul final din Uruguay n-avea cum să uite nici cel mai mic detaliu. Pentru că fiecare pas al tricolorilor de la acea experienţă a intrat în cartea de istorie a fotbalului nostru. Cu un uşor umor involuntar, dar plini de entuziasm, curaj şi poftă de aventură, românii au plecat spre marea performanţă pe 16 iunie 1930.

Lotul nostru a călătorit două nopţi cu trenul, la clasa a doua, până la Genova. Băieţii antrenorului Costel Rădulescu au rememorat, peste ani, drumul cu trenul. „Au fost două nopţi pierdute:bănci tari, oase frânte, dar a meritat”, a spus atacantul Wetzer. În fine, pe 19 iunie a început adevărata aventură:croaziera de 14 zile cu transatlanticul, până în America de Sud. Vaporul „Conte Verde” a mai strâns la bordul său naţionalele Franţei, Belgiei şi Iugoslaviei. „Pe 22 iunie, ne-am antrenat pe punte. Am făcut şi mişcare cu mingea. Rafinschi a scăpat una peste bord. S-a făcut roşu de ciudă. A vrut să se arunce după ea”, a povestit acelaşi Wetzer. Pe 3 iulie, vaporul a acostat în Montevideo.

Fotbalul jucat cu litere de istorie putea începe. S-au alcătuit patru grupe, una avea în componenţă patru formaţii, celelalte trei, câte trei naţionale. România a făcut parte din grupa a III-a, alături de Uruguay şi Peru. La prima partidă, jucată pe 14 iulie, contra peruvienilor, tricolorii s-au prezentat bine:au învins cu 3-1, într-un meci cu cea mai mică asistenţă de la acea ediţie (500 de spectatori). Din păcate, la derby-ul grupei, cu Uruguay, cu 80.000 de fani în tribune, toţi susţinători ai ţării gazdă, românii au „încasat-o” cu 4-0 şi erau trimişi acasă. Cupa „Jules Rimet” a fost câştigată de uruguayeni, care au sărbătorit pe atunci o sută de ani de la independenţă. La finala cu Argentina (4-2), gazdele au înconjurat terenul de pe Centenario cu şanţuri şi garduri pentru a ţine mulţimea departe de jucători.

La revenirea în ţară, triclorii au trăit o mare surpriză:mii de oameni i-au aşteptat în Gara de Nord. Totuşi, lotul României număra cu un membru mai puţin. Lipsea Feraru. Acesta se îmbolnăvise pe drum, iar echipa se despărţise de el. Cei reveniţi în ţară au răspândit zvonul că Feraru ar fi murit, iar ziariştii au preluat această ştire. Mama jucătorului s-a împăcat cu ideea şi chiar a încropit o înmormântare pentru fiul său. Povestea spune că Feraru s-a întors acasă tocmai când mama lui pregătea coliva pentru pomană şi că această a leşinat la vederea fiului. Nu era o fantomă... La fel de aievea au fost şi aventurile României din 1930.

 

CM 1934-ItaliaFotbal şi fascism

Benito Mussolini, conducătorul fascist al Italiei, avea un sentiment aparte pentru sport şi în special pentru fotbal. Astfel că, pentru a-şi promova cauza regimului, a organizat prima Cupă Mondială în Europa. Întreaga competiţie a fost folosită de „Il Duce” în scop propagandistic, iar un eventual eşec al „azzurrilor” pe stadioanele din Cizmă ar fi fost de neconceput. Fotbalul devenise deja o pasiune extraordinară pentru oameni. Suporteri din Austria, Olanda, Cehoslovacia sau Elveţia au umplut stadioanele din Italia pentru a-şi susţine favoriţii. România s-a calificat la această ediţie şi a părăsit competiţia cu onoare, fiind învinsă de finalista, Cehoslovacia, scor 2-1. La acelaşi scor a pierdut în ultimul act Cehoslovacia în faţa Italiei, pe Stadionul Partidului Naţional Fascist din Roma.

CM 1938-FranţaFrancezii au râs de nazişti

A fost o Cupă Mondială marcată de evenimente politice. Ameninţarea unui nou război mondial plana asupra lumii. Chinuită de un sângeros război civil, Spania s-a retras din competiţie. Germania a anexat Austria, cu câteva luni înainte de începerea turneului din Franţa, şi a luat de partea sa cei mai buni jucători ai selecţionatei „Wunderteam”-ului. Unii dintre ei s-au conformat, o parte au fost închişi, iar alţii s-au sinucis, cum s-a spus despre marele fotbalist austriac Sindelar.

Francezii detestau regimul nazist, aşa că nu au ezitat să-i încurajeze pe adversarii nemţilor. Cu o echipă super puternică, Germania a fost eliminată încă din primul meci de Elveţia, spre bucuria nemăsurată a galilor.

Prezenţa României la Cupa Mondială din 1938 este, fără îndoială, şi cea mai ruşinoasă din istoria participărilor ”tricolore” la un turneu final. Naţionala noastră avea la prima vedere o sarcină uşoară în faţa Cubei. Meciul jucat la Toulouse s-a terminat 3-3. Şi cum la vremea aceea nu existau lovituri de departajare, partida s-a rejucat a doua zi, iar „exoticii” ne-au bătut cu 2-1. Câştigătoarea turneului avea să fie din nou fantastica selecţionată a Italiei, condusă de Vittorio Pozzo.

CM 1950-BraziliaO naţiune în doliu

Fotbalul avea să revină în prim plan după 12 ani de pauză, cauzată de cel de al Doilea Război Mondial. Turneul final din 1950 a fost organizat de Brazilia şi la el au participat doar 13 echipe. Englezii, inventatorii fotbalului, au lăsat orgoliul la o parte şi au dat curs invitaţiei celor de la FIFA, organizaţie pe care până atunci nu o luaseră în seamă. Spre ruşinea lor însă, britanicii aveau să fie eliminaţi încă din primul meci de amatorii americani, cu scorul de 1-0.

Indienii, şi ei calificaţi la acest turneu, s-au retras deoarece FIFA nu i-a lăsat pe jucători săi să joace în picioarele goale. Uruguay s-a întors în elita fotbalului, după ce a refuzat să joace în Europa la ediţiile din Italia şi Franţa. Selecţionata celestă a jucat finala pe cel mai mare stadion al planetei (Maraccana) cu ţara gazdă, Brazilia, în faţa a 200.000 de spectatori. Finalul avea să fie dramatic pentru gazde, care plângeau în hotote după înfrăngerea cu 1-2. O întreagă naţiune, care era pregătită pentru a sârbători primul succes istoric, avea să intre în doliu, iar toate chitarele care trebuiau să încălzească atmosfera pentru spectacol au fost aruncate în Golful Guanabara.

CM 1954-  ElveţiaInjecţia de la Berna

Pentru prima dată în istorie o echipă de amatori, aşa cum era la vremea respectivă selecţionata Germaniei, reuşea o mare performanţă:câştigarea titlului mondial. A fost şi singura dată când s-a întâmplat acest lucru, adversarul din finală, echipa Ungariei având în lot fotbalişti care proveneau dintr-o ţară comunistă şi care evoluau în majoritatea lor pentru Honved Budapesta. Miracolul s-a întâmplat chiar în partida decisivă:după ce zdrobiseră Germania (8-3) în meciurile din grupe, ungurii, care aveau cea mai bună echipă din lumea la acel moment, au părăsit terenul finalei cu capetele plecate. Germania câştiga cu 3-2 titlul mondial, într-un meci în care s-au folosit pentru prima dată numere pe tricouri şi în care după mulţi ani un reporter ZDF i-a acuzat pe fotbaliştii nemţi că s-au injectat înaintea meciului cu vitamina C.

CM 1958-SuediaMondialul lui Pele

Suedia, gazda turneului final, a jucat finala turneului, dar n-a avut nicio şansă (2-5) într-un meci în care Pele a jucat remarcabil, marcând două goluri. Dacă pentru brazilieni, 1958 înseamnă câştigarea primului titlu mondial, pentru englezi participarea la Mondialul suedez a fost o catastrofă, urmare a accidentului aviatic pe care jucătorii lui Manchester Utd. l-au suferit la Munchen în luna februarie a respectivului an. 3 dintre internaţionalii englezi şi-au pierdut viaţa în tragedia din Germania, echipa britanică întorcându-se de la Belgrad pentru un joc de cupă europeană cu Steaua Roşie.

CM 1962-ChileFotbal „cutremurător”

“Sportul Rege” se întoarce iar în America de Sud. De această dată în Chile, statul care avea mari probleme economice în acea perioadă. Mai mult, cu doi ani înaintea competiţiei, la 900 de km sud de capitala Santiago a avut loc cel mai puternic seism din istoria omenirii, cu o magnitudine de 9, 5 pe scara Richter. ”Pentru că nu mai avem nimic, vom face tot ce ne stă în putinţă pentru a reconstrui totul”, a spus preşedintele Comitetului de Organizare al CM, Carlos Dittborn.

Misiunea a fost îndeplinită, Chile fiind în acest moment unul dintre cele mai dezvoltate state din America de Sud. Dittborn însă, nu a apucat să se bucure de succesul său şi al celor pe care i-a coordonat, decedând cu o lună înainte de startul turneului în care Garrincha l-a eclipsat pe Pele, iar Brazilia a cucerit al doilea titlu din istorie în finala cu Cehoslovacia, scor 3-1.

CM 1966-Anglia„Trofeul lui Pickles”

Fenomenul decolonizării din anii 50-60 s-a făcut simţit din plin în preliminariile Cupei Mondiale din 1966, organizată de Anglia, înscriindu-se 70 de echipe. Turneul final a fost marcat de prima trasmisiune la TV în culori, dar şi de întâiul rezultat viciat. Şi chiar în finală.

După ce a fost furat la 20 martie 1966, cu trei luni înaintea începerii turneului, trofeul a fost găsit în sudul Londrei, de către un căţel pe nume Pickles. Patrupedul a devenit un adevărat erou naţional. El a participat la banchetul organizat după câştigarea Cupei Mondiale, iar stăpânul său a primit o recompensă de 6.000 de lire sterline.

Anglia a învins în finală Germania cu 4-2, după prelungiri. În minutul 101, la scorul de 2-2, Geoff Hurst a marcat cel mai controversat gol din istoria fotbalului. Mingea şutată de el a lovit transversala, a căzut pe iarbă şi doar tuşierul a văzut-o depăşind linia porţii. El avea să declare peste ani că nu a fost gol…

CM 1970-Mexic„Războiul fotbalului”

Turneul final din 1970 avea să-i readucă pe „tricolori” în elita fotbalul mondial, după 32 de ani. Jucători precum Dumitrache, Lucescu, Dobrin, Cornel Dinu, Sandu Neagu sau Liţă Dumitru aveau o misiune grea într-o grupă cu Brazilia, Cehoslovacia şi Anglia.

După o înfrângere (0-1) la limită în faţa britanicilor, a urmat o victorie (2-1) de senzaţie cu Cehoslovacia, în care regretatul Sandu Neagu a fost omul meciului. Brazilienii, cei care le-au oferit lui Dumitrache şi compania câte 500 de dolari ca să încurce Anglia în primul meci, ne-au învins cu 3-2. Jurnaliştii acelei vremi scriau că România a pierdut pe nedrept, iar meciul a fost catalogat drept unul din cele mai frumoase ale turneului.

Brazilia a câştigat finala cu Itlalia. Şi cum era la al treilea titlu mondial a păstrat definitive trofeul căruia i se spunea şi “Zeiţa cu scrumieră”.

În preliminariile pentru Campionatului Mondial din 1970, a luat naştere cel mai stupid război din istorie, cunoscut ca „Războiul Fotbalului”. El Salvador şi Honduras, două ţări vecine au disputat în vara lui 1969 barajul pentru calificarea la CM din Mexic. Sentimentul naţional şi ura faţă de vecin au atins limitele maxime cu puţin timp înaintea confruntărilor. Înaintea meciurilor, guvernul din Honduras i-a expulzat pe cei 300.000 de salvadorieni care trăiau în această ţară. La 8 iunie, la Tegucigalpa (capitala Hondurasului) a avut loc partida tur şi a fost câştigată de gazde cu 1-0. O săptămână mai tărziu, la San Salvador s-a produs revanşa:3-0. Cum pe atunci nu contau golurile înscrise în deplasare s-a mai organizat un al treilea joc, chiar în Mexic. El Salvador s-a impus dramatic, cu 3-2, după prelungiri. Triumful de pe terenul de fotbal a dat aripi acestei ţări, iar două săptămâni mai tărziu, la 14 iulie 1969, armata a invadat Hondurasul. După patru zile, timp în care au murit 4.000 de oameni, s-a instaurat pacea. 900 de soldaţi salvadoreni au fost ucişi, guvernul cerând scuze populaţiei. Cei din Honduras au pierdut doar 100 de militari, dar peste 2.500 de civili.

El Salvadora terminat pe ultimul loc la turneul final în grupa din care au mai făcut parte URSS, Mexic şi Belgia, fără să marcheze niciun gol.

CM 1974-GermaniaCum a bătut RDG-ul pe RFG

Campionatul Mondial din 1974 s-a ţinut în Germania de Vest, unde câştigătoare a fost echipa fantastică a lui Beckenbauer. Uniunea Sovietică şi Chile ar fi trebuit să dispute un baraj pentru calificare, însă, după 0-0 la Moscova, returul de la Santiago nu s-a mai disputat. Sovieticii au refuzat să facă deplasarea din cauza loviturii de stat din Chile. Astfel, sud-americanii au obţinut biletele pentru turneul final. Vest-germanii au fost nevoiţi să accepte umilinţa produsă de "fraţii" din RDG în grupă, care i-au învins cu 1-0, însă într-un moment în care calificarea era deja decisă.

CM 1978 ArgentinaGazdele au făcut un blat cu Peru

Campionatul Mondial desfăşurat în ţara lui Maradona se distinge printr-un joc strategic chiar între Argentina şi Peru. Gazdele aveau nevoie de o victorie la multe goluri diferenţă pentru a se califica în fazele eliminatorii ale competiţiei şi au găsit adversarul perfect pentru obiectivul lor:Peru, o ţară cu mari datorii financiare către Argentina. Ţara Tangolului a învins cu 6-0, a şters datoriile istorice ale peruvienilor, iar Kempes şi Compania au avut culoar liber spre finală. Pe care au şi cîştigat-o, în prelungiri, cu 3-1, în faţa Olandei.

CM 1982-SpaniaRomânii au văzut competiţia căţăraţi pe case

Turneul final de pe pământ iberic a fost un adevărat chin pentru microbiştii din România. Televiziunea Română nu a transmis competiţia, iar pasionaţii de fotbal au trebuit să se descurce cum au ştiut mai bine. Majoritatea dintre ei s-au căţărat pe case şi pe blocuri cu antene şi ligheane, fiecare după posibilităţi, pentru a avea o imagine cât mai clară de la vecinii bulgari. Tot aşa au văzut românii finala dintre Italia şi Germania de Vest, încheiată cu 3-1 pentru "Squadra Azzura".

 

CM 1986-MexicRăzboiul Malvine s-a mutat în teren

Între Londra şi Buenos Aires exista un diferend de mai bine de 150 de ani privitor la posesia Insulelor Malvine (Falkland), aflate la 1.000 de km de coasta argentiniană. Generalul Leopoldo Galtieri, şeful statului sud-american în 1982, a considerat că invadarea insulelor controlate de britanici îi va creşte prestigiul în ochii naţiunii sale. Pe 2 aprilie 1982, soldaţii săi au debarcat la Port Stanley şi au luat controlul arhipelagului. Premierul Margaret Thatcher a ripostat imediat şi războiul a izbucnit imediat. După două luni de lupte, cu 625 de morţi de partea argentinienilor, 258 de partea englezilor, mii de răniţi şi prizonieri, insulele au revenit sub controlul britanic. Asta doar pentru câteva sute de kilometri pătraţi.

La patru ani de la război, Diego Armando Maradona i-a răzbunat pe ostaticii argentinieni din Malvine şi le-a înscris englezilor două goluri de generic în sferturile de finală. Unul a fost desemnat cel mai frumos gol din istoria Cupei Mondiale, iar celălalt este cunoscut ca fiind marcat cu „mâna lui Dumnezeu” (Maradona a folosit un procedeu din... handbal). Echipa fantastică a lui Bilardo a câştigat şi turneul final din Mexic.

CM 1990 ItaliaCăderea comunismului

După o pauză de 20 de ani, România revenea în lumea bună a fotbalului, în care va rămâne de-a lungul întregului deceniu care va urma. Schimbările politice din ţară au făcut ca naţionala noastră să fie privită cu simpatie în Italia, iar impresarii au început să de târcoale talentelor autohtone, care acum puteau pleca la cluburile mari ale Europei. Aşa a fost posibil ca Hagi să ajungă la Real Madrid, Lăcătuş la Fiorentina, Gică Popescu la PSV Eindhoven sau Lupescu la Leverkusen. De asemenea, oamenii din ţară au putut urmări live la televizor întregul campionat mondial după mult timp, ceea ce explică faptul că, în ciuda unei competiţii anoste, mulţi români consideră turneul final din 1990 o amintire frumoasă. Poate cea mai frumoasă. Kaiserul Franz Beckenbauer a cucerit acest titlul mondial şi ca antrenor (1-0 cu Argentina), după cel obţinut ca jucător în 1974.

World Cup 1994-SUA„Criminalul de la Silverdome”

Evoluţia impresionantă a „tricolorilor”, cu victoriie împotriva, Columbiei (3-1 grupe), SUA (1-0 grupe) şi Argentinei (3-2-optimi) la CM din 1994 va rămâne în mintea tuturor românilor, şi nu numai. Golurile lui Hagi, Răducioiu sau Ilie Dumitrescu au scos lumea în stradă fără să fie nevoie ca guvernul să diminueze pensiile sau salariile noastre.

În vara acelui an era o căldură sufocantă în România. Aproape 40 de grade Celsius erau şi la Detroit, la 22 iunie 1994, acolo unde naţionala noastră avea să joace cel de al doilea meci din grupe, pe stadionul „Silverdrome”. „Pe terenul acela se aluneca teribil. Dar nu pentru că îl udaseră ei, ci pentru că era o foarte mare umiditate”, îşi aminteşte Jean Vlădoiu, cel care a primit cartonaş roşu fără să atingă mingea şi a fost trimis acasă după acel umilitor 1-4 cu Elveţia. „Am luat „roşu” cum am intrat pe teren, aşa a fost să fie. Nu consider însă, că era normal să nu primesc cei 30.000 de dolari care mi se cuvineau pentru calificarea la Mondial”, a rememorat Vlădoiu.

Până în acel moment, alţi doi fotbalişti erau suspendaţi:Maradona pentru dopaj, iar Effenberg de la nemţi, pentru gesturi obscene la adresa suporterilor. „M-am urcat în avion, am luat un ziar şi m-am aşezat pe scaun lângă o doamnă. Când deschid ziarul, pe prima pagină eram eu, Maradona şi Effenberg. Purtam o şapcă şi lăsam capul în jos ca să mă ascund de cei din avion. Doamna de lângă mine îmi face semn la un moment dat şi îmi spune:«You are the romanian one?». M-am simţit exact ca un criminal în serie”, ne-a spus Jean. Brazilienii au cucerit al patrulea trofeu din istorie, după ce au bătut Italia la penalty-uri.

CM Franţa 1998„Dumnezeu ne-a bătut că ne-am vopsit”

Turneul final din Franţa este ultimul la care a participat România, până acum. „Generaţia de Aur” şi-a continuat evoluţiile de excepţie şi a trecut, şi de această dată, de faza grupelor. După primele două meciuri din grupă, cu Columbia (1-0, gol Adi Ilie) şi Anglia (2-1, goluri Dan Petrescu şi Viorel Moldovan), tricolorii ştiau că vor evolua în „optimi”. Şi au ales să sărbătorească acest eveniment vopsindu-se pe cap şi devenind blonzi. Românii au afişat acest look la partida cu Tunisia (1-1). Schimbarea de înfăţişare avea să le poarte ghinion, în „optimi”, la jocul cu Croaţia (0-1). Antrenorul Anghel Iordănescu a explicat motivul:„L-am supărat pe Dumnezeu. Jucătorii se întrebau între ei cum arată. Nu a fost bine”.

CM 2002-Coreea şi JaponiaAsia a preluat puterea fotbalului

Turneul final din 2002 avea să reprezinte şi prima competiţie de asemenea avengură în afara continentului european sau american. Tot pentu prima oară, Cupa Mondială era găzduită de două ţări, Coreea de Sud şi Japonia. Brazilienii au cucerit pe tărăm asiatic cel de al cincilea trofeu din istorie.

CM 2006 Germania Zidane a ieşit din fotbal, fără cap

Ultima partidă de la Cupa Mondială din 2006, finala dintre Italia şi Franţa (câştigată de „Squadra Azzura” la penalty-uri, cu 5-3) a însemnat şi ultimul meci oficial al carierei lui Zinedine Zidane. Din păcate pentru glorioasă sa carieră, francezul a părăsit fotbalul cu un gust amar. Zizou i-a aplicat un cap în piept italianului Materazzi, a primit „roşu”, iar ţara sa a pierdut finala. Peste zile, avea să se afle şi ce l-a enervat pe Zidane atât de mult:jucătorul lui Inter l-a înjurat de soră pe decarul Franţei.


Foto:GULIVER/ GETTY IMAGES

""