Miturile agriculturii contemporane LIPSA DE EFICENȚĂ
Deschiderea unei cărți de economie sau accesul la media duc imediat la informații conform cărora agricultura din spațiul românesc și cel rusesc era una deosebit de primitivă, cu randament mic la hectar și țăranii era obtuzi la implementarea noilor tehnologii dorite de iluștrii intelectuali și politicieni din cabinetele călduțe. Dacă se repetă o idee de suficiente ori, devine adevăr absolut pentru mase. Repetiția devine suspectă tocmai pentru că există. Nu cumva cineva este interesat să o promoveze? Sau există semne de limitare intelectuală? Comuniștii în frunte cu Iosif Stalin au considerat că Uniunea Sovietică nu poate să progreseze decât printr-o industrializare rapidă și să nu uităm că românii plâng astăzi după imensele combinate ridicate în epocile Dej și Ceaușescu după model sovietic. Oare cum au fost ridicate? Cu ce bani? Erau rentabile? Aici apare surpriza. O scrisoare a lui Iosif Stalin din august 1930 conține un paragraf în care Anastas Mikoian, responsabil economic, era obligat să crească exporturile de cereale de la un maximum zilnic de 24.570 t la 65.520 t. Au plecat peste granițe 4, 8 milioane tone pentru a se ridica Celiabzavod, Avtozavod etc (Martin McCauley, Stalin și stalinismul, MeteorPress, București, 2012, p. 182). Exportul era efectuat chiar dacă prețul produselor agricole era redus din cauza evoluției generale a economiei mondiale. Imensele fabrici aveau o producție aparent civilă, dar, în realitate, asigurau motorizarea armatei pentru revoluția mondială. Fabrica din Gorki, actualmente Nijni-Novgorod, producea camioane în cantități suficiente pentru necesitățile normale ale țării și ale forțelor armate. Erau mașini bune pentru epocă fiind construite în colaborare cu celebra firmă Ford. Mașinile GAZ au fost ulterior pe toate fronturile și s-au afirmat drept purtătoare pentru lansatoarele de rachete Katiușa. Iosif Stalin a trecut sub tăcere alte obiective industriale enorme ce se aflau în construcție în aceeași perioadă. Combinatul de la Magnitogorsk a fost ridicat în perioada 1929 – 1932, dar a avut construcții de slabă calitate la început din cauza vitezei cu care au fost ridicate furnalele. Întreprinderea era secretă și avea producția destinată armatei. O hidrocentrală de pe Nipru cu o capacitate de 560 MW a devenit una din cele mai mari ale timpului și a fost ridicată în perioada 1927 – 1932 cu ajutorul specialiștilor americani plătiți regește de liderul de la Kremlin, suspect de generos. Curentul electric poate era necesar pentru lumea rurală și pentru fericirea cetățenilor sovietici? Greșit. Era necesar pentru fabricile din zona Donețk și, mai ales, pentru obținerea de aluminiu, metalul înaripat. Teoretic, combinatul de la Zaporizhia ar fi trebuit să livreze mai mult aluminiu decât produceau toate statele europene la un loc. anul 1931 a fost marcat de începerea construcției combinatului pentru oțel de la Krivoi Rog. Uralvagonzavod a fost ridicat începând din 1931 și producea inițial vagoane necesare industrializării și armatei, dar capacitățile tehnologice au permis livrarea a peste 24.000 tancuri T-34 în anii războiului. Motoarele de tanc erau tot din aluminiu.
Agricultura a fost rentabilă, dar birocrația a risipit banii cu o viteză uimitoare și țăranii nu mai făceau față. Ar ai fi un paradox. Cerealele erau vândute tocmai capitaliștilor odioși în timp ce producătorii din lumea satului mureau efectiv de foame. Agricultura nu se poate pune cu imaginația utopică.
Numai cele câteva exemple sunt suficiente pentru a demonstra că economia de tip sovietic era planificată greșit de la începuturi. Au fost ridicate uriașele întreprinderi, au fost umplute cu forță de muncă ieftină din orașe sau din lumea satului, dar nimeni nu-și punea problema unde merg milioanele de tone de oțel. S-a găsit soluția formării de armate de tancuri și de dezvoltare a flotei peste limitele raționale, totul sub protecția valurilor de avioane. Oare să fie o interpretare greșită? Uniunea Sovietică a trecut la creșterea producției de mărfuri speciale la valori incredibile pentru o epocă definită drept Marea Criză Economică sau Mare Recesiune. Au apărut astfel bombardierele strategice TB-3, un model de avion inegalabil în epocă prin performanțe și dimensiuni. Armata a început să primească valuri de T-26, mașini extrem de utile pentru sprijinirea infanteriei în operațiuni ofensive. Se știe că orice atac fără blindate nu prea are șanse de reușită în fața focului mitralierelor. Nici armele ușoare nu erau uitate și numai în 1931 au fost livrate 154.000 puști Mosin-Nagant, adică se puteau forma cel puțin 10 noi divizii de infanterie. Excesul de produse, chiar dacă o economie comunistă era planificată să nu fie afectată de crize economice și financiare, era condamnată la o sufocare lentă, la scăderea nivelului de trai și chiar la apariția fenomenului de foamete. Uniunea Sovietică a experimentat un adevărat genocid prin înfometare în anii 1932 – 1933, celebrul Holodomor (7 – 8 milioane de decese). România a avut și are un nivel de trai scăzut tocmai din cauza investițiilor în uriașele fabrici comuniste cu destinație militară. Așa se explică de ce s-a ajuns la livrarea produselor alimentare pe cartelă ca-n vreme de război.
Agricultura poate să fie rentabilă și să aducă prosperitate dacă țările ar fi conduse rațional și nu se încearcă în permanență menținerea de prețuri mici în lumea satului ca să fie orașul prosper și fericit. Mitul ineficienței rămâne cultivat în mediul academic pentru a ascunde ineficiența celorlalte ramuri economice.
