Moartea „stăpânului“ României interbelice

Autor 26620 vizualizări


Moartea fulgerătoare a lui Ion I.C. Brătianu, chiar în momentul în care, potrivit spuselor lui Nicolae Iorga:„Acum nu mai erau doi stăpâni în România, ci unul singur:Ion Brătianu”, a deschis calea unei instabilităţi politice în România interbelică. 

Nicicând Partidul Naţional Liberal nu a fost mai puternic, ca în cei aproape 20 de ani petrecuţi, când activitatea acestui partid s‑a confundat cu a lui Ion I.C. Brătianu. Acesta a avut o traiectorie politică fulminantă, purtând povara grea a numelui pe care îl avea. Numele său a reprezentat un mare avantaj, dar el era conştient că trebuia să îl onoreze.

Timp de două decenii a făcut şi a desfăcut guverne, iar întreaga clasă politică a ascultat de vocea sa. Astfel, pe 30 martie 1926, când guvernul Brătianu a depus mandatul după cei patru ani legitimi petrecuţi la putere, şi era numit guvernul Generalului Averescu (sprijinit de altfel de acelaşi Brătianu), marele istoric şi om politic Nicolae Iorga nota:„Astfel Ion Brătianu se retrase, după ce mersese unde vroise şi întărise astfel declaraţia sa mândră că Partidul Liberal, adică el, stăpânul absolut al acestui partid, vine la putere şi pleacă de la putere când îi place“. În acel moment Ionel Brătianu avea toate pârghiile puterii la îndemână. Cu câteva luni mai devreme, guvernul său trecuse prin Parlament pachetul de legi cu privire la renunţarea la tron a lui Carol al II‑lea, numirea lui Mihai I moştenitor al Tronului, precum şi componenţa Regenţei, iar înrăutăţirea stării de sănătate a regelui la sfârşitul anului 1926 anunţa o lungă şi autoritară domnie a Brătienilor.

Nici anii anteriori nu fuseseră lipsiţi de amprenta fruntaşului liberal, căci regele Ferdinand I îl considera „zodia bună a României“, iar pentru acest lucru şi‑a atras de la opozanţi renumele lui Ionel Brătianu de „rege neîncoronat“. Moartea regelui, pe 20 iulie 1927, lăsa ţara în mâna unui singur om. Intrarea în funcţiune a Regenţei marca apogeul puterii lui Ionel Brătianu, deoarece membrii acesteia se aflau sub influenţa dominatoare a preşedintelui PNL.

Totuşi, pe 22 noiembrie s‑a aflat că primul ministru suferă de amigdalită. A doua zi a făcut febră mare, având şi stări de sufocare. Doctorul Constantin Angelescu i‑a făcut o operaţie de traheotomie, iar spre seară, doctorul Traian Nasta a executat câteva incizii externe. Acesta a descoperit în profunzime câţiva ganglioni prinşi, pe care i‑a extirpat. A urmat o blocare a rinichilor, iar infecţia a trecut în sânge. Joi, 24 noiembrie 1927, la ora 06:45, Ion I. C. Brătianu, preşedintele Partidului Naţional Liberal şi prim‑ministrul României, a încetat din viaţă, la vârsta de 63 de ani.

Opinia publică era şocată, nimeni îşi putuse închipui acest deces subit al celui mai puternic om din stat. Coşciugul său a fost purtat pe umeri atât de apropiaţi, cât şi de foştii opozanţi. A fost înmormântat la Florica, alături de tatăl său.

""