Autor 4910 vizualizări


Generaţii întregi de elevi au fost educate în spiritul ideii cã în 1939 rãzboiul mondial era inevitabil şi cã Adolf Hitler avea o armatã modernã, motorizatã, capabilã sã ducã lupte la scarã continentalã. Flota germanã era considerate drept un pericol mondial. Era evident pentru orice învãţãcel cã toate planuri agresive se urzeau la Berlin şi era imposibil ca un nou conflict mondial sã nu izbucneascã. Totul pare atât de simplu.

Schema este adevãratã. Adolf Hitler avea o armatã dotatã parţial cu tehnicã nouã. Era un pericol, dar pe hârtie. Dacã nu se face o analizã corectã a realitãţilor din 1939. Conducãtorul german era un mic dictator local bântuit de idei antisemite şi de un naţionalism exacerbat. Nu se remarca printr-o gândire analiticã, ci se lãsa dominat de impulsuri de moment. Era un fel de copil mare. A atacat Polonia fãrã sã se gândeascã la consecinţe. A crezut cã mai poate sã blufeze, dar a fãcut ceea ce a dorit un dictator de sub tainicile bolţi ale Kremlinului:a incediat Europa stabilitã prin Sistemul Versailles şi a deschis calea comunismului internaţionalist.

Germania se afla în cea mai proastã situaţie strategicã în 1939. Marea Britanie domina mãrile şi oricând putea sã taie accesul la sursele de petrol, benzina sinteticã produsã de trustul I. G. Farbenindustrie fiind insuficientã pentru necesitãţile civile şi militare. Armata francezã ameninţa vestul ţãrii unde se afla principala zonã industrialã. În plus, Polonia avea o armatã importantã prin efective şi care ar fi reprezentat un real pericol prin obligaţia de a detaşa o parte a forţelor pe frontul estic. Se ştie cã un principiu militar esenţial prevede concentrarea forţelor pentru a da lovitura fatalã. Nu existau rezerve suficiente de muniţii şi doar intervenţia sovieticã a dus la prãbuşirea rapidã a rezistenţei poloneze.

Ce trebuia sã facã Iosif Stalin în 1939 ? Nimic deosebit. Ştia cã Polonia nu poate sã atace colosul sovietic. Nu avea interes sã înceapã un rãzboi pe care nu putea sã-l termine. Dictatorul de la Kremlin ştia cã graniţa de vest era asiguratã de o puternicã structurã defensivã denumitã simbolic Linia Stalin. Nici alte ţãri nu puteau sã fie mai periculoase. Finlanda, cu doar trei milioane de locuitori, abia dacã se putea apãra pe lunga graniţã comunã. România avea o flotã învechitã, ce necesita reparaţii capitale, iar hidroavioanele şi unele tipuri de avioane abia se târau pe cer. Era o armatã specificã primului rãzboi mondial şi în care motorizarea fãcea primii paşi doar la artileria grea. Stalin era informat  despre slaba putere industrialã a vecinului şi, printr-o logicã simplã, putea sã observe cã nu era capabil de o rezistenţã îndelungatã. Nici armata turcã nu era modernizatã şi era lipsitã de tehnicã motorizatã. Doar poate un fanatism religios sã mai fi sporit potenţialul, dar în faţa tancurilor carnea nu putea sã reziste prea mult. Japonia reprezenta un pericol mai mare. Se pare la primã vedere cã da, dar imperiul asiatic ducea o lipsã acutã de petrol şi era prins într-un epuizant conflict cu trupele chineze. Stalin avea grijã ca Japonia sã se afunde şi mai mult în crizã. Livrãrile de armament cãtre trupele comuniste au crescut, dar cantitãţi mari au fost expediate şi spre Guomindang. Au fost trimise inclusiv avioane cvadrimotoare TB-3 şi piloţii ruşi au avut condiţii ideale de formare. Mulţi au pierit, dar alţii au dobândit experienţã foarte utilã la instruirea noilor generaţii. Cum militarii niponi aveau o îndrãznealã impinsã dincolo de limitele raţiunii, s-a ajuns şi la confruntãri directe cu Armata Roşie. În august 1939, ofiţerii de sub comanda generalului Jukov demonstrau cum se utilizeazã corect binomul tanc – avion împotriva unei armate din primul val. Tãtucul Stalin însã a limitat conflictul. Nu avea interes ca Japonia sã fie nimicitã. Trebuia sã se epuizeze terestru în China şi, pe mare, sã atace Marea Britanie, Franţa şi, mai ales, SUA. Sã spargã încercuirea capitalistã. Dictatorul Stalin le-a permis în continuare niponilor sã prindã peşte în apele teritoriale sovietice, asigurând deci un produs esenţial al dietei orientale. Militariştii japonezi nu l-au dezamãgit prin comportamentul ulterior. Poate cã Franţa şi Marea Britanie se pregãteau sã atace Uniunea Sovieticã, sã ducã un rãzboi imperialist ? Conducãtorii celor douã puteri occidentale se rugau în august 1939 de Stalin sã lupte împotriva Germaniei. Dacã nu aveau suficiente trupe împotriva lui Hitler, înseamnã cã nu aveau planuri realiste de ofensivã antisovieticã. Stalin putea deci sã stea liniştit. Pacea lumii comuniste era asiguratã.

Dar Stalin nu iubea pacea. Dorea distrugerea capitalismului şi extinderea comunismului la scarã planetarã. Încercase o incendiere a Europei prin Spania, dar focul a fost prea mic. Era necesarã o epuizare a marilor puteri. Raţional ar fi fost ca Stalin sã se proclame ocrotitorul Poloniei şi, eventual, sã-i livreze ceva armament. Când dorea, era extrem de generos. Spania a primit 806 avioane, 120 de blindate, 1555 de tunuri de diferite calibre, 500.000 de puşti şi peste 15.000 de mitraliere, adicã suficient pentru a echipa o armatã mai mare decât cea românã. Potenţialul militar sovietic era enorm. Delegaţiile occidentale i-au cerut sprijinul, dar Stalin a pus o condiţie imposibil de acceptat:trecerea trupelor sovietice prin Polonia. Se ştia cã Armata Roşie era un instrument de dominaţie ideologicã, cã fiecare unitate are ofiţeri politici şi, în plus, dincolo de frontiere pândeau temutele regimente NKVD. Cum Occidentul n-a vrut sã-i deschidã drum, Stalin le-a întors spatele. Nici acum nu era prea târziu pentru pace, dar la 23 august 1939 s-a semnat celebrul document rãmas în istorie sub numele de Pactul Ribentropp – Molotov. Şi aici propaganda a avut grijã sã demonstreze rolul infam al Germaniei prin menţionarea numelui ministrului de externe german pe primul loc. În realitate, în poziţie de forţã a fost Stalin. Documentul putea sã fie un simplu petic de hârtie ca multe alte tratate din istorie.

Armata germanã a atacat în forţă la 1 septembrie 1939. Armata polonezã nu era inferioarã în mod absolut şi putea sã reziste în teren greu accesibil blindatelor. Chiar au fost provocate unele pierderi semnificative diviziilor inamice. Peste 40.000 de militari germani au fost ucişi sau rãniţi în toatã campania. Chiar şi diviziile blindate au avut pierderi în oameni şi tehnicã de luptã. Germania era prinsã între douã fronturi şi comandanţii militari tremurau la gândul cã vor lupta în încercuire, dar Tãtucul Stalin a avut grijã sã porunceascã eliberarea unei jumãtãţi din Polonia. A frânt coloana vertebralã a rezistenţei poloneze şi Wehrmacht-ul a fost degajat. Trebuia sã se ducã spre alte confruntãri pentru  a juca rolul excelent. Primea şi materiale strategice din URSS, dar Stalin avea grijã totuşi sã nu fie în cantitãţi prea mari.

În concluzie, în august 1939, nu era niciun pericol pentru pacea lumii, nu se anunţa niciun nou rãzboi mondial, dacã Iosif Stalin ar fi dorit pacea. Cele 62 de divizii germane erau neglijabile. A gãsit momentul propice pentru azvârlirea marilor puteri imperialiste în cazanul conflagraţiei şi pânã-n iunie 1941 Adolf Hitler a jucat minunat prin spulberarea forţelor militare din Polonia, Norvegia, Danemarca, Olanda, Belgia, Franţa, Marea Britanie, Grecia şi Iugoslavia. Drumul ideilor comuniste era deschis. Trebuia adãugatã multã Armatã Roşie şi visul lui Lenin devenea realitate. Nu contau pierderile. Cu cât mai multe, cu atât mai bine.