Mituri ale istoriei militare contemporane - Lipsa aparaturii radio pe tancurile sovietice
Studiile despre evenimentele militare din trecutul omenirii au fost un subiect atractiv pentru cercetători deoarece au avut succes la public și nici aparatul de stat n-a fost indiferent la modul în care au fost expuse faptele politicienilor. Al Doilea Război Mondial a marcat o ruptură brutală în evoluția popoarelor din Europa și Asia. Tabăra învingătoare a încercat în mod deosebit să înfrumusețeze desfășurarea faptelor. Ideea de bază ar fi că Aliații au avut dreptate în ceea ce au realizat și că au reușit să obțină victoria chiar dacă armamentul din dotare a fost inferior în performanțe celui deținut de forțele Axei.
A apărut astfel legenda despre faptul că tancurile sovietice erau lipsite de aparatură radio și astfel masele de blindate cu stele roșii n-au fost eficiente în primele luni de război cu forțele germane. Au fost găsite și unele imagini cu soldați sovietici comunicând cu ajutorul unor stegulețe, metodă complet ineficientă în condiții de ceață, ploaie sau întuneric. În plus, luptătorul era complet expus focului armelor infanteriei. Se demonstra astfel că Uniunea Sovietică a fost nepregătită de război, că a fost o țară pașnică a oamenilor muncii de la orașe și sate.
Desecretizarea unor documente de arhivă ne permite astăzi să aflăm noi aspecte ale conflictului mondial și să înțelegem adevăratele intenții ale regimurilor politice. S-a putut realiza un tabel incomplet cu producția de tancuri din URSS până în iunie 1941 și care, contrar unor afirmații oficiale, n-a fost deloc redusă. Dimpotrivă. Ar fi ieșit de pe porțile fabricilor 30.120 de mașini de diferite tipuri, dar cifrele sunt încă departe de adevăr din cauza că producția pe unii ani este extrem de redusă. Totuși, vom accepta numărul calculat de către specialiștii ruși. Au fost asamblate 805 exemplare de T-37 și T-38, blindate concepute să forțeze cursurile de apă și care aveau nevoie de comunicații rapide cu restul unităților și cu comandamentul. T-26, tanc de sprijinire a infanteriei, a fost produs în 3.958 de unități având dotare modernă. Se observă ușor că reprezenta peste 10% din total (13, 14%). Iosif Stalin nu punea însă prea mare preț pe aceste blindate destul de lente pentru un conflict de anvergură europeană sau mondială. Era încântat de tancurile rapide, de viteză, din seria BT. Erau mașinile ideale pentru manevre de încercuire și pentru realizarea de operațiuni în adâncimea teritoriului inamic. Au apărut astfel 325 de BT-5 și 2.017 de BT-7 cu radio. Numai dacă folosim aceste date și constatăm că legenda lipsei de aparatură radio nu-și justifică existența prin tratatele științifice.
Ar mai fi câteva motive pentru care mașinile blindate interbelice erau lipsite de echipament radio. Folosirea masivă a motoarelor pe benzină ducea la apariția vaporilor ce puteau declanșa incendii devastatoare. Se știe că tocmai vaporii sunt mai periculoși decât combustibilul lichid în ceea ce privește forța de explozie. Mai mult. Aparatele masive consumau energie electrică și ocupau prea mult spațiu din interiorul cutiei blindate. Erau eliminate astfel cantități importante de muniție și nici echipajul nu avea un minimum de libertate de mișcare. Nici nu se putea monta tehnică modernă pe modelele MS-1 sau T-27 (4.072 exemplare). Echipajele abia aveau loc în cutia blindată și chiar era greu de găsit luptători pe măsura acestor vehicule cu adevărat spartane.
Se prefera în perioada interbelică sporirea forței ofensive prin creșterea puterii tunurilor, prin numărul mare de mitraliere și prin cantitatea ridicată de proiectile. Cum, de exemplu, T-26 avea o siluetă discretă, s-a preferat armamentul în dauna aparaturii de comunicație.
Trecerea la utilizarea motorului pe bază de motorină și creșterea dimensiunilor cutiei blindate au permis producția masivă de tancuri cu aparatură radio. S-a adăugat și ajutorul anglo-american în domeniul electronic.
Rămâne evident faptul că Uniunea Sovietică avea în 1941 suficiente mijloace de comunicații prin radio, dar condițiile impuse de Moscova pentru păstrarea secretului concentrării trupelor a dus la interzicerea utilizării exact când era mai mare nevoie. Nici nu era nevoie să se echipeze fiecare blindat cu aparatură radio din moment ce acționau masat împotriva unui inamic inferior numeric și slab dotat cu armament antitanc și cu mașini de luptă. Și armata germană ar fi fost în imposibilitatea de a bara valurile de tancuri sovietice lansate într-o ofensivă masivă. Mitul lipsei de echipament în combinație cu slabele performanțe tehnice a fost lansat pentru a ascunde amploarea pregătirilor de atac din prima parte a anului 1941.
