Autor 3661 vizualizări


Pictorul renascentist italian Pinturicchio a avut parte de un sfârșit bizar, după cum reiese din relatările contemporanului său, Giorgio Vasari. 

Bernardino di Betto, pictor renascentist italian cunoscut ca Pinturicchio (”pictorul cel mic”, diminutivul cuvântului italian ”pintor”), poreclă primită din cauza staturii sale scunde, s-a născut în 1454, la Perugia, și a murit în 1513, la Siena.

Cu privire la moartea pictorului, Giorgio Vasari povestește, în faimoasa sa lucrare ”Viețile celor mai renumiți arhitecți, pictori și sculptori italieni, de la Cimabue până în timpurile noastre”, că Pinturicchio a primit o comandă să picteze un tablou reprezentând-o pe Fecioara Maria, la Biserica San Francesco din Siena. Camera pe care a ocupat-o a fost golită la cererea sa, cu excepția unui cufăr vechi, care li s-a părut călugărilor prea greu de urnit.

Pictorul a făcut însă mare scandal, insistând ca acesta să fie scos afară din odaia sa, iar călugării au încercat să-l mute. În timp ce-l împingeau afară, o scândură s-a rupt, lăsând să se vadă în cufăr vreo cinci sute de ducați de aur. Pinturicchio (autoportret dreapta) a fost atât de supărat pe norocul care a dat peste călugări, încât la scurt timp a murit de inimă rea.


""