Autor 22133 vizualizări


Pentru prima dată după Războiul Rece, americanii, şi nu numai, sunt îngrijoraţi în privinţa capacităţii de control a problemei arsenalului nuclear pe care preşedintele american ar trebui să o aibă. Replicile copilăroase, dar acide, dintre Donald Trump şi liderul nord-corean Kim Jong Un referitoare la un potenţial război nuclear sunt din ce în ce mai dese. Unii poate că îşi aduc aminte de avertismentul candidatei la preşedinţie Hillary Clinton: „un om pe care îl poţi ademeni cu un tweet nu este un om căruia să îi încredinţăm arme nucleare”.


Geantă, nu buton 

De multe ori, când se vorbeşte despre problema nucleară, apare şi renumitul... buton. Nu vă imaginaţi că acesta chiar există, că se află ascuns undeva pe biroul preşedintelui american de la Casa Albă şi că poate, din greşeală, acesta îl va apăsa şi rachetele vor începe să zboare. Operaţiunea de lansare pe care acum numai preşedintele SUA o poate activa se află mereu în prezenţa acestuia. Aceasta este o geantă pe care americanii o numesc „nuclear football”. O astfel de geantă o are în posesie şi vicepreşedintele, în cazul în care superiorul său se află în incapacitate de a lua o decizie. Numele oficial al celui mai important accesoriu din lume este „The Presidential Emergency Satchel” şi este practic un kit de activare al procesului nuclear. Conform directorului Oficiului Militar al Casei Albe, Bill Gulley, geanta – pe care o cară un agent agent al Serviciilor Secrete – conţine următoarele lucruri: o agendă neagră unde sunt listate opţiunile de atac; un card de autentificare care conţine codurile pe care preşedintele trebuie să le folosească pentru a-şi confirma identitatea; o listă cu buncăre securizate unde preşedintele se va adăposti; instrucţiunile de folosire a Sistemului de difuzare de Urgenţă. Cert este faptul că preşedintele nu ia singur decizia, ci în urma unor consultări cu liderii militari americani.

Hotărâri nucleare

Povestea genţii „nucleare” care îl urmează peste tot pe liderul american începe odată cu mandatul lui John F. Kennedy. Cât despre folosirea efectivă a ei, se pare că niciun preşedinte nu a făcut-o. Interesant este faptul că doar un singur preşedinte american a aprobat un atac nuclear: Harry S. Truman. Cu toate acestea, el nu a fost foarte implicat în luarea deciziei. Cu toate că ştia de planificarea atacului, oficialii militari au luat decizia pe cont propriu. Truman se afla pe un vas când a fost lansată prima bombă asupra oraşului Hiroshima, pe 6 august 1945. El nu a ştiut despre acţiunea care a marcat secolul XX decât abia 16 ore mai târziu. Situaţia s-a schimbat când s-a pus problema unui al treilea atac, după cel de la Nagasaki. Truman a hotărât atunci că nicio altă decizie în privinţa armelor nucleare nu se mai pot luat fără aprobarea sa.


De atunci, lucrurile s-au tot modificat. Următorul preşedinte după Truman, Dwight D. Eisenhower, a extins accesul la armele nucleare şi liderilor militari americani. Apoi, preşedintele JFK, a redus din nou puterea de decizie la preşedinte. Această decizie a fost luată înainte de începutul Crizei rachetelor din Cuba. Aproape de finalul mandatului său, Kennedy început să fie însoţit de un agent care purta cu el în permanenţă o geantă. Se pare că geanta „nucleară” l-a însoţit pe JFK şi la spital, când acesta a fost împuşcat.


În timpul Războiului Rece, preşedinţii americani au luat cu ei peste tot acest kit de lansare nucleară în cazul în care Uniunea Sovietică ar fi lansat un atac surpriză. Problema capacităţii unui preşedinte de a lua acestă decizie nu s-a pus decât în cazul lui Nixon, acesta având un comportament destul de tulburător şi, în special, o problemă cu băutura. Şi, mai nou, în cazul lui Donald Trump. Ideea că preşedintele trebuie să aprobe un eventual atac nuclear nu a fost niciodată dată drept lege. Dar, în mod general, dacă el autorizează o astfel de acţiune, decizia lui este de necontestat.