Autor 7199 vizualizări


Religia omului scandinav avea câteva particularitãți importante. Acesta nu cunoştea sensul unei legãturi între lumea realã şi universul spiritual, aşa cum reiese ea şi etimologic (religere=a lega), nici nu concepea un ideal spre care sã tindã sufletul, nu avea noțiunea de absolut, neant. Ceea ce ştia el este cã destinul este condus de o fortã supremã, perceputã colectiv, care trebuie înduplecatã prin ofrande. Abstracțiunile, metafizica nu erau punctul forte al germanicului. Religia omului nordic se reducea în mare mãsurã la cult.

Ca surse majore în aceastã privința îi avem pe Saxo Grammaticus cu Gesta Danorumşi pe Snorri Sturluson cu Eddaîn prozã, dar sã nu uitãm cã ei practicã de multe ori interpretarea faptelor prezentate. În rest, este greu de separat autenticul de ceea ce este inventat, plus cã nici nu se poate identifica total credința nordicului cu cea a germanicului continental. Orice generalizare este problematicã, mai ales cã majoritatea documentelor parvin din mediul islandez, unde suferã şi de impregnarea cu elemente celtice sau creştine.

Scandinavii suferã indo-europenizarea completã în 3000 a.Hr., intrã în epoca bronzului pe la 1800 a.Hr., cea a gravurilor rupestre, iar epoca fierului (400 a.Hr.-800) este influențatã pe rând de celți, romani şi germanicii continentali. Epoca vikingilor dureazã cam între 800 şi 1100. Nordicii, fiind o populație relativ instabilã, au putut asimila influențe din alte medii culturale. Celții le-au dat arta narativã, romanii spiritul legilor, iar germanicii de pe continent tradiția cãlãtoriilor. În plus, fiind comercianți, au preluat influențe de la clienții cu care aveau contact.

Nordicul, apropiat de fel de naturã, se concentreazã pe o axã de tip natural. El trãieşte o conexiune foarte profundã cu forțele care guverneazã lumea. Cu frigul aspru, cu pãdurile bogate, cu apele tulburi, cu lumina binefãcãtoare. Soarele (Sol) este o entitate prietenoasã, rareori prezentã în forma mai crudã. Un obiect interesant în acest sens este carul din Trundholm (Danemarca), ce reprezintã un cal de bronz aurit care ce trage un car cu roata solarã. Divinitatea arhaicã cu numele de Sol este pomenitã şi de Snorri.

Apa are şi ea un rol fundamental. Cultul izvoarelor, cascadelor, lacurilor are o importanțã atestatã şi de izvoare negermanice. Obiceiul de a arunca victimele umane în puțuri sacrificiale sau mlaştini (blotkelda) are o istorie îndelungatã. Mosefolk, oamenii turbãriilor (în special in Jylland, Danemarca), sunt dovezi ale unor mesaje adresate divinitãților. Existã şi toponime care indicã cultul mlastinii. De altfel, religia nordicã avea şi un zeu, pe Aegir, echivalentul lui Okeanos.

Pãmântul justificã cultul munților, stâncilor sau roadelor solului. Credința în pãmântul-mamã se exprimã prin existența a landvoettir, divinitãți tutelare ale locului ce trebuiau îmbunate. Dragonul de pe prova vasului viking avea scopul de a alunga aceste entitãți de pe pãmântul pe care acosta. În schimb, figura era înlãturatã când corabia ajungea pe pãmânt prietenos. Nordicii au cunoscut o divinitate femininã, pe Jörd/Erde?Earth, dar entitatea care exprimã cel mai bine legãtura cu pãmântul este marele frasin Yggdrassil, arborele lumii.

Aerul este personificat de cãtre figuri înaripate, Loptr şi Völundr (Icar), precum şi de walkirii. Aceastã grilã de lecturã a mitologiei nordice poate fi extinsã.

La începuturile istoriei par sã fi dominat uriaşii – marile personificãri ale naturii:Aegir, Snior (zãpada), Logi (flacãra), Helgi (sacrul), forțele brute din care vor descinde zeii. Ei sunt cei care dețin cunoaşterea primordialã, iar Odin nu va ezita sã-i cearã sfatul lui Vafthrudnir pentru accesul la marile taine. Ymir este fondatorul lumii, pentru cã tot ce existã a fost creat din pãrțile trupului sãu. Uriaşii sunt şi creatorii neamurilor, regale, divine şi omeneşti. În strânsã legãturã cu ei sunt piticii, un posibil simbol al morților. Dvergr(nor.) mai înseamnã şi contorsionat, aluzie deci la poziția fetalã. Nu se ştie sigur dacã originile religiei nordice sunt de gãsit la uriaşi sau la morți, marii strãmoşi divinizați în timp. Piticii, lucrând sub pãmânt, dețin cunoaşterea secretã. În AlvissmalThor cere sfatul unui pitic pentru a compune poezie scaldicã. Ar mai fi de precizat alfii, creature primitive, care ar fi stãpânit facultãțile mentale. In poemele eddice apar egali cu asenii şi vanii.

În epoca bronzului lucrurile se mai limpezesc datoritã reprezentãrilor rupestre. Este atestatã cosmogonia solarã – calul heliofor, securea de rãzboi (stridyxa) şi securea naviformã (batyxa). Dar apar şi simboluri telurice – şerpi, dragoni, omuleți, consacrați unui rit falic. Sunt şi numeroase reprezintãri ale nunții sacre, hieros gamos, amintiri ale cultului zeiței-Mamã. Epoca fierului marcheazã o fixare sociologicã – centrare pe familie, politicã – împãrțirea teritoriilor, lingvisticã – se naşte urnordisk, cea mai veche formã a limbilor scandinave, culturalã – mãrci speicifice nordului. Apare ideea de zei (gud, regin, bond – zei ai legãturilor). Apar triadele:Odin, Thor, Freyr, cei care creeazã bãrbatul şi femeia;precum şi Odin, Vili şi Ve, zeii-uriaşi fundamentali.

Tot acum apare ideea destinului atotputernic, care va rãmâne adânc înrãdãcinatã în mentalul omului Nordic. De altfel, şi Tacitus observa cã “auspiciile şi sorții nu au observatori mai atenți”. variantele natural sesizate mai devreme se pot remarca şi aici:ca element al aerului, Völundr inspirã walkiriile, Sol pe Tyr (tiuaz), imaginea zeului primordial, apa stã la originea vanilor, în special a lui Njördr (Nerthus la Tacitus, crae presupunea un cult marcat de cufundarea într-un lac). Puțurile pentru ofrande sunt atestate în toatã aria expansiunii germanice. Din pãmânt descind Frigg, soția-mamã, Idunna, cea cu merele tineretii, şi Matres, de influențã celticã.

O altã temã importantã este cea a regelui sacru. Konungr, termen înrudit cu kyn(familie) trebuie sã aparținã anumitor familii, este ales de anumiți demnitari, în primul rând serveşte drept preot sacrificator în cadrul ceremoniilor publice şi trebuie sã-şi încredinteze supuşii de ai cu rod şi pace (funcția de fecunditate). Intervențiile şi harul sãu au puterea de a ocroti viața.

Citeste si:

Cum arătau de fapt vikingii?

Nebunia războinicilor vikingi

Drumul nordului:vikingii în Islanda şi Groenlanda

Tactici militare, arme şi frăţii vikinge

Corăbiile, cheia expansiunii vikinge

Faimoasa gardă de vikingi din Constantinopol

Cum arătau de fapt vikingii?

Epopeea vikingilor în Anglia

În epoca vikingilor beneficiem de primele surse sigure de informații şi de conturarea definitivã a imaginii omului nordic despre lume. Islandezii sunt cei care au adus cele mai mari contribuții, prezentând şi versiuni de mituri ce pot suporta comparația cu altel mai cunoscute şi integrand influentele din afarã. De aceea avem un numãr mare de zeitãți, prezenți în rune, antroponime, toponime, texte scaldice. Trifuncționalismul lui Dumezil (care presupunea cã zeitãțile pot avea trei funcții – magico-juridicã, marțialã şi vegetativã) se  dovedeşte în mare mãsurã inaplicabil pentru cã funcțiile se tot combinã– doar Freyr îşi asumã oarecum o funcție, restul au derapãri funcționale sau nu se încadreazã deloc.

Dacã ar fi sã realizãm un portret al omului nordic, s-ar distinge ca trãsãturã aparte a mentalitãții germanice  dragostea pentru ordine, lege, cod, organizare. Şi lumea miticã o reflectã pe cea umanã. Iubeau ordinea în mai multe variante:ordine prin lege, cea prin dreapta mãsurã a lucrurilor, cea prin organizarea lumii prin ştiințã şi cea prin fecunditate-fertilitate.

Elaborare pe cele 4 elemente:

Varianta solarã:Tyr este cel care echilbreazã pt cã îşi sacrificã mâna dreaptã pentru a-l ucide pe Fenrir (Tyr este zeu al pactului), astfel garanteazã ordinea lumii, onoarea, valoarea umanã. Şi Sigurd simbolizeazã dreptatea, la fel Baldr, zeul erou de o justețe atât de strãlucitoare încât nu poate fi privit. Şi Thor este un alt aspect al ordinii, este ordinea instauratã dupã violarea sa, este zeul care eliminã forțele ostile cu ciocanul Mjölnir (“zdrobitorul”, zãlog al fertilitãții), mai natural decât Tyr cãci îşi petrece timpul cu fapte concrete precum uciderea de uriaşi. Dar nu reprezintã doar o brutã, ci şi un cãutãtor de mari taine ale poeziei scaldice. Pentru vechii germani pare caracteristic principiul dihotomic:ordine+dezordine (ultima categorie fiind întruchipatã de Surtr, zeu-gigant ce va declanşa apocalipsa şi Hodr, anti-zeul, voința distructivã). Sunt uriaşii din etapa anterioarã.

Varianta aerianã:simbol al existenței spirituale. Suflul creeazã sau distruge, de aceea dominã aici o figurã enigmaticã, Loki/ Loptr/ Logi. Loki dubleazã marile divinitãți:anti-Tyr pt cã tempereazã rigorile legii;anti-Odin pt cã se ridicã deasupra dogmei. Este zeul care împiedicã lumea sã se roteascã, pentru cã nu crede în perfecțiunea sa, este farsorul, şarlatanul, sabotorul obiectelor şi ființelor sacre atunci când de exemplu îl pãcãleşte pe zeul orb sã-l ucidã pe Baldr. În acelaşi timp este şi Satana Trismegist, vinovat de terminarea destinului forțelor supreme, o creaturã complexã, capabilã sã se prefacã în orice, în iapã de exemplu pentru a-i da naştere lui Sleipnir, calul lui Odin. Völundr este şi el un personaj ambiguu, transcende regnurile cãci zboarã, este arhaic pentru cã are multe corespondente în domeniul indo-european.

Varianta lichidã:Odin este reprezentantul lui Odr/ Wut/ furor, acea stare care îl poate cuprinde pe om în împrejurãri conflictuale, sexuale, poetice sau magice care îl îndeamna sã sãvârşeascã fapte incredibile. Este furiosul invincibil (berserk), amantul nestatornic, scaldul de neîntrecut, vrãjitorul suprem. Nu este cu nimic umbrit de urâțenia sau de bãtrânețea sa. Inițial zeul morților se pare, maestrul necromant, el îi strânge în Valhöl/ Walhalla pe einherjar, rãzboinicii care se luptã, mor şi reînvie. Cunoaşterea esotericã provine din comunicarea cu morții şi din arta scaldicã, artã considerate ştiințã absolutã. Este zeul cunoaşterii supreme, frodr, termn care include savantul, pedagogul, fecundul. Lasã ochiul ca zãlog lui Mimir. Are doi corbi, Munnin (memoria) şi Hunnin (gândul). Este marele zeu şaman, care intrã în extaz. Simuleazã spânzurarea pt a-şi exersa ritualul, de aceea mai ne este prezentat şi ca zeul spânzuraților. Precum şamanul care-şi leagã bastonul de stâlpul colibei, Odin (Yggr-temutul) îşi leagã bidiviul de trunchiul arborelui, pe care-l cresteazã cu 9 tãieturi (cele 9 lumi). Se poate preface în animal. Este doar zeul victoriei, Sigtyr. Este crud, viclean, misogin, dar inteligent. Zeul supreme, asenul atotputernic, alfödr (pãrintele a toate), încarnarea ştiintei.

Varianta teluricã:onorarea puterii fertilitãții. De menționat este personajul bisexuat Fjorgyn(n), mama lui Thor şi amantul lui Frigg, cel care potențeazã viața. Vanii sunt prin excelențã zeii telurici şi agrari:Njordr (Nerthus), Freyr şi Freyja, dar şi soția lui Njördr, Skadi, de unde provine probabil şi termenul de Scandinavia. Sunt forțe mobile, acordã întâietate valorilor de acțiune.

În ceea ce priveşte cosmogonia, dispunem în acest sens de cel mai remarcabil text al Eddei, şi anume Volüspa, profețiile vizionarei, care relateazã începuturile lumii. Acestea sunt illustrate de genunea primordialã– Ginnungagap. La nord este tãrâmul negurilor – Niflheim, iar la sud țara focului – Muspellsheim. Din contopirea lor se naşte uriaşul hermafrodit, Ymir, hrãnit de vaca Audhumbla şi zãmisleşte pe uriaşii de promoroacã.  Fiii lui Bur, Odin, Vili şi Ve îl ucid, apoi creeazã şi primii oameni din doi buşteni (Askr şi Embla). Zeii îşi asuma apoi organizarea lumii:Asgard – tãrâmul zeilor, Midgard – cel al oamenilor, Utgard – tãrâmul exterior unde se aflã şarpele primordial care îşi muşcã coada. Când dinții sãi o vor elibera, atunci va fi sfârşitul (Ragnarök).  Midgardsomr are rolul orizontal al lui Yggdrassil. Dar arborele este simetric, ține 3 lumi aeriene şi 3 orizontale şi 3 subterane, de unde avem o imagine sfericã.

Suntem în afara granițelor istorice pânã acum, în epoca de aur. Vin apoi divinitãțile destinului, Nornele, Urd, Verdandi şi Skuld, care se instaleazã la poalele arborelui lumii. Are loc un eveniment capital care va pune capãt timpului mitic:sperjurul de care se fac vinovați zeii din cauza lãcomiei unei femei (gullveig) care reprezintã cupiditatea. Confruntarea dintre aseni şi vani este prima bãtãlie din lume, cea prin care destinul îşi face loc în istorie. Îndreptarea spre Ragnarök înseamnã nevoia de purificare universalã, în virtutea simetriei. Oamenii renasc datoritã unui cuplu:Lif (viața) şi Lifthrasir (dornic de viațã), care au supraviețuit la adãpostul lui Yggdrassil.

Yggdrassil, axis mundi, are un rol cosmic fundamental. Este posibilã o identitate cu Heimdall, misteriosul zeu care semnificã stâlpul lumii. Copacul este fãrã îndoialã ideograma miticã a lumii germanice. Arborele vieții. Suma ideilor germanicului despre lume. Izvorul destinului şi cunoaşterii, izvoare ce curg la bazele trunchiului. La baza sa este şi izvorul memoriei, Mimir, care îi furnizeazã cunoaşterea lui Odin. Are mai multe nume:laeradr (protectorul), Mimameidr (stâlpul lui Mimir), Mjotvidr (arborele care judecã). Este forța vitalã. Nu cunoaşte absurdul sau neantul, ci simbolizeazã la modul absolut viața naturalã.

Referințe:

Regis Boyer, “Islanda Medievalã”, Bucureşti, 2002;

                   Rudolf Simek, “Götter und Kulte der Germanen”, München, 2004.